O poveste de tragere cu arma

Categoria Amintiri cazone, Despre Armata 4.109 afisari

Prin 1977, cineva, știm noi cine, s-a gândit că, dacă este ca România să se pregătească pentru războiul întrebului popor pentru apărarea patriei, iar conducerea superioară de partid și de stat face parte din popor, atunci și membrii guvernului și ai Comitetului Central trebuie să știe să tragă cu pușca. Așa că, la București, s-au organizat câteva ședințe de instrucția tragerii cu miniștrii și membrii Comitetului Central.

Fiind de importanță deosebită, comandantul Armatei din București, generalul Militaru Nicolae, cunoscut mai târziu de publicul larg cu ocazia schimbării violente de regim din decembrie 1989, a condus personal activitatea de instrucție a demnitarilor, care s-a petrecut în Poligonul Mihai Bravu. Și tot personal a selecționat instructorii.

Adică, a adunat toți comandanții de pluton din Regimentul 2 Mecanizat, i-a inspectat și a ales dintre noi opt, câte unul pentru fiecare linie de tragere în poligon. Habar nu am ce criterii a avut generalul în minte când a făcut selecția asta. Gurile rele spun că au fost două și amândouă legate de aspectul exterior. Adică, ofițerii să arate bine, ca bărbați tineri, și să aibă uniforma în bună stare.

În tot cazul, în ziua când s-a ținut ședința, în timp ce miniștrii veneau spre poligon, generalul Militaru ne-a adunat pe cei opt instructori, pentru precizări finale. Când să termine cu indicațiile, parcă aducându-și aminte de ceva, l-a întrebat pe generalul de la pregătirea de luptă cum este cu ședința de tragere. Adică, ce se întâmplă? La care, omul i-a raportat, foarte timorat, că urmează să se tragă cinci cartușe, în două ținte, dintre care una „piept” și una „în picioare”, din poziția culcat.

Și se trage și cu masca? întreabă comandantul Armatei. Da, la al doilea obiectiv… zice celălalt general, parcă înghițindu-și cuvintele.

Era vorba despre masca de gaze, care, pe vremea aceea, mai era încă la fel ca cea din cel de-al doilea război mondial. Adică, o anvelopă de cauciuc, prelungită cu un furtun ce intra într-o cutie ce servea ca filtru de aer și care era într-o sacoșă atârnată de gâtul purtătorului. Și mai avea masca și două lentile de sticlă, prin care mascatul ar fi trebuit să privească afară, dar care niciodată nu ajungeau să se potrivească exact în dreptul ochilor, iar, dacă se potriveau, se abureau imediat, așa că trasul cu pușca și purtatul măștii de gaze erau două lucruri imposibil de petrecut în același timp.

Dacă ăstea sunt condițiile de tragere prezăvute în regulament, atunci, așa să se tragă! hotărâ cu vigoare generalul Militaru, adresându-se locotenenților selecționați să facă instrucția tragerii cu miniștrii.

Eu am fost repartizat la poziția de tragere din limita stângă a poligonului. Puțin după întâlnirea cu generalul, în dreptul acestei poziții s-a făcut o coadă de vreo nouă-zece persoane. Erau cei pe care îi vedeam la televizor, iar pe unii chiar îi știam după nume și funcție, deși nu ne cunoscuserăm până atunci.

Le-am spus ce îi așteaptă, cum vor trebui să „ia poziția de tragere”, ce trebuie să facă apoi cu arma, care era un pistol-mitralieră Kalașnikov modificat, de producție românească, ce ținte vor apărea și cum să le țintească și să le „doboare”, adică, i-am instruit teoretic. După care, primul a intrat pe linia de tragere, cu mine lângă el, spunându-i ce să facă, pas cu pas, ca un instructor auto la prima ședință de condus a elevului, care, săracul, nu a mai stat niciodată în scaunul șoferului.

Trage omul în prima țintă un glonț, apoi altul și, în sfârșit, ținta „cade”. Pe loc, nu mi-am dat seama dacă a fost lovită, sau „a căzut de bătânețe”, adică, după ce i-a expirat timpul de stat ridicată. Oricum, nelămurirea asta nici nu avea importanță, pentru că doar eu eram singurul în toată lumea asta care spunea dacă ținta a fost lovită sau nu. Și, amabil din fire, am convenit cu mine însumi că a fost lovită de tovarășul ministru. Dacă nu mă înșel, era ministrul finanțelor.

Apoi, i-am cerut să își pună masca, pentru că urma să tragă la obiectivul doi. S-a chinuit ceva omul să își scoată masca din sacoșă, să și-o potrivească, cu greu, pe față, smucind-o de racordul cu furtun într-o parte și alta, până când a ajuns să vadă prin ea. După care, lentilele s-au aburit.

Nu văd nimic! mi-a strigat tovarășul ministru din mască și a repetat mesajul și cu gesturi elocvente, în ideea că nu aș fi auzit ce a zis. Stați puțin și respirați normal, i-am dat eu instrucțiuni. O să se dezaburească imediat ce se echilibrează temperatura. Probabil că masca este mult mai rece decât fața dumneavoastră.

Când i s-a părut că vede ceva-ceva, am reluat poziția de tragere, am făcut semnalul pentru ridicarea celei de-a doua ținte. Cum s-a ridicat, omul a văzut-o, dar acum nu mai vedea linia de miră. Adică, ori vedea fanta înălțătorului de pe țeavă, ori vedea cuiul cătării, dar amândouă erau imposibil de potrivit pe aceiași linie imaginară dintre ochi și țintă, din cauza măștii și a furtunului de racordare a ei cu filtrul, care se lovea de armă.

Ministrul era exasperat, eu eram calm. Trageți așa cum puteți, i-am sugerat eu. Că trece timpul și cade ținta singură, am continuat sugestia cu explicația rațională ce a dus la ea. Așa că, omul face poc-poc-poc, după care clic, în ideea că rămăsese fără muniție în pușcă. Pe urmă cade și ținta.

Foarte bine! îi anunț eu calificativul, după ce a făcut procedurile de ieșire de pe linia de tragere, care au început cu scoaterea măștii de pe fața asudată. În loc să mă înjure, tovarășul ministru îmi mulțumește călduros și se dă la o parte, pentru a-i face loc celui de-al doilea coleg de guvern ce stătea cuminte să îi vină rândul și care văzuse ce pățise primul.

Se repetă întreaga poveste. Când ajungem la faza cu masca de gaze, tovarășul ministru ridică ochii rugători spre mine și zice: Chiar trebuie să trag cu asta pe față?!? Nu o să văd nimic! La care eu, conciliant, zic: Puteți să îi deșurubați furtunul. Doar nu ne interesează dacă filtrează aerul sau nu, ci doar să vedeți cum este să trageți cu ea pe „figură”. Așa nu se mai aburește atât de tare. Ceea ce tovarășul ministru asta face. I-am dat și lui foarte bine, iar omul a fost la fel de mulțumit ca și primul.

Apoi a venit la rând un domn cu capul și, mai ales, gâtul deosebit de largi.Cei mai în vârstă poate își mai aduc aminte de domnia sa, pentru că a fost mulți ani ministrul industriilor și chiar vicepremier. Cu un zâmbet șmecheresc, mă anunță chiar dinainte de a se culca pentru tragere: Nu mi-am găsit o mască pe măsură! La care eu, liniștit, îi spun că nu este nicio problemă. Caporal, ia adu-i tovarășului ministru o mască măsura excepțională! îi ordon ajutorului meu. Așa că omul nu a avut încotro și a tras tot cu masca pe nas. Și lui i-am dat tot foarte bine.

Și așa mai departe. Penultimul care urma să tragă era ceva mai în vârstă decât ceilalți. Nu îl cunoșteam, probabil că era din Comitetul Central. Nici numele nu îmi spunea nimic. În tot cazul, omul îmi spune: Domnule ofițer, eu nu pot să port masca! În copilărie, am fost prins sub dărâmături, la bombardament, și, de atunci, sufăr de claustrofobie. Pur și simplu, nu pot, se tânguie el. Acum, trebuie să știți că instrucția tragerii nu a fost reglementată pentru oameni în vârstă și cu dizabilități ori fobii. Adică, în mod normal, tovarășul respectiv ar fi trebuit să fie scutit de tragere, cu totul. Dar o asemenea opțiune era exclusă, pentru că tabelul cu participanții și rezultatele la ședința de tragere era trimis tocmai la Cabinetul 1. Așa că, îl întreb eu: Dar, dumneavoastră nu purtați ochelari? Nu neapărat de distanță, măcar de scris. Ba da! se bucură tovarășul. Atunci puneți-vă ochelarii și nu mai trebuie să puneți masca, îi explic eu regulamentul tragerii cu armamentul de infanterie. Ceea ce omul face.

Ultimul la rând, martor al întâmplărilor de până atunci, mă anunță triumfător: Și eu port ochelari! Așa că nici el nu și-a mai pus masca când a fost să tragă la obiectivul doi.

Numai că, ceilalți care trăseseră până atunci au descoperit că și ei aveau ochelari de citire sau chiar de vedere. Nouă de ce nu ne-ai spus că se poate trage cu ochelari în loc de masca de gaze?!? au venit câțiva dintre ei să îmi reproșeze imediat ce s-a terminat tragerea. Cred că este o problemă de comunicare, sau de cochetărie, mi-am dat eu cu părerea. Pentru moment, se pare că a fost o explicație mulțumitoare.

Când toți au terminat de tras, demnitarii s-au adunat la o gustărică în locul special amenajat pentru ei, iar noi, cei opt instructori, ne-am adunat pentru „after action report”, căruia, pe atunci, îi ziceam bilanțul activității. Cu ocazia acelui bilanț, am aflat că doar eu îi pusesem pe miniștri să tragă cu masca de gaze pe nas. Ceilalți șapte au recunoscut că nu au avut curajul să le facă chestia asta unora pe care îi vedeau pe ecranul televizorului sau chiar în pozele de pe panourile de propagandă.

Așa că, atunci când noi, instructorii, am fost invitați să ne alăturăm instruiților pentru discuții informale, am preferat să îmi găsesc ceva de lucru prin poligon. 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

19 Raspunsuri la O poveste de tragere cu arma

  1. Si daca mergeai ce se intampla Hari? Daca se luau de tine, le spuneai ca si tu porti ochelari deci esti scutit de critici cum au fost si ei scutiti de masca. Sau putai spune ca ai fobie la ministri.

  2. Stai, Marine, nu sări la concluzii. Asta este o formă literară de a încheia povestea. Realitatea este că cei ce au fost pe linia mea s-au lăudat la ceilalți ce bine au tras ei și cum au tras ei chiar cu masca. Mai mult, am fost selecționat și la următoarea ședință. Și și mai mult, o tovarășă ministru, pe care nu o avusesem la tragere, m-a cerut expres ca instructor personal. În poligon, desigur :)

  3. LoremIpsum

    Asa ca intre catane batrane, am si eu cateva observatii, masca de gaze este de fapt masca contra gazelor iar Kalasnikov nu a fost niciodata pistol mitraliera este si a fost pusca de asalt. Stiu ca asa se obisnuia sa se spuna insa obisnuinta asta o sa ne omoare.

  4. Stiam eu ca ai avut pile in armata, altfel nu ai fost promovat. Vezi cum spui tot?Usor usor spui tot. Si cum a fost cu instructia cu doamna ministru Gainusa, nu ne spui si noua? Ca parca avea un sot general prin armata.
    Asa cum ii spuneam si lui Gabi uneori o secunda, un minut, o intamplare ne schimba viata. Poate niciodata nu vei sti cine ce si cum ti-a decis soarta.

  5. M-am gândit și eu să scriu „masca contra gazelor”, dar nu am putut, deoarece este o cacofonie pe care o pot evita, fără să îi îndepărtez pe cititori de înțelesul a ceea ce am vrut să spun. Cât despre pistolul mitralieră AKM 47, acesta a fost pistol mitralieră cu acte. Probabil i-au zis așa, oficial, pentru că avea mânerul de pistol în spatele trăgaciului. Pușca nu are așa ceva. Priza se face pe partea îngustă a patului armei. Important este, însă, că știm despre ce este vorba, indiferent cum îi zice sau cum îi zicea altădată.

  6. Marine, toate la timpul lor. Doar tu ai stabilit politica editorială că nu ne îmbulzim cu toate povestirile odată :)

  7. Loremplsum,
    Pe unii ne omoara invidia. Pe altii i-a ucis Kalasnikovul, indiferent cum s-a numit, iar altii au murit cu masca contra gazelor pe figura. Am sesizat si eu o expresie .. nemilitareasca in povestire, dar nu m-a interesat.Este mai frumos sa analizezi stilul, mesajul talcul povestirii, nu greselile de radactare, sau expresiile consacrate care nu erau in ton cu definitia stiintifica. Ia sa vedem daca tu depistezi adevarata greseala. Succes!

  8. Hari, eu zic sa nu fie mai mult de doua articiole pe zi la aceeasi categorie, ca sa aiba sansa sa se citeasca. Deci daca vezi ca au aparut doua deja, pune-o pe a ta in coiorna si cine mai vrea sa posteze face la fel si se posteaza apoi de catre fiecare in ordinea in care a fost postata ciorna.

  9. LoremIpsum

    @Marin Neacsu, Hari Bucur
    Scuze, nu am vrut sa fiu rautacios dar se vede ca mi-a iesit.
    PS. Categoria unei arme se da de munitia folosita nu de forma constructiva, daca folosea ex. munitie tip 7.65 mm scurt atunci era pistol mitraliera.

  10. Pai era 7.72 mm, Loremspsum, pentru c[ la armata pe vremea aia nu aveam alt calibru. Poate la unitatile speciale. Ok, sory, poate si eu am exagerat. Dar hai de curiozitate sa vedem daca mai descoperi o alta expresie .. atipica.

  11. LoremIpsum

    Daca foloseste munitie de pistol este pistol mitraliera insa cartusul de 7.62 mm folosit la AKM este de pusca. Nu am descoperit cealalta expresie eronata, imi ajunge o gafa pe zi.

  12. Marine, vezi că, în povestiri, chiar dacă sunt adevărate, nu există greșeli, ci doar inexactități. Așa că, „adevărata greșeală” pe care ai descoperit-o nu este mai mult, dacă este, decât o inexactitate.

  13. LoremIpsum, nu sunt necesare scuze, de niciun fel. Din contră, este plăcut să vezi că mai există cineva căruia chiar îi pasă de meseria armelor. Indiferent de context și de subiectul de detaliu.

    Oricum, se prea poate ca ipoteza mea, cu forma de priză, să nu fie valabilă. Nici nu am verificat-o, de altfel. Însă este adevărat că, în România, termenul de „pistol-mitraileră” este unul consacrat oficial și reprezintă o categorie de armament de infanterie bine definită și ușor identificabilă. Din ea fac parte, pe lângă AKM 47 și pistolul-mitralieră Orița, și germanul MP40, și sovieticul PPS41. În limbaj oficial internațional anglo-saxon, acestea sunt „submachine guns”.

  14. Hari, am uitat sa pun ghilimelele de rigoare. Inca o inexactitate dar din partea mea.

  15. LoremIpsum

    Ca discutie, AKM 47 la fel ca bine cunoscutul M16 sunt in categoria assault rifle, Orita ca si MP40 erau pistoale mitraliera deoarece foloseau aceeasi munitie ca a pistolului Luger P08 alias Parabellum. Nemtii au fost primii care au inventat categoria de pusca de asalt prin aparitia Sturmgewehr 44, rusul ala care se lauda ca el a inventat AKM minte, s-a inspirat din Sturmgewehr-ul nemtilor, aceste arme folosesc munitie de pusca/carabina care nu poate trage foc automat.
    Problema este ca folosirea altor termeni decat cei potriviti este ca poate duce la confuzie. A fost nevoie de a inzestra niste echipe cu armament conform unor instructiuni, printre ele si pusca de asalt, de aici balci de unde luam pusca de asalt, cauta peste tot, cum facem, cum dregem ca pana la urma sa se lamureasca care este treaba cu pusca asta, deja o aveau, a fost o situatie ridicola insa asta inseamna sa te culci pe urechea dreapta ca le stii pe toate. La noi asa s-a obisnuit sa se foloseasca termenul de pistol mitraliera probabil imprumutat de la Orita insa situatia jenanta este ca nimeni de-a lungul anilor nu s-a intrebat de ce.

  16. În continuarea discuției despre pușca de asalt, AKM 47 este recunoscută ca atare, internațional (sub numele de AK 47), pentru că îndeplinește toate condițiile pentru o asemenea armă. Însă înlocuirea numelui de pistol-mitralieră cu pușcă de asalt este un demers mai mult politic decât tehnic.

    Într-adevăr, mărimea cartușului este unul dintre criteriile de departajare a armelor. Pistoalele mitralieră din al doilea război mondial trăgeau cartușe scurte, apropiate de cele de pistol. Puștile de asalt trag cartușe intermediare, adică între cele de pistol și cele de pușcă/carabină. Deci, puștile de asalt nu trag muniție de pușcă propriuzisă, ci cartușe mai scurte.

    În România, sub influența sovietică, deși am avut trei lungimi de muniții 7,62, una pentru pistolul TT, alta pentru AKM 47 și alta pentru carabină/pușcă cu lunetă/mitralieră, a lipsit arma automată care să folosească muniția de pistol și, atunci, s-a preferat denumirea deja existentă de pistol-mitralieră pentru AKM 47, fără a se mai introduce și denumirea de pușcă de asalt.

    Oricum, termenul de pușcă de asalt era greu de adoptat de sovieticii lui Stalin, pentru că el a fost introdus de însuși Adolf Hitler, ca să facă deosebirea dintre varianta anterioară Maschinenpistole 43 și StG 44.

  17. Denumirile corecte sunt:
    – pistol mitralieră model 1963, cal. 7,62mm
    – AKM = Automat Kalaşnikov modernizat
    – Masca contra gazelor model 1958.
    Am intrat în discuţie doar pentru că mi-a plăcut şedinţa de tragere cu miniştrii şi ca să vă salut. Hari, nu trebuie să te scuzi atâta. Dacă eu aş fi avut o asemenea şansă, să fiu instructor la miniştri, i-aş fi alergat niţel, inainte de a lua poziţia pentru tragere. Bineînţeles, cu masca pe figură. :)

  18. Ifim, eu i-as alerga pe cei de după 89. Pe cei de atunci, aşa mai pe alese.

  19. bogdan dozescu

    atatea discutii despre cum erau denumite armele in ,,iepoca de aur”.Dar dupa ’90 cum e? pusca automata cal. 5.45mm model 1985 productie romaneasca my ass, adica AK74,sau modelul cu pat rabatil, adaugat S la rusi, de la skladnoi, scurt.Plus multe altele. Nici in momentul de fata nu avem curajul sa spunem lucrurilor pe nume. Or fi pustile alea fabricate in Romania, ca doar stim si noi unde-s fabricile, dar sunt patent sovietic un maner de lemn in plus pus la uluc nu inseamna arma brevetata.Oricum buna povestea, iar de alergat i-as alerga si eu pe ,,tovarasii ministri”, dar cu ceva mai serios, un DSHKM DE 12,7 de tanc sau un 14,5 de T.A.B.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Statistici T5