Când istoria nu se repetă, se răzbună

Categoria Actualitate 1.719 afisari

Un  proverb românesc spune că pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti.

De ceva timp prin media se vântură subiectul „Monarhie”, un fel de bătut şaua să priceapă iapa. Nu poţi vorbi de Monarhie în România fără să te gândeşti la actele ultimului rege al României, cetăţeanul Mihai care nu se mai vrea de Hohenzollern ci de România din motive doar de el ştiute. Eu personal nu îi împărtăşesc opinia, mai ales dacă privesc-chiar şi fără mânie- unele acte despre care voi face referire în alt articol. Deocamdată am să vorbesc despre victima fostului rege Mihai, unul din cei mai mari patrioţi ai României tuturor timpurilor, Mareşalul Ion  Antonescu . S-a tot vorbit despre măreţul act de la 23 August, atât pe vremea comunismului cât şi pe vremea de după, ca despre un act necesar şi despre necesitatea arestării mareşalului ca fiind pericolul care stătea în calea fericirii neamului. Nimic mai neadevărat. Nimic mai neadevărat decât faptul că Antonescu se opunea întoarcerii armelor împotriva Germaniei. Sentimentele dar şi principiile lui Antonescu sunt arhicunoscute. El nu a intrat în război alături de Germania datorită iubirii neţărmurite faţă de Hitler, ci din dorinţa de a recăpăta teritoriile pierdute în urma actului Ribbentrop-Molotov  ;i dictatului de la Viena.   Cum din partea ruşilor nu avea nici o şansă de a recăpăta teritoriile prin negocieri, aceste trebuiau luate pe calea armelor. Acest lucru trebuie înţeles. Că a făcut tot ce a putut mai bine pentru a-şi atinge scopul nu i se poate reproşa. Antonescu nu a fost numai un om politic dur, un comandant corect, un bun patriot, un militar desăvârşit, ci şi un vizionar. El a văzut mult mai bine şi înaintea tuturor pericolul bolşevismului şi unde va duce acesta în Europa  şi acesta este al doilea motiv pentru care a intrat în război împotriva Rusiei.

Când după ’43 situaţia militară a Germaniei se întoarce, Antonescu începe să  caute posibilităţi de schimbare a politicii, dar vrea să o facă milităreşte, cu onoare şi demnitate aşa cum acţionase toată viaţa. Nu accepta ideea unei lovituri pe la spate şi în toate negocierile pe care le duce pentru retragerea din războiul împotriva Aliaţilor, cere două reguli:

  1. Dacă SUA, Anglia şi Franţa nu doresc să se implice în problema României şi o lasă pe mâna Rusiei, atunci trupele ruseşti să nu intre în Muntenia şi Transilvania în drumul lor spre Germania;
  2. Pentru a nu se afla în postura de trădător, cere să i se dea un răgaz de două săptămâni timp în care să negocieze sau să forţeze scoaterea trupelor germane de pe teritoriul românesc;

Asta spune cam totul despre dragostea lui Antonescu faţă de ţara sa şi sentimentul onoarei. Culmea este că reuşise  să obţină aceste condiţii de la Ruşi şi chiar mai mult, dar despre asta în alt articol.

Ce vreau să subliniez acum este  faptul că Soarta nu este întotdeauna fair-play. Vizavi de întoarcerea armelor împotriva Germaniei, Mareşalul spusese: „ Armata germană poate fi distrusă, Reichul poate fi distrus, dar poporul german niciodată. Orice s-ar întâmpla, noi nu avem dreptul a lovi în poporul german, de care întotdeauna am avut şi vom avea nevoie. Acest popor va fi chemat mâine să-şi spună cuvântul în stabilirea noii ordine în lume…” Din nou Antonescu a fost un vizionar. Astăzi, cei pe care Antonescu nu a vrut să îi lase să piară printr-un act mişelesc la care să fie părtaş, sunt din nou în poziţia de a decide soarta Europei, numai că din păcate actualii conducători ai Germaniei nu au acelaşi simţ al onoarei şi nu numai că nu ne întorc serviciul ci contribuie la distrugerea nu a unui guvern, a  unui dictator ci unui popor pe care îl lasă pradă intereselor unor grupuri trădătoare, meschine. Aşa se răsplăteşte uneori onoarea. Nu vorbesc aici despre datoria pe care Germania o are faţă de România din punct de vedere financiar din aceeaşi perioadă, ci de această datorie de onoare de a proteja nu o conducere infamă ci un popor urmaş al celui ce le-a fost loial şi sincer cu preţul vieţii sale. Doamna Merkel, ca să nu spun  Germania,  întoarce spatele poporului român apărând nu de azi de ieri, un conducător care lucrează împotriva propriului popor. Mareşalul  nu a dorit să întoarcă spatele nici măcar dictatorului, el a vrut ca schimbarea să aibă loc în spiritul onoarei şi respectului faţă de un popor care nu merita să sufere pentru greşelile conducătorului său. Mă doare atitudinea actualului cancelar german, dar sunt bucuros că pot spune cu mândrie: „Frau Merkel, vă suntem superiori chiar dacă suntem în genunchi!”

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Un Raspuns la Când istoria nu se repetă, se răzbună

  1. Parsifal

    In momentul in care cetateanul Mihai a renuntat la titulatura de Hohenzollern, el a devenit o persoana oarecare. In motivatia regalitatii dinastice, un element-cheie este apartenenta la o linie de sange „nobil”, preferabil german.
    Nu sunt impotriva monarhiei ca principiu, dimpotriva. Cu toate acestea, cred ca singura monarhie pe care romanii ar putea s-o primeasca si s-o tolereze pe viitor va fi una constitutionala, pamanteana (cu alte cuvinte, domestica, din moment ce tocmai cetateanul Mihai a dat tonul) si mai ales ne-dinastica.
    Sunt convins ca atat regalistii convinsi cat si republicanii vor fi „oripilati” de idee, spunand ca n-ar fi vorba decat de un presedinte pe viata.
    Diferenta dintre un presedinte si un rege este faptul ca presedintele vine ca reprezentant al unei felii politice si in urma unui concurs de popularitate. Un rege trebuie sa fie in asentimentul intregii natiuni si total apolitic.
    Un presedinte se gandeste doar cum sa-si rasplateasca sponsorii de campanie, ca sa se retraga undeva linistit dupa mandat, sa-si rontaie dolareii dositi in contul din insulele Cayman. Un rege este responsabil de tara si natia lui pana moare (sau cel putin pana abdica, daca nu-l mai tin puterile).
    Un rege ales pe viata nu poate fi un pion usor de manevrat pentru nici o forta oculta. In timp ce un rege care nu poate sa-si desemneze succesorul este eliberat de tentatia de a-si pricopsi urmasii. Nu in ultimul rand, un rege potrivit este acela care afirma si aplica principiul „tara mea este familia mea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5