ROMÂNI, VĂ ORDON TRECEȚI HOPUL!

Categoria Opinii 1.502 afisari

În tara în care Mareșalul Antonescu Ion, unul din cei mai mari patrioți pe care i-a avut România este considerat trădător iar unul din cei mai mari trădători, Mihai Pacepa este numit patriot la ordinul unor străini, ceea ce se întâmplă astăzi nu este numai firesc este chiar obligatoriu. Nu trebuie să mire pe nimeni că din singura țară independentă financiar și energetic în 89 am devenit cea mai săracă țară a Europei, iar în ultimul timp, pentru că nu mai vrem să acceptăm la conducerea ei pe cel mai mare vânzător de țară de la Pacepa încoace sau de la Bastus, omul care a semnat documente prin care se ajungea la ”cedări de suveranitate” fără să consulte poporul, suntem considerați dușmanii Europei, dușmanii umanității, dușmanii democrației universale. Ceea ce se întâmplă astăzi nu este singular aceste lucruri, aceste ordine, indicații, intervenții presiuni,restrângeri, constrângeri, obligații, impuneri se primesc de 23 de ani de când România a intrat în rândul ”democrațiilor și valorilor Europene” și totul a fost ținut ascuns de toate guvernele pe care le-am avut pentru că totul mergea bine, fiecare își îndeplinea sarcinile cu conștiinciozitate, partidele președinții și guvernele ajungeau la putere cu voia, mila și acceptul celor care astăzi ne arată cu degetul drept inamicul public nr 1. Numai că acum a apărut o problemă în România, cel care a fost la putere nu vrea să accepte regulile care spun că atunci când alți nu te mai vor trebuie să pleci, riscurile pentru el si partidul său sunt mari, ca și pentru partidul European din care face parte și atunci a pus de o plângere și de a cerut sprijin de la cei care se ștergeau pe el când mergea la câte o adunare pentru o poză de familie,sau îi arătau că este nebun când insista să fie băgat în seamă. Și pentru că omul a prezentat datele așa cum a știut el, informând denaturat și mințind cu privire la intențiile noii puteri, mai marii Europei crezând că noua putere le va închide robinetul s-a speriat și a sărit în sus reacționând vehement nu de teama statului român de drept pe care ei nu dau doi bani și de care își bat joc de 23 de ani. Ceaușescu a fost condamnat din momentul în care le-as spus marilor finanțatori europeni bye bye, acest lucru nu poate fi contestat de nimeni, nici de cei mai înverșunați dușmani ai săi. Atunci a fost România pentru prima dată o amenințare la adresa Europei, de fapt a Europei financiare, nu a statelor europene.

Acuma, pentru că președintele suspendat a informat prietenii sau mai bine zis i-a dezinformat cu privire la intențiile ” de stânga ”ale actualului guvern punându-le în față spectrul pierderii unei baze de exploatare unică în Europa, aceasta a sărit în sus fără să țină seama de faptul că este o cacealma, și că din USL mai face parte și singurul partid de dreapta din România și un alt partid de centru ceea ce face imposibil vre-o măsură contrară intereselor ”democrației capitalului”.

Și măsurile au început să curgă, începând de la presiuni politice până la cele financiare, economice, cu companii ”speriate” de situația din România, investitori circumspecți, și coborârea valorii monedei autohtone sub praguri istorice, zi de zi. Toate astea nu sunt efecte ale unei economii care nu merge sau care merge mai prost decât înainte ci urmări ale  intervenției politicului în sfera financiară și a unor false probleme pe care le are România care a devenit brusc un stat nesigur, pentru că România nu mai este condusă de preșul Băsescu. Toate  aceste pericole sunt imaginare, chiar și cele privind nerespectarea obligațiilor asumate sau propuse de guvernele Boc pentru că pentru toți este clar că România la ora aceasta datorită împrumuturilor făcute și datoriilor pe care le are nu se poate retrage fără repercusiuni drastice economic. Deci pericolul oricum ar fi el privit este fals și fals alimentat provenind din teama unui personaj diabolic și a clicii sale că pierd total puterea și vor fi deferiți unei justiții care până acum le-a acoperit furtișagurile.

Ceea ce mă miră însă este cum poate domnul Ponta să cadă în plasă așa de ușor și să contrazică uniunea europeană care afirmă un fapt real. Domnul Barroso și doamna Merkel afirmă că justiția este controlată politic iar Ponta spune că nu. MINCIUNA SFRUNTATĂ! Justiția este controlată politic domnule Ponta, Europa aici are dreptate, justiția este subordonată reprezentanților PDL, deci nu mai faceți afirmații greșite. Când veți mai fi întrebat despre acest lucru, nu mai ascundeți adevărul,recunoașteți aspectul și arătați direcția în care se ascunde justiția română. Aveți fapte, aveți dovezi, le puteți demonstra în fața celor care vor să vină să vadă cum lucrează justiția în România. Nu mai afirmați prostii și spuneți adevărul. Da, în România la ora actuală, justiția este aservită politic. Să vină Europa domnului Barroso să vadă cui. Trebuie să îl fi invitat de mult. DACĂ VA VENI ȘI VA CONSTATA CĂ JUSTIȚIA ESTE INDEPENDENTĂ ÎN ROMÂNIA LA ACESTĂ DATĂ, ÎNSEAMNĂ CĂ CEVA E PUTRED ȘI CĂ EUROPA ASCUNDE ADEVĂRUL PRIVIND SITUAȚIA JUSTIȚIEI ÎN ROMÂNIA.

Până atunci românii să nu se sperie. Mai este un pic, mai au un hop de trecut, REFERENDUMUL. După referendum, dacă Băsescu rămâne președinte, prin votul sau absența lor la vot, românii pot să emigreze sau să tacă. Dar cei care încă mai țin la demnitatea lor atâta câtă a mai rămas, trebuie să aibă răbdare încă 10 zile să îi lase pe toți să vorbească iar ei să își pregătească armele adică costumul cel mai bun, din odaia de la drum, buletinele  și să meargă la vot. După  vot să se îmbete de bucurie sau necaz, dar să meargă la vot. Mai e de trecut acest hop.

 ROMÂNI, ANTONESCU VĂ ORDONĂ SĂ TRECEȚI HOPUL!

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Un Raspuns la ROMÂNI, VĂ ORDON TRECEȚI HOPUL!

  1. daniel

    Oau! Aflu cu stupoare ca Basescu e mai tare decat Obama si manipuleaza lumea! Sunteti voi manipulati ori bine platiti de ciuma rosie! Se invarte Maresalul Antonescu in mormant citandu-l poate pe Lapusneanu: „De ma voi scula pre multi am sa popesc si eu!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5