Adevărul din spatele declarațiilor unui îngrijorat

Categoria Evenimente 725 afisari

Domnul Philip  Gordon, consilierul sau secretarul Secretarului de Stat al SUA  a venit puțin să vadă România. Înainte de a veni, a aruncat buzduganul, ca Zmeul Zmeilor, să știe fata de împărat să îl aștepte cu mâncarea caldă. Domnul Gordon și odată cu el întreaga Americă era îngrijorat ” de recentele acțiuni ale Guvernului român” Asta scria pe buzdugan. Mai mult nu se spunea. Bineînțeles că toată lumea a început să speculeze, unii să învinuiască, alții să concluzioneze că vizita este legată de reclamațiile doamnei Monica , cea mai influentă persoană din Europa, soarele politicii europene după cum se exprimă singură și de plângerile CCR, deci guvernul Ponta și democrația în România sunt sub lupă. Parcă pentru a  alimenta aceste supoziții, domnul Gordon declara că se va întâlni cu premierul, cu președintele în funcție și cu un cetățean, un anume Băsescu Traian, probabil un prieten din copilărie. Foarte frumos din partea lui că și-a adus aminte de prietenii din copilărie, iată un politician popular care nu umblă cu nasul pe sus, deși este scutierul Secretarului de Stat american. În fine a ajuns a vorbit și a dat o declarație după ce a vorbit cu cei mai sus nominalizați. Ce ne spune Philip?

“Am venit şi pentru a exprima aceste preocupări. Au existat, aşa cum se ştie, acuzaţii credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanţi, care ar schimba cvorumul de vot şi, se pare, încercări de presiune asupra Curţii Constituţionale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzaţii au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este aşteptat”

De aici eu înțeleg că domnul sus numit a citit anumite site-uri sau pagina de facebook sau blogul doamnei Macovei sau al prietenului Băsescu. Bun și trebuia să vină până aici ca să vadă cum stau lucrurile? Păi nu știe matematică? Trebuia să citească și pagina de facebook a domnul Zgonea de exemplu, sau Șova, sau Ponta, sau Antonescu, ar fi adunat declarațiile ar fi împărțit la doi și afla adevărul. Să vii până aici numai pentru ca ai citit niște puncte de vedere pe internet, mi se pare o mare risipă în condițiile crizei mondiale actuale. Trag concluzia că Departamentul de Stat american are fonduri  și nu vrea să îl prindă sfârșitul anului cu ele necheltuite. Și l-aș ruga eu pe domnul Gordon să nominalizeze un singur tur de scrutin indiferent în ce țară, unde după alegeri cel sau cei care au pierdut nu au făcut declarații privind fraudă electorală. Ar putea începe cu alegerile din 2009 tot din România. Atunci nu a auzit nimic?

Mai spune domnul Philip, tot după încheierea convorbirilor, că :

“Ambasadorul Gitenstein a exprimat aceste poziţii atât public cât şi privat, iar eu am venit să întăresc faptul că el vorbeşte în numele Washingtonului, în numele administraţiei Obama, când face aceste comentarii publice şi private“

Păi și de aici consider că vizita a fost inutilă, pentru că dacă domnul ambasador a spus aceleași lucruri, în numele aceleiași autorități, nu înțeleg de ce a mai venit domnia sa aici. Ori ne crede pe noi proști ca nu înțelegem ce a spus ambasadorul, ori ambasadorul nu s-a exprimat suficient de clar pentru noi românii și s-a considerat necesar să vină să explice domnia sa? De fapt nu a lămurit nimic, nu a spus nimic privitor la concluziile pe care le-a tras în urma discuțiilor și dacă așa zisele temeri i s-au confirmat sau nu. A declarat foarte evaziv doar că a auzit ceea ce voia să audă. Să fi venit să audă greierii sau ciocârlia? Nu aș putea spune, dar știu că ce vor românii nu a vrut să audă, pentru că nu ne-a întrebat.

Seara însă a ieșit pe post domnul Antonescu să spună ce a discutat sau măcar care sunt concluziile sale vizavi de această vizită și alte declarații ale unor persoane ”îngrijorate” de soarta românilor. Spre surprinderea mea, am auzit cum domnul Antonescu, a menționat ceva despre o doamnă Merkel care se ia după informările telefonice ale unui cetățean, fără a verifica dacă ce spune este adevărat, despre un domn Barroso care trimite din vacanță, ca și domnul Zegrean, scrisori de îngrijorare popoarelor Europei și despre declarațiile unui individ parcă Ghiță, sau  Ghitanstein, un botoșănean care se trezește vorbind din când în când despre treburile interne ale României despre cine trebuie să fie șeful DNA despre cum trebuie să se aplice legile, care face legile în România, fără a avea nici cea mai mică atribuțiune în domeniu.

Acuma lucrurile încep să se lumineze. Domnul Gordon, după cu reiese din declarațiile privind punctele de vedere ale domnului Ghiță, a venit îngrijorat de urecheala pe care a primit-o ambasadorul de la președintele țării.Ca să mascheze vizita și ca să îl facă pe Antonescu și pe români să se simtă vinovați și să plece capul, a aruncat în față buzduganul cu îngrijorările privind democrația autohtonă, când de fapt pe domnia sa  îl îngrijorau relațiile ambasador președinte-guvern, ca și viitorul contractelor și angajamentelor fostului președinte privind avioanele, vapoarele și Roșiile. Bine – zic eu – dar pentru asta nu trebuia să vină personal aici, putea să îl întrebe pe domnul Clark, consilierul premierului care este și strâns legat de Chevron și putea să îi dea toate detaliile. Să fi uitat departamentul că îl are pe Clark plantat în coasta lui Ponta ? M-aș cam mira. Probabil trimisul Statelor  Unite ale SUA a vrut să îi privească în ochi pe cei care  promit că nu trebuie să fie îngrijorați. Avantaj Băsescu, în cazul lui, emisarul americănesc a avut mai puțin de privit.

Lumea se aștepta ca  la plecarea lui Gordon măcar, să se lămurească în privința intențiilor vizitei sau măcar concluziile la care acesta a ajuns în urma discuțiilor, dar acesta ne-a reamintit că politica se face la fel de către toți politicienii și ne-a lăsat la fel de lămuriți ca și CCR după referendum. Atunci de ce a venit? Nu îngrijorat de soarta poporului român, nu pentru a aduce porumbelul păcii, nu pentru a face pace sub măslini? Nu. Domnul Gordon a venit ca să lămurească soarta intereselor americane, nu soarta democrației  în România. A venit degeaba. Putea să citească pe orice blog personal al oricărui ”escu” din România și ar fi aflat că indiferent cine vine la conducere în țara asta, nu poate veni fără să ceară voie de la înaltele porți.  Sper că acum s-a lămurit, nu de alta, dar nu vreau să mai aglomereze străzile Bucureștiului cu antemergători, blocări ale circulației și măsuri de securitate extreme, pentru o informație pe care o găsea la colț, între Facebook și Blogspot.

Domnule Gordon, nu mai fiți îngriorat de soarta noastră, că faceți riduri.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Un Raspuns la Adevărul din spatele declarațiilor unui îngrijorat

  1. Nicolas

    PROPUNERE DE ACTIUNE : FRATI ROMANI, VA PROPUN CA IN ZILELE DE 18,19 si 20 AUGUST LA ORELE 18 SA IESIM IN TOATE MARILE ORASE, IN PIETELE IN CARE AM PARTICIPAT LA MITINGURILE USL DIN CAMPANIA PENTRU REFERENDUM, TOTI CEI CARE AM VOTAT DA! Nu sunt inregimentat politic, asa cum nu sunt majoritatea cetatenilor din cele 7,5 milioane care au votat pentru demiterea lui Basescu, am indicat pietele respective doar pentru a avea un loc bine stabilit de intalnire.VENITI IN PIETE, DRAGI ROMANI! ACUM ESTE MOMENTUL, in 21 august o sa fie prea tarziu. JOS BASESCU!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Statistici T5