Afaceri Regale

Categoria Istorie 2.616 afisari

A trecut anul 2012 s-a terminat campania electorală dar nici nu s-au terminat alegerile că a început campania regală. Din ce în ce mai multe posturi tv abordează în ultimul timp aspecte care privesc  Casa Regală a României, schimbarea Zile Naţionale, meritele lui Mihai în propăşirea neamului, etc.

Cum a ajuns România să aibă Casă Regală?

În 1866, clasa politică românească speriată de corectitudinea, principiile şi ocaua lui Cuza îl obligă să abdice fără să o intereseze că astfel unirea principatelor va fi un act inutil care se va anula odată cu plecarea celui care fusese ales de popor să unească ţările române. Nu unirea şi statul român îi interesa pe boierii de atunci cum nu îi interesează nici pe boierii de azi care vor regionalizare, ci păstrarea averilor ameninţate de reformele lui Cuza. Aşa a fost silit să plece Ioan Cuza  şi s-a decis aducerea unui rege străin, aşa cum se pronunţaseră şi Divanurile  Ad-Hoc din 1857 care nu mai aveau încredere în politicienii români. Aşa se face că după o încercare cu Filip de Flandra din casa domnitoare Belgiană, locotenenţa domnească s-a oprit la Carol I de Hohezollern.

Aşa a apărut Casa regală a României.  Eu când spun Casa Regală nu mă refer doar la ceea ce vrea fostul Rege al României, actualul cetăţean Mihai să înţeleagă prin Casa Regală ci la toţi cei care fac parte din Familia lui Carol I sau  Ferdinand, regi al României. Deci membri ai Casei Regale a României, pentru mine şi pentru toţi românii cred, sunt toţi cei care descind din fostul Rege Ferdinand, pentru că după cum se ştie primul rege, Carol I a murit fără a lăsa urmaşi. Deci toţi copii lui Ferdinand fac parte din Casa Regală a României. Că nu toţi au urmat la tron, este clar era şi imposibil, cu atât mai mult cu cât cei mulţi urmaşi au fost de sex feminin deci fără drept la tron, conform Constituţiei.

Ferdinand a domnit între anii 1914 şi 1927.

Membrii casei regale – Mihai născut la 6 luni?

Ferdinand a avut 5 copii, 3 băieţi şi două fete. Unul din băieţI, Mircea a murit la 3 ani. Celălalt, Nicolae a făcut parte din regenţa constituită pentru a conduce statul la prima plecare a lui Carol, din ţară din 1925. Ca prim-născut Carol urma la tron şi fusese declarat urmaş al lui Ferdinand, conform testamentului întocmit la 2 Iunie 1925.  Iubăreţ din fire, la 25 de ani Carol pleacă puţin şi se căsătoreşte pe ascuns cu Zizi Lambrino, pe 31.08.1918  la Odessa. Imediat tribunalul din Ilfov la ordin regal  îi desparte, iar tăticu îi desparte pe cei doi iubiţi dar nu reuşeşte să îi despartă suficient de bine, astfel că în 1920, la doi ani după căsătorie şi „separare” apare pe lume Mircea Grigore Carol  Lambrino, tatăl actualului membru al Familiei Regale, Paul Lambrino. Se pare că în ciuda separării, totuşi cei doi s-au cam văzut. Că Mihai nu vrea să îşi accepte nepotul în familie e chestie de orgoliu şi .. interes dar asta nu înseamnă că Paul nu este strănepotul lui Ferdinand şi nepotul pe line filială a lui Carol al II lea. Acelaşi Carol însă  este forţat de tatăl său să se căsătoreasca conform uzanţelor cu o prinţesă străină, în timp ce Zizi este trimisă în exil cu un copil regal în braţe, recunoscut chiar de către Ferdinand,prin însăşi exilarea sa. A doua căsătorie are loc cu dezlegare, la data de 10 mai 1921, o dată pe care recent un post de televiziune o propunea ca Zi Naţională. Soţie este aleasă Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei.  De data asta, Carol nu a mai fost aşa de lent şi tânăra soţie a născut foarte repede,  la  6 luni după nuntă, pe data de 25 Octombrie, dată care  e legată de Eliberarea ultimei Brazde şi Ziua Armatei. De fapt real treaba era făcută -eliberarea-  încă de pe data de 24, dar capii armatei au decis în 1944 să întârzie cu o zi izgonirea ultimei cizme hitleriste, ca să îi poată face un cadou frumos Majestăţii sale, de ziua sa. Înduioşător! Să revenim la naşterea tânărului vlăstar,  acum înţeleg, viţă regală viţă regală, dar eu încă nu am auzit până acum de copii născuţi prematur-aşa cum s-a anunţat oficial la vremea respectivă – la 6 luni şi să mai aibă şi 4 kg. Nu comentez evenimentul, a fost comentat suficient la vremea sa, important este că acel copil născut la 6 luni este cel care îşi spune şi acum, deşi a abdicat, Regele Românilor, sau capul Casei Regale Române, Mihai de România,  fost Hohenzollern.

 

Regula de aur: Cine pleacă ia cât poate

Ce a urmat este ca în filmele cu Casa Regală din România. Deşi părea resemnat, Carol, sânge fierbinte ca şi Ferdinand care se îndrăgostise de Elena Văcărescu, dar se căsătorise cu Maria din casa regală Britanică, uită repede de Elena a Greciei şi se înamorează iremediabil până la a-şi pierde uzul raţiunii de o altă Elenă, Lupescu  pe care o face  amantă princiară la doi ani după naşterea fiului Mihai pe care mărturii ale vremii spun că nu prea îl iubea. Oare de ce ? Elena Lupescu e forţată de papa Ferdinant să plece în exil aşa cum plecase şi Elena Văcărescu. Numai că tânărul Carol I  nu se resemnează ca Ferdinand şi pleacă după Lupeasca. Şi ca să arate cât de mult îl interesează uzanţele regale, trimite şi un mesaj prin care anunţă că nu îl interesează prea tare moştenirea regală. Imediat Ferdinand adaugă pe  data de 11 Ianuarie 1926 un codicil la testament prin care lăsa întreaga moştenire „urmaşului său la tron”, fără a specifica însă numele acestuia. De aici rezultă că el încă mai spera ca fiul său Carol să se reîntoarcă. Ştia el ce are în casă.

 

Mihai, al doilea fiu al lui Carol al II-lea, minor, devine rege în 1927 fără însă a fi numit de Parlament deci deşi urmaş Constituţional, nu este şi uns Constituţional, pentru că nu avea cum. Această situaţie ţine până în 1930 când Carol se întoarce la insistenţele aceloraşi  politicieni români cărora nu le cădea bine regenţa. În 1928 divorţează de Elena  Greciei, mama lui Mihai. Deci interesant este că practic odată cu revenirea lui Carol al II-lea în ţară şi urcarea pe tron, s-a reactivat Testamentul lui Ferdinand prin care îl desemna moştenitor, anulând sau dacă vreţi chiar cu ajutorul codicilului, pentru că el era urmaşul la tron atât declarat, Constituţional cât şi în fapt.

Carol al II-lea  domneşte 10 ani apoi pleacă cu Elena dar de data asta ceva mai interesat de partea de moştenire, ia cu el 12 vagoane de „bunuri”. Interesant este că nici prima şi nici a doua oară Carol al II-lea nu a folosit cuvântul „abdicare” lucru foarte important, pentru că în conformitate cu dreptul roman „termenul este specific pentru decăderea din drepturi a unui membru al familiei” echivalent cu renunţarea la drepturi pentru tine şi familia ta. Carol a evitat acest lucru, dar l-a făcut Mihai în Decembrie 47. Deci ne aflăm în faţa unor probleme juridice de drept roman şi constituţional.

 

  1. Actul abdicării în sine reprezintă un act de voinţă poate impusă de împrejurări, dar liber exprimată şi acceptată juridic prin care o persoană renunţă pentru el şi urmaşii lui la o poziţie sau drepturi legitime. Carol nu a abdicat niciodată, Mihai a abdicat.
  2. Carol este unicul moştenitor declarat şi înscris juridic pe un act oficial.
  3. Carol al II- lea este primul născut şi a avut la rândul său un copil care îl moştenea conform Constituţiei.
  4. Mircea Lambrino nu a fost niciodată negat ca fiu al lui Carol al II-lea a fost doar nerecunoscut ca urmaş la tron de către Ferdinand şi mai apoi Mihai, dar niciodată contestat ca fiu natural al lui Carol ba mai mult, a fost repus în drepturi juridic de un tribunal la cererea fiului său Paul.
  5. Dacă Mihai încearcă să invoce faptul că Mircea Lambrino este fiu nelegitim, al lui Carol, deci nu ar avea dreptul să îl moştenească, atunci ce va spune dacă Paul de Lambrino va cere un test ADN cu rămăşiţele lui Carol pe care a avut grijă să le aducă în ţară pentru a-l  putea obţine prin naşul său şi justiţia care îl slujeşte test prin care se va pune capăt  discuţiilor iscate de naşterea la 6 luni a lui Mihai? Cam încurcată situaţie dacă testul arată că Mihai nu poartă genele lui Carol. E greu de crezut că pasionalul Carol a conceput un copil cu o femeie pe care nu o iubea, cu care era pus să se căsătoreasca împotriva voinţei sale, când gândul şi inima îi erau la o alta cu care deja avea un copil şi culmea culmilor, să îl conceapă şi înainte de căsătorie, dacă nu chiar înainte de a se întâlni. Încurcate sunt căile Casei Regale.
  6. Dacă în urma plecării lui Carol Ferdinand respectiv Constituţia nu dădea voie lui Nicolae, celălalt fiu al lui Ferdinand să urce pe tron, ci trebuia să se respecte descendenţa masculină din primul născut cu drept la tron, atunci pe aceeaşi regulă şi constituţie, urmaşul la tron al lui Carol al II-lea ar trebui să fie urmaşul său de gen masculin, deci Mircea Lambrino şi nu unchiul său Mihai, pentru că nici Nicolae nu a avut dreptul. Mihai poate spune că nu recunoaşte competenţa nici unui tribunal aşa cum a spus şi Ceauşescu, dar adevărul este că nu Mihai este cel care are dreptul să decidă asta ci tot legea, pentru că toate drepturile sunt reglementate de Constituţie şi de lege, iar ca o culme, chiar pretenţia sa la tron se bazează pe o decizie a unui tribunal care a anulat prima căsătorie a lui Carol. Deci Mihai, fie acceptă arbitrajul judecătorilor aşa cum a acceptat sau chiar invocă anularea căsătoriei lui Carol cu Zizi Lambrino, fie nu acceptă amestecul justiţiei în problemele regale şi atunci Paul Lambrino are aceleaşi drepturi ca şi el la tron, dacă nu cumva chiar are întâietate, pentru că actul de anulare a căsătoriei lui Carol al II-lea este nul. Cum va pleda Mihai ?
  7. Ambii pretendenţi la moştenirea lui Ferdinand au partizani şi susţinători în lumea politică de azi, cu care vor să câştige nu numai moştenirea dar vor să şi revină la tron. Mihai e susţinut cei care susţin Monarhia, de o parte din membrii PNŢ şi ai PNL. Paul Lambrino are un susţinător,  pe naşu Băse cu care a petrecut ultimul revelion. Unele ziare spun că lucrurile sunt avansate pe linia asta. Averea regală ar fi estimată la 4 miliarde Euro. Domnul Paul Lambrino neavând timp de pierdut cu procese se pare că şi-a vândut drepturile unei firme de avocaţi Reciplia  reprezentată de Remus Truică, nimeni altul decât omul de casă al lui Năstase. De ce e Năstase în puşcărie? Nu cumva ca să rămână Truică fără sprijin ?   Palma s-a bătut pe 10% din valoarea estimată, adică 4 milioane de euro. Numai că Paul a primit numai 1 din 4 şi a decis să intre în combinaţie cu o altă firmă reprezentată de nişte apropiaţi ai lui Videanu şi naşu. Mă întreb dacă nu cumva firma de notariat a fiicei  lui naşu  a întocmit  ceva acte, că se percep şi pe acolo ceva comisioane babane.

Descurcă-i Doamne :

Iată deci că până la urmă nici feţele regale nu sunt divine, aşa cum pretinde Mihai care nu recunoaşte nici un tribunal terestru, şi ei sunt animaţi tot de interese materiale, ca şi Carol al II-lea, ca şi Mihai care  la abdicare, dar şi la vizita în Anglia dinaintea abdicării, au avut grijă să nu plece cu mâna goală. Şi cât au fost ei de regi au fost aduşi şi goniţi tot în urma intereselor claselor politice fără de care nu se pot instala. Şi atunci dacă şi ei se sprijină pe aceiaşi politicieni care acum ne mănâncă viaţa de ce vor unii să instaureze monarhia, ca să nu o mai poată da nimeni jos? Măcar acum avem o speranţă, că până la urmă de deşteptăm şi dăm un şut în spate Solomonilor, Neţoilor, Becalilor, Elenelor Băseştilor şi altora ca ei. Dacă  se instaurează monarhia numai ruşii sau francezii o mai dau jos. Ale cui jocuri şi ce interese urmăresc cei care sprijină un candidat sau altul? Ţin minte că la sosirea în ţară Mihai se lăuda că nu are pretenţii la domeniile regale, el vrea să vină acasă din dragoste pentru români, iar acum se judecă cu nepotul Paul pentru domeniile Coroanei Regale. Aferim Mihăiţă, asta ne fu vorba?

PS: Mă întreb, oare cum s-o fi simţit domnitorul inimii românilor, Alexandru Ioan Cuza, când Carol i-a refuzat revenirea în ţară.

Notă:

Pentru a păstra echidistanţa  trebuie menţionat că există surse care indică drept dată a căsătoriei lui Carol al 2-lea cu Elena a Greciei, data de 10 Martie 1921. Chiar şi în aceste condiţii, rămâne valabilă declaraţia oficială a Casei Regale că Mihai a fost născut pematur, fapt ce a alimentat unele zvonuri ale vremii. Dacă în procesul ce probabil va avea loc, Paul de Lambrino se va folosi sau nu de acest lucru cerând un test ADN, rămâne de văzut.

Bibliografie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Casa_Regal%C4%83_a_Rom%C3%A2niei

http://www.cs.kent.edu/~amarcus/Mihai/romanian/mihai1ro.html

http://oradedolj.oradestiri.ro/testamentul-lui-ferdinand-i-regele-mihai-este-unicul-detinator-al-patrimoniului-casei-regale-a-romaniei/exclusiv/2012/02/16/

http://ebooks.unibuc.ro/istorie/istorie1918-1940/6-5.htm

http://www.cotidianul.ro/adriean-videanu-si-tal-silberstein-ataca-averea-casei-regale-200966/

http://oradedolj.oradestiri.ro/nu-justitia-stabileste-membri-familiei-regale-comunicat-de-presa-al-casei-regale-a-romaniei/actualitate/2012/02/15/

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

12 Raspunsuri la Afaceri Regale

  1. Maxyn

    …un miros de naftalină se lasă peste maica Românie…

  2. Pol Limbricino

    Halal de „argumentatie”… Va dati experti in Monarhie si Casa Regala, dar habar n-aveti, citati din Wikipedia, vai de steaua voastra… Hai sictir!

  3. scorpio

    Ia sa vedem domnule Pol dumnevoastra ce argumente aveti sau macar ce anume vi se pare incorect in prezentare ?Si poate spuneti si care este problema cu datele din wikipedia? Stiti cumva de unde provin datele acelea? Hai, curaj, va astept cu argumente, ca de facut misto stie oricine.

  4. Emil

    1. Camarila și curvăsăraia din jurul Măriei sale Cuza au determinat reorientarea spre prinţ străin (pe lângă cele pozitive, pomenite şi de dvs. avem noi românii darul ăsta de a fi conduşi de personalităţi din astea contradictoriile….)
    2. Nu uzanțele l-au obligat pe Carol să-și ia prințesă străină şi nici faptul de a fi forţat de tatăl său, ci Constituția.
    3. Termenul de abdicare înseamnă în Dreptul Roman exact ceeace scrieţi dvs. ca inseamna, nici mai mult nici mai puţin, ” decăderea din drepturi a unui membru al familiei, cum ar fi dezmoștenirea unui copil. Astăzi, acest cuvânt este folosit rar, cu excepția sensului de a abandona puterea supremă dintr-un stat.”. De ce recurgeţi la licenţe şi completări care nu-şi au locul aici, cum ar fi completarea de la sfârsit?
    4. Domeniile Coroanei reprezentau domenii ale statului român, puse la dispoziţia Casei Regale pentru a se întreţine din veniturile lor. Casa Regală nu avea Listă Civilă, adică fonduri puse la dispoziţie prin bugetul de stat, cum au alte ţări sau cum sunt cele pe care Ponta a promis ca i le tunde lui Băse. Sunteţi într-o imensă confuzie cu privire la aceste domenii. Documentaţi-vă la Segarcea, că vă e sub ochi.
    Monarhia are ceva in ea ceva divin, Regele e Unsul lui Dumnezeu, este „cel Miruit”. Luaţi-le popoarelor regii divini şi o să se arunce în braţele primului Mesia fals, Masih AdDajjal, populist, sau al primei religii laice precum comunismul, consumerismul sau ce s-o mai nimeri pe aici. Sau vor ajunge să-l urce pe piedestalul quasi-divinului pe primul lătrău cu gura mare care le va flutura pe la nas cine ştie ce tâmpenii radicale.
    Nu vreţi monarh de drept divin, cu titlul transmis ereditar (salic sau nu, e mai puţin important)? Hai să vă dau un contraexemplu, din lumea noastră kaki. Aţi ajuns acolo, în Craiova, să-i vedeţi şi să-i acordaţi trăsături din astea, de semizeu, unui neica din ăştia cu gura mare, a cărui principală calitate e că tac-su a fost o lungă perioadă şoferul nu ştiu cărui general local. Cu rare excepţii, nu am văzut pe nimeni prea deranjat de a de a fi nevoit să-şi depună omagiile, qvasi-feudale şi alea, la picioarele unuia ajuns pe criterii din astea, de „nobleţe” pe stil nou. „Nobili” din ăştia o să vă conducă până la sfârşitul timpurilor. Amin!!!

  5. Emil

    Şi sper că nu-mi veţi jigni inteligenţa, nici a mea nici a celor care ne mai citesc aici, întrebând cine este demizeul, nobilu’ local la care fac referire……

  6. Emil,
    1.Cand in Romania, un domnitor, rege, presedinte sau ce o fi el va fi inlaturat pentru ca s-a incurcat cu o Elena inseamna ca vine sfarsitul lumii. Motivele inlaturarii lui Cuya nu au stat in aventurile sale amoroase sau suspinele sotiei. Asa cum a spus si Neica Tudor din Vladimiri, asta a fost ocazia si nu cauza.
    2. Carol a fost necoit sa renunte Zizi in primul rand pentru ca tatal sau nu a acceptat acest mariaj facut pe aascuns. Sa nu pomenim si de faptl ca era daca vrei o raybunare a sortii, si el iubise o Elena si se casatorise cu o marie si i se parea nedrept sa faca o exceptie pt fiul sau. Este la fel de adevarat ca in constituitie se specifica drept conditie originea straina a sotiei. Cineva voia sa nu mai avem printi de sange, ca si cum sangele nostru era contaminat. Si acuma, asa ca paranteya tot strainii ne conduc. Daca aferdinand dorea putea schimba si uyantele regale cum le+a schimbat recent Mihai cu de la sine putere, si Constitutia. Dar nu a vrut.
    3. Termenul de abdicare inseamna renuntare la drepturile asupra tronului, pentru el si mostenitorii lui. Scurt. Deci orice pretentii acuma sunt absurde si neavenite.
    4. Chestia cu unsul lui Dumnezeu mergea odata demult. Acuma nu Dumnezeu unge un Monarh ci Parlamentul, nu Bliblia este legea de baza ci constitutia. Deci .. hai sa revenim la realitate. In plus, Mihai nu a fost proclamat rege si nici uns, nefiind declarat oficial nici macar mostenitor al tronului. Atunci despre ce vrobim? Singura calitate oficiala cu care a fost inzestrat a fost principe de Alba Iulia.
    In ceea ce priveste ultimul subiect, nu stiu la ce pupatori te referi eu nu am pupat mana nimanui. Altfel, sunt de axcord sunt destule beizadele prin tara asta si chiar armata ajunse in pozitii cheie pe merite de filiatie si sunt de cord, e cazul sa se renunte la acest obicei, dar nu prindem noi vremurile alea.
    La multi ani !

  7. Hari

    Mult zgomot pentru nimic, ar spune Renascentistul. Adică, niciun argument din articol nu contează pentru actorii din același articol, câtuși de puțin.

    De ce? Pentru simplul fapt că avem de-a face cu o instituție numită Casa Regală, care are reguli și proceduri clare, ca orice instituție și care îl exclude pe domnul Lambrino pur și simplu. Deci, nu este și nu poate fi membru al Casei Regale acest domn și urmașii săi, orice ar dovedi genetica, logica sau interesul politic că este adevărat.

    Restul este doar bârfă, așa cum bârfim despre alte instituții românești, mult mai prost gestionate decât Casa Regală, cum ar fi Parlamentul, Guvernul sau Președinția, fără ca bârfa noastră să conteze, pentru că ei, instiuționalii, fac tot ceea ce vor domniile lor.

    Cât privește ideea de monarhie în România secolului 21, ea este tot o expresie a lenei naționale sau a procrastinării populare în materia guvernării democratice. Adică, dacă ne-am dovedit proști în ne alege conducătorii, acum să îi dăm lui Dumnezeu sarcina să ne ungă un rege, ca să nu mai fie vina noastră că nu știm să ne guvernăm singuri.

  8. neacsum

    Ai dreptate Hari. Ne e mai usor sa dam vina pe altii camnd nu suntem in stare nici sa ne alegem conducatorii. Cand propuneam sa nu mai votam pe traseistii politici indiferent pe listele carui partid se afla, aceiasi oameni intrebau dar pe cine sa votam ? Ne meritam conducatorii.

  9. Emil

    Maxim 10, hai 15% din people rezonează la argumentele raţiunii. Restul se dau aşa cum bate vântul. Aia e, iar dacă le luăm credinţa în Dumnezeu (ori Regele este parte a acestei credinţe, ne place sau nu), se vor arunca în braţele primei utopii care le va fi prezentată suficient de credibil. Iar marketingul politic a devenit o ştiinţă, începând cu Walter Lippmann şi a lui „Opinie Publică”.
    Despre unde pot duce aceste utopii, experienţa trăită începând cu 30 decembrie 1947 ar trebui să ne dea de gândit. Ca şi recurgerea la aceleaşi argumente precum cele folosite de propaganda iliesciană a anilor 90 pentru a-l discredita pe MS regele Mihai şi reluate în ultima perioadă. Ilici şi ai lui au recurs la această argumentaţie pentru că erau perfect conştienţi că actul de la 30 decembrie a fost obţinut prin şantaj şi ameninţare, deci nul de facto şi de jure, iar întoarcerea la Constituţia de la 1923 şi la instituţia monarhică ar fi fost pasul logic, normal şi moral al închiderii acestei bucle din care nu putem ieşi.

  10. Îmi pare rău, domnule Emil, dar ați coborât ștacheta argumentelor foarte jos. Cum adică, credința în Dumnezeu este regele? Și de ce ar face regele o emulație a poporului credincios în jurul său, când capul BOR face tot posibilul să-l îndepărteze pe acest popor de Dumnezeu? Ca să nu mai vorbim de ideea că, dacă tot se iau 85% după cum bate vântul, de ce s-ar lua după vântul bisericii și regelui? Încotro bate acest vânt?

    Mai interesant este argumentul cu întoarcerea înapoi. Numai că propunerea nu este suficient de ambițioasă. Ar trebui să ne întoarcem înapoi și mai mult, la anul 44 înainte de Iisus, imediat după ce Burebista a fost ucis de ai lui, pentru că le tăiase viile și venise toamna, iar ei nu voiau să bea apă. Ălea vremuri, nu 1923!

  11. neacsum

    Hari, imi citesti gandurile. Nu mai departe de ieri, ma gandeam exact la acelasi lucru. La faptul c[ toate marile acte ale istoriei noastre au fost provocate de patimi. Fie a vinului fie a preacurviei. Si aproape toate femeile care au insemnat ceva in politica moderna au purtat acelasi nume. Elena. Ciudate coincidente.

  12. Emil

    Ăia 85% sunt acolo pentru că acolo i-au împins 42 de ani de îndobitocire comunistă. Nu e vina lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5