Modelul suedez

Categoria Social 3.353 afisari

Am primit prin mail, de la un verişor, un material, fiind rugat să î citesc tot. Cum niciodata nu mi-a trimis  Spamuri sau material de umplutură, i-am ascultat sfatul. Cu menţiunea că este un material primit pe mail şi nu cunosc sursa original, vă invit să citiţi şi să meditaţi.

„În curând se împlinesc 18 ani de când am început să lucrez la Volvo, o întreprindere suedeză. A lucra cu ei este ceva foarte interesant. Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricât de ingenioasă sau simplă ar fi ideea. Este o regulă.

Procesele de globalizare cauzează în noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici etc…) o anxietate generalizată în căutarea de rezultate imediate. În consecinţă, stilul nostru rapid nu se încadrează deloc cu termenele de scadenta întârziate ale suedezilor.

Suedezii dezbat, şi iar dezbat, organizează „n” şedinţe, efectuează evaluări etc…, ŞI LUCREAZĂ… după o schemă mult mai încetinită. Ceea ce este uimitor, este că acest stil da rezultate tot timpul, în timpul lor (al suedezilor), astfel că punând împreună maturitatea necesităţii cu tehnologia potrivită, nu prea înregistrează pierderi.

Pe scurt:

1) Suedia este de mărimea unui singur stat din Mexic;

2) Nu are decât 2 milioane de locuitori;

3) Cel mai mare oraş, Stockolm, abia dacă are 500 de mii de locuitori, aşa că o mică localitate din Mexic;

4) Mari întreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson, Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.

Nimic rău în asta, nu-i aşa? Pentru a avea o idee de importanţa lor, ajunge să menţionez că Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NAŞA…

Poate se înşeală suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul. Trebuie să menţionez că nu cunosc un alt popor care să aibă o cultură colectivă că a suedezilor.

Vă voi povesti o scurtă istorie doar ca să vă faceţi o idee: Prima dată când m-am dus în Suedia în 1990, unul dintre colegii mei suedezi mă aducea la serviciu în fiecare dimineaţă cu maşina lui. Era în septembrie, era frig şi fulguia. Ajungeam foarte repede la întreprindere şi el parcă maşina tot timpul foarte departe de intrare. În fiecare dimineaţă vin în jur de 2 mii de angajaţi cu maşina la serviciu…

În prima zi nu am făcut nici un comentariu, nici în a doua sau în a treia, dar în una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multă încredere, l-am întrebat pe colegul meu:

– Aveţi locuri de parcare fixe aici? Am văzut că parcarea este complet goală când ajungem şi totuşi tu parchezi la mare distanţă de intrare…

Iar el mi-a răspuns pur şi simplu:

– Noi, care ajungem foarte devreme, avem tot timpul să mergem până la intrare, dar cei care ajung mai târziu, au mai multă nevoie să găsească locuri mai aproape de intrare, nu crezi?

Imaginaţi-vă ce faţă am făcut. Şi acest lucru a fost suficient ca să-mi schimb în profunzime mentalitatea.

Mai nou, în Europa există un curent denumit „Slow Food” (Slow Food Internaţional Association), Asociaţia internaţională a alimentaţiei cu răbdare, al cărei simbol este melcul şi care îşi are sediul în Italia.

Ceea ce predica aceasta mişcare „slow food” este că oamenii trebuie să mănânce şi să bea lent, pentru a savura mâncarea, pentru a se bucura de procesul de preparare al mâncării, împreună cu familia, cu prietenii, fără grabă şi de calitate.

Ideea este de a se contrapune spiritului „Fast Food” şi a tot ceea ce reprezintă el ca stil de viaţă. Surpriză este că această mişcare Slow Food, serveşte ca bază pentru o mişcare mult mai amplă numită Slow Europe, după cum descrie revista Business Week în ultimele sale ediţii europene. Totul a pornit de la punerea în discuţie a grabei şi nebuniei generate de globalizare, de dorinţa de a avea nivelul vieţii în cantitate mare, opus la a avea calitate, (mă refer la calitate de viaţă, sau calitate umană).

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar dacă lucrează mai puţin (35 de ore pe săptămână), sunt mai productivi decât colegii lor americani sau britanici. Şi germanii, care în multe întreprinderi au implantat săptămână de muncă de 28,8 ore, au văzut productivitatea crescând cu un lăudabil 20%. Aceasta atitiudine, numită „slow attitude”, atrage atenţia până şi americanilor, discipolii lucrului rapid, imediat şi în cantitate mare. Pe de altă parte, această atitudine fără grabă nu înseamnă să se facă mai puţin, nici să se obţină calitate şi productivitate mai mici, ci mai multă perfecţiune, atenţie la detalii şi mai puţin stress. Practicând acest lucru în viaţă, înseamnă o întoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comodităţi, ale vieţii în micile comunităţi. O întoarcere la AICI, prezent şi concret, opus lui MONDIAL, indefinit şi anonim, înseamnă a relua valorile esenţiale ale fiinţei umane, a relua micile plăceri ale cotidianului, ale vieţii simple şi ale convieţuirii, ale religiei şi credinţei.

ÎNSEAMNĂ UN MEDIU DE LUCRU MAI PUŢIN COERCITIV, MAI VESEL, MAI CALM, ŞI TOTUŞI MAI PRODUCTIV, MEDIU ÎN CARE TOŢI OAMENII FAC CU PLĂCERE CEEA CE ŞTIU EI SĂ FACĂ MAI BINE.

E recomandabil să ne gândim mai în amănunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: „Cu răbdarea trece marea” şi „Graba strica treaba”, să merite din nou atenţia noastră în aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine că întreprinderile din comunitatea, oraşul, statul sau ţara noastră să înceapă a dezvolta programe serioase de calitate, fără grabă, chiar pentru a mări productivitatea şi calitatea produselor şi serviciilor, fără a pierde calitatea umană?

În filmul „Parfum de femeie” există o scenă de neuitat în care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fată la dans şi ea îi răspunde:

– Nu pot, logodnicul meu va sosi în curând. La care orbul îi răspunde:

– Ştii, viaţa se trăieşte într-o clipă, şi o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film este această scenă de 2 sau 3 minute.

Mulţi trăiesc alergând după timp şi îl ajung doar când mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru că goneau prea tare pentru a ajunge la timp.

Alţii sunt prea nerăbdători să trăiască în viitor, şi uită să trăiască în prezent, care este unicul timp care există cu adevărat.

Toţi avem pe această planetă acelaşi timp, nici mai mult, nici mai puţin de 24 de ore pe zi. Diferenţa sta în utilizarea acestor ore de către fiecare dintre noi. Trebuie să învăţăm să profităm de fiecare moment, pentru că, după cum zice John Lennon: „Viaţa este ceea ce se întâmplă în timp ce planificăm viitorul”.

Vă felicit pentru că aţi reuşit să citiţi acest mesaj până la sfârşit.

Mulţi l-ar fi citit doar până la jumătate, ca să nu piardă timpul… Atât de valoros în această lume globalizată!

(Autorul este un imigrant mexican în Suedia)…”

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

2 Raspunsuri la Modelul suedez

  1. Foarte interesant…
    Mentalitatea „latino” este la fel şi în Românika şi în Mexico !!!

  2. Da, din cauza asta e mai greu sa intelegem si sa acceptam ca se poate si altfel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5