Activistul nostru cel de toate zilele

Categoria Amintiri cazone, Despre Armata 1.977 afisari

În mod normal, subiectul activistului de partid din armată nu ar trebui să fie unul interesant, pentru că specia a dispărut de mai bine de două decenii. Sau ar fi trebuit să dispară, odată cu schimbarea de regim politic și cu noua Constituție. Totuși, văzând cum uteciștii de ieri sunt comandanții de astăzi și cum un ministru al apărării României și-a făcut partid din militari, chiar dacă pensionari, folosind, însă, alți militari activi în chip de politruci, parcă ar avea ceva sens și ar trezi ceva interes și o poveste despre activistul de partid comunist din armata de altă dată.

Era un colonel ajuns activist de partid tocmai la Consiliul Politic Superior al Armatei. Se pare că acesta nutrea speranța secretă că ar putea fi propozabil pentru funcția de secretar al Consiliului Politic al Aviației Militare. Spun asta, pentru că prea încerca să se facă remarcat în relația cu acest comandament, unde funcția vizată era vacantă, prin pensionarea deținătorului.

Deși se ocupa cu „munca organizatorică”, cum îi zicea pe vremea aceea, colonelul nostru a ajuns să inspecteze modul în care se organizaseră „convorbirile recapitulative la învățământul politico-ideologic” în Comandamentul Aviației Militare, ce țineau de ramura cealaltă a „muncii de partid în armată”, care era cea de „propagandă”.

Sincer să fiu, nu am cum să povestesc în detaliu ce însemnau acele convorbiri recapitulative, pentru că eu, personal, am fost un privilegiat, reușind să nu fiu nici cursant, nici propagandist, la „învățământul politicio-ideologic”. Ceea ce știu este că, la sfârșitul unui an de învățământ din acela, se organizau un fel de seminarii, în care cursanții își împărtășeau unul altuia cunoștințele dobândite de-a lungul timpului. Iar materia de bază era politica partidului comunist, reflectată sau rezultată din cuvântările „tovarășului” Nicolae Ceaușescu, ținute în perioada respectivă. Convorbirile, la fel ca și cursurile, se organizau pe grupe de învățământ, adică pe clase de cursanți, alcătuite conform compartimentelor din structura unităților și comandamenelor.

Cum eroul nostru, tovarășul colonel de la organizare, avea o agendă personală, inspecția pe care o făcea, de unul singur, chiar în vara anului 1989, trebuia să fie una percutantă. Ca urmare, și-a ales ca victimă Direcția Tehnică și a făcut scandal, țipând sus și tare că învățământul politico-idelogic în Comandamentul Aviaței Militare a fost prost organizat, iar convorbirile recapitulative cu totul compromise și a cerut oprirea imediată a activității de clasă în întreg comandamentul. După care s-a retras în biroul vacant al secretarului consiliului politic, cu intenția declarată de a folosi telefonul operativ de acolo pentru a-i raporta șefului cel mare al partidului din armată, generalului Ilie Ceaușescu, situația găsită și măsurile luate de tovarășul colonel, personal și la fața locului.

Colegii m-au căutat și m-au împins în față, să încerc să îl liniștesc pe colonelul nostru cel năbădăios. Nu știu exact de ce tocmai eu trebuia să fac asta, pentru că nu eram șef peste nimic, pe acolo. Poate pentru că fusesem împreună cu respectivul colonel într-o inspecție a ministerului într-unul dintre regimentele de aviație și reușisem să îl țin departe de a face rău prin jurul său, ori poate pentru că mă ocupam de informare și, prin specificul muncii, îi știam și vorbeam des cu cei de la minister, inculsiv cu șefii cei mari.

Cert este că am luat din dulapul fișier singura sticlă de alcool pe care o aveam, una de cognac Metaxa și am intrat în birou, după colonel. L-am oprit la timp, tocmai când forma numărul generalului Ceaușescu. Stați un pic, ce este graba asta, l-am temperat eu. Este ora mesei și nu cred că este bine să îl deranjați pe șef exact acum, mi-am argumentat eu intervenția. Mai bine îmi spuneți ce mai faceți, cum vă mai merge cu sănătatea. Parcă aveați ceva probleme cronice, am tatonat eu confirmarea unui zvon că omul ar avea ceva în neregulă. De altfel, colonelul s-a stins din viață după câțiva ani. Nu știu dacă de la boala ce o avea, ori din alte cauze.

Da, nu mi-a mers prea bine, recunoaște el, însă suficient de vag, în ideea în care condiția lui de sănătate nu ar fi trebuit să îl împiedice de la satisfacerea ambiției de a fi promovat pe o funcție de general. Asta înseamnă că mergeți des la doctori, aduc eu vorba la ceea ce mă interesa. Da, mărturisește el, cu obidă în glas. Și trebuie să le duceți câte ceva, de fiecare dată, zic eu. Da, așa este!

Atunci, luați de aici sticla asta, că vă prinde bine, concluzionez eu subiectul, întinzându-i sticla de Metaxa. Imediat i-au strălucit ochii. Ocazia era peste așteptări. Pe vremea aceea, o asemenea sticlă era o raritate absolută. Practic, nu avea preț în bani, deși, dacă ai fi avut de unde să o cumperi, ar fi costat echivalentul la cât costă astăzi într-un magazin obișnuit, probabil în jur de o sută de lei.

Mulțumesc mult! Nici nu știi ce serviciu îmi faci! Cum să mă revanșez? mă întreabă colonelul, cu entuziasm. Păi, aveți cum, îi dau eu vestea despre revanșare. Îmi dați mie  foaia aia din caietul dumneavoastră, în care ați notat neregulile găsite la convorbirile recapitulative și, apoi, le dați voie să continue activitatea.

Nu o să credeți, dar colonelul, adus cu picioarele pe pământ și pus să aleagă între ambiția destul de vagă de avansare politico-militară și rezolvarea unei probleme concrete de sănătate, a ales corect. Mi-a dat pagina cu observațiile și a rămas tot restul zilei în birou, lăsându-i pe ceilalți să se joace de-a ideologia de partid în armată.

Și vă mai rog să îmi spuneți, am insistat eu, după ce am văzut problema rezolvată, cum de v-ați gândit să vă luați tocmai de inginerii de la Direcția Tehnică? Că nu știu să existe alții mai conștiincioși la făcut conspecte din cuvântări și alte chestii din ăstea. Da, ai dreptate, a convenit el. Nici eu nu știu ce mi-a venit, tocmai cu ei.

Dacă vă întrebați de unde aveam eu sticla de cognac Metaxa printre dosarele din dulap, vă mărturisesc că o aveam de la un instructor cu propaganda de la organul de partid al Municipiului București. Omul venise la cel ce îi ținea locul secretarului de partid de la Aviație să îi pună o pilă băiatului lui, ce tocmai fusese încorporat la una din unitățile de aviație din București. Bineînțeles că a fost asigurat de aviatorul nostru că băiatul lui va fi tratat bine, la care activistul a vrut să lase o plasă cu sticla aia de cognac și un pachet de cafea, pentru pecetluirea înțelegerii. Aviatorul activist, înlocuitor de șef, nici nu a vrut să audă de așa ceva și l-a refuzat ferm. Numai că eu l-am văzut ieșind din birou cu sacoșa plină și, știind cine este și ce caută acolo, i-am zis direct: Ce-o să zică doamna, dacă vă întoarceți acasă cu ploconul? O să creadă că n-ați rezolvat nimic și că îi nenorociți copilul! Parcă i-aș fi dat cu o măciucă în cap. Da, aveți dreptate! Și eu ce să fac acuma? s-a văietat el. Lăsați plasa aici și gata, i-am dat eu soluția finală. După care, cafeaua am dat-o în birou, la fondul comun, iar sticla am pus-o deoparte, pentru când va fi nevoie de ea. Și a fost nevoie.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

9 Raspunsuri la Activistul nostru cel de toate zilele

  1. Mare pisicher Hari, mare pisicher. Si eu care te credeam nevinovat, omul regulamentului. Usor usor spui tot. Mai ia un gat de coniac si mai scrie !

  2. Stai pe aproape, Marine, că o să mai ai ce citi! Altfel, nu prea înțeleg cum este cu vina sau nevina, în povestea asta…

  3. Eeeeeeei, pai cum se poate ca tu, omul regulamentului sa mergi la tov.colonel sa il mituiesti cu o stecla de cognac ca sa treaca cu vederea „neste nereguli ” Nu ma asteptam la tineeee.

  4. În primul rând că nu erau neregului militărești, ci politice, asta, dacă erau de-adevăratelea, ceea ce nu cred să fi fost. În al doilea rând, nu scria în regulament că nu ai voie să îți ajuți un coleg la necaz de boală. În al treilea rând, și activistul era om, iar regulamenele nu au fost făcute împotriva oamenilor. 🙂

  5. Cum ai tu raspuns la toate, ca un activist de partid…..:))

  6. Același colonel, instructor de partid în armată, venise din partea organului superior la ședința organizației de bază din Comandamentul Aviației, de dinaintea ultimului congres PCR, din noiembrie 1989.

    Fiind de la eșalonul superior, a condus ședința. Am avut și eu ceva de spus, am spus și, apoi, când să mă așez la loc, nu are treabă omul și îmi zice: „Nu ți-ai manifestat adeziunea cu propunerea de realegere a tovarășului Nicolae Ceaușescu în funcția de secretar general al partidului!”

    La care, eu îi răspund: „Am să îmi spun opinia prin vot!”

    Am crezut că o să facă infarct, așa s-a schimbat la față. Cu numai câteva zile înainte, un maistru militar de la un regiment de aviație a votat împotrivă la acea propunere, trecută pe ordinea de zi a tuturor organizațiilor de bază, deoarece propunerea de realegere trebuia să vină de jos în sus. Cazul ajunsese la generalul Ilie Ceaușescu, care a zis că nu are ce să îi facă maistrului, că el e liber să voteze cum vrea. Însă, trebuie văzut cum de s-a ajuns acolo. Ce muncă de lămurire au dus activiștii din unitate? Cine era responsabil de la eșalonul superior? Și alte chestii din astea.

    Așa că bietul colonel, care mă cunoștea că aș fi în stare de așa ceva, se și vedea sancționat că nu a condus ședința cum trebuie.

    Numai că eu am votat cuminte, în rând cu toți ceilalți. Important pentru mine era să nu se consemneze în procesul verbal că eu, personal, am declarat că aș fi de acord cu realegerea. Pentru că nu eram, dar nici nu merita Ceaușescu să fiu „erou” de operetă împotriva lui.

  7. instinctul de conservare lucra si inca lucreaza. Fara el, eram de mult terminati.Stii ce e culmea? Pe vremea lui Ceasca am votat toti aproape in ispiritul de turma, poate de teama, poate pentru ca nu vedeam alta iesire, dar niciodata nu am simtit atat de acut ca in zilele astea ca am face o greseala, asa cum simtitm acuma. Si se spune ca Comunismul sau vremurile alea au fost cele mai intunecate . De ce oare nu am si eu sentimentul asta , ca asa e cum se spune ?Pentru ca a trecut timpul si am uitat sau pentru ca sunt mai invarsta? Si daca e pentru ca sunt mai in varsta e pentru ca nu mai pot supoprta ce suportam cand eram tanar, sau pentru ca mi s-a deschis mintea ?

  8. Multe „stecle” cu bautura fina de import au avut pe vremuri itinerarii lungi si interesante pina la degustare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5