România de ieri, de azi şi de mâine

Categoria Opinii 2.023 afisari

Nici nu ştiu de unde să încep. De la domnul Ion Stan? Fostul şef al comisiei pentru activitatea SRI deci om uns cu toate informaţiile, este ridicat de DNA şi dus la „audieri” fiind învinuit de trafic de influenţă. Ce să spun, mare scofală. Păi dacă acesta e motiv de ridicare, mă întreb dacă ar mai rămâne 10 parlamentari neridicaţi. Unguent sare repede pe post şi mişcându-şi ochii stânga dreapta, în stilul propriu, incapabil să privească pe cineva în ochi când vorbeşte, se bucură arătând cu mâna spre USL. De partea cealaltă, uslaşii oscilează între „acţiune politică” şi „vaaai nu îl credeam în stare de aşa ceva, nu pot să cred”. Bineînţeles aşa au spus şi cei de la UDMR despre Olosz Gergely, aşa spune şi PDL despre Trăşculescu. Toţi se întreabă cum e posibil aşa ceva dar nici unul nu vrea să recunoască că de vină sunt ei, cei care îşi propun şi îşi aprobă imunităţi şi legi care favorizează infracţiunea şi infractorii din Parlament. Asta se întâmplă în parlament din 89, se întâmplă azi şi va continua în viitor.

Propunerile Monicăi Pivniceru pentru funcţiile de procuror general şi şef DNA, au primit aviz negativ din partea CSM. Se aştepta cineva la altceva? Bineînţeles Băsescu nu va trece peste recomandarea specialiştilor de la CSM şi aşa Ponta rămâne cu buza umflată. De fapt nu sunt chiar aşa de sigur că va rămâne el, poate doar românii, pentru că la modul în care a gestionat Ponta subiectul CSM luând-o pe Pivniceru de acolo şi numind-o temporar ministru, scoţând-o cu mâna lui de unde nici Băsescu nu o putea scoate, eu înclin să cred că i-a făcut un mare serviciu lui Băsescu. Bineînţeles că şi aici se vehiculează sintagma „manevră politică” bineînţeles că e adevărat, dar bineînţeles că nimeni nu poate proba aşa că rămâne cum vrea Băsescu. Mai e un pic până la alegeri, Băsescu va întârzia cât poate decizia, şi până să poată veni Ponta cu alte propuneri, până ce să fie văzuţi de CSM şi până să îi vină rândul lui Băsescu să îi numească, trec alegerile, se schimbă guvernul şi noul guvern va face alte propuneri care vor şi aprobate pentru că noile propuneri vor fi cele care trebuie. La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Trei indivizi au fost depistaţi de jandarmi în timp ce vindeau la suprapreţ, cu de 10 ori valoarea oficială, bilete la meciul Stelei. Indivizii au fost ridicaţi, duşi la secţie şi amendaţi cu 50 de lei parcă, după care li s-a dat drumul. Întrebarea mea este dacă au plătit în lei sau în.. natură, cu câteva bilete. Nici aici nimic nou şi asta e meteahnă veche şi foarte bine a făcut poliţia că le-a dat drumul. Aşa au început şi oamenii zilei de azi. Peste 15 ani o să îi vedem pe cei trei, unul preşedinte, altul acţionar la Dinamo şi mare procurator,iar al treilea şeful LPF. Staţi liniştiţi dragi români, viitorul naţiunii e asigurat. Avem valoare!

Un singur lucru s-a schimbat de 20 de ani, şi acesta lucru este numărul de Parlamentari. Ca urmare a scandalului cu numărul de alegători de pe listele electorale, număr care se spune că este cu aproape 2 milioane sub cifra luată în calcul la referendum, s-a luat decizia ca situaţia să fie rezolvată şi astfel numărul de Parlamentari în noua „stagiune” va creşte cu 40. Asta da schimbare. Şi atunci de ce ne mai mirăm că DNA ridică parlamentarii precum rromii noştri lebedele din Viena?

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5