ABP –ul din fruntea României

Categoria Opinii, Politica 1.936 afisari

Pentru cei care au făcut armata sau au lucrat în domeniul militar, termenul, sau acronimele din titlul articolului nu au nici un secret. Pentru cei care nu au instruirea militară, e suficient să ştie că iniţialele reprezintă tripticul Antonescu, Băsescu, Ponta. Eu nu îl pot divulga, pentru că mi-a fost spus într-o discuţie informală şi aşa cum spunea domnul Crin, „există şi regulile politicienilor şi ale oamenilor normali ca după întâlniri informale să nu bată toba a doua zi”

Aceşti 3 oameni s-au întâlnit „informal” miercuri noaptea, ca hoţii, la ora la care acum 3 ani Geoană se întorcea de la Vântu. Sunt curios dacă cei trei care s-au dus invitaţi Cotroceni, au intrat pe poartă sau au sărit gardul să nu îi vadă ofiţerul de serviciu pe punctul de control. De fapt când am spus cei trei care au fost invitaţi am greşit, numai unul a fost invitat, Victoraş, broasca, sau porcul, cum îl alinta prietenul său Băse. Adormitul, împreună cu Dragnea, au venit invitaţi de Ponta, căruia îi e frică se pare să circule noaptea singur prin Bucureşti, să nu se întâlnească cu Gogu şi s-o ia pe coajă nevinovat. Aşa se face că i-a luat cu el şi pe Crin şi pe Livache.

Bineînţeles că fiind o întâlnire şi o discuţie informală, nu au considerat că e necesar să spună cuiva despre această întâlnire, nici măcar lui Dănuţ, colegul din troică. Mă mir însă că nu a fost rerereevaluatul naş Oprea. El mai lipsea ca să fie trocul plin. De ce nu a fost invitat Constantin? Nu ţine la bătaie? E prea tânăr pentru astfel de discuţii între oameni mari? Asta m-am întrebat de când am auzit de întâlnire şi bănuiam răspunsul. S-a discutat şi s-a semnat acolo ceva ce nu trebuia să afle Felix. Numai că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Cei 3 au uitat că pe lângă vulpoiul Felix, mai sunt şi oameni de presă care au sursele lor cu care au stat nas în nas timp de 3 ani şi ceva cât au fost în serviciu ordonat.

 

Acum informaţiile s-au devoalat pe bucăţi. Mai întâi Băse, în stilul caracteristic înmânează documentul discutat, convenit şi semnat miercuri seara, unor oficiali europeni, a doua zi, joi, la Bruxelles. Am spus în stilul caracteristic, pentru că cine credea că el va respecta o convenţie făcută cu cineva, cu atât mai puţin cu broasca Ponta, este naiv. Eu nu aş fi crezut, dar Ponta şi Antonescu, doi copii de minge prin politica de Dâmboviţa se fac că au crezut şi uite aşa s-au văzut deconspiraţi. Imediat cei care încă nu ştiau au prins subiectul şi au început să pună întrebări. Cei care ştiau au zis Doamne Ajută că puteau să pună întrebări fără să îşi deconspire la rândul lor sursele şi uite aşa sâmbătă seara au sărit la cap.

Luaţi la întrebări la Antena 3 de către Stoicescu şi Chireac, domnii Antonescu şi Constantin fac pe neştiutorii. Antonescu e nevoit să recunoască că a fost la Cotroceni miercuri seara, dar nici turnat cu ceară nu spune mai mult, deoarece el e un gentleman şi nu dă detalii despre o întâlnire informală, pentru că nu ar fi cinstit faţă de cel cu care s-a întâlnit. Dar ce, au fost la curve? Dacă e să ne luăm după ora la care a avut loc activitatea şi modul în care s-au furişat s-ar putea spune şi aşa. Întrebat dacă ştie ceva despre hârtia lui Băsescu şi dacă au semnat ceva acolo, domnul Crin răspunde:

„A fost o întâlnire informală, că în viaţa politică există întâlniri informale. Asta nu înseamnă pact, asta nu înseamnă înţelegere, asta nu înseamnă renunţarea la poziţiile publice adoptate. Asta nu înseamnă însă nici conferinţă de presă şi telefoane la presă după ce ai plecat de acolo Asta s-a discutat, nu mai cereţi detalii despre astfel de lucruri. Nu a semnat nimeni în numele USL ceva, nu s-a angajat nimeni la vreun compromis, iar ceea ce s-a întâmplat a doua zi sau a treia zi la Bruxelles, scenele suprarealiste reprezentantul statului român, preşedintele statului român, guvernatorul, care fugea cu nişte hârtii trăgându-I de mânecă nu doar pe preşedintele Parlamentului European, nu doar pe şeful comisiei Europene dar şi pe nişte şefi de stat sau premieri, nişte scene jenante petru România nu am habar, am răspuns la Teleorman într-o doară, da, cam bănuiesc ce ar putea scrie acolo dar evident că nu ştiu ce scria pe acelea foi ce avea, dar nu văd ce ar putea scrie acolo despre USL. Eu nu am nici o legătură şi nu ştiu dacă această întâlnire are vreo legătură cu hârtiile cu care a umbla domnul Băsescu. Orice hârtie ar fi avut acolo domnul Traian Băsescu, nu avea nici o legătură cu mine şi cu USL De ce am fi cedat noi din cea mai puternică poziţie în care ne aflăm după ani de zile. Nu am cedat atunci când eram în minoritate, când ne plecau oameni din parlament, când ne plecau primari, credeţi că am înnebunit peste noapte? Aş spune la rândul meu că merităm puţină încredere după toţi aceşti ani.”

Deci domnul Antonescu nici usturoi nu mâncase, nici acord cu Băsescu nu ştia că se semnase, nici gura nu îi mirosea. În plus considera că merită puţină încredere.

Chestia cu” Nu a semnat nimeni în numele USL ceva” mi-a sunat în cap exact ca răspunsul nu spui cui, cu privire la lovitul băiatului cu pumnul. Nu fusese întrebat domnul Antonescu nimic despre USL, ci doar despre document dacă a fost semnat.

A mai fost întrebat domnul Antonescu dacă întâlnirea s-a făcut cumva la indicaţiile sau sugestia unor forţe externe şi a răspuns: “Nu are Europa nimic de a face, este o problemă internă a României care are Constituţie slavă Domnului, care e un stat democratic şi care e un stat independent cu certitudine.” De reţinut acest răspuns pentru mai târziu.

Şi a mai jucat domnul Antonescu apoi şi scena “balconului” în care nici de al dracu nu se suie la Julieta în balcon, pentru că nu se duce la “întâlniri de colhoz”. Vezi doamne, el are mândrie, nu merge la întâlniri oficiale, cu “duşmanul de clasă” mai ales după ce asistase la tăierea moţului, pentru că ştia că nu se dau şampanie şi pişcoturi, aşa că mai bine să facă pe fata mare. Câtă perfidie, cât teatru ieftin.

La rândul său, domnul Ponta întrebat telefonic, declară chiar mai categoric, mai nervos şi mai deranjat de insistenţa întrebărilor:”

“Ponta: Dincolo de ceea ce domnul Antonescu v-a relatat eu nu povestesc nimic din întâlniri informale şi din discuţii informale. Vreau să reiterez că ceea ce am făcut am făcut împreună în ideea că România nu avea nevoie de un nou război, de o nouă criză politică, de o nouă instabilitate, dimpotrivă, avea nevoie de luni de o situaţie foarte clară şi stabilă şi asta înseamnă un nou guvern până la Crăciun. (Ce ciudată este soarta, aşa promisese şi domnul Iliescu cu 23 de ani în urmă, stabilitate până la Crăciun).

Chireac: Întâlnirea a fost cumva cerută şi de fostul ambasador Gittenstein sau de către lideri europeni?

Ponta: N-are absolut nici o legătură.

Chirieac: Documentele pe care Băsescu le-a a înmânat domnului Schulz în faţa întregii Europe au vreo legătură cu discuţia dumneavoastră de miercuri seara?

Ponta: Nu am de unde să ştiu aşa ceva.

Chireac: Dar acel document ce reprezintă:

Ponta: Nu Cunosc! Vă promit că o să îl întreb pe domnul Schulz.

Stoicescu: În viitorul guvern aţi fi dispus să daţi un post UDMR?

Ponta: Da, aş fi dispus.

Stoicescu: obsesiv pun această întrebare: în urma acelei întâlniri a reieşit vreun document oficial cu semnătură?

Ponta: Nu! Încă odată, aştept ziua de luni ca să văd acel document numit decret semnat de Traian Băsescu conţine numele meu.”

Acestea au fost întrebările şi răspunsurile domnului Ponta.

Dar luni seara urmează lovitură de teatru. Ziariştii ăştia împuţiţi nu s-au lăsat şi l-au contactat pe domnul Schultz iar acesta a “minţit” că documentul primit de la Băse era un acord de colaborare între Ponta şi Băse. Iaca poznă. Interpelat telefonic, domnul Ponta brusc îşi aduce aminte că a semnat, ce a semnat şi de ce a semnat, cine a fost de faţă şi când a semnat.

“Este de colaborare interinstituţională. Documentul a fost dat domnului Schultz şi domnului Francois Hollande şi cred că e uşor să vă daţi seama de ce, pentru că sunt din familia mea politică, şi dacă e de acord şi preşedintele îl dăm publicităţii nu e absolut nimic, decât că o să respectăm statul de drept, o să respectăm independenţa justiţiei, lucruri absolut normale.

Striblea : Bun, l-aţi semnat?

Ponta: Sigur că da, preşedintele şi primul ministru l-au semnat.

Chireac: De ce aţi simţit nevoia să semnaţi acest document?

Ponta: pentru faptul că primul ministru şi preşedintele pot să stea la o masă şi să discute despre ce face fiecare dintre ei pentru ca în România totuşi lucrurile să intre în normal.

Chireac: când a fost semnat documentul, în seara de  miercuri?

Ponta: Sigur că da, deoarece joi era Consiliul European.

Chireac: Şi aţi semnat în prezenţa domnilor Antonescu şi Dragnea?

Ponta: păi doar nu i-am dat afară.”

Ei bine, acuma, dacă recitim declaraţiile celor doi de la începutul materialului, ne întrebăm fără să vrem cui am dat votul nostru. Nu era mai simplu să stăm acasă şi să îi lăsăm pe ei să stabilească cine câştigă alegerile sau cine intră în Parlament? Sau să fi votat cu ochii închişi şi să fi intrat în parlament cine cădea la zar?

Interesant cât de normal I se pare domnului Ponta acuma, după ce s-a aflat totul, să spună că “dacă e de acord şi preşedintele îl dăm publicităţii nu e absolut nimic, decât că o să respectăm statul de drept, o să respectăm independenţa justiţiei, lucruri absolut normale.?

Păi dacă sunt lucruri absolute normale domnule Ponta de ce le-aţi ţinut ascunse şi aţi negat că aţi semnat vreun document? Şi de ce l-aţi semnat la o oră aşa de târzie, noaptea, de ce neapărat atunci? Pentru că joi mergeaţi la Bruxelles şi trebuia să vă prezentaţi cu documentul semnat aşa cum vă ceruse domnul Barroso? Asta când o să o recunoaşteţi domnule Ponta? Staţi liniştit, o să o spună Băsescu, să vă facă de râs de tot, că şi aşa v-a jucat aşa cum l-a jucat pe Geoană cu Vântu.

Şi ar mai fi o întrebare: Ce fel de ţară am ajuns, ce fel de conducători avem dacă şefii europeni îi pun să semneze acorduri de “colaborare instituţională” cum afirmă domnul Ponta, când de fapt există o constituţie, nişte sarcini oficiale şi jurăminte profesionale care vă obligă să faceţi exact ceea ce aţi semnat în acel document? În ce stat din lume preşedintele şi primul ministru trebuie să semneze hârtie de mână că vor respecta ceea ce jură cu mâna pe biblie şi cu ochii pe Constituţie? Prin această hârtie v-aţi compromis total domnilor preşedinte şi prim ministru, aţi probat în faţa Europei că nu sunteţi în stare să vă respectaţi propria Constituţie. Auzi vorbă: “ESTE DE COLABORARE INTERINSTITUŢIONALĂ” Cu asta credea domnul Ponta că ne face praf. Unde prevede Constituţia aşa ceva domnule Ponta? DEMISIA SCRIE PE DOMNIILE VOASTRE ŞI PE CEI CARE AU FOST MARTORI LA ACEST ACT RUŞINOS PRIN CARE AŢI ADUS INSTITUŢIILE PREŞEDINŢIEI ŞI PRIMULUI MINISTRU LA NIVELUL TÂRGULUI SĂPTĂPMÂNAL AL UNUI PACT ÎNTRE BORFAŞI,  SAMSARI, PENTRU CARE NU EXISTĂ LEGE CI DOAR HÂRTIA SEMNATĂ CU DEGETUL  PE SPINAREA PORCULUI.

Pentru mine nu mai contează acum cine va fi ministru, dacă va intra sau nu UDMR la guvernare, dacă Oprea va fi rerereevaluat şi va fi lăsat să îşi acopere rahatul pe care l-a lăsat în curtea Ministerului Apărării, atâta vreme cât ţara este condusă de un escroc care nu respectă nimic, nici o înţelegere, nici un tratat, nici o promisiune, bătându-şi joc de toţi cei care îi acordă votul sau încrederea şi doi oameni care se lasă călcaţi în picioare, făcuţi pisici, broaşte, porci fără să clipească, gata să înghită orice mojicie, orice batjocură, minţind la rândul lor pe cei care le-au acordat votul, numai şi numai pentru a primi şi ei dreptul de a conduce, de a se vedea şi ei în fruntea bucatelor, la volan, măcar pentru poză, aşa cum a fost Antonescu în vară. Poate să vină şi sfârşitul lumii, că oricum cu astfel de oameni România va ajunge tot acolo.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5