Bătuta oltenească sau Superkombat WGP 2012

Categoria Magazin 1.967 afisari

 

Băi frate, o vazurăm şi p-asta,ce mai, o văzurăm. Poţ să spui că nu trăii degeaba. Păi nu muream liniştit dacă nu vedeam sala aia mare de arsă acu 19 ani pusă pă picioare. Ce mai gata, să ridică, să pusă în funcţiune. Nici nu mai pot să număr câţ premari trecură pe aci de se laudară la fiecare mandat că ne face sala de sport, îm timp ce fătuca aia din Pleşcoi pe unde avea “neamuri” făcea câte două-trei pe comună, cu patinoar cu tot.Trebui să vină tot o muiere da olteancă, aprigă, să pună dop ţăvii prin care de 19 ani tot curg bani către societăţi care se laudă că fac sala dar în loc de sală apar vile prin staţiuni balneo. Brava ei fătuca asta, Olguţa parcă îi zâsă lumea, că până la urmă avem şi noi unde să privim sportu în habitaclu lui natural. Gata să fârşi, o făcurăm, habemus  polivalentum cum ar zice bunii noştri.

Sala Polivalentă

Acu nu numai că o avem, dar ce să întâmplă în ea, sâmbătă sara, nu mai văzură juveţii şi nici neam de neamu lor. Ei, s-a mai văzut pă ici pă colo câte o bătaie pă la cîrciumi, când să umfla tărâţa în câte unu sau când f-un  cocoş mai plimbăreţ mai dădea iama pân găinile cu cocoş în bătătură prin sat, dar alea era mai mult aşa pă întuneric şi lumea nu le vedea, doar auza ţîpetele muierilor trase dă păr prin curte. Ăl bătrân alu ăl bătrân povestea că pă vremea lui bărbaţii adăvăraţi să bătea cu cobiliţăle şi câştiga ăl de râmânea cu cobiliţa întreagă că ei nu apuca să se lovească pă cocoaşă, aşa dă buni era. Da acu de unde cobiliţe, una că nu să mai cară apa dă la fântână că veniră unii cu bani ioropeni cică şi băgară fântâni dălea dă  dă apa pă ţavă ca la cazanu de ţuică  direct în bătătura omului şi tot aşa pă ţavă să şi scurge din privată, minune mare.

A două că nu mai e cin să facă cobiliţe că să dusără toţ la oraş să se facă doftori, da nu dă ăia dă te vindecă de boli  ci dă ăia de te vindecă dă bani. Să umplu ţara dă  doftori ce mai, că cică la oraş acolo să făcură şîcoli mari care nu face altceva decât diplome  dă zice că eşti dăştept chiar dacă tu eşti prost înghesuit. Minune mare ce mai, minune Dumnezăiască.

A treia că chiar dacă ar fi cine să facă cobiliţe nu mai are din ce să le facă, că nu mai e lemn. Şi asta tot dă la oraş ni să trage că cică e unii dă să ocupă cu o şmecherie dă îi spune mediu. Vorbeşte satul sau cum zâce Mitel ale Cocean care mai ceteşte ştirile pe interceva, “vorbely” lumea că unu din ăia  dă fu pădurar pă toată ţara ne lăsă fără lemn gata, ne lăsă fără lemne ce mai. Nu mai e din ce să faci cobiliţă. Nu mai poate juvetele să fure un lemn dă foc dân pădure, că nu mai are loc dă ăia de le păzăşte, lucru dracu în casa popii. Ptiu, piei drace!

Da să ne întoarcem la bătuta, că fu bătută mare ce mai, fu bătută mare la sala aia ca pe vreme turcilor, ăia dă venea cu oşti câtă frunză şi câtă iarbă cu ieniceri dă toate naţiile. Aş fu şi la noi, aci la Craiova, că veniră ieniceri din zece ţări care mai de care mai fioros şi mai umflat dă zâceai că toată viaţa nu făcură altceva decât să se umfle cu ţava. Nu zâc arăta ca muntele unii şi cred că s-ar găsâ câteva muieri aşa mai rele dă muscă să le încerce muşchii, da după ce îi văzui la bătaie mă dumirii că unii e ca păsatu: să umflă dă zâci că iese dân cratiţă, da când să zâci Doamne ajută  să sparge şi face fâs. Tot mai bună mămăliga noastră, aia  măcar cu cât e mai veche cu atât e mai tare.

Cu totu fură cam 9 bătute la unele să bătură şi ai notri, români şi nu ne făcură dă râs da unu ne făcu de râsărăm. Cum spusăi, nu arata ei ca păsatu, dar nu o pusără de mămăligă, le dădură la ieniceri să se sature. Să vă spui cum fu :

La bătuta1, să văzu unul dă era Aarab şi îl chema Ibrahim, ienicer sadea după nume, cu unu vecin cu noi, un bosniac, Dzevad Poturac.  Să bătură ei, căzură  pă jos cu rându, când unu când altu, da cred că lunecară pă ceva că nu fu din lovitură, da să zguduia podeaua aia când cădea ca când ar fi căzut un taur, nu altceva, că de, cântărea ceva băieţi ăştia, bătea aşa cam la suta de kile fiecare. Până la urmă după ce să bătură ei dă 3 ori, câştigă vecinu nostru.

La  a doua bătută  să văzură doi ieniceri: unu Dimitry Bezus muscal, cu unu Tomas Hron, din Cehia. Semăna Tomiţă ăsta cu Doroftei al nostru de îmi veni să întreb dacă nu cumva tacso a fost prin România, su bunicu lui Dorin a fost prin Tatra să o elibereze în al doilea răzbel. Aci bătaia fu la mustaţă. Să bătură ei cât să bătură, adevaru e că ăla dă câştigă fu parcă oţâră mai fâşneţ, da tot el căzu şi nu să mai ridică adică fu făcut nocaut.Io să mă tai nu înţăleg de ce le zice nocaut când se vede clar că ei cata ceva pe jos, da asta e aşa îi zice.   Acu adevăru e că o cam cătă el cu lumânarea, da să întâmplă că el căzu şi tot el câştigă, că cică muscalu îi dădu lovitură nepermisă cu cotu, aşa pă şmecherie. Io văzui că fui aproape, nu vru săracu să îi dea cu cotu, el doar să feri aşa dădu să se ferească şi când să învârti să nimeri muscalu în cotu lui şi gata, căzu,  căzu şi câştigă. Câştigă Tomiţă. Păi bă frate, cum e asta mă, cazi si câştigi? Aşa ceva nu s-a mai auzit cam de la Ţepeş, când veniră turcii, arsără tot, dădură foc Târgoviştei, Ţepeş  să tot ferea  că nu avea muşchii cu el, iar când turcii plictisiţi dădurâ să plece acasă cu ce găsâră şi ei pă drum, într-o noapte, veni Vlăduţ, le dădu una cu cotu dă să bătură ăia ca chiorii între ei şi gata câştigă el bătălia. Aşa şi asară cu ăştia doi, câştigă ăl de căzu nu îl de să ţânu în picioare. Da stătu săracu şi să odihni cam mult pă podea, că cred că fu obosit dă drum şi n-apucă să doarmă. Nu să mai ridica de pe podea dă zâceai că să lipi cu cocă. Acu la meciu ăsta să rupsără hulubele adică ţâitoarele alea dă arată până unde poa să să ducă aştia când să bat, sau nu dea în lume nevinovată, da le schimbară răpede că avusără dă rezervă.

Iote aşa arată un învingător

La al treilea scandal, să bătură iară doi ieniceri, unu tocmai din Anglitera, Freddy Kemayo, cu unu Pavel Zhuravlev tot vecin d-al nostrum, dân Ucraina. Aci lumea îl câina pă Pavel că o să o ia pă cocoaşă, că cică englezu e dat focului şi nu iartă nimic. Da fu ca în poezia aia cu Lordul John aia dă o cântă Vintilă al nostru. Ce mai tura vura, îl tăvăli Pavel pă lordu ăsta englez dă două ori, fu gata să dea cu el şi peste gard, iezact unde stătea şi să uita fata aia dă e la primărie, Olguţa de, da să fârşâ meciu şi câştigă Pavel pă cinstite.

Freddy Kemayo cu lauri pe cap, dar nu de învingător, de frizer:

 

Eeei dă la bătuta 4 să încinsă tărâţa frate. Aci intră în ţarcul  dă îi zic ăştia ring, primu român sadea, Emanuel Ciobanu, adică ce mai tura vura, din ăsta de dă cu pumnu şi cade ursu. Ursu lui fu unu din Cehia de îşi zicea Roman Kleibl, da nu era român, doar îşi zicea. Cum intră românul, cum luă foc sala de căta pompierii iară să stingă, să nu rămânem a doua oară fără sală, da nu să vedea fumu, doar să simţea că a luat foc ceva da nu să vedea fum ce mai. Meciu fu pă muchie dă cuţât, unii ar fi zâs că dacă nu bătea  Manuel, ar fi luat sala foc dă tot, da io zic că a fost pă cinstite, câştigarăm că era culmea să mâncăm bătaie acasă la noi nu ?

La bătuta 5 lucrurile să complicară. Nu ştiu cum făcu Ismael Londt, un alt ienicer din  Surinam sau cam aşa ceva, da stinsă lumina. Să-mi cadă cocoşu cloţă dă nu stinsă lumina. Da nu în sală, nuuuuuuuu, i-o stinsă Ismael lu unu dă îl chema Sam Daniel, unu tot din ţara cu lorzi. Aştia nu să bătură mult că nuş cum făcu Ismael că îi dădu senzaţie la pleoapă lui Daniel dă clipocea ăla săracu şi nu ştia dacă vede în 3 D sau cu un singur ochi. Aşa că în prima repriză să opri meciu ca să îi dea timp lordului să se cate la un  doftor dă ochi.

De la meciu 6 în sus, nu se mai înţelegea om cu muiere în sala aia mare dă 4000 de locuitori. A intrat câte un român la fiecare meci. Primăriţa Olguţa Vasilescu fata aia aprigă de vă spusei că pusă cep scurgerilor din banii de sală, văzu toate meciurile de urmară aproape numai în picioare, da să nu credeţi că aşa vru ea. Nuuuuuuuuuu, aşa vrură băieţii. Fu o bătaie pe ei care să îi pupe mâna, ceva de speriat. Băieţi galanţi românii tot încercau să le prezinte adversarilor pe gazda competiţiei şi ei cavaleri dădeau toţi să îi pupe mâna, da se înghesuiau de ziceai că nu au mai pupat mâini de o viaţă. Staţi să vedeţi.

La bătuta 6 intră pe podea un alt român da ăsta cred că era făcut vara, pă secetă  probabil pă undeva unde nu a fost umbră dă copaci,  că era ars dă soare. Şi numele îl arată mai osebit de ăştia dă acasă, îi zicea Benjamin Adegbuyi, da pretinii striga la el Beni, să fie mai româneşte. El să certă o ţâră cu unu Seghei Lashcenko, din Urcaina. Odată sau de două ori ăla dădu să se repeadă la Olguţa să îi pupe mâna, dar nu îl lăsă românul. În prima repriză dădu cu el de două ori la podea şi îi spusă să stea liniştit că doamna premar are treabă, nu a venit numai pentru el. Dacă văzu el că omu nu e de înţeles  făcu şi el ceva pe la comutatoru de lumină că îşi căuta ăla săracu prosopu pă jos. Noroc cu un pretin de-al lui că i l-a aruncat să nu mai cate băiatu degeaba. Aş că plecă acasă din prima.

La bătuta 7 a intrat Ionuţ, Ionuţ al nostru, Iftimoaie. Lui i-a scos soarta în cale unu cu barbă de credeam că face bici din ea şi face şi plici. Numai muşchi pe el, nu să  putea mişca dă atâţia muşchi că dădea pe delături. Să fiu sincer, când l-am văzut mi-a fost aşa un pic frică,  da lui nu i-a fost. Bine că mi-a fost doar mie. Măi frate, ce să spui, îmi plăcu. Dar şi lor le plăcu. Le plăcu la amândoi atât de tare de primăriţa noastră că se duseră amândoi să îi pupe mâna. Cred că fu dragoste la prima vedere, ce mai dragoste mare. Încercă arbitru să îi oprească, mai ales pe ăla, James Wilson, american din SUA american american. Cum spusăi, încercă arbitru să îi oprească, să le spună că la primărie te înscrii mai întâi în audienţă şi după aia  te vezi cu primarele, da ei nu şi nu, că ei trec peste rând. Şi trecură amândoi peste 3 rânduri de corzi şi se duseră să îi pupe mâna. Săraca femeie nici nu ştia cui să i-o dea să nu se supere. Până la urmă i-o dete lui Iftimoaie, da nu mâna, ci cupa de învingător. Io zic că alegerea fu bună, nu de alta da parcă era mai frumos, mai bărbierit Ionuţ al nostru.

La pupat de mâini:

La bătuta 8 veni alt român, Cătălin Moroşanu, băiatu ăla de se însură mai deunăzi şi nu vru nici unu să îi fure mireasa dă frică. Acu după ce îl văzui cum dă cu ciocanu, le dau dreptate, nici eu nu m-aş fi băgat la aşa treabă, că prea dă tare. Băiatu ăla de avu ghinionu să stea cu el în ţarc, unu tot din Statele Unite ale SUA, Carter Williams, nu era nici el de hârtie, avea toţi muşchii cu el, da Moro cred că avea el o supărare mai veche, ori nu i-a ieşit ca lumea daru la nuntă, ori nu ştiu ce fu, că  să repezi tare pe bietu american. În repriza a doua abia a reuşit să îl oprească arbitru când dădu cu Bil de podea şi nu se mai oprea din lovit. Să îi fi zis ăla ceva de mamă sau de primăriţa noastră ? Nu ştiu da era pornit tare şi nu se mai oprea din lovit. Îmi fu frică că pierde meciu ca ăla din meciu doi, da îl iertară. Până la coadă să termenă meciu şi ca să nu se bată şi în pauză, veni Olguţa pe scenă să le dea mâna la pupat să nu se mai stea supăraţi.

Veni bătuta 9. Aci un alt român, ba chiar oltean de stâncă, cică ar fi fost născut de mama lui prin Craiova. Eu cred că ăsta se trăgea din Neamu lui Gogea, Gogea Mitu, sau Dumitru ale Goagă din Mîrşani ăla plecat cam prin primu război cu circu taman prin America. Mitu ăsta de acu, pe numele lui Radu Spinghel, nu avea el doi  metri juma ca primu, da fu cel mai mare din ce văzui în seara asta. Măi frate, pe lângă el cehul Petr Vondracek era cam cât un pechinez pe lângă un bulldog. Am crezut că nici nu mai intră în ţarc cehul,da uite că avu coraj şi intră. Şi bine făcu. Făcu bine înţelegi, făcu bine, că dacă nu intra nu mă râdeam cum m-am râs. De la filmele cu Stan şi Bran nu am mai râs atâta, vă spui cu mâna pe inimă.Care nu văzuşi meciu pierduşi, zău pierduşi. Băi frate, nu fu de ajuns că se bătea şoarecele cu elefantu, dar veni arbitru unu de un metru jumate de nu ajungea nici la umăru lu Mitu. Din câţi arbitri fură pe acolo îl găsiră pe ăsta mic, cred că singurul care avu coraj şi cred io că îl băgară pe el pentru că era singurul care putea să scape aşa mic fiind, de loviturile haotice ale lui Mitu. Nu ştiu cine l-a băgat pe Răducu ăsta în sport, dar cred că l-a luat de la cosit, că aşa dădea din braţe, fără să întrebe dacă sau cine e în faţa lui. Dacă îi dădeai o coasă în mână şi îi dădeai comanda “Box !”, fârşeai tarlaua pănă la prânz.

Şi ăştia se repeziră dă două ori să pupe mâna primăresei, da acu era fata pregătită, cum se apropiau ăştia mai tare de corzi hop şi ea în picioare, gata să facă 50 de metri mese. Păi cum ar fi fost să cadă 250 kile peste ea ? Eu cred că ăştia fură tocmiţi de Solomon să o strivească. Mai cred io că băiatu ăsta Radu, nu putea să vadă jos, ţinea ochii numai în sus ca ăsta de a fost hatman, de îi ziceaa ostaşii “fixativ” şi din cauza asta, dădea din mâini fără să vadă dacă e cineva între mâini sau nu şi când simţea ceva între mâini lua în braţe. Săracu arbitru cangur să fi fost nu sărea atâta să îi descleşteze pe cei doi când îl prindea Răducu pe Petrică. A durat mai mult să îi despartă decât să se bată. Apoi la un moment dat nu ştiu, cred că aruncase careva cu praf de aur pe jos că i-am văzut pe toţi,  si luptători şi arbitru pe podea, nuş ce căutau toţi trei  pe acolo. Era aşa un hohot în sală că dacă trăgeai cu tunu nu se auzea. Am vrut să le fac o poză să o pun în ramă dar nici aparatului nu i-a venit să credă ce vede sau leşinase şi el de râs şi nu a putut să facă poza. Îl iert, este de înţeles. Până la urmă se termină meciul, când bătu gongu final arbitru de fericire sări ca la rugby pe cei doi care erau încleştaţi cred că de bucurie că a scăpat cu viaţă, sau să le spună că masa şi dansul sunt în altă parte, că dansau băieţii de mama focului luaţi în braţe. Doamne ajută, nu a murit nimeni, dar la meciul ăsta nu se putea muri decât de râs. A fost declarat învingător Petre  şi pe bună dreptate, el nu s-a lungit la podea şi când a dat cu pumnii, măcat a lovit în ceva.

Luaţi de vă convingeţi:

Asta fu fraţilor bătuta oltenească şi mulţumesc Domnului că avui zile să văd şi eu aşa ceva de aproape. Aşa de aproape că era gata – gata să primesc şi eu câteva picioare în gură, dar m-am ferit la timp. Altceva ce să mai spun, lume luminată la eveniment, pe lângă Olguţa fu şi prefectu şi Prioteasa, am mai văzut acolo şi pe băiatu ăsta oltean de ne face să râdem, Romică a lu Ţociu, cu junghiu Palade. Nu ştiu dacă au venit să ne spună snoave, dar la cât s-a râs, nu mai era nevoie, ne-am fi îngrăsat. Şi am mai văzut eu mulţi băieţi din ăia de au case cu turle, vecini de pe strada cu stadionu, probabil au fost ei primii când să dădură  biletele, de aia au fost aşa mulţi. Eu nu îi cunoşteam da ei se cunoşteau între ei şi şi fetele alea care plimbau reprizele dând din fund, aşa când în stânga când în dreapta, că tot veneau printre ei cu câte un tricou, luau milionul şi plecau. Cred că aşa sponsorizau ei activitatea sportivă. Poate aşa s-a  ridicat şi noua sală, da oricum ce e sigur este că până să se ridice sala, s-au ridicat lângă ea cam 20 de palate.

Iftimoaie se poză cu lumea după meci să vadă tot juvetele că e întreg şi nu are nici o zgârietură.

 Una peste alta, văzură oltenii şi sala gata şi prima luptă de nivelul ăsta şi s-ar putea să mai vină şi altele că toată lumea fu mulţumită.

Asta fuse!

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

2 Raspunsuri la Bătuta oltenească sau Superkombat WGP 2012

  1. Muică, rîsăi de-mi detera lacrimile… Or esti neam cu Domozină sau cu a lu Juvete, că prea le zisăși bine! Dacă nu te-ai șoimănit, însamnă, mumă, că scrii bine rău!

  2. Sarut mana Gabi, imi mai spusă cineva ca ii dădură lacrimile, tot muiere. Ajunsai bine, dacă plâng muierile după mine, da ie cam târzâu, înţălegi, cam târzâu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Statistici T5