Dar Ponta cu cine votează?

Categoria Evenimente 1.392 afisari

Domnul Ponta se plânge ca nu a avut posibilitatea să actualizeze datele pentru referendum, în două luni și jumătate de când a venit la putere, dar susține că va avea timp în 29 de zile să rezolve problema. Când minte domnul Ponta, când susține că nu a putut în două luni, sau când susține că va reuși în mai puțin de o lună ? Întrebarea este normală, pentru că dacă va reuși să rezolve problema listelor până la termenul dat de CCR înseamnă că se putea și până acum, dar nu s-a vrut.

Ponta recunoaște în fața națiunii că situația trenează așa de ani de zile și că dintr-un motiv sau altul nu s-a dorit actualizarea ei, inclusiv din motive de obținere de fonduri europene, sau de număr de consilieri locali sau parlamentari și atunci, dacă se știa această situație de ani de zile , DE CE NU ALUAT MĂSURI PRIMUL MINISTRU DE A ACTUALIZA LISTELE IMEDIAT DUPĂ PRELUAREA FRÂIELOR? Nu s-a vrut, acesta este răspunsul.

Pe de altă parte, când afirmă că va reuși să actualizeze datele privind tabelele, contează și pe primarii PDL? Este LMC că primarii PDL,vor pune bețe în roate și vor face în așa fel încât guvernul Ponta să nu se poată achita de sarcină și în acest caz CCR va lua decizia în funcție de datele din tabelele de la referendum.

O altă întrebare este de ce domnul prim ministru dă vina pe toate guvernele din 2004 încoace pentru datele false de pe liste, dar nu spune nimic guvernul PSD sau despre actualul guvern, mai ales că domnul Rus a declarat pe data de 10 iulie că a actualizat listele de vot, deci  se face vinovat cel puțin de raportare de date false  sau fals în declarații și acte oficiale. Întrebat dacă domnul Rus va fi pedepsit pentru această situație creată de cei din subordinea sa și de dânsul personal, primul ministru spune că va analiza situația după rezolvarea listelor. Păi eu nu înțeleg. Ai în față un ministru care și-a bătut joc de referendum, raportând date false în cunoștință de cauză, și în loc să îl schimbi, îl lași să continue cu sabotajul ? Păi Ponta ori este complice lui Rus, ori se sinucide din nou.

În plus, Ponta se apucă să numere oamenii, și intenționează să refacă listele, cu datele existente de pe data de 02 până pe 24 august. Uită că i s-a cerut situația la data de 29.07.2012. Data aceasta este crucială și dacă Ponta nu ține cont de ea, va pierde. El nu trebuie să numere oamenii acum , el trebuie să verifice datele înscrise în listele electorale, cu datele existente la alte structuri administrative, să le compare și să scoată de acolo datele cele mai aproape de adevăr, nu să numere ceea ce exista pe teren ACUM, DUPA DATA DE 29.07. Este o capcana în care Ponta este tentat să ca dă sau vrea să cadă.

Băsescu știe el ce spune când amenință primarii că vor fi pasibili de pușcărie, pentru că a actualiza listele, este echivalent cu a recunoaște că au înaintat liste false. Procurorii lui Băsescu pot oricând să deschidă procese primarilor care vor raporta alte liste și știe că ei știu că are această putere , pentru că domnul Ponta nu a binevoit să îl schimbe pe Morar, din proprie inițiativă. Se mai pune și întrebarea de ce a acceptat Ponta condițiile lui Băsescu, transmise prin Barroso în ceea ce privește referendumul sau schimbarea procurorilor șefi când legea îi dă dreptul să facă cum vrea el, iar recomandarea sau cererea lui Barroso era clar o intervenție în sprijinul lui Băsescu și nu o lege europeană care ar trebui respectată. Cu cine votează Ponta ?

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

2 Raspunsuri la Dar Ponta cu cine votează?

  1. ti-am spus la rebeliunea in urma caruia a cazut boc. o spun si acum. ponta si basescu sunt intelesi. am auzit ca s-au coloana primului ministru si a presedintelui, s-au intalnit si au mers accidental impreuna la sau spre sinaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5