Istoria ascunsă

Categoria Istorie

 Pentru cei care inca se mai gandesc la instaurarea Monarhiei si readucerea lui Mihai pe tronul Ţării, prezint mai jos un material apărut în 2008 sub semnătura istoricului Ion Măldărescu , în articolul „Pagini cenzurate-pagini ocultate”

„23 AUGUST 1944 – BUCUREŞTI 

S-au împlinit 64 de ani de la invazia sovietică şi instaurarea comunismului în Romania, realizată cu nemijlocitul sprijin regal,  şi consolidată cu ajutorul “baionetelor sovietice” – aceleaşi care, trei ani mai târziu  l-au forţat să abdice. Opera a fost desăvârşită de Ana Pauker,  Emil Bodnăraş, Petru Groza şi Lucreţiu Pătrăşcanu, care au pregătit distrugerea României în anticamera regalului birou al lui Mihai I, urmaţi de Roitman-Chişinevski, Nicolski, Răutu… M. Roller & Co.

În noaptea de 22/23 august 1944, Maniu, Btătianu şi Titel Petrescu, de comun acord cu faptul că numai Mareşalul Ion Antonescu poate incheia un armistiţiu rezonabil cu aliaţii, l-au trimis pe Brătianu la Mareşal, pentru a-i comunica sprijinul lor. După audienţă, Brătianu le-a comunicat hotărârea acestuia de a încheia, chiar a doua zi, armistiţiul, cu solicitarea unui acord în scris de la cei trei: “Vă rog, domnule Brătianu să mă înţelegeţi, este vorba de o răspundere istorică şi atunci luaţi-vă şi dumneavoastră, printr-un act scris, răspunderea şi nu prin discuţiuni care se pierd şi mâine pot fi negate.” Acest lucru reiese şi din depoziţia generalului Pichi Vasiliu, în timpul procesului: “După plecarea lui Brătianu de la audienţa avută la Mareşal, acesta mi-a declarat că este hotărât să facă armistiţiul împreună cu Maniu şi Brătianu.” Aceeaşi declaraţie făcut-o în instanţă şi Eugen Cristescu, şeful serviciului secret.

La ora 13.00 a zilei de 23 august 1944, şefii partidelor de opoziţie: I. Maniu, Gh. Brătianu şi Titel Petrescu rămăseseră pe aceeaşi poziţie, aceea de a-l sprijini pe Ion Antonescu să încheie armistiţiul, un motiv în plus pentru aceasta, cântărind şi întrevederea şefilor opoziţiei cu Lucreţiu Pătrăşcanu şi Constantin Agiu, reprezentanţii comuniştilor. Pe parcursul acestei întâlniri, la insistenţa imperativă a celor doi comunişti, referitoare la răsturnarea Mareşalului, exprimată prin somaţia: …Răspundeţi: acceptaţi sau nu. Nu mai poate interveni din partea dvs încă o amânare!”, Generalul Sănătescu, reprezentantul Palatului, prezent şi el la intrunirea conspirativă nu a reacţionat în nici un fel atunci când delegatul comuniştilor a bătut cu pumnul în masă. Iuliu Maniu, care sesizase caracterul ultimativ al proiectului prezentat de comunişti, a întrerupt insolenţa vorbitorului, a răspunzând surăzâtor: “Drăguţă… eu nu sunt obişnuit să se discute cu mine cu revolverul pe masă.”

Evenimentele s-au precipitat. Sătul de tutela Mareşalului,  Regele a decis să facă el armistiţiul, “Dacă îl lăsăm pe Ion Antonescu să facă armistiţiul – a spus Regele – ne va ţine iar sub papuc.” (Memoriile lui Brătianu).

Preocupat de soarta frontului şi de complexitatea situaţiei, Mareşalul nu avea de gând şi nici vreme de irosit pentru o vizită la Palat, însă după insistenţa – prin telefon –  a generalului Sănătescu, în cele din urmă a acceptat. Între timp, la Palat, Regele împreună cu complotiştii: Mocioni-Stârcea, generalul revanşard Aurel Aldea şi Ioaniţiu, secretarul Regelui, colonelul-adjutant Emilian Ionescu, colonelul D. Dămăceanu şi alţii, suporterii ideii comuniştilor – aceea de a folosi vizita Mareşalului pentru a-l aresta – făceau pregătiri. Însuşi Regele a format o echipă din trei subofiţeri din paza sa personală: Bâlă, Dumitru Rusu şi Dinu, sub comanda maiorului Anton Dumitrescu. Subofiţerului Bâlă, Regele i-a încredinţat cifrul camerei-seif – o încăpere îngustă, fără aerisire – în interiorul căreia, i-a spus  să aducă o măsuţă şi două scaune. ”În cazul că îl arestăm, aici ai să-l închizi!”.  Abia atunci subofiţerul a înţeles ce se pregătea. În acel moment Regele a căzut de la înălţimea tronului, la nivelul ordonanţei, iar “Coroana” s-a rostogolit lamentabil.

Misiunile încredinţate nu mai lasă nici un semn de îndoială asupra faptului că oricare ar fi fost răspunsul Mareşalului, orice ar fi dorit să facă, arestarea era hotărâtă, iar numele persoanelor ce se găseau în Casa Nouă, din spatele Palatului Regal nu mai lasă loc niciunei îndoieli.

Asupra dialogului purtat la Palatul Regal şi a celor întâmplate în după-amiaza zilei de 23 august 1944, declaraţiile sunt foarte controversate şi contradictorii. Singurul supravieţuitor al evenimentelor care ar putea relata derularea “filmului” arestării Mareşalului este fostul suveran, dar “Majestatea Sa” nu are nici un interes să fie aflat întregul adevăr; păstrează tăcerea şi … nu va vorbi niciodată.

Regele a nesocotit  opţiunea partidelor politice şi prin gestul condamnabil al arestării Conducătorului Statului – şi de facto al Armatei – a adus prejudicii şi suferinţe inimaginabile neamului românesc.

Regele şi complotiştii nu s-au sfiit să-şi însuşească toată acţiunea de încheiere a armistiţiului pe care Mareşalul o definitivase la Snagov, înainte de a pleca la Palat, ca şi toate măsurile de pregătire militară prevăzute de Mareşal în acest scop. Pentru a-şi pune în aplicare planurile nechibzuite, complotiştii au abuzat de toate înlesnirile pe care Mareşalul le acordase opoziţiei pentru a stabili contacte şi a trata cu aliaţii, nefiind niciodată deranjaţi de organele de siguranţă ale ţării.

După marea infamie – arestarea Mareşalului – Regele a mai comis imensa eroare materializată prin citirea, în seara aceleiaşi zile, la radio, a proclamaţiei întocmite de comunişti şi care a echivalat cu capitularea necondiţionată a României. Nesăbuinţa Regelui a permis sovieticilor, ca între 23 august şi 12 septembrie 1944, să ia în prizonierat între 130.000 şi 170.000 de ostaşi şi ofiţeri români, aceştia adăugându-li-se celor  luaţi anterior. (Raportul M.St. M. al Armatei Române din 1945).

De teama represaliilor germanilor, dovedind “marele său curaj” Regele a plecat din Bucureşti, refugiindu-se la moşia sa din judeţul Gorj, de unde s-a reîntors doar când situaţia a trecut sub control sovietic.  Dorind cu orice preţ să se transforme din personaj de decor, în erou,  Regele Mihai a decis să culeagă laurii personali pe seama altora. Cum a fost recompensat pentru trădarea sa? A obţinut doar satisfacţii efemere: URSS i-a acordat cea mai mare distincţie sovietică, pe care doar Stalin, Eisenhower, Montgomery şi marii comandanţi sovietici o mai deţineau – Ordinul „VICTORIA”.

Decretul care însoţea distincţia, menţiona: 

„Pentru actul curajos al cotiturii hotărâtoare a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă, în clipa în care nu se precizase clar înfrângerea Germaniei, Majestatea Sa Mihai I, Regele României, se decorează cu ORDINUL VICTORIA.

Prezidiul Sovietului Suprem al URSS, M. Kalinin, Secretarul Sovietului Suprem al URSS, Gorkin. Moscova, Kremlin, 6 iunie 1945”. (Ştind că regelui îi plac motoarele, i-a trimis cadou şi două avioane).

În 1946 Monumentul Ostaşului Sovietic era dezvelit în prezenţa Regelui Mihai I, a premierului Petru Groza, a Anei Pauker şi a altor fruntaşi politici ai vremii.

Cu o „oarecare” întârziere, la 10 mai 1947, ambasadorul SUA la Bucureşti i-a înmânat Regelui Mihai, Medalia şi Decretul Legiunii Meritului cu gradul de Comandor, acordate de Preşedintele Statelor Unite, Harry Truman.

Consecinţele acelui nefericit 23 AUGUST 1944 – ZI A TRĂDĂRII NAŢIONALE s-au repercutat asupra a sute de mii de români, deportaţi sau aruncaţi în inchisori unde doar foarte puţini au mai suprevieţuit. Scriitorul Ştefan Dumitrescu, referindu-se la complotişi, scria: „(…) au săvârşituna dintre cele mai mari ticăloşii din istoria poporului român, de când este acesta în vatra sa” … caracterizând actul actul trădării: „O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”. (Ştefan Dumitrescu, DELIRUL vol. II, Râmnicu Vâlcea, Ed. Fortuna, 2004)

În România postdecembristă, cuvântul TRĂDARE  a fost înlocuit cu găselniţa-surogat DEFECTARE. În acest fel TRĂDAREA este astăzi promovată, neoficial, ca politică de stat.

Fostul suveran, revenit în România după decenii îşi trăieşte ultimii ani de viaţă condus de alţii, aşa cum a trăit în copilărie, în adolescenţă şi în anii tinereţii. Niciodată nu a dat socoteală pentru trădarea sa.  Generalului Pacepa i-au fost înapoiate averea, gradul şi solda pentru serviciile aduse altora. A fost absolvit de orice vină, ba s-au făcut auzite voci demente care îl declară erou…  Din păcate, exemplele pot continua.

EPILOG 

Privind retrospectiv, putem construi similitudini, ca şi diferenţe între soarta Mareşalului Ion Antonescu şi a altor protagonişti ai celui de-al doilea război mondial:

Hitler s-a sinucis. Mussolini a fost împuşcat de “partizanii” comunişti.

Mareşalul Mannerheim, deşi a luptat împotriva ruşilor încă din 1918, iar în anii 1939-1940 le-a administrat o ruşinoasă corecţie, deşi a fost aliat cu Hitler, nu a fost judecat, de vreun “Tribunal al poporului” finlandez, nu a fost condamnat şi cu atât mai puţin executat, ba mai mult, în anul 1944 a fost ales Preşedinte al Finlandei, demnitate pe care a deţinut-o până în anul 1946. Astăzi statuia lui ecvestră tronează în piaţa Parlamentului Finlandei, din Helsinki.

Miclos Horthy, „amiralul fără flotă” – aflat şi el de partea Axei – s-a purtat abominabil cu ne-maghiarii: români, slovaci, ruteni, sârbi şi evrei. Nu a fost trimis în faţa vreunui „Tribunal al poporului”, nu a fost condamnat şi nici asasinat de ai lui. După război, a fost adăpostit într-un castel din Germania, apoi mutat în Portugalia. Nu a fost „vânat” de Simon Wiesenthal, de vreun român, de vreun sârb sau de altcineva. Şi-a dat obştescul sfârşit în linişte, nederanjat de nimeni. Spre onoarea conaţionalilor lui, a fost reabilitat şi reînhumat în Ungaria, cu funeralii naţionale. Nimeni nu s-a împotrivit. 

Stalin a fost cel mai mare criminal din istoria omenirii, dar evreii se prefac a nu cunoaşte acest adevăr incontestabil. Abia după dispariţia dintre cei vii, crâmpeie de adevăr au început să iasă la lumină şi, parţial, să fie difuzate în văzul lumii. Nici un tribunal internaţional nu a îndrăznit sa-i judece faptele comise, în schimb pe Milosevici-sârbul, nu s-au sfiit să-l „sinucidă”, după ani de temniţă în care nu au reuşit să-l ingenuncheze…  „Vânătoarea de vrăjitoare” continuă.

EX Regele Mihai I. „Când, la sfârşitul anului 1947, comuniştii pe care i-a adus la putere l-au aruncat ca pe o măsea stricată, Regele nu mai era decât un infirm moral. Nici Stalin, nici Truman nu au mai mişcat vreun deget pentru el.” (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, ed. Nagard, 1986, p.371).

A trăit în străinătate până după evenimentele din decembrie 1989. În urmă cu câţiva ani guvernele postdecembriste i-au „restituit” o serie de bunuri, unele neaparţinându-i vreodată şi i-au acordat favoruri cuvenite foştilor şefi de stat. În contradicţie cu orice legi şi protocoale, a fost inventată “Casa regală” a Republicii România,  iar „Majestatea Sa” a declarat-o pe una din fiicele sale – soţie a  „principelui” de mucava, Duda –  „moştenitoarea  tronului”. 

Nota personală : Ca să ştie şi alţii cât a suferuit regele în străinătate şi ce greu a dus-o, merită menţionat că acesta a primit rentă de la statul român, de fapt nu rentă, ci plata trădării lui Antonescu, 800000 de dolari pe an până în anii 80 când Ceauşescu i-a tăiat conducta.

Mareşalul Ion Antonescu a dus un război împotriva Uniunii Sovietice, alături de Germania, pentru recâştigarea teritoriilor răpite de URSS în 1940.

La 23 august 1944 mareşalul-martir al românilor, Ion Antonescu a fost trădat de regele său şi predat, în plin conflict militar inamicului. Regele Mihai a participat doar la sărbătorirea succeselor, reponsabilitatea lăsând-o numai pe umerii Mareşalului.

După arestarea nedemnă de către rege şi camarila sa,  Ion Antonescu a  fost predat ruşilor şi transportat în Uniunea Sovietică, unde, paradoxal, (în prima perioadă a detenţiei) a fost tratat cu respectul cuvenit unui mare conducător militar  – ceea ce nu s-a întâmplat în cazul românilor lui.  În mai 1946, Mareşalul a fost adus în ţară unde a fost „judecat” de  „Tribunalul poporului” – o mascaradă sub regie străină, derulată sub presiunea lozincilor străzii – şi condamnat la moarte. De fapt (ca şi arestarea Mareşalului)  sentinţa fusese hotărâtă înainte de înscenarea „procesului”.

Testamentul politic al Mareşalului, expus în ultima şedinţă a „Tribunalului”, din care redau un scurt fragment, ar trebui să ne pună pe gânduri, el fiind la fel de actual şi poate, chiar în viitor:

„Scump popor român,

(…) Acest război care s-a sfârşit cu înfrângerea Germaniei, nu va pune capăt conflictului mondial deschis  în anul 1914. 

Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevăratele ei temelii sociale. Ca atare, dvs. Şi urmaşii dvs. Veţi face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt! Dacă aş fi fost învingător, aş fi avut statui în fiecare oraş al României.

Cer să fiu condamnat la moarte şi refuz, dinainte orice graţiere. În felul acesta voi muri pe pământul Patriei, în schimb voi, ceilalţi, nu veţi fi siguri dacă veţi mai fi aici când veţi fi morţi.(Gh. Buzatu, ROMÂNIA, CU ŞI FĂRĂ ANTONESCU, Iaşi, Ed.Moldova, 1991).

În ultimul cuvânt care i-a fost acordat, Mareşalul a spus:

„Domnule Preşedinte şi Onorat Tribunal, s-a dat aici, în faţa poporului nostru, a istoriei noastre şi a conştiinţei universale, un penibil şi trist spectacol.

Majoritatea foştilor mei colaboratori au găsit că este de demnitatea lor şi a neamului nostru să se desolidarizeze de guvernarea la care au participat.

Eu, Onorat Tribunal, declar solemn, în acest ceas, că, în afară de crime şi furturi, mă solidarizez şi iau asupra mea, toate greşelile pe care, cu ştiinţa sau fără ştiinţa mea, le-am făcut.” .” (Ioan Dan, „PROCESUL” MAREŞALULUI ION ANTONESCU, Bucureşti, Ed.Lucman, 2005, p.434)

Luându-şi rămas bun de la fostul său colaborator, Gh. Lecca, Mareşalul i-a spus: „Te du cu bine, Lecca! … urmează calea pe care ţi-a hărăzit-o propriul dumnitale destin. Ţi-ai făcut pe deplin datoria. Spune-i Regelui că nu plec supărat pe el şi că l-am iertat. Mai mult, spune-i că-i mulţumesc că mi-a oferit prilejul să mă aşez, cu un minut mai devreme, în rândul celor ce s-au jertfit pentru binele şi onoarea acestui Neam.” (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, ed. Nagard, 1986,p. 511).

Regele i-a refuzat Mareşalului până şi dreptul de a mai trăi. Nu a aprobat cererea de graţiere semnată de mama Mareşalului, doamna Baranga şi de avocatul apărător, Constantin Bălăceanu, dând curs, sine die, executării sentinţei aşa numitului „Tribunal al poporului”. Cu o zi înainte de împlinirea vârstei de 64 de ani, Mareşalul, împreună cu Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu şi generalul Pichi Vasiliu au fost supuşi  unei „execuţii-măcel”.

Ceea pentru ceilalţi protagoniştii învinşi ai celui de-al doilea război mondial este posibil – recercetarea şi reanalizarea evenimentelor în stare de luciditate – pentru mareşalul Ion Antonescu este interzis. Găsiţi domniile voastre răspunsul adecvat la această dilemă. Până şi regelui Carol al II-lea i-au fost reînhumate, cu onoruri oficiale, rămăşiţele pământeşti. Oare ale Mareşalului unde or fi?

În timpul celui de-al doilea război mondial nu doar evreii au suferit, nu doar ei au murit nevinovaţi, ci şi ne-evreii – iar aceştia sunt cu mult mai numeroşi – în ţările de sub influienţa sovietică supravieţuitorii evrei s-au metamorfozat, în călăii-emeriţi ai goim-ilor. Insistenţele excesive, insolente şi zgomotoase ale unor organizaţii evreieşti, nu doar împotriva reabilitării, ci chiar a „necondamnării” mareşalului Ion Antonescu, pretenţiile acestora ca portretul Mareşalului să fie eliminat până şi din galeria primilor miniştri ai României, constituie încălcarea oricăror uzanţe diplomatice, un act de ştergere a memoriei românilor şi un abuz inacceptabil de măsluire brutală a istoriei.

Ariel Sharon, fostul prim ministru al Israelului a ordonat masacrul comis asupra civililor palestinieini din taberele de refugiaţi de la Sabra şi Shatilla, din lagărele Libanului ocupat de Israel (numărul victimelor neevreilor masacraţi nu este accesibil publicului,  el ridicându-se la mii de victime). Ariel Sharon nu a fost pus, niciodată sub acuzare pentru faptele comise, de către aceleaşi organizaţii care îl acuză pe Ion Antonescu.

Bune sau mai puţin onorante, faptele, evenimentele şi personalităţile istoriei unui popor nu pot fi radiate cu un creion, asemenea celebrului instrument de scris al lui Molotov, care a trasat noua  graniţă a României. Din păcate, guvernele româneşti nu au avut demnitatea de a se opune, astfel încât, mareşalul Ion Antonescu este condamnat şi ucis în fiecare nouă zi.

Fac apel, încă odată la Nicolae Iorga:  „DE CE ATÂTA URĂ?”

Ion Măldărescu

5 septembrie 2008″

EU AŞ COMPLETA ÎNTREBAREA  ŞI AŞ SPUNE : DE CE ATÂTA URĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNILOR ?

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

21 Raspunsuri la Istoria ascunsă

  1. Propaganda, fie ea pro- sau anti-, nu este știință. Adică, dacă un ins este istoric și face propagandă, atunci lucrarea sa nu are valoare științifică ci doar propagandistică.

    Oricum, domnul Măldărescu ar trebui să mulțumească autorului articolului de aici, pentru că l-a ridicat la rang de istoric, domnia sa fiind un simplu „tehnic”, cum s-a autodefinit într-un interviu, pentru că pentru activitate tehnică a luat salariu și ia pensie. Chestia cu scrisul și, mai ales, cu istoria, i-a venit după.

    Fără să fiu influențat de propriile mele convingeri despre subiect, atunci când citesc într-un text judecăți de tipul ăsta era bun și ăla era rău, îmi dau seama că am de-a face cu propagandă, mai meșteșugită sau mai primitivă.

    Ca urmare, mai mult decât să pun o etichetă binemeritată peste creația domnului Măldărescu, nu am altceva de scris, pentru că propaganda nu se combate sau nu se susține de terți. Ea este o chestie între autor și cititor. Că cineva și-o asumă, sau cineva o respinge, este problema fiecăruia.

  2. Inainte de a spune cine este bun si cine este rau, avem datoria de a cunoaste istoria, faptele si spusele celor pe care ii judecam. Daca este ceva incorect in preyentarea datelor, si avem dovezi aveam datoria de a spune acest lucru. In ceea ce priveste calitatea sau profesia unui om, sa luam exemplul cel mai recent al decedatului actor, regizor, senator, candidat la presedintie, care inainte de toate a fost turnator. A facut din fiecare cate ceva, depat pentru care pentru unii va ramane in memnorie ca actor, pentru unii ca regiyor, pentru altii ca senator( mi se pare de un prost gust extrem afirmatia sus numitului care spunea ca a facut cea mai mare prostioe ca a intrat in politica. Daca ar fi facut aceasta afrimatie dupa primul mandat si ar fi renuntat l+as fi creyut, dar el nu s+a multumit sa greseasca odata, a gresit de 4 ori, pentru ca greseala era calduta.) Eu de exemplu il voi tine minte ca turnator si manipulant al maselor in 89. Un alt exemplu, la fel de interesant este domnul ex deputat de Dolj Gelu Visan, fost pedagog violator, devenit deputat PDL care nemaigasind loc pe listele de partid a devenit mai nou „analist politic” titulatura pe care si-a acordat-o singur si cu care se prezinta la posturile locale de televiziune . Pnetru mine a ramas tot pedagogul violator. Deci fiecare vede sau retine ceea ce ii sare in ochi sau considera ca este determinant pentru un om .

  3. Exact asta am spus și eu în comentariul precedent. Că nu avem de-a face cu un text de istorie, din care să aflăm faptele și spusele celor pe care îi judecăm, ci doar cu un text de propagandă, în care se pun etichetele de bun și rău. Dacă ai face rost de un text istoric de-adevăratelea, în care aflăm exact faptele, fără calificative, dar cu semnificația lor reală și confirmată, atunci ar fi mult mai mult de discutat.

    Cât despre oameni, chiar și sfinții au bunele și relele lor. Nimeni nu este perfect bun sau perfect rău. Fără propagandă, am putea accepta cele bune ale celui rău și cele rele ale celui bun. Numai că propaganda nu ne lasă. Ea pune o etichetă și gata, personajul este aruncat într-o ladă de gunoi sau pus pe piedestal, după cheful propagandistului.

  4. Este foarte greu sa treci pe langa fapte, texte, date istorice , fara sa le si comentezi. Daca a le comenta sau a iti spune si punctul de vedere viyavi de cele expuse inseamna a face propaganda, atunci ci Iorga si Balcescu si Cantemir, si Neculce si Ureche , si Costin au fost propagandisti.

  5. Hai, Marine, nu te face că nu înțelegi ce vreau să zic. Știi bine că nu o să găsești la niciunul dintre cei menționați de tine calificative date oamenilor și faptelor sale, de tipul „infam” ori „scuipat”, pentru că nu este datoria istoricului să spună cititorului că ce a fost bine sau ce a fost rău, ci doar ce a fost și cu ce consecințe. Care consecințe nu trebuie nici ele catalogate, că știe cititorul singur să le discearnă.

    De exemplu, niciun istoric adevărat n-ar fi prezentat primirea distincției sovietice Ordinul Victoria ca pe un act de trădare al regelui. Sau, participarea regelui la dezvelirea monumenului eroului sovietic ca pe un gest infam. Asta, pentru simplul fapt că nu au fost acte de trădare sau de infamie. Pur și simplu. Au fost gesturi firești de război și, mai ales, de consolidare a păcii după război. Dar, ăsta este doar un exemplu, despre diferența dintre istorie și propagandă.

  6. Hari, nu ma fac ca nu inteleg Inteleg foarte bine ca daca nu ar fi pus acele calificative, istoricul ramanea istoric si nu propagandist. Sau daca le punea cum le-ai pus tu si le considera simple fapte de razboi, ar fi fost chiar un istoric foarte bun . Intamplarea face ca eu sa cred ca au fost nu simple gesturi firesti de razboi ci gesturi de tradare. De ce nu au primit si Bratianu si Mnaiu acele decoratii ? Pentru ca nu au pupat mana lui Stalin, pentru ca nu s-au alaturat Rusilor la arestarea lui Antonescu si nici la declaratia catre tara prin care au intrat in prizonierat 170000 de militari. Daca astea tie ti se par gesturi firesti de razboi, eu imi rezerv dreptul de a nu fi de acord cu tine. Asta insa nu va diminua respectul si prietenia pe care ti-o port.

  7. Stii bine ca nu il iubesc pe Basescu si mai mult decat multi altii il vreau detronat, dar a avut dreptate , mihai a tradat poporul roman si nu doar odata. Nu o spun eu, o spun faptele lui. Si-a vandut tara pe cateva vagoane cu „efecte personale” iluzia purtarii unui titlu fara glorie si fara onoare, pentru a-si salva viata si pentru 80000 dolari pe luna. Daca si asta ti se pare un gest firesc de razboi draga Hari, atunci nu inteleg de ce te mira pactul PONTA-BASESCU.

  8. Apropo, de istorici adevarati, Daca compari ce au scris Neculce si Miron Costin despre Stefan cel Mare vei constata ca cel putin unul era propagandist.Dar istoricii care l-au facut pe Hitler dictator nu au comis aceeasi greseala ? „nici un istoric adevarat nu ar fi prezentat” de exemplu primiirea crucii de fier de catre Antonescu drept un act infam , o dovada a atasamentului sau fata de Hitler. Si totusi a fost declarat nazist. Asta ti s-a parut corect din punct de vedere istoric ?

  9. Dragă Marine, eu îți respect opiniile și convingerile, chiar și atunci când ale mele sunt total diferite de ale tale. Și nu îmi propun să ți le înlocuiesc cu ale mele. Numai că asta este o discuție între prieteni, care nu trebuie să fie perfect de acord, în orice problemă, unul cu celălalt.

    Pentru terți, sau pentru cititori, însă, este important argumentul cel mai convingător. În cazul Ion Antonescu și Regele Mihai, nu mi se pare corect ca unul să fie identificat doar ca victimă iar celălalt doar ca trădător. Pur și simplu, nu sunt suficiente argumente istorice pentru această catalogare.

    Cât despre Băsescu, el nu are dreptul moral să emită nicio opinie, oricât de personală, despre nimeni și nimic.

  10. neacsum

    Hari, poate cand ne vom intalni vom discuta mai multe . Oricum discutia de aiai este o dovada ca doi oameni pot avea puncte de vedere diferite si sa fie si prieteni si sa se si respecte in acelasi timp.Sunt de acord ca nu poti judecat doi oameni diferiti, sau aceeasi fapta cu masuri diferite. In ceea ce il priveste pe Basescu, as fi de acord cu tine , dar iarasi ne lovim de o problema. Ce judecam , omul sau institutia. Tu il aperi pe Mihai prin prisma institutiei pe care o reprezinta, acordandu-i dreptul ca rege de a face greseli istorice. Atunci de ce nu acorzi acelasi respect si institutiei prezidentiale ? Daca ii judecam ca oameni si unul si altul valoreaza la fel. Nici cat o ceapa degerata.

  11. ultor

    Existenţa telegramei de la Stockholm prin care Stalin era de accord cu condiţiie de armistiţiu cerute de Antonescu este recunoscută, indirect, chiar de autorul trădării de la 23 august, cel pe care Pamfil Şeicaru îl caracteriza “un nevoiaş al minţii”. Citiţi Proclamaţia către ţară: “România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile Unite ne-au garantat independenţa Ţării ţi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.” Aici sunt incluse condiţiile cerute de MAREŞAQL. Numai că acest nevolnic, Mihai Argeşanu, oferindu-i ţara pe tavă lui Stalin l-a făcut pe „tătuca” să întoarcă foaia. Militarii români i-au „primit cu încredere” pe soldaţii sovietici şi au fost „cazaţi” prin Siberia. Molotov către Pătrăşcanu: „Antonescu reprezenta poporul, voi reprezentaţi pe NIMENI”. NIMENI era trădătorul de ţară. Şi CAPITULAREA, nu ARMISTIŢIUL s-a semnat pe 12 septembrie. Ppâna atunci sovieticii au acţionat ca într-o ţară cu care erau în război.

  12. neacsum

    Da ultor, cam asa stau lucrurile . Numai ca unora nu le convine .

  13. ultor

    Că ex-ul a fost toată viaţa lui un trădător, un laş, o marionată o demonstrează aprobarea Declaraţiei de la Budapesta, declaraţie semnată de indivizi care-l susţin azi. Ce ziceau atunci liderii exilului românesc Ion Raţiu, Liciniu Faina, Coriolan Brad, Ion Varlam, Alecsandru Miele? Alecsandru Miele (R.F.G.): “Am fost consternat de imprudenţa unor confraţi de exil în formularea Declaraţiei de au semnat, împreună cu mai mulţi unguri,la 16 iunie, la Budapesta… La 4 iulie a.c., o parte din aceşti confraţi au prezentat-o M.S. Regelui ca o mare realizare, iar Regele, la fel a aprobat-o şi i-a felicitat.” Ion Raţiu: “Gravă greşeală, sire”. Nu mai era un copil ca în 1944, cum zic unii. Atunci Ceauşescu i-a tăiat „arginţii” trădării pe care îi primea lunar din mâna unui securist. Acum a revenit conform zicalei: “La plăcinte, înainte! La război, înapoi!” Michel. “Banu-i ban, moşia, moşie, haraşo tovărăşie”. Cel care tremură când bate duşmanul cu pumnul în masă, duşman căruia chiar el i-a “deschis uşa” ne e demn să fie rege. E un oarecare. Să ne amintim de martiriul Sfinţilor Brâncoveni. Şi Ceuşescu a fost mai demn. Dar cum zice Kogălniceanu, aceeea erau pământeni, nu străini de neam. Iar militarii, activi sau în rezervă/retragere care se închină unui trădător de ţară nu pot fi decât urmaşii “spirituali” ai trădătorilor MĂRIEI SALE, ALEXANDERU IOAN I, sau ai clicii trădătoare de la 23 august, clică autoare morală a asasinării MAREŞALULUI ANTONESCU.

  14. neacsum

    Ultor, sa nu fim chiar asa de categorici in ceea ce ii priveste pe cei care i-ar sprijini pe monarhi. In ultima instanta fiecare om trebuie sa creada in ceva sau cineva. Daca nu am avea nici un reazem pe ce ne-am sprijini privirea si speranta ?In ceea ce il priveste pe Hari, daca la el te gandeai , este un coleg de toata isprava, nu il laud acuma, dar nu incape nici un dubiu in ceea ce priveste onestitatea, patriotismul si buna credinta. Faptul ca nu il vede pe Antonescu sau lpe Mihai la fel arata doar ca are un alt unghi de vedere dar nu ca ar fi tradator, sau mai stiu eu cum , Doamne fereste. Il cunosc destul de bine ca sa nu ma indoiesc de ceea ce spun si sa il consider prietenul meu.

  15. ultor

    Nu mă interesează opţiunile fiecărei persoane referitoare la monarhie. Dar detest intoxicarea practicată în stil bolşevico-NKVD-ist. Ex-ul este un trădător de ţară, laş, hoţ, mincinos, harpagon. Începând de la această trădare a fost doar o marionată care a girat instaurarea bolşevismului în România şi distrugerea elitelor. De ce i-a zis lui Brătianu: “Dacă-l lăsăm pe Antonescu să încheie armistiţiul ne va ţine iar sub papuc”? Despre “greva regală” citiţi discuţia lui Vîşinski cu Tătărăscu. “Regele acum se găseşte într-o situaţie dificilă şi este necesar, după cum arată Tătărăscu, să se încerce găsirea unei căi pentru a-l ajuta să iasă din acestă situaţie. Regele gândeşte acum cam în felul următor: prin declaraţia sa privind demisia guvernului Groza el a stricat relaţiile cu Uniunea Sovietică şi, ca să zicem aşa, a pierdut prietenia URSS-ului…Tătărăscu consideră că transmiterea mesajului prietenesc- se înţelege, verbal- al generalisimului Stalin către rege poate influenţa hotărâtor pe rege şi îl poate determina să-şi schimbe poziţia actuală. La întrebarea mea: care ar fi conţinutul mesajului gândit de Tătărăscu el a răspuns că i se pare posibil ca în mesaj să se spună că Guvernul Sovietic consideră acţiunea regelui ca pe un gest formal, datorat amestecului englezilor şi americanilor, că Guvernul Sovietic îl consideră ca nutrind sentimente prieteneşti faţă de Uniunea Sovietică, că încrederea Guvernului Sovietic în rege nu s-a zdruncinat şi că Guvernul Sovietic speră că regele, având în vedere atitudinea prietenescă a Uniunii Sovietice faţă de România, va lua la rîndul său măsuri pentru normalizarea situaţiei create.” Toate decretele de bolşevizare României poartă odioasa semnătură “Mihai I”. O spune domnul academician Dinu C. Giurescu în “Lichidatorii”. Acum domnia sa, devenind “asociatul” turnătorului Felix, a schimbat macazul, semnând pentru “tovarăşul de drum” al lichidatorilor.

  16. ultor

    Reacţia patrioţilor români din exil la actul de trădare săvârşit de nişte iresponsabili care se pretind “români” , trădare la care a devenit părtaş, prin aprobarea declaraţiei, acest “nevoiaş al minţii”, cetăţeanul Mihai Argeşanu.
    Ion Raţiu. “Declaraţia, însă, a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român. E prima dată când un grup de români a recunoscut implicit că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo împreună cu ungurii. E destul să citeşti Erdey Tornete ca să-ţi dai seama că nu vor înceta, de acum încolo, să ne reamintească că această Declaraţie a fost făcută de români patrioţi nesiliţi de nimeni, în deplină libertate, în Lumea Liberă.”
    Liciniu Faina. “Socotesc, împreună cu alţi români ardeleni ajunşi în exil şi care cunoaştem bine istoria relaţiilor româno-maghiare, că „Declaraţia“ de la Budapesta este un act politic deosebit de dăunător românilor din Ardeal şi din statul român.
    Transilvania nu este un spaţiu de complementaritate, ci un spaţiu de naştere şi dezvoltare a poporului român, oprimat veacuri de-a rândul de maghiarii ce au ajuns în acest spaţiu ca popor năvălitor şi opresor, de abia în sec. XI-XIII.”
    Alecsandru Miele (R.F.G.). “Am fost consternat de imprudenţa unor confraţi de exil în formularea Declaraţiei de au semnat, împreună cu mai mulţi unguri,la 16 iunie, la Budapesta. Au folosit cuvinte necorespunzătoare. De exemplu, „ne-am format“, în loc de „am trăit în acelaşi spaţiu geografic“. Pe urmă, se vorbeşte despre o autonomie politică şi culturală a minorităţii maghiare în Transilvania, de parcă n-ar fi avut depline drepturi în România Mare? Declaraţia aceasta vorbeşte de un neadevăr, ştiut de toată lumea, când cer „redeschiderea Universităţii maghiare din Cluj“. Din acest text cei neiniţiaţi, sau de rea-credinţă, pot deduce că, între cele două războaie, ea a existat, în realitate o astfel de universitate n-a existat niciodată şi nici Partidul Naţional Maghiar n-a cerut aceasta, având deschise, nelimitat, toate universităţile din ţară. La 4 iulie a.c., o parte din aceşti confraţi au prezentat-o M.S. Regelui ca o mare realizare, iar Regele, la fel a aprobat-o şi i-a felicitat.”
    Ion Varlam (Franţa) “GRAVITATEA UNUI GEST POLITIC IRESPONSABIL
    Un grup de exilaţi români au semnat la 16 iunie 1989, la Budapesta, textul unei declaraţii „româno-maghiare“, care a scandalizat în egală măsură pe compatrioţii noştri din Transilvania şi din diasporă, pentru că reia tezele revizioniste ale actualului regim de la Budapesta formulate în 1987 de autorii oficialului tratat de istorie a Transilvaniei. Din ideile confuze şi termenii ambigui ai „declaraţiei“ reiese că autorii ei se pronunţă pentru dislocarea teritorială a Statului român, în favoarea unor considerabile transferuri de suveranitate, şi pentru subordonarea independenţei naţiunilor faţă de interese străine. În ciuda inconsistenţei ei, „declaraţia“ este un fapt grav deoarece ar putea deveni un precedent în mâna minorităţilor alogene din Basarabia şi Bucovina.”
    Dr. med. Coriolan Brad (R.F.G.) “Dialogul „între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“ afirma Declaraţia semnatarilor de la Budapesta. Aceasta ar însemna că şi românii sunt un popor migrator, pripăşit pe meleagurile carpatine, la fel ca ungurii ce au năvălit din Asia Centrală şi s-au aşezat în câmpia Panonică. Prin girul semnăturii lor au confirmat teoria maghiară de dezvoltare a celor două naţiuni, respectiv română şi maghiară, în acelaşi timp formarea poporului român cu mult înainte de venirea lor şi pe un spaţiu mult mai mare decât este azi România, incluzând bineînţeles şi Transilvania. Autonomia politică a Transilvaniei, înseamnă a fărâmiţa şi mai mult ţara şi poporul român şi eliminarea lui din istorie va fi mai sigură şi mai rapidă.”

  17. DA zilnis scoateti materiale ce ,vreti a convinge Romani ca Regele Mihai nu ar mai trebui re pus in locul ce il merita ACEST ne fericit Monarh in tot timpul vieti a fost atacat de hoardele comuniste ,inscenand adevarate opere de atac cu premeditare TU cel ce nai alta preocupare de cat blamarea Regelui si scotand mizeria de sub presul tau care stie sa scorneasca prin fecalele ,latrinei CASEI Regale te invit sa scoti tot mai multe acuze ca PARLAMENTUL Guvernul sa te inscauneze ca CEL mai Documentat Ziarist .ce cunoaste UNDE si cand Familia REGALA ce a condus romania cu multi dujmani ce INCA si azi cauta in Latrina Regelui TE intreb omule TU ai putea fi INCOTNORAT ca rege chear nu ai putere sa convingi CA in politica de azi se poate totul Da si tu mita unor parlamentari si te unge Regele Ziaristilor CA tot se poarta IN Romania Regi la Manele La Gunoieri Si lista ar putea scoate la iveala si ALTI regi ca exp.Detinutilor Etc.OMULE oprestete ca te infectezi cu virusi Stalinizmului nazizmului Lasa pe bietul REGE sa is traiasca CAT bunul Dumnezeu il va vrea printre NOI ,de nu vrei VEZI ca acum ESTE la Savarsin Sib sigur are WC si acolo poate descoperi leacuri de TIRANIE ca evident esti unul dintere Tirani.

  18. AM incredere in Casa Regala la numai 13 ani am vizitat Castelul peles acum am 71 ani sai asa cum TU ziarist chitit pe rele te ei de Familia Regala invocand Documente istorice EI bine te informez ca ,COMUNISTI au pastrat toate imobilele si operele de arta complecte SI Chear ceausescu lea POSTAT in casele lui de odihna STITI de ce ca sa ramana IN veacuri in comoara Romanilor OMULE nici Ceausescu nu ura asa de mult CASA regala ca tine in plina DEMOCRATIE ma intreb si te intreb CE urmaresti SA fi UNS Rege NAI stofa ,sa moara mama de te inteleg cat de rau esti cu Regele nostru CHEAR crezi ca Romani cred in halucinati bolnave TE inseli ROMANI cred in Biserica Politie Armata SI distinsi CE vegheaza FARA pauza SRI LA marile valori si una dintere ele este CASA Regala si Distinsa Familie ATAT a mai Ramas din Valorile Dacilor Tony.ro

  19. ultor

    În noaptea de 23 august 1944, regele Mihai anunţa la Radio că fusese semnat un armistiţiu cu sovieticii. În fapt armistiţiul nu a fost semnat până pe 12 Septembrie, la Moscova. Dat fiind că nu se semnase armistiţiul, toate trupele române, care se aflau pe frontul din Moldova şi Basarabia şi care încetaseră focul, după ordinul regelui Mihai, au fost făcute prizoniere de către ruşi; soldaţii şi ofiţerii au plecat captivi către Rusia. Aşa că a fost o capitulare necondiţionată, nu un armistiţiu. Exista un rege care îşi preda armata duşmanului. În ce ţară din lume poate fi găsit un şef de stat asemănător? Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat prin mareşalul Tolbuhin din ordinul lui Stalin „Ordinul Victoriei Sovietice”. Tristă onoare de a fi decorat de către duşmanul de moarte al poporului său!” (General Platon Chirnoaga, șef-adjunct al Statului Major al Armatei a III-a pe Frontul de Est)

  20. ultor

    Nea Antone, ocupă-te bre de grădinărit şi nu mai bate câmpii. Ce tot bălmăjeşti cu acest “nefericit monarh”. Dacă nu te-a lăsat glagoria, citeşte să vezi cine a deschis uşa bolşevicilor, cine a dat armata pe mâna lui Stalin, cine a semnat decretele de “cazare” în puşcării a elitelor României, cine a primit “arginţii trădării” de la comunişti, “tovarăşii săi de drum”. După trădarea de la 23 august 1944 a mai trădat odată aprobând Declaraţia de la Budapesta. Ai auzit de ea? Păcat de vârsta dumitale. Cine îl susţine azi pe Michel? Voiculescu, securistul, Ilici, bolşevicul şi urmaşii călăilor bolşevico-NKVD-işti sosiţi călări pe tancurile lui Stalin. În ce casă regală ai încredere? În Duda, în Niciolae care habar n-are de limba română, de cultura şi tradiţiile neamului? Căpuşe pe trupul ţării. E treaba dumitale să le pupi mâna, dar nu te mai lua de alţii care le arată adevărata faţă. Vorba românului: “dacă tăceai inteligent păreai”. Sănătate şi nu te ambala prea tare că la vârsta matale e periculos şi n-o să te ajute harpagonul.

  21. Tomaiaga Vasile

    Oare cand se va spune tot adevarul. Acum ca nu mai suntem „comunisti” de ca tacem? Frica , lasitate, dezinteres sau alte interese?