DIVIZIUNEA SOCIALĂ A MUNCII

Categoria Amintiri cazone 2.013 afisari

 

Eram în primul meu an de ofiţerie. Repartizat la Craiova la regimentul de infanterie alături de încă 10 colegi de promoţie. A fost cea mai mare promoţie venită până atunci în Craiova. Cu media obţinută am avut posibilitatea să aleg practic orice garnizoană, aş fi vrut să merg în Alexandria, acolo aveam familia acolo aveam colegii de şcoală, liceu, dar acolo abia se înfiinţase o unitate de artilerie şi pentru infanterişti nu erau locuri. La repartiţie îmi părea rău că nu sunt artilerist, aş fi ajuns acasă.   Atunci am învăţat că nu e bine să spui „mai bine aş fi … „ că nu se ştie ce îţi oferă viitorul. Ajuns în regiment, urmează … repartiţia pe subunităţi. Spre .. surprinderea mea, sunt repartizat la .. artilerie, artileria batalionară, la bateria de aruncătoare a unui batalion, comandant pluton aruncătoare 82 mm. Funcţiile până atunci fuseseră deţinute de ofiţeri de artilerie, dar cineva decisese la nivel minister că fiind în subordinea comandantului de batalion de infanterie, să fie încadrate cu ofiţeri de infanterie. Şi uite-mă, aşa cum îmi dorisem câteva secunde, artilerist. Mă şi gândeam că acolo voi fi îngropat, adio promovare,era normal să fie promovaţi cei care erau infanterişti, eu trebuia să mă obişnuiesc cu artileria, cu aruncătoarele şi să probez sau să demonstrez că ideea celui care pusese infanterii la aruncătoare era bună. După o scurtă convocare făcută de comandantul bateriei de aruncătoare şcoală de gradaţi, regretatul Trincu Marin, un ofiţer extraordinar, bine pregătit, un camarad cum rar întâlneai, un om uns cu toate alifiile, oltean isteţ în adevăratul sens al cuvântului, am fost repartizat la bateria 2, şcoală de gradaţi. Coleg de baterie îmi era un artilerist sadea, cu 2 ani mai mare decât mine  care parcă era frate cu Trincu, aceleaşi principii, acelaşi stil, un ofiţer şi coleg de la care am învăţat meserie şi care m-a ajutat să intru fără stress în arma artileriei dar şi în regiment şi viaţa de ofiţer. Le mulţumesc pe această cale amândurora. Normal că fiind necăsătorit, tânăr venit în oraş şi regiment, fără gaşcă prin oraş, duminicile le petreceam prin cazarmă, ba la activităţi sportive şi culturale cu soldaţii, ba la diverse sarcini. În plus eram cazat în cazarmă, aşa că unde era să plec în timpul liber?

A fost frumoasă viaţa ca infanterist artilerist. Când aveam controale la instrucţie, dacă erau infanterişti nu se băgau la artilerie. Dacă erau artilerişti, mă vedeau infanterist, mă lăsau în pace şi îl întrebau pe Mişu Naon, colegul de la 120 cum se descurcă pifanul la artilerie, acesta le spunea că este ok, că m-am integrat şi mă mai ajută şi el si uite aşa aveam numai succesuri. E drept că nici eu nu dormeam şi nu voiam să mă fac de râs. Şeful artileriei pe Armată, sau locţiitotul, nu mai ştiu sigur,  colonelul Florea, cel care parcă avea în orice moment un chiştoc lipit de buze, îmi cam pusese gând rău, că venise odată să mă controleze şi exact când el se pregătea să vină către mine după ce verificase alte subunităţi eu am adunat plutonul, l-am aliniat şi .. privind la el care venea întins către mine crezând că ii dau raportul, am comandat la stânga şi înainte marş. Am crezut că explodează, a ţipat la mine şi a întrebat cum îndrăznesc să plec cu plutonul din faţa lui când vine în control. I-am răspuns calm că am primit ordin să mă prezint la baterie, plutonul intră în gardă şi trebuie să fac pregătirea gărzii. Cum cu garda nu se juca nimeni, nici secretarii de partid, a înghiţit în sec şi mi-a spus doar „bine, ne mai vedem noi.”Am ştiut din acel moment că mă va paşte.

 

Într-o duminică primesc sarcină de la Trincu, comandantul bateriei să merg în parcul auto unde aveam remiza auto şi să scot o buturtugă care era chiar în faţa remizei şi încurca. Toate bune, vin eu duminică dimineaţa la subunitate, aleg 4 soldaţi muncitori din pluton  şi .. constat că nu avem unelte decât un târnăcop. Plutonierul de baterie  nu lăsase cazma, lopată, topor, gândind că pentru gropi e suficient târnăcopul pentru lucru. Nu concepeam să nu execut ordinul aşa că o iau către parcul auto cu gândul la uneltele din lotul PSI de la parcul auto. Numai că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, subofiţerul de serviciu a refuzat să îmi pună la dispoziţie uneltele, pentru că „nu avea voie„ dacă le rupeam şi rămânea lotul incomplet, venea un control şi el era pedepsit. Neavând ce face mă duc către buturugă şi .. dă-i bătaie. Unul cu târnăcopul şi 3 se uitau. Îmi venea să îi trimit înapoi în baterie, dar am zis că poate găsim alte unelte sau subofiţerului i se face milă de ei. După cam o jumătate  de oră, timp în care îi roteam ca să avem randament maxim, mă gândesc să înviorez atmosferă şi făcând haz de necaz le spun :

– măi băieţi aşa nu se mai poate. Unul munceşte şi 3 stau şi se uită. Este inadmisibil.”

Soldaţii se uită la mine gândind că m-a bătut soarele în cap.

– bine tovarăşu locotenent, dar ce să facem, nu avem unelte !

– da măi, nu avem dar oricum nu e corect. Uitaţi-vă şi voi : trei stau , iar Măruţă nu numai că dă cu târnăcopul, dar mai şi scuipă în palme, icneşte şi se şi şterge de transpiraţie.

Soldaţii mă priveau neştiind dacă glumesc sau m-am tâmpit de tot. Încerc să păstrez o mină serioasă deşi mă pufnea râsul şi le spun :

–          Gata cu lenevia. Ne organizăm milităreşte, pe ateliere: Atelierul 1: Tu Ioane scuipi în palme, atelierul 2:Vasile, tu spui hââââââ, atelierul 3, Măruţă tu dai cu târnăcopul şi atelierul 4 Mihai, tu  ştergi pe Măruţă  de transpiraţie. La 10 minute schimbăm atelierele. Executarea!

Soldaţii erau în delir. Râdeam toţi de ne prăpădeam, dar am zis să punem sistemul în aplicare să vedem cum merge. Zis şi făcut. Toată lumea încerca să se păstreze serioasă şi să execute sarcinile cu conştiinciozitate. Dacă ar fi existat telefoanele de azi aş fi filmat, merita filmată faza. Nu am reuşit să facem nici măcar o schimbare de atelier că îl văd venind înspre noi  pe ….colonelul Florea. Abia am reuşit să strig „Atenţiune, încetaţi ! „ că era lângă noi.

–          Ce faceţi tovarăşu Neacşu aici?

–          Tovarăşu colonel, raportez: am primit ordin să scoatem această buturugă, încurcă scoaterea pieselor din remiză la alarmă:

–          Aha. Şi ce făceau soldaţii?

–          Lucrau să trăiţi!- săracii soldaţi mă şi vedeau la arestul garnizoanei.

–          Păi cum lucrau măi că unul singur lucra, ceilalţi văd că nu lucrează, stau.

Mi-am făcut repede socoteala în gând : dacă spun că nu avem unelte, o ia în barbă comandantul bateriei că nu ne-a asigurat baza materială necesară desfăşurării activităţii. Dacă spun că stăteau degeaba, o iau în barbă că nu pun soldatul să muncească şi leneveşte iar eu nu sunt un ofiţer competent. Aşa că am răspuns senin, încercând să par cât mai serios:

–          Nu stau tovarăşu colonel, cum să stea? Tocmai pentru a elimina timpii morţi, am organizat activitatea pe ateliere: unul scuipă în palme, unul icneşte, altul dă cu târnăcopul iar al patrulea îl şterge de sudoare pe cel care dă cu târnăcopul. Din 10 în 10 minute, schimbăm atelierele, la 50 de minute luăm pauză, cum scrie la regulament. Totul organizat milităreşte. Am aplicat diviziunea socială a muncii.

Florea se uita când la mine, când la soldaţi neştiind dacă vorbesc serios sau fac mişto de el. M-a ajutat Dumnezeu şi soldaţii nu au schiţat nici un zâmbet, deşi îi simţeam că explodează. Răspunsul meu a fost atât de ridicol, încât pentru a nu cădea el în ridicol, s-a întors şi a plecat. După ce a plecat şi nu mai era în zona noastră ne-am descătuşat. Soldaţii făceau pariu dacă voi fi pedepsit sau nu. A doua zi ştia tot regimentul. Toţi colegii mă întrebau râzând cum e cu diviziunea socială a muncii, unii, cei care nu mă cunoşteau probabil au crezut că sunt vreun îndoctrinat tâmpit, dar colegii şi prietenii îmi spuneau: „Bă Mărine te ştiam nebun, dar nici chiar aşa. Ai scăpat ca prin urechile acului.” Mai târziu am aflat că se discutase destul de serios dacă să fiu pedepsit sau mustrat pentru că mi-am bătut joc de ofiţer, sau de soldaţi, sau nu sunt întreg la minte. Cum nici una din variante nu se putea susţine cu probe, am fost lăsat în pace. Noroc că nu eram membru de partid. După un an eram promovat la compania cercetare pe funcţie de căpitan. Şi mie nici nu mi se uscase bine cerneala pe diploma de locotenent.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

3 Raspunsuri la DIVIZIUNEA SOCIALĂ A MUNCII

  1. cezar

    …pai cu asemenea ,,succesuri” era si normal sa fiti promovat!!!

  2. giubega vasile

    bravos omule te stiam eu un om sugubet dar le ce ai facut nu ma asteptam.cred ca nu ai mai crescut pt. ca ai carat aruncatorul de 82 in spate.daca ramaneai la art. acum ereai general

  3. Tineti aproape domnule colonel, urmeaza una cu Caruntu si Dragan Marin, muuuuuult mai tare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5