Dragă Fondule

Categoria Actualitate, Despre Armata 1.257 afisari

Dragă Fondule Monetar Internațional,

Mă bucur să aud că ești bine și că urmează să vii și pe la noi, prin România. Vestea asta o am de la domnul Victor Ponta, premierul nostru, care le-a spus subordonaților săi din Guvern să se pregătească de vizită cum se cuvine. Ei trebuie acum să cugete degrabă la un plan de implementare a măsurilor de restituire a banilor luați unor pensionari militari și polițiști pe nedrept, precum și de reducere a taxei pe valoarea adăugată (TVA), la unele produse alimentare de bază. Apoi, trebuie să te convingă să le dai aprobarea să facem ce e drept și corect în Țara noastră.

Asta, pentru că domnul Ponta vrea să repare nedreptatea făcută de guvernele precedente, Boc-Ungureanu, pe care tot tu, în nețărmurita ta înțelepciune monetară internațională, ai aprobat-o, la vremea respectivă. „Nu este o problemă de cantitate, este o problemă de a face dreptate”, a explicat domnia sa, în ședința de guvern de marți, 6 noiembrie 2012. Desigur, domnul premier a vrut să sublinieze faptul că, din punct de vedere cantitativ, în ceea ce privește pensiile reduse nedrept, vorbim doar de câțiva năpăstuiți, vreo 30.000 de „foști”. Ceea ce este puțin, în comparație cu cei peste 130.000 de alți „foști”, cărora li s-au mărit pensiile și care, acum, vor vota cu useliștii domnului Ponta, pentru că uneperiștii cei darnici cu aceste măriri sunt deja re-re-evaluați și reintroduși în tabăra câștigătoare. Deci, nu că ne-ar trebui și cele 30.000 de voturi plus familiile nefericiților, că deja avem din afacerea pensii de asigurări sociale contra pensii miliare de stat suficient de multe voturi, dar este „o problemă de dreptate”.

În acest fel, dragă Fondule, te aștept cu nerăbdare să vii și să faci dreptate în România. Sau, cel puțin, să aprobi să se facă dreptate pe la noi.

Ai fi primul care ar face-o. Până acum, nimeni nu s-a ocupat de problema dreptății. Au fost unii care au vorbit de „justiție”, dar nu de una dreaptă, ci doar de una „independentă”, adică de una la care nu toți pot avea acces egal și care face numai ce îi spun unii și este complet independentă de ce zic alții.

Și te mai aștept să le explici interlocutorilor guvernamentali și domnului Ponta personal, cum este cu ofițerii și subofițerii care, din ofițeri și subofițeri de rezervă ori retragere, au devenit, dintr-o dată, „foști” ofițeri și subofițeri. Adică, de ei nu mai este nevoie în Țara asta? Au fost ei ce-au fost, dar acuma gata! Să stea cuminți și să aștepte să aprobi tu, Fondule, să se facă dreptate…

Până atunci, ai grijă, dragă Fondule, pe unde mergi și ce faci ori ce zici, ca nu cumva să ți se întâmple ceva și să nu mai poți ajunge pe la noi, întreg la minte și la trup. Că numai în tine le mai stă nădejdea unora să li se facă dreptate în România asta.

Cu cele mai bune gânduri,

Hari

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

2 Raspunsuri la Dragă Fondule

  1. Bun asa Hari. Ai umblat un pic la stil, imi place, adica imi place si asa!Mi-am permis sa te promovez pe facebook si POPL.

  2. Mulțumesc pentru aprecieri, Marine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5