Sus Băsescu!

Categoria Actualitate 1.247 afisari

Montaj foto Ghimpele

Până la anunțarea, chiar și parțială, a rezultatelor alegerilor generale de duminică, 9 decembrie 2012, eram convins că măreția sistemului electoral românesc este că doar cine nu candidează nu este ales în Parlamentul României. Bineînțeles, mă refer la cine candidează pe liste uninominale de partid, pentru că, altfel, sistemul acesta este făcut în așa fel încât independenții să nu aibă nicio șansă.

Constat acum, cu uimire, că sistemul electoral românesc este departe de a fi perfect. Pe măsură ce se definitivează rezultatele votului milioanelor de români, aflu cu stupoare că mulți tineri cu perspectivă politică nu au ajuns pe băncile Parlamentului. Cele mai populare nume sunt domnii Dan Diaconescu Direct, Aurelian Pavelescu Capmare și Mihai Neamțu Usturoi. Dar nici mai tânărul dar uzatul parlamentar Cristian Boureanu Boureanu nu a mai apucat un scaun în Palatul care a luat locul Dealului Spirii.

În aceste condiții, singura speranță pentru promovarea speranțelor politice românești rămâne domnul Băsescu Traian Băse, președintele suspendat și revenit pe sub masa verde. Domnia sa poate să refuze numirea domnului Victor Ponta ca premier, numind, eventual, un robot care să corespundă „portretului” făcut public deunăzi. Cum această situație nu poate fi agreată de Parlamentul cel nou, după două tentative nereușite de formare a Guvernului, domnul Băsescu va fi nevoit, conform Constituției, să dizolve Parlamentul și să decreteze alegeri anticipate.

Astfel, Uniunea Social Liberală, care a câștigat până acum doar 395 de scaune din acest nou Parlament, va câștiga, din prima și cu majoritate de peste 50 la sută, toate cele 588 de locuri ce  îl compun de acum înainte și care vor fi puse în joc, la alegerile anticipate. Conform legii electorale, acest lucru va duce la crearea a altor 234 de locuri, rezultate ca bonus pentru cei de pe locul doi și trei, atunci când toate locurile unu sunt câștigate majoritar de o singură alianță politică. Desigur, aceste 234 de locuri sunt cu 86 mai multe decât cele 148 necâștigate dar obținute prin redistribuire și ca bonus de ARD și PP-DD, la alegerile tocmai încheiate. Se crează astfel premise serioase ca cei rămași pe dinafară să ajungă și ei în Parlament.

La rigoare, dacă nu vor reuși nici așa, atunci domnul Băsescu are șansa să mai dizolve încă odată Parlamentul de 812 de locuri, care vor fi puse în joc la noile alegeri. În situația probabilă că toate vor fi câștigate de USL, se vor crea alte 325 locuri, pentru perdanții de pe locurile doi și trei, ducând Parlamentul la 1137 locuri. Bineînțeles, dacă va fi nevoie, se vor organiza, a treia oară alegeri anticipate, ceea ce ar însemna un Parlament de 1880 parlamentari. Aceasta ar fi o cifră mai aproape de nevoile de reprezentare parlamentară a populației aborigene și alogene din România.

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

3 Raspunsuri la Sus Băsescu!

  1. neacsum

    Bingo! Ai ghicit Hari, toate legile si hotararile se iau pentru o cat mai larga si mai ” democratica” reprezentare a locuitorilor din ce in ce mai putini ai Romaniei pentru ca nu e asa suntem singura tara in care in 20 de ani numarul alegatorilor a „crescut negativ” cu 2 milioane iar numarul reprezentantilor a „scazut pozitiv” cu 8o. Asa ceva numai intr-o tara a intereselor gregare de politician penal se poate intampla.

  2. Legea asta electorală nu este altceva decât un exemplu de manual pentru corupția instituționalizată.

  3. nu-mi convine, dar spor la treaba si noul guvern format sa fie mult mai intelept decat precedentele. trebuie sa miscam urgent economia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5