Averea comandantului de pluton

Categoria Amintiri cazone, Despre Armata 2.661 afisari

Pe vremea mea, adică acum 35 de ani, averea unui comandant de pluton consta în soldații săi, precum și în tehnica și armamentul din dotare. N-aș putea spune despre mine că am fost un comandant de pluton neglijent cu averea mea. Nu am pierdut niciodată nimic. Nici nu am stricat ceva. Dar, în câte o ocazie, am uitat și de un soldat, și de un transportor blindat, cu armamentul pe el cu tot. Din fericire, până acum, când mărturisesc acest lucru, nimeni nu a știut asta și nu mi-a reproșat nimic.

Cu soldatul a fost simplu. Fiind la plutonul unu din Compania Întâi, mi se întâmplau multe ciudățenii, printre care și că mi se repartizau soldați despre care alții din regiment nici nu știau că există. Odată, când țineam și locul comandantului de companie, mă trezesc cu un tânăr inginer, proaspăt ieșit de pe băncile Politehnicii, care nu apucase să facă armata la T.R., adică la termen redus, ceea ce însema un stagiu militar de opt luni, de făcut înainte de începerea cursurilor universitare. Omul nu reușise să facă asta, intrând direct la facultate. La absolvire, pentru că trebuia totuși să aibă armata făcută, își aranjase să rămână în București. Numai că, deja nu mai existau fostele școli de ofițeri de rezervă, cum nu mai erau nici programe de pregătire militară pentru absolvenți de facultate. Așa că îi spun domnului inginer să își lase adresa și telefonul la plutonierul de companie, că am să îl chem eu la armată, când voi întocmi un program de pregătire special pentru el, cu durata de patru luni, cum era înainte de T.R. Până atunci, nu are rost să piardă vremea prin cazarmă, nici să își ia uniformă, că oricum nu aveam una potrivită pentru statutul său.

După care m-am luat cu treaba. Peste mult timp, vine la mine un tânăr civil, care îmi spune că el este inginerul pe care îl văzusem un minut în viața mea, acum patru luni, și că el a stat acasă tot acest timp, așteptând să fie chemat la armată. Nici la serviciu nu fusese. Cum nu îl chemase nimeni, iar timpul se scursese, acum voia să știe ce este de făcut.

Păi, zic eu, chiar vrei să faci armata, să înveți să tragi cu pușca? Nu, răspunde sincer omul. Eu vreau să am armata făcută, atâta tot. Atunci, decid eu pe loc, ai făcut armata! Du-te să îți faci formele de lăsare la vatră. Doar că nu poți spune că ai făcut armata acasă, că nu o să te creadă nimeni. Am înțeles! răspunde tânărul, ca și când chiar ar fi făcut armata. Nu l-am mai văzut de atunci și habar nu am cum îl cheamă.

A fost un an, cred că 1978, când am avut de mai multe ori de a face cu cinematografia. Am fost distribuit într-un film de scurt metraj, ca actor. Era pe vremea când ciné-vérité mai era încă la modă, așa că distribuirea unui amator nu însemna decât o apropiere de realitate. Mai ales că jucam rolul unui comandant de pluton, numai că nu de infanterie, cum eram în realitate, ci de geniu. În alte două ocazii, am participat la filme de instrucție. Unul dintre aceste filme era despre tehnica îmbarcării unui transportor amfibiu blindat pe o platformă de tren. Personal, nu am jucat în filmul respectiv, ci doar am asigurat producția acestuia cu transportorul și echipajul aferent, pe peronul de îmbarcare a unei gări periferice Bucureștilor.

Am făcut repetițiile în cazarmă și la gara respectivă, vreo două zile. După care regizorul a decis că putem filma, numai că trebuia ca trasportorul să fie revopsit. Așa că, într-o dimineață de vară, cu vopseaua proaspătă pe el, am dus unul din transportoarele plutonului în gara pustie, ce semăna mai mult cu o haltă, unde cineaștii au decis că trebuie să aștepte dupăamiaza, ca să aibă lumina mai bună. Cum nu aveam niciun rol de jucat, am plecat înapoi la cazarmă, unde chiar aveam treabă.

După o zi sau două, am plecat în vacanță, pentru vreo trei săptămâni. La întoarcere, m-am dus în parcul auto, să văd ce îmi mai face tehnica, așa cum îi stă bine unui comandant responsabil. Cu ocazia aia, am văzut că mai am numai două transportoare. Unde este al treilea, întreb eu, sperând că răspunsul ar fi: la reparat, sau la spălat, sau la alimentat… Nu știu, răspunde tehnicul de companie, adică subofițerul sau maistrul responsabil cu întreținerea tehnică. Ultima dată, dumneavoastră l-ați scos din parcul auto, acum o lună. Aha, zic eu senin, atunci știu unde este. După care, am alergat înnebunit, la gara mică.

Trebuia să dau colțul, din drumul principal, ca să ajung la rampa de îmbarcare. Înainte de a face asta, am oprit mașina, m-am dat jos și am „filat” colțul, ca pe o carte la poker. Încet-încet, a apărut o aripă de transportor. Am răsuflat un pic ușurat. Măcar, „tehnica” era acolo. Apoi am văzut și țevile mitralierelor. Ce bine! Și armamentul mai era încă acolo! Când mă apropiam, a apărut și o santinelă, unul dintre soldații din grupa destinată filmărilor, în ținută completă, cu arma la umăr. Foarte profesional, mi-a raportat că totul este în regulă și că imediat vine și caporalul, comandantul de grupă.

De la acesta am aflat că, acum o lună, filmările s-au mai lungit cu o zi și, deoarece nu aveau alte ordine, au rămas acolo peste noapte. S-au cazat într-o casă din apropiere și au organizat „aducerea mesei” de la popotă, din cazarmă. După ce s-au terminat filmările, au așteptat liniștiți să primească ordin de revenire în cazarmă. Cum acel ordin nu a venit, au continuat să facă același lucru, adică să stea acolo și să aștepte. Caporalul, om serios, a organizat „serviciul de pază la transportor” și, în rest, toți din grupă s-au împrietenit cu fetele din vecini.

Așa că le-am dat încă o oră la dispoziție, să își ia rămas bun, după care i-am îmbarcat pe transportor și i-am dus înapoi în cazarmă. Ca și când nu se întâmplase nimic. Doar o filmare…

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

8 Raspunsuri la Averea comandantului de pluton

  1. Hari, este pur si simplu incrediobil ce spui. Pai la voi nu existau comandanti de companii, batalion, regiment, sau orice sef care sa vina in control? Tu nu aveai colegi de companie, alti cpmandanti de pluton sau comandant de pluton , mecenici conductor, comendant de gruupa care sa raporteye ca au tehnica scoasa din unitate ? Doamneeeeeeeeeeeeee, si ai mai ramas in armata ? Nu numai tu si comandantii tai . Nu aveati CI-st in unitate ? Uite iti promit ca urmatoarea povestire a mea va fi despre .. ” tehnica din dotarea plutonului”

  2. Marine, într-o notă serioasă, povestea mea se petrece într-o unitate militară de elită, la propriu. Una dintre caracteristicile elitei era că un comandant de pluton era responsabil de-adevăratelea. Nici nu îmi imaginez cum ar fi putut să mă controleze cineva, când eu eram cel mai profesionist la ceea ce făceam. În cazurile povestite, însă, eram și comandant de companie, pentru că titularul pleacase la cursul ăla lung, de nouă luni, la Făgăraș. Așa că dispuneam de mult mai multe atribuții, inclusiv de dreptul de a ordona scoaterea transportoarelor din parc, sau de programul de pregătire a soldaților.

    Ca să mă înțelegi mai bine despre comandanții de pluton, să îți povestesc un episod. Locțiitorul comandantului de regiment îi dă un bilet de voie unui soldat de la mine din pluton. Acesta vine să îmi spună că a primit învoire și că pleacă acasă. Eu adun plutonul, îl scot în față pe puști, îl pedepsesc cu observație în fața formației adunate pentru că nu a respectat ierarhia, după care îi rup biletul și îi dau ordin să se ducă la locțiitorul comandantului să îi spună că nu mai pleacă în învoire. Bineînțeles, colonelul mă cheamă la el, imediat. Mă duc. „Cum îndrăznești…” se ia omul de mine. La care, eu îi dau caietul meu de comandant de pluton și îi spun, textual, că, dacă tot îmi învoiește direct soldații, poate vrea să meargă și la instrucție cu ei, în locul meu. După care, îi aduc aminte că soldatul nu poate fi învoit în săptămâna în care a fost pedepsit. Dar, dacă tot i-a promis pilei că îi dă învoire, este suficient să mă roage pe mine și îi dau eu. Ceea ce este cu totul altceva. Și a rămas cum am zis eu.

  3. Hari, nici o subunitate de elita nu poate trece peste regulamente. Cdt.cp plecat la curs 9 luni, tu liosesti o luna. Inainte de plecare trebuia sa dai comanda si gestiunea altcuiva. Probabil insa ca unitatea era de fapt o structura unde nu instructia era principala activitate, probabil un comandament care acea doar un pluton sau companie de paza si pe nimeni nu interesa ce fac soldatii, sau cu ce se mananca tehnica. Altfel, la o unitate de instructie asa ceva nu se putea intampla deoarece existau saptamanal sau ore de intretinere a tehnicii, verificarea preyentei la instructie si cineva ar fi sesizat ca lipsesc oameni si tehnica. Din cauya asta erai considerat specialist si nu te controla nimeni, probabil, pentru ca unitatea avea o cu totul alta destinatie nu instruirea soldatilor. L un regiment de infanterie, la sfarsitul fiecarei yile de instructie se verificau nu numai tehnica si armamanetul daca sunt la numar ci si daca sunt curatate. Vai de el SCC sa nu stie in orice moment unde are armamantul, sau OSPA sa nu stie unde este tehnica din parc. Cine a tinut locul la comanda cat ai fost tu plecat ? In fine , se intampla si din astea, dar am spus, numai la unitatile … cu alta destinatie decat instructia.

  4. Tudora Sorin-Claudiu

    Un „eveniment” asemanator am avut si eu. Am bagat doi fotbalisti la arest cand ei trebuiau sa plece in invoire. Coamandantul regimentului mi-a transmis „rugamintea” de a-i scoate de la arest si a-i trimite in 48 de ore. Am refuzat! Un an mai tarziu comandantul (ii dau numele pentru ca banuiesc ca-l cunoaste si Neacsu- Lungu Mihai-Corneliu) devenise loctiitor la divizie si s-a „bucurat” de razbunarea trimiterii mele in „Valea Jiului”. Aceasta bucurie n-a durat mult datorita omeniei gen. Rosu. Partea cu transportorul, insa, imi pare si mie destul de ciudata. Am „pierdut” trei busole si s-a facut un scandal de a vuit regimentul.

  5. Nu ai înțeles deloc despre ce vorbim aici, Marine. În primul rând, vorbim de vremuri în care instrucția era instrucție. Apoi, în mod particular, în unitatea respectivă, se făcea cam de două-trei ori mai multă instrucție decât într-o unitate obișnuită. Eu participam, în mod frecvent, la demonstrative de tactică și de trageri. Acesta se pregăteau și se desfășurau pe baza unor ordine speciale.

    Exista și multă flexibilitate, în interiorul legii, desigur. De exemplu, dacă s-a dat ordin de zi pe unitate că mă ocup de producția filmului de instrucție, acesta a fost respectat. Doar că nu s-a specificat durata misiunii, pentru că nu o știa nimeni. Așa că am întocmit formularistica necesară pentru scoaterea tehnicii și, apoi, pentru întoarcerea ei. Faptul că a durat o lună este irelevant, din punct de vedere legal. Doar eu știam cât este nevoie de transportor la filmări. Nu s-a încălcat nicio lege.

    Nu este mai puțin adevărat că, dacă soldații nu ar fi fost bine pregătiți sau nu ar fi fost responsabili, ar fi putut pleca acasă sau să abandoneze transportorul pe acolo. Pentru că, pe ei, într-adevăr, nu i-a verificat nimeni. Nu au făcut-o. Eu, însă, am fost complet în culpă cu uitatul transportorului pe acolo și am avut noroc pentru că soldații nu mi-au făcut probleme.

  6. Cezar

    Doamne fereste!!

  7. Hari, stii care este principala calitate a unui comandant, sau care ar trebui sa fie? Sa verifice modul in care i se executa ordinele. Nu sa stea pe capul oamenilor ci sa verifice. Nu e comandant cel care doar da ordine ci cel care urmareste sa ii fie indeplinite. Ma refer la cei care conduceau unitatea. Nu e posibil sa ai tehnica scoasa din unitate cu oameni care sa o deserveasca si tu sa stai merci bine sin birou, convins ca totul e ok, tu ai dat ordin si gata, oricat de multa incredere ai avea in subordonati. Tii minte intamplarea povestita de mine cu soldatul in spital? Daca nu mergeam personal sa vad in ce stare se mai afla , nu aflam niciodata ca acel comandant de pluton ii rupe picioarele la instructie. Repet nu sunt pentru monitorizarea dusa pana la postura de baby-sitter dar o verificare se impune din cand in cand . Iar o luna este deja prea mult. In fine , faptul e consumat, bine ca ai scapat cu bine si nu ai avut parte de … un Corneliu Lungu, cum spune colegul Tudora-pe care il salut cu acesta ocazie- ceva mai sus . De vina ta nu mai vorbesc, ai avut noroc si gata.

  8. Cred povestea ta, Hari. Doamne, si cate mai sunt… cu happy-end.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5