Ce urmărește Dogaru?

Categoria Despre Armata 1.484 afisari

Când a cerut să iasă sindicaliștii în stradă pe 12 Iulie(mutată apoi pe 14) când se discutau în parlament legi importante, cerând să se protesteze împotriva guvernului Ponta, am crezut că a s-a scărpinat invers cu bețișorul de ureche și nu și-a dat seama ce spune.

Când a ieșit pe post la B1 TV fluturând în mână o  foaie semnată de Ponta pe care a adăugat-o la obiectivele CNSC, obiective care vizau printre altele desființarea CCR, exact când Europa alertată de  Monica Macovei că în România se dă lovitură de stat sărea în apărarea ” statului de drept”  amenințat, mi-am spus că setea de publicitate i-a luat mințile.

Când pe data de 1 August cerea CCR , adică celei pe care o voia desființată, într-un mod imperios, amenințător, să nu se pronunțe pe referendum până nu are listele actualizate, am crezut că nu mai gândește. A doua zi, când Curtea a … făcut ceea ce ceruse Dogaru, am crezut că a fost inspirat și a ghicit ceea ce va decide curtea  și a trimis hârtia așa, ca să arate că este profet în propria țară. Eram chiar tentat să scriu un articol în care să îi recunosc inspirația. M-am abținut și bine am făcut.

Duminică 12.08.2012, exact cu o zi înainte de vizita secretarului secretarului de stat al SUA, ”îngrijorat de situația politică din România” domnul Dogaru iese pe post altul decât Antena 3, unul cam Băsist ca și B1 și declară nici mai mult nici mai puțin decât că dacă CCR nu va valida referendumul, va scoate oamenii în stradă, va indemna la nesupunere civică, la neplata impozitelor, va declanșa haosul în România, pentru că el are un angajament și un contract cu USL și trebuie să se achite de el. Terifiant, incredibil, este exact ce îi trebuia României acum înaintea discuției cu reprezentantul secretarului de stat al SUA, și după cererea  lui Barroso  privind listele electorale, dar mai ales după plângerea CCR la Comisia de la Veneția, privitor la unele presiuni și amenințări la adresa sa.

 Acum nu mai trebuie decât să se facă lipiturile și tabloul va fi complet.

  1. Guvernul Ponta promite să rezolve problemele pensionarilor și bugetarilor și trece la primele măsuri prin sistarea reținerilor pensiilor militarilor. Dogaru amenință cu proteste de stradă și răsturnarea guvernului care nu îi semnează hârtia cu pretențiile sale. Cine câștiga din aceste proteste antiguvernamentale?
  2. PDL se plânge de amenințări la adresa instituțiilor statului: Dogaru scoate pe post hârtia semnată de copreședinții USL pe data de 16 și o leagă de Obiectivele CNSC prin care se cerea desființarea CCR, ANI, CNA, DNA reieșind astfel că USL susține aceste cereri, exact când USL încerca să demonstreze că tot ce a făcut este legal și plângerile PDL sunt neîntemeiate. Cui a folosit?
  3. În preziua luării deciziei de către CCR privind referendumul, Dogaru,”inspirat” trimite o cerere amenințătoare  la adresa CCR prin care somează să nu decidă până nu are listele ”actualizate”. ”Coincidență”, CCR îi îndeplinește dorința, dar nu uită să se plângă Comisiei de la Veneția că este  amenințată și nu își poate desfășura activitățile din cauza presiunilor. Mâine, sau când va fi întrebat, domnul Zegrean va spune că a fost amenințat de domnul Dogaru, și din cauza asta CCR a luat acea decizie. Cui folosește?
  4. Pe data de 12.08. după ce România a fost iarăși trasă de urechi de Barroso cu sau fără motiv, și așteaptă vizita unui reprezentant american tot fără un motiv real, apare domnul Dogaru cu declarațiile sale incendiare, dând nu numai motiv, dar chiar legitimitate tuturor îngrijorărilor. Cui folosește?

Poate părea absurd dar mă întreb dacă nu cumva domnul Rus a fost un mic pui de cârtiță pe lângă domnul Dogaru. Toate acțiunile și declarațiile  sale deși făcute în numele alianței și în sprijinul USL i-au adus acesteia de fapt mari deservicii. Acum înțeleg de ce a presat domnul Dogaru și a forțat obținerea acelei hârtii practic fără nici un efect pentru sindicaliști sau membrii CNSC, deoarece  prin ea USL se angaja doar la discuții, dar adăugată la Obiectivele CNSC, a devenit o bombă cu ceas. E ca și cum ai cere cuiva un chibrit să îți aprinzi o țigare, apoi ai iniția un fitil legat de  un calup de dinamită, și ai arăta apoi cu degetul spre cel care ți-a dat chibritul spunând că este cel care te-a ajutat. Bine jucat.

În cazul cererii trimise către CCR cu o zi înainte de decizie, mă întreb fără să vreau dacă nu cumva i s-a spus să trimită acest document pentru a … justifica plângerea către Comisia de la Veneția. Rămâne să vedem .

Despre ultimele declarații cele cu nesupunerea civică, ieșirea în stradă, instaurarea haosului, nici nu mai e nevoie să comentez, limbajul folosit, amenințările se înscriu perfect în ceea ce voia PDL și Băsescu să demonstreze emisarului american și europenilor care nu prea mai aveau gloanțe , după arestările, interceptările ilegale, eratele ilegale, dosarele poruncite de Băsescu. Acuma toată lumea va discuta numai despre amenințările lui Dogaru, despre sindicatul militarilor, acești ”mineri ai USL” cum au fost categorizați, despre societatea civilă ” a lui Dogaru”care va crea haos în România, despre mișcări de stradă, vărsări de sânge, nesupunere civică. Asta este în viziunea PDL și a SUA și UE rezultatul guvernării USL și a alianțelor semnate cu Dogaru. Mai e nevoie de alte dovezi ? Dogaru tocmai a oferit lumii și mai ales celor ce îl vor înapoi  pe Băsescu securea cu care să taie capul celor 7,5 milioane de români. Culmea culmilor este că mister Dogaru tocmai în numele lor se face că vorbește și nu uită niciodată să spună ”noi militarii, noi, societatea civilă” deși vorbește în nume propriu fără a se consulta cu nimeni, fără a avea nici măcar adeziunea filialelor sindicatului la declarațiile, propunerile și faptele sale. 

Domnule Dogaru, nu știu ce gândesc alții, dar pe mine m-ați convins. Sunteți cel mai bun prieten al domnului Băsescu. Și dovada  o constituie faptul că după aceste declarații care în mod normal ar ”autosesiza” și cel mai orb parchet, pentru instigare la revoltă, nesupunere civică, amenințări la adresa unor organisme ale statului,(mai ales dacă ne gândim că niște biete majorete au fost chemate să dea cu subsemnatul pentru că au îndrăznit să voteze, iar unii miniștri sunt cercetați pentru că au spus un adevăr, acela că nu poate garanta corectitudinea unor liste) după toate aceste declarații care chiar se constituie în amenințări la adresa statului și ordinii de drept, dumneavoastră nu veți fi deranjat, nici măcar  sunat pentru că în definitiv ați adus mari servicii lui Băsescu, sub masca luptei pentru dreptate și adevăr. Poate, cel mult, sindicatul va fi desființat, dar nu e așa că nu ar fi o pagubă? Dimpotrivă, activul financiar al sindicatului care se ridică la mai mult de  6 miliarde conform ultimului proces verbal s-ar împărți conform statului, între membrii fondatori ai sindicatului care sunt nu mai mult de 21, din care 3 suspendați fără să mai punem la socoteală bunurile deținute de cele aproape 80 de filiale care și ele revin tot membrilor fondatori conform aceluiași statut bine ticluit la înființare de către aceiași membrii fondatori. Ce să spun , cu așa perspective și eu aș face tot ce pot pentru a provoca desființarea sindicatului prin declarații iresponsabile. Oare sindicaliștii ce spun ? Dar mai întâi să vedem ce va spune secretarul și presa de pretutindeni.

           Presupunând însă că eu mă înșel și că totuși Dogaru este plin de bune intenții, ca și drumul spre iad de altfel,presupunând  că tot ce face, face din dorința de a apăra principiile pe care le clamează, faptul nu schimbă decât la nivel intențional situația, căci din punct de vedere al rezultatului faptelor și declarațiilor, situația rămâne aceeași, consecințele și efectul declarațiilor sale sunt la fel de negative. Poate, profitând de un oarecare curent antieuropean cauzat de nedreptățile și acțiunile domnului Barroso  va câștiga un anumit segment al populației de partea sa(de fapt asta și dorește dintotdeauna, să adune cât mai mulți simpatizanți), dar asta nu anihilează răul pe care îl face imaginii USL și chiar  țării în exterior, ca să nu mai spun de faptul că va pierde sprijinul, cotizațiile și  prezența tuturor rezerviștilor cu capul pe umeri sau ”cretini” cum le spune el celor care nu gândesc la fel ca el și va rămâne din șef de sindicat, un șef de stradă catalogat drept anarhist vânat de presă în momentele de criză politică sau  de subiecte un teribilist căutat pentru coloratura expresiilor și  virulența limbajului, exact ce le trebuie acestora pentru momentele de rating scăzut. Pentru sindicaliștii militari însă Dogaru va fi pierdut așa cum începe să se piardă ca  istoric și să fie cunoscut  mai mult ca organizator de demonstrații, oricând împotriva oricui, numai să fie la zile istorice și să adune presă. Dacă urmărește să intre în istorie, poate va intra, alături de Băsescu și numai când se va vorbi de Băsescu, așa cum a intrat și Bastus alături de Decebal ( cu amendamentul că totuși personajele nu suportă comparație, doar situația). Indiferent însă ce ar urmări Dogaru, important este ce reușește să facă, iar -din păcate- până acuma a făcut și face numai rău atât imaginii rezerviștilor în numele cărora spune că  vorbește fără însă a-i consulta vreodată, pe care lumea începe să-i asimileze cu un grup de mineri, anarhiști, coada de lopată a guvernului Ponta, cât și țării. Este ciudat cum un istoric, un om care este de presupus că studiază faptele trecutului, le analizează și trage concluzii, nu vede efectul și consecințele propriilor fapte. Sau poate le vede dar nu îl interesează,sau chiar mai rău, chiar le dorește. Oricare ar fi însă situația, e timpul – de mult – ca rezerviștii să se exprime clar dacă acest om le reprezintă interesele și principiile, înainte ca eticheta să se sudeze pe ei așa cum o promovează Dogaru.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

5 Raspunsuri la Ce urmărește Dogaru?

  1. Vasile Zărnescu

    Am mai comentat aberaţiile autorului, , la alt articol, la care a simţit nevoia să mă apostrofeze că nu-i cunosc celelalte articole, în care s-ar fi exprimat corect. Am citit vreo două, în care, la fel, nu spunea nimic. Acum execrează nişte fantasmagorii, pe care le visează noaptea! Ideea de bază este că, prin discursurile sale, preşedintele S.C.M.D., Mircea Dogaru, ar fi în serviciul lui Traian Băsescu, făcîndu-i jocul acestuia pentru că ar ataca guvernul U.S.L. Şi, în special, fiindcă ceruse, printre altele, desfiinţarea C.C.R. – care, vai!, va supăra Ioropa, în special pe buldogul de Barrosu. Dar, mai rău i-ar supăra pe amerecani, care l-au trimis pe „secretarul secretarului de stat al SUA” ca să ne tragă de urechi. Care-o fi acela?! Cumva Philip Gordon? Dar acesta nu a fost trimis de Obama, ci de Joe Bideu, aşa că trecem peste alta.
    Totuşi, deşi Marin Neacşu ştie multe şi visează şi mai multe, el ignoră faptul că S.C.M.D. are un proces, început cu doi ani în urmă, cu C.C.R., prin care ceruse desfiinţarea acesteia fiindcă legea de funcţionare a C.C.R. este „neconstituţională”. Procesul are termen de judecată în toamnă şi sigur va fi cîştigat de S.C.M.D., mai ales după scandalurile provocate de handicapatul Augustin Zegrean, de erata ilegală legalizată la televizor de acelaşi Zegrean şi de trădarea infractoarea-graţiată de Ceauşescu şi şantajată de Băsescu, Aspasia Cojocaru. Iată de ce „inspirat” – ca să folosesc termenii lui Neacşu –, preşedintele S.C.M.D. a iniţia procesul contra C.C.R. În articolul „Scursurile din PDL se preling în USL” (http://monitorsri.blogspot.com/2012/04/scursurile-din-pdl-se-preling-in-usl.html), am avertizat conducerea S.C.M.D. că trebuie să-şi pregătească, în panoplie, măsuri de PRESIUNE asupra U.S.L., „fiindcă ăştia nu şi-au ţinut niciodată promisiunile”! Şi, într-adevăr, după ce s-au văzut cu „măgarul legat la gard”, au preşedinţii U.S.L. au început s-o dea din vals în tangou, că nu sunt bani, că „greaua moştenire” că etc., şi fără să ia nici o măsură pentru a-şi consolida puterea, dimpotrivă, cochetînd cu Traian Băsescu, ca dovadă că formează, împreună, cleptocraţia (cf. http://monitorsri.blogspot.com/2012/01/ati-votat-cleptocratia-ati-ramas-cu.html). U.S.L. şi-au găsit un apărător în Marian Neacşu, sub masca acuzării lui Traian Băsescu!

  2. Domnule Zarnescu, Poate au sustin USL, ca singura varianta posibila impotriva PDL , dar o fac pentru ca alta varianta nu avem si imi permit sa nu accept magariile pe care le fac si ei, nici declaratiile sau faptele care nu respecta anumite principii, cee ce ma detaseaza si ma pastreaza undeva in limita bunului simt si a unor principii de la care nu abdic. Dumneavoastra insa il sustineti pe Dogaru cu toate ineptiile si declaratiile iresponsabile neconditionat. Nu vreau sa spun unde duce sau cum poate fi interpretata aceasta supusenie oarba. E treaba dumneavoastra daca o acceptati si va aranjeaza.

  3. Vasile Zărnescu

    D-le Neacşu,
    Aveţi dreptate la începutul articolului. Adică referitor la faptul că nu sunteţi de acord cu „magariile pe care le fac si ei” etc. Aici suntem în consonanţă. Aşa că, apropo de falsa dvs. pudibonderie, comentată de mine la articolul „Dogarui ar se bagă în seamă”, vă invit să nu vă împiedicaţi de cuvîntul „Scursurile …” şi să citiţi articolul indicat aici: http://ro.altermedia.info/general/scursurile-din-pdl-se-preling-in-usl_23676.html.
    Apoi, nu-l susţin pe d-l Dogaru necondiţionat, dar obiecţiile le formulez, direct, în şedinţele de lucru, iar indirect în articole precum cel indicat mai sus. Aşa că citiţile-le şi nu vă mai ascundeţi, ipocrit, după deşt.

  4. Ioan Danila

    Aveti perfecta dreptate! Dogaru se baga mereu in sera à si prin manifestari le lui incita militarii la faute neconstitutionale si ne caractéristique unui fost militar de cariera ce, asa cum crédence el, plate fi manipulat si pus in slujba unui Partidul sau altul, doar pentru ça acest ,,fanfaron” sa-si indeplineasca visuel mult visat de à ajunge in Parlamentul Romaniei si la guvernare. Aceasta masa de militari rezervisti sau in retragere fiind un paravan menit scopurilor sale. El à umblat nu numai pe la PDL ci si la PNL sau PSD. Multi nu l-au bagatelle in seama insa membrii sindicatului pe care crédence el ça-i plate manevra cum vrea, l-au mirosit s-a vazut ça ,,pute”. Recommander tuturor militari l’or rezervisti sa-si pastreze de nitrates si onoarea. Noi suntem inca ostasi si, foarte multi dintre noi n-au fost in Armata atunci cand Maresalul Antonescu à ordonat sa treaca Prutul in pastrarea Moldovei Mari si, cu ce sacrificii! Inca suntem activi pentru ori ce eventualitate de rues triste, gâta sa fim réprimait la datorie daca Tara o cere insa, plate ça guvernantilor le va veni mintea la cap de à nu mai batjocori si umili pensionarii militari care, 24 de ore din 24, au fost prezenti la datorie. Cu stima si respect pentru forumisti. Ioan Danila – Luxemburg. Miercuri o i-au catre Suedia la unul din copii mei. Toata stima

  5. Ioan Danila

    Scuze pentru greseli. Scriu aceste randuri pe un I-pod.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5