Resetare sau reinstalare?

Categoria Opinii, Politica 1.027 afisari

Unii i-au zis nebunie situației politice, economice și sociale din România acestor zile. Alții i-au zis criză, ca să fie cu vocabularul mai la modă. Am întâlnit chiar și profesioniști în ale treburilor publice care au declarat că nu mai înțeleg nimic, adică nici nu au un nume sau o etichetă pentru această situație.

Cert este că, indiferent cum i-am zice și ce am crede despre ce este cu România și poporul ei în plină vară toridă a anului 2012, ne dăm seama cu ușurință că statul cu același nume nu mai funcționează, câtuși de puțin.

Parlamentul este în vacanță. Nu-i vorbă că a avut, luna trecută, două sesiuni extraordinare. În prima, a stârnit o furtună politică prin suspendarea președintelui în vederea destituirii sale prin referendum național, iar, în a doua, s-a preocupat ca acest referendum să nu mai fie operant, prin impunerea unui cvorum imposibil de realizat, deoarece, așa cum am constatat cu toții ulterior, nu știm din ce trebuie calculat el, cvorumul. După care, în plină retorică îngrijorătoare europeană și chiar universală, cu acuzații de lovitură de stat dată de exact acest Parlament, el a reintrat în vacanță.

Tot în vacanță de patru săptămâni a intrat și Curtea Constituțională a României, între două ședințe de dezbatere a validității referendumului național de destituire a președintelui României, domnul Băsescu Traian. La fel ca și Parlamentul, și Curtea și-a luat vacanță după sau în timpul în care a stârnit, la rândul său, Europa și Lumea cum că integritatea ei și chiar cea fizică a unora dintre curteni este pusă grav în pericol de nimeni altcineva decât de Guvernul României.

Guvernul Ponta a guvernat vreo cinci săptămâni prin declarații, conferințe de presă și nenumărate apariții la televizor ale primului și celorlalți miniștri. După care, s-a remaniat. Nu știm ce va face în continuare, deoarece nu are nicio politică declarată, în niciunul dintre domeniile publice de guvernare. Se pare că domnul Ponta așteaptă să primească indicații și ordine de la „delegația” Fondului Monetar Internațional, care, în concert cu Băncile Mondială și Europeană, ar trebui să-i impună guvernului român programul său, așa cum a făcut-o și cu guvernele Boc-Ungureanu. Bineînțeles, Programul de guvernare al Guvernului Ponta, acela aprobat de Parlament cu putere de lege, nu mai este de actualitate, cum nu a fost încă din prima zi de după instalarea respectivului guvern.

Cât despre președintele României, cel investit de Constituție cu puterea de a media între instituțiile statului, acesta nici nu există. Domnul Băsescu Traian este suspendat, iar domnul Crin Antonescu, care a devenit președinte intermar pe timpul suspendării, s-a arătat a fi doar un locțiitor al domnului Băsescu, în sensul că doar îi ține locul până când acesta se va întoarce la Palatul Cotroceni, să își continue mandatul pentru încă doi ani, în pofida faptului că șapte milioane și jumătate de români cu drept de vot l-au demis prin referendum.

Este drept că domnul Antonescu nu a stat degeaba. A promulgat mai multe legi, inclusiv pe cea cu cvorumul la referendumul de demitere a președintelui de țară, a avansat în grad sau a făcut câțiva generali, că așa stă bine unui comandant al forțelor armate, a destituit câțiva consilieri prezidențiali și, în rest, a condus, fără succes, campania electorală de demitere a domnului Băsescu.

Singura instituție care funcționează este Procuratura. Numai că aceasta acționează la comanda președintelui suspendat și doar în sensul de poliție politică. Cum apare acest domn, devenit simplu cetățean, pe ecranul televizorului și începe să facă acuzații nefondate despre unul sau altul dintre cetățenii liberi ai Țării, cum Procuratura se sezisează din oficiu sau la o plângere oarecare și îl pune sub urmărire sau chiar sub acuzare pe respectivul „dușman” al domnului Băsescu. Fără jenă și în văzul lumii.

Cum, tot în văzul lumii, se duce și lupta pentru putere, între diferiții actori naționali. Iar această luptă a devenit atât de acută, încât mințile mai simple chiar au ajuns la concluzia că datorită ei România merge din prost în mai prost. Mințile mai complicate zic însă că toate problemele Țării vin de la faptul că statul nu funcționează, iar lupta pentru puterea politică, în formele ei cunoscute zilele acestea, nu este altceva decât un simptom al acestei stări de lucruri.

Dacă ar fi funcționat, statul ar fi trebuit să arate cam așa.

Un Parlament responsabil ar fi continuat să lucreze și pe timpul verii, în condițiile în care sunt destul de multe probleme legislative presante, și menționăm aici doar legea electorală pentru alegerile de peste câteva luni. Și, mai ales, este urgent nevoie de un control parlamentar riguros și alert al activității unor instituții vitale ale statului, ce dau semne de partizanat politic prin care pun în pericol chiar funcționarea statului, cum sunt Procuratura, serviciile secrete sau afacerile interne.

În plus, cu ocazia referendumului național pentru demiterea președintelui României, publicul a constatat că și alte organisme, cum sunt statistica națională, autoritatea electorală și administrația publică, au probleme grave de ne-îndeplinire corectă a atribuțiilor cu care au fost investite. Toate aceste aspecte ar fi trebuit să facă imediat obiectul anchetelor parlamentare, iar Parlamentul ar fi trebuit să ia măsuri instituționale de remediere a lor, acum, pe loc, pentru că lucrurile acestea nu pot fi lăsate să treneze.

Mai mult, majoritatea parlamentară ar fi trebuit să își aducă aminte că, atunci când era în opoziție, a înțeles că actualul Parlament și-a pierdut complet reprezentativitatea și că a promis că va face alegeri anticipate, pentru a da posibilitatea poporului să își aleagă reprezentanții pe care și-i dorește. Deci, nu era timp de vacanță, ci de control parlamentar și de pregătire legislativă a acestor alegeri.

Curtea Constituțională ar fi trebuit să fie supusă unui control riguros de credibilitate și probitate, în condițiile în care aceasta a luat decizii exclusiv pe criteriul partizanatului politic și și-a depășit cu mult atribuțiile constituționale, propunând, în mod cu totul abuziv, măsuri legislative pentru care nu avea competenețe. Nu unei liste aiuritoare de instituții mondiale și europene ar fi trebuit domnul președinte al Curții să se plângă de semnele și semnalele că integritatea ei ar putea fi periclitată, ci Parlamentului României, precum și celor care i-au numit, este drept că politic, pe membrii acestei Curți.

Dacă Procuratura nu a îndrăznit să vadă cine și cum dă indicații ilegale și neconstituționale Curții, atunci măcar Cancelaria Ordinelor din Administrația Prezidențială ar fi putut demara o achetă pentru a vedea dacă judecătorii unși cavaleri sau ofițeri ai unor ordine naționale chiar îndeplineau condițiile de acordare, sau avem de-a face aici cu unul din multele abuzuri în funcție săvârșite de domnul președinte Băsescu Suspendatu.

Nu are rost să descriem cum ar fi artătat un guvern funcțional, pentru că ar fi o operă de ficțiune sau de imaginație debordantă. Ne-ar fi plăcut însă ca acest Guvern Ponta să guverneze, cât de cât. De cum a fost investit, a devenit evident că pe agenda sa sunt trei mari categorii de măsuri: reparatorii, punitive și de bună guvernare. Domnul Pona a recunoscut public imperativul primelor două și s-a străduit să pună pe agendă câteva măsuri reparatorii.

Unele, cele mai nesemnificative, s-au și implementat, iar altele, mult mai importante, cum sunt cele fiscale, au fost anunțate, ca un fel de promisiune electorală, dacă domnul Ponta și uniunea sa vor fi realeși. Cât despre măsurile punitive, guvernul a prezentat doar un raport de audit intern la ministerul ce fusese creat special pentru protejata domnului Băsescu, madam Udrea. Și atât. Nici Procuratura, nici Parlamentul nu au avut nici un fel de reacții, ca să nu mai vorbim de o anchetă compexă, în adevăratul sens al cuvântului. Nici un alt minister nu a dezvăluit rezultate ale auditului său, astfel încât să se poată lua măsuri punitive, deși fapte de natură penală s-au semnalat la mai multe ministere, cu preponderență la cel al Apărării.

Suspendarea domnului Băsescu Traian nu poate fi inventariată ca o disfuncționalitate a statului, atâta vreme cât ea este prevăzută în Constituție și există o procedură legală de demitere a președintelui României. Doar lipsa de sancționare penală a domnului Băsescu și propagandiștilor săi pentru emiterea pretenției că această procedură ar fi, de fapt, o lovitură de stat este o disfuncție a statului român.

În schimb, modul în care domnul Crin Antonescu își îndeplinește atribuțiile prezidențiale interimare este mai degrabă disfuncțional decât normal. Domnia sa ar fi trebuit să vină cu echipa sa de consilieri, din prima oră de mandat. Practic, nu putem spune că a prezidențiat pe o perioadă de vreo patru săptămâni, în care a păstrat consilierii domnului Băsescu, precum și așezarea lucrurilor în Palat așa cum i le-a lăsat predecesorul, ca unui locțiitor temporar.

Ar fi trebuit să delanșeze consultări între partidele parlamentare și între partide și societatea civilă, pentru atenuarea impactului politic al suspendării domnului Băsescu și al demersurilor pentru demiterea sa prin referendum. În loc de aceasta, președintele interimar s-a pus în fruntea campaniei pro-demitere, de parcă opinia domniei sale n-ar fi fost arhicunoscută. A reușit doar să îi îndepărteze pe eventualii votanți ce nu ar fi vrut să se pronunțe pe o speță Antonescu-Băsescu, ci pe una Poporul Român – Băsescu Traian și care ar fi realizat și cvorumul ratat de campania USL.

În calitatea de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării și de comandant al forțelor armate, ar fi trebuit să comande comunitatea de informații pentru înțelegerea și, eventual, contracararea campaniei anti-naționale de șifonare a imaginii României în Lume. Tot în această problemă, ar fi trebuit să își îndeplinească atribuțiile prezidențiale de politică externă, lucrând direct cu omologii săi din zona euro-atlantică și cu ambasadorii acreditați la București pentru lămurirea eventualelor confuzii și stoparea atitudinii anti-românești a unor dintre aceștia.

Ar mai fi trebuit să curme din primul moment poziționarea Procuraturii ca partizană a președintelui suspendat și ca poliție politică. Toate cazurile ce ar fi putut arăta o asemenea poziționare ar fi trebuit imediat investigate și sancționate de Administrația Prezidențială sau chiar de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, deoarece ele aduc atingere directă securității naționale.

Cu preponderență, sub președinția domnului Antonescu, acest Consiliu ar fi trebuit să tranșeze acuzația de lovitură de stat, imediat ce a fost făcută, iar cei răspunzători, fie de această lovitură, fie de acuzația nefondată că ea s-a produs, să fie împiedicați să continue o asemenea faptă și să fie deferiți justiției.

Cam așa ar fi trebuit să arate, în zilele noastre, un stat român funcțional. Păcat însă că nu arată nici pe departe astfel.

Dacă statul ar fi fost un computer cu programele date peste cap, utilizatorul ar fi dat comanda reset. La această comandă, un calculator se oprește și apoi pornește din nou, cu fiecare program la locul său și îndeplinindu-și funcția pentru care a fost pus acolo, în computer. Și cu statul se poate întâmpla uneori la fel. Utilizatorul, adică cetățeanul în folosul căruia a fost creat statul, mai resetează din când în când instituțiile sale prin alegeri anticipate sau chiar prin reforma acestora, atunci când ele nu își mai îndeplinesc rolul sau nu mai funcționează în interesul exclusiv al utilizatorului pentru care au fost create.

În cazul nostru, însă, tare mi-e teamă că o asemenea soluție nu va remedia problemele grave de disfuncționalitate statală. Iar, dacă așa stau lucrurile, atunci numai o reinstalare a tuturor acestor instituții ar mai fi posibilă. Adică să ștergem totul și să o luăm de la capăt.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5