Politica banului şi vraja borcanului

Categoria Opinii 1.680 afisari

Miere şi propolis

Cine crede că în România politica înseamnă principii, statut, strategii, programe, este naiv sau rău intenţionat. În România nimeni nu intră într-un partid pentru principii, decât dacă este naiv. În partide regula o face banul, banul care vine sau banul care iese.

Pe perioadele de campanie banul se măsoară în voturi. Câte voturi aduci, atâţia bani valorezi. Că faci voturile cu mititei sau biscuiţi, cu numele şi renumele sau cu neamurile din comună, nu contează, voturile se transformă în bani şi banii în voturi. Aşa se face că o să vezi pe listele electorale ale partidelor cot la cot, sau bot in bot, baroni  sau interlopi locali, artişti, oameni din show-bizz, cunoscuţi, cu priză la public, lideri de opinie, lideri de sindicat, persoane cu renume, care pot aduce voturi, voturi care se transformă în bani pentru partid.

Între campanii, voturile candidaţilor se egalizează, candidatul nu mai face cât numărul de voturi adus ci face fiecare un singur vot, dar face bani  fiecare prin societăţile la care este pus prin AGA, prin contractele pe care firmele de familie, ale prietenilor sau „sponsorilor”le dezvoltă în zona de influenţă a alesului. Deci alesul, dacă nu este o somitate  dă bani la intrare, cotizează consistent pe timpul mandatului, apoi dă iarăşi bani ca să nu fie scos din joc. Numai ales să nu fii. Dacă eşti o persoană care aduce voturi prin numele tău, poţi fi scutit iniţial, la prima participare de cota de înscriere,  dar pe parcursul mandatului trebuie să intri în joc şi să respecţi regulile jocului. E treaba ta dacă accepţi să faci bani din voturi, dar la alegerile următoare dacă nu dai banul, nu mai vezi locul, că vine un bursuc aruncă bomba şi îţi pierzi trompa.

Cotele de înscriere sunt diferite, ele ţin de mărimea partidului, de şansele acestuia de a intra la guvernare deci de a scoate banii investiţi, de „valoarea” contracandidaţilor, de „greutatea” lor în partid, mai depind de zona în care se candidează, dacă e o zonă bună pentru partid sau nu şi uneori şi de lipiciul pe care îl ai la cei care fac listele, dar după o perioadă lungă de „secetă”, simpatiile nu mai contează, important e banul. Dacă dai cu banul la greu, baţi orice grad de rudenie, devii dintr-o dată un băiat valoros, cu perspective. Fiecare candidat e evaluat din toate punctele de vedere. Că este aşa, nu mai e nici o îndoială, cazul cu Diaconescu, cel care cum s-a văzut la 15% în sondaje cum a început să ridice cotizaţia de înscriere este elocvent. Să ceri 50000 de euro pentru înscriere pe listă şi 2 milioane dacă părăseşte partidul după alegere sau îl vorbeşte de rău, arată nu numai  caracterul lui DD ci şi cât de depravaţi sunt cei care vor cu orice preţ să se vadă aleşi, pentru că unde nu există ofertă, nu există nici cerere şi invers.

Domnul Solomon candidat PP-DD recunoştea cu nonşalantă când a fost întrebat ce spune despre cazul DD „eu ştiu că sumele care se dădeau pentru accederea pe poziţii eligibile pe liste de alegători ale partidelor, erau mult mai mari. Acum e mai greu să fii ales după sistemul acesta uninominal. Dar sumele erau mult mai mari.”Nici nu mai ai ce comenta la o aşa replică.

Acuma să vedem ce îi îndeamnă pe candidaţi să se suie pe liste.

Membrii de partid cu state vechi nu ridică nasul decât atunci când şefii lor îi selectează. Unii pleacă de jos, de la statutul de şofer sau consilier sau secretară şi după un mandat de făcut cafele şi aranjat mapa, când toată lumea din partid ca şi din lumea afacerilor s-a obişnuit să îl vadă pe lângă şefu şi şi-a băgat omul coada în afacerile personale ale şefului dar şi mâna în borcanul cu miere, a mai pus o ştampilă pe câte un document în numele şefului începe să se intereseze  cum să facă să apară şi el pe o listă. Răspunsul sau acceptarea  depinde de căt de adânc a fost băgat in afacerile şefului şi cât de multe ştie. Este cazul Berceanu – Vişan. Aceşti oameni se urcă pe liste pentru că au văzut cum se trăieşte dintr-un salariu amărât de bugetar parlamentar şi vor să se  sacrifice şi ei pe altarul mai binelui aproapelui, foarte aproapelui.

O altă categorie o reprezintă cei care au intrat de mult în partid, au fost puşi pe liste, au făcut treabă bună şi pentru partid şi pentru parlament, nu s-au băgat prea tare prin afaceri, au câştigat o oarecare notorietate, sunt albinele grupului de partid, cei care fac treaba tuturor, dau bine la imagine şi nu pot fi înlocuiţi pentru că fără ei nu ar mai avea şi partidul cu cine să se laude. Aceştia ştiu tot ce se petrece în interior, cu multe nu sunt de acord, dar respectă regula jocului, îşi adorm conştiinţa cu ideea că dacă ei nu bagă mâna, pot dormi liniştiţi. Nu prea îi doare  că ceilalţi îşi bat joc de alegători, ei se simt curaţi şi plăcut uscaţi.

Alţii intră pe liste direct din lumea afacerilor fie locale fie naţionale după ce au ajuns la un anumit nivel de  imbârligare şi compromitere încât au nevoie de postul de parlamentar nu pentru a face bani ci pentru a căpăta imunitate. Chestia asta cu imunitatea dă dependenţă. Odată intraţi în joc şi acoperiţi de pielea leului din Nemeea, parlamentarii noştri prind gustul şi încurajaţi se dedau la plăceri financiare din ce în ce mai periculoase fapt ce îi face să se bată cu dinţii pentru un loc pe liste indiferent în care partid. Este cazul al lui lui Vişan, care nemaidorit pe listele PDL a sărit în barca PPDD pentru că a gustat din borcanul cu imunitate şi fără el, cine ştie ce mai trece unora prin cap, mai ales că mai are o condamnare la activ, chiar dacă a fost graţiat. Este însă şi cazul colegului de partid Solomon care a simţit aerul printre gratii dar a fost eliberat nu pentru că a fost găsit nevinovat, ci pentru că a depăşit termenul de reţinere sau deţinere de 90 de zile şi cum dosarul nu s-a finalizat şi e ţinut la o adică, vrea şi el măcar 4 ani de linişte sau mai bine zis un borcan cu imunitate.

Un alt segment îl constituie unii care nu vor bani, sau cel puţin aşa pare la prima vedere, dar aş vrea să îl văd şi eu pe cel care spune că nu are nevoie de bani. Totuşi sunt unii care spun că au intrat în politică pentru că vor să aducă o schimbare şi pentru că e timpul să dispară vechea clasă politică, coruptă. Justificarea nu e naivă, naivi sunt cei care o cred sută la sută. Textul cu pricina se adresează celor care s-au săturat de minciuni şi promisuiuni deşarte, dar dacă stau şi mă gândesc bine, cei care promit că vor schimba ei de unii singuri  politica românească ori se mint singuri ori o comit faţă de alegători cu bună ştiinţă. Să crezi că intri tu în parlament şi prin forţa exemplului şi puritatea gândului vei determina 400 de şacali să nu îşi mai voteze imunităţi, salarii şi pensii, scutiri de taxe şi impozite, funcţii prin societăţi şi neamuri prin concentrate, bilete de avion gratuite şi vizite “în interes de serviciu” prin tări exotice, şi maşini şi laptopuri  de ultimă generaţie mi se pare cea mai mare minciună şi cea mai mare dovadă de corupţie.Pentru că în 4 ani vei fi aşa de corupt încăt chiar dacă nu ai făcut nimic vei mai cere încă un mandat “pentru a termina ceea ce ai început dar nu ai avut suficienta experienţă să termini.Mă uitam acu două zile la tv la un domn general care intra în politică cu aceste gânduri, de a schimba clasa politică. Acest slogan poate prinde  la cei care au intrat în acelaşi partid “reformator”  dar nu la oamenii cu capul pe umeri. Dacă ar fi fost atât de dormnic încât să dorească schimbarea, domnul respectiv- de altfel un om cult, cu discurs aşezat-  ar fi candidat ca independent sau pe un partid mai mic, fără şanse la alegeri, pentru că nu e aşa, munca se începe de jos iar locul în parlament, adevărata valoare  se obţin cu sudoare şi muncă de convingere. Dar când vii şi te aşezi pe un loc călduţ cu şanse eligibile, într-un partid care tocmai a intrat în scandalul cumpărării locurilor pe liste, alături de colegi de partid expulzaţi din alte partide sau cu dosare puşcăriabile, şi mai şi spui ca l-ai ales pentru că nu ţi-a cerut bani mi se pare că mi-a aruncat cineva praf în ochi. Iar când partidul respectiv se mai şi laudă că luptă împotriva celorlalte partide corupte, toate, dar de fapt de mai mult de un an loveşte numai în cei care nu i-au făcut nici un rău şi nu spune nimic dar nici un cuvinţel de cel care  l-a băgat la mititica pe şeful  partidului, ce mai poţi spune, că domnul general e naiv sau orb ? Nu, eu cred că ne crede el pe noi naivi şi orbi.

Mai sunt şi din cei care sunt “vânaţi” pentru că există undeva un loc, o poziţie de care nu vrea nimeni să se lipească fie datorită slabei şanse a partidului în colegiul respectiv, fie pentru că unul din contracandidaţi este prea tare şi nu vrea nimeni să iasă găurit din confruntare. Şi atunci postul se dă la liber unui  candidat care nu ştie unde se bagă, este încântat de “onoarea ce i se face“, acceptă nominalizarea cam cu aceleaşi gânduri ca şi cazul de mai sus dar sincere, crezând nu numai că lumea e frumoasă şi cinstită dacă i s-a oferit lui această şansă, tocmai lui un om cinstit ci şi că e suficient să fluture steagul dreptăţii, ca să se strânga oastea oamenilor cinstiţi, mulţi şi cinstiţi sub el.  Numai că trezirea la realitate vine foarte repede. Începe campania şi el săracul candidat nevinovat, aruncat în cuşca leilor, nu numai că nu ştie cum să lupte dar nici nu i se dă nici o mână de ajutor. Nu are sediu, nu are bani, nu are staff de campanie, nu are PR, nu are program, nu are slogan, nu are afişe, are doar impresia că    s-a înscris într-un concurs la un examen la care nu se permite copiatul, că are camera video  instalată în sală, că nimeni nu cunoaşte subiectele înainte de a intra la examen, că cel mai pregătit va câştiga, că în definitiv nu are ce pierde, nu câştigă, nu câstigă şi gata. Numai că nu e aşa, nu poţi face omletă fără să spargi ouăle, nici să participi la o luptă într-o cuşcă cu lei şi să scapi nu numai nemîncat, dar şi fără sânge pe haine. Din fericire pentru societate,  aceşti candidaţi victim ale jocurilor celor dinainte, sunt foarte puţini, atât de puţini încât nici lor nu le vine să creadă că există.

Mai sunt şi oameni din alte ramuri, cunoscuţi de altfel, poate prea cunoscuţi, din lumea sportului, a spectacolelor, oameni cu faimă, care nu că nu mai au nevoie de bani că au,  dar au şi bani atât de mulţi încât pot asigura singuri campania electoarală a tuturor colegilor de partid mai bine zis noilor colegi de partid. Ce vor ei atunci ? Păi fie puterea fie borcanul. Borcanul cu imunitate pentru că şi ei au ceva dosare pitite sau pe rol şi cum banul face politica, politica face bani politica banului face totul.  Se ştie la cine facem trimitere aici. Ce e mai ciudat este că unul din cazuri, cunoscut om de fotbal latifundiar, om cu stea in frunte, era deja membru de partid, chiar preşedinte, deci nu faimă doreşte, că doar e mai cunoscut decât toţi parlamentarii la un loc, partid şi-a tras singur la scară, lui îi trebuie borcanul. Tot pentru borcan s-a dus şi la Bruxelles şi ce bine i-a prins că uite acolo a aranjat el şi şi-a tras un alt borcan. Prietenii ştiu cum. Cine spunea “cherchez la famme”ştia ce spunea. Dar îţi trebuie tupeu să ai partid, să fii preşedinte de partid şi să te înscrii în altul, numai ca să fii sigur că te alegi. Doamne ce face borcanul din om. Şi tot pentru borcan s-a aruncat şi un alt om din fotbal, pentru că foarte recent tocmai a primit 3 ani de suspin  la Curtea de Apel şi mai are doar o repriză de jucat şi nu ştii cine va fi arbitru, aşa că omul s-a gândit să ia borcanul ca să stea liniştit 4 ani. Acuma normal că nici el nu este homeless, are bani să se sponsorizeze singur numai că şi la el tupeul este ieşit din comun. Să vii tu să candidezi în oraşul care a rămas fără echipă de fotbal după ce i-ai vândut tu jucătorii şi să speri să scapi de puşcărie tocmai prin votul celor pe care i-ai spoliat şi cărora le-ai luat patima şi dragostea de pe masă, fapt pentru care ai şi fost condamnat dovedeşte un tupeu şi o lipsă de respect care depăşeşte cea mai diabolică minte. Faceţi socoteala: eu îţi iau găina cu ouă de aur şi o vând duşmanului tau. Mă prinde poliţia şi mă trimite in judecată. Singura modalitate de a scapa de puşcarie cel puţin 4 ani, este să mă acoperi tu cel pe care l-am păcălit. Iar eu vin la tine să mă acoperi ca sa nu fac puşcărie pentru că ţi-am luat găina. Cât de prost să fii tu ca să mă scapi de puşcărie? Ce ţară a născut astfe de monştri ? Ce ţară acceptă şi legiferează astfel de practici ? Ce ţară dă o lege în care interzice mita alectorală, la 2 zile unul face exact ce spune legea că nu e voie, dar nu i se poate face nimic pentru că nu s-a dat startul la furat? Asta e România, asta e politica, ăştia sunt candidaţii noştri, astea sunt legile care guvernează această ţară iar noi stăm şi privim la tv, înjurăm şi mergem, la vot să ăi votăm pe cei care ne fură de 20 de ani găina sau stăm acasă şi ne furăm singuri căciula. Condamnaţi graţiaţi, suspendaţi, puşcăriabili cu dosare  cât casa, cercetaţi, criminali cu victim târâte pe sub roţile maşinilor, la un loc cu linguşitori, trădători, hoţi, analfabeţi, zugravi, tâmplari, tinichigii, tablagii, ciobani,foşti militari, profesori, protestatari, revoluţionari, victime şi călăi, toţi la un loc pot fi găsiţi pe liste concurând către acelaşi loc, PARLAMENTUL ROMÂNIEI, BORCANUL CU PROPOLIS.

Şi ca să fie şi mai ciudat, un ultimo paradox. Este ştiut că Antenele sunt pro USL iar B1tv pro ARD.Dacă s-ar uita la tv cineca care nu ştie o boabă româmnă ar crede exact invers. Dacă te uiti la Antene, de dimineaţa pănă seara îi vezi doar pe Băsescu, pe Udrea, pe Blaga  şi toată clica lor. Nici Ceauşescu nu beneficia de atâta atenţie pe vremuri, câtă îi acordă Antena 3 lui Băsescu. Şi realizatori de mucava îşi predau subiectul de la o emisiune la alta ca pe o guma de mestecat pe care o mestecă toţi unul după altul până îşi pierde gustul. Iar la B1 tv sau OTV nu vezi altceva decât Ponta şi Antonescu de zici că au fost plătite să le facă reclamă. Numai la noi strategiile de campanile ale partidelor şi televiziunilor se bazează pe dărâmare, pe campanie  neagră în loc să se facă propagandă alesului şi să prezinte realizările, programul, intenţiile şi soluţiile propriului candidat. Probabil însă că s-au săturat şi ei de propriile minciuni şi nu vor să le mai audă, aşa că singura sansă să spună adevărul este să vorbească despre adversar. Este şi asta o tactică. În felul ăsta nu mai pot fi învinuiţi că au promis şi nu s-au ţinut de cuvânt, sau au minţit în campanie. Ca la noi, la nimeni.

Dar bomboana pe colivă o pune actuala guvernare. După ce a ţipat toată vara că listele electorale sunt umflate, după ce au demonstrat pe la televiziuni că nu suntem 19 milioane de alegători ci numai 16,şi că listele trebuiesc actualizate, de parcă trebuiau să se actualizeze singure, acuma intrăm în parlamentare cu aceleaşi liste atât de blamate, NICI UN PARTID NU CERE SĂ FIE ACTUALIZATE, DAR NICI UNUL ŞI CA SĂ FIE TREABA TREABĂ, NUMĂRUL DE PARLAMENTARI ÎN LOC SĂ SCADĂ PROPORTIONAL CU NUMĂRUL REAL AL ALEGĂTORILOR, A CRESCUT CU 40. Bravos naţiune, halal să ne fie ! La borcan fraţilor!

 

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Un Raspuns la Politica banului şi vraja borcanului

  1. Pingback: Politica banului si vraja borcanului | Reviste Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Statistici T5