DREPTATE PÂNĂ LA ALEGERI

Categoria Despre Armata 2.714 afisari

ponta si copiatul

 

Un răspuns dat de generalul Dobriţoiu pe pagina sa de facebook, mă face să încerc să lămuresc anumite aspecte pentru a evita deziluziile celor care încă mai speră dar şi pentru a arăta cum e situaţia. Adevărul, sau situaţia, bună sau rea, trebuie cunoscute, acceptate şi întreprinse eforturi pe direcţia pe care se poate face ceva şi nu aiurea. Altfel fie ne batem cu morile de vânt fie visăm cu ochii deschişi, fie vom căuta vinovaţi acolo unde nu sunt.

Bineînţeles subiectul sunt pensiile militare şi cineva îl întreba pe fostul ministru de ce nu a intervenit la o emisiune tv pe subiectul pensiilor, să lămurească problema, că altceva nu avea oricum ce să facă. Iată răspunsul dar de domnul Dobriţoiu:

„Până acum, AUDITUL a constatat, numai din evaluarea modului de recalculare pentru pensionarii din Bucureşti şi Jud Ilfov, că MApN cheltuie în plus peste 500 mii de euro pe lună ca urmare a creşterii multor pensii fără documente justificative, sau ca urmare a unor documente false. Deci, având în vedere că suma necesară pentru întregirea pensiilor diminuate este de 5 mil euro anual, aceasta ar putea fi acoperită din sumele mărite în mod oneros, iar evaluarea, după cum spuneam acoperă o arie geografică restrânsă, urmând ca Auditul şi Curtea de Conturi a României – care din luna Ianuarie este implicată în proces – să extindă evaluarea asupra tuturor judeţelor, deci se aşteaptă că se vor economisi mult mai mulţi bani.

Oricum, de la nivel legislativ, vom accelera procesul de elaborare a noii legi ocupaţionale, a unei noi legi a statutului cadrelor militare. Deci, nu voi face niciun pas înapoi pt îndreptarea acestei mizerii generate de derbedeii care ne-au băgat mâna în buzunar banditeşte.

Cu stimă,

Corneliu Dobritoiu”

Nu ştiu în ce măsură a convenit răspunsul, dar cine se bucură face o mare greşeală.

Ce ne informează domnul general? Nimic altceva decât ce ştiam şi noi dar acum ceea ce susţinem noi de 2 ani, este confirmat de un audit, şi anume faptul că procesul de recalculare/revizuire a pensiilor militarilor s-a făcut din avion, fără a respecta nici o lege, a fost un fel de haiducie, s-a luat de la ofiţeri sau de la cei cu pensiile mai mari (unii dintre ei, e adevărat cu pensii „aranjate” cu câteva luni înainte de pensionare, prin gărzi, paraşutări, zboruri, distrugeri, salarii de merit, prime de comandă, etc) câte 10-15 milioane şi s-a dat la alţii care aveau pensii de 12-1300, câte 50, 100 de lei, poate mai mult. Şi aşa a fost nemulţumit un om, dar au mărit pensia la 10-15. Aceasta a fost marea inginerie a lui Oprea. Mulţi s-au bucurat şi încă se mai bucură, dar partea proastă este că aceste măriri nu au avut în mare parte nici o bază legală, măririle s-au făcut după ureche, de genul „dă-i bă şi ăluia acolo să îi crească puţin”. La nici un rezervist nu a sosit acasă un document cu metoda de calcul, datele care au stat la baza acelui calcul şi nici justificări ale creşterii sau scăderii pensiei. Au venit doar nişte hârtii cu veniturile obţinute în carieră dar în 99% din cazuri acestea erau greşite. Oamenii au făcut contestaţie au arătat că documentaţia este greşită, la unii au venit alte decizii, „ajustate” la alţii nu, dar nici unul nu a primit justificarea corecţiilor sau a calculelor.

La alţii, care au fost mai „colţoşi” dacă avuseseră vechime completă şi cazul tindea să facă probleme, s-au dat decizii cu revenire sau mărire, ca să  le astupe gura, dar tot fără justificare.

La unii, care erau membri UNPR sau aveau pile la partidul de suflet al lui Oprea, a fost suficient să dea un nume şi numărul de dosar de pensionare şi pensia le-a săltat simţitor. De unde şi cum? După acelaşi principiu ca şi până acum, sau cu ajutorul unei legi date „la secret” HG 1294/2001 completată şi modificată cu HG S-1019/2010. Această hotărâre, deşi de larg consum a fost secretizată pentru a nu avea acces la ea toţi cei interesaţi, ba mai mult unii şefi de personal din MApN susţineau că nu se aplică la toţi, nu este retroactivă, deşi se specifică în mod clar în ea că se aplică şi celor pensionaţi înainte de modificare, cu atât mai mult cu cât nu este vorba de o lege nouă ci de o modificare a legii deci legea în sine este aplicabilă şi celor ieşiţi la pensie înainte de 2010. Spuneam că HG-ul respectiv a fost ascuns şi folosit pentru ridicarea condiţiilor de muncă a celor care „făceau obiectul” dar nu a fost aplicată nici acelora pe toată perioada ci numai cât s-a considerat necesar ca să „mulţumească” omul. Omul a primit mai mult, sau i-a revenit pensia, altceva nu l-a mai interesat.Iată câteva exemple cu plusuri, minusuri şi staţionări :

Nr.plata                 Cuantum                      Cuantum
mandat                pe L.164/2001              pe L.263/2010

36554255               3.072 lei                        95.952 lei
535516004             4.576 lei                        53.675 lei
56556968                    48 lei                         4.980 lei
52553101               3.466 lei                            410 lei
56561303               5.633 lei                         1.037 lei
04553171               3.072 lei                       12.299 lei
52552044               3.072 lei                         8.168 lei
11551065               3.072 lei                          3.072 lei
17555417               3.072 lei                          3.072 lei
01551089               2.507 lei                          2.507 le

Aceste manevre şi încă altele au fost folosite la calcularea pensiilor, Dobriţoiu le-a sesizat, atâta cât a apucat în scurtul mandat şi a promis că va îndrepta lucrurile. Mulţi s-au bucurat, mulţi s-au îngrijorat că  dacă Dobriţoiu aplică legea, pierd bruma de pensie crescută de Oprea din burtă. Cert este că întregul proces de recalculare/revizuire este un fiasco, L-263 trebuie anulată pentru că însuşi procesul de colectare a datelor a fost un fiasco. Există dovezi, declaraţii ale unora din cei care au fost incluşi în acest proces care au recunoscut că în multe cazuri dădeau cifrele pe ghicite, sau după ureche, aşa ca să nu mai piardă timpul să caute, sau  fotocopiile nu  erau ilizibile, sau nu au găsit documente, sau au confundat nume, sau oboseala şi-a spus cuvântul pentru că s-a lucrat ca „la armată” în contratimp, trebuia să se raporteze finalizarea misiunii.

Că s-au făcut greşeli nu ar fi o problemă, dar să măreşti sau micşorezi pensii în baza unor ordine date verbal pe criterii de partid, deja sună a brăţări şi cel responsabil nu are chef să răspundă. Din cauza asta Dobriţoiu nu a fost lăsat nici să facă publice datele, nici să îşi continue activitatea la apărare. Din cauza aceasta nu a mai fost acceptat un liberal la Apărare şi ministerul a revenit PSD deşi iniţial se dorea a fi luat de UNPR, cerere la care s-au opus însă  liberalii. Dar Oprea a fost numit viceprim-ministru (fără portofoliu?) cu sarcini pe Apărare, dar  şi Interne ca să nu bată la ochi,  ca să nu apară ceva ce ar ştirbi “expertiza” domnului Oprea. De ce Ponta îl acoperă pe Oprea nu mai e un secret pentru nimeni. Pe lângă cumetria ce îi leagă, mai este la mijloc şi trecerea lui Oprea prin toate ingineriile PDL cu care s-a pupat în bot atâta timp, legătura pe care o are cu Udrea încă de când aceasta avea caş la gură, dar şi cu Băsescu, cel care îi ţine dosarele în biroul în care Antonescu nu a vrut să intre. Şi nu numai dosarele lui Oprea sunt acolo, ci şi ale unor “sârbi”. Eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeei, cuscre cuscre!!

Iată deci că ceea ce a spus acuma Dobriţoiu nu are de ce să bucure. Orice s-ar întâmpla nu este motiv de bucurie, pentru că în ecuaţie mai intră nişte spuse ale unor factori de răspundere care au făcut unele declaraţii cel puţin suspecte.Fără îndoială, domnul Dobriţoiu va încerca să facă cât mai mult posibil, dar ce poate face? Alţii nu vor :

Bunăoară Ponta a spus: “Un mesaj special vreau să-l transmit către acei militari, e vorba de un număr de aproximativ 7.000, din Ministerul Apărării şi încă câteva mii din Ministerul de Interne care au avut de pierdut la momentul recalculării pensiilor. În bugetul pe 2013 şi în mod eşalonat trebuie să îndreptăm şi acest lucru. Cu atât mai mult şi pentru cei 10%-12% avem obligaţia şi în bugetul pe 2013 avem intenţia clară de a-i aduce şi pe ei la nivelul la care ceilalţi colegi în mod meritat au ajuns”.

Asta ar putea să însemne că cei cărora le-au scăzut pensiile de la 3000 lei la 2000 lei, ar putea să se vadă cu ele aduse la nivelul celor cărora le-au crescut de la 1200 la 1400. Ei, ce spuneţi, inteligentă exprimare nu, îmbucurătoare perspectivă.

 La rândul său Domnul Szekely Ianoş, membru al delegaţiei FMI a spus în vară că „nu recomandăm să redeschideţi problema pensiilor” dar nu ca subiect de discuţie, sau ca şi cuantum, ci ca sistem de pensii ocupaţionale. Este clar deci că FMI sau cel puţin domnul Szekey nu dorea pensii ocupaţionale pentru militari.

O altă declaraţie este cea făcută de doamna Câmpeanu înainte de alegeri şi reconfirmată luna aceasta, în care spune că „Noi vom încerca să introducem sistemul de pensii ocupaţionale, care este în toată lumea. Se ştie bine că nu există decât o singură ţară în lume care are sistemul pensiilor militare în sistemul public. Eventual, vom forma un capitol special în lege pentru ei, aşa cum este, de exemplu, în Franţa. Exista o lege cadru, care are mai multe capitole pe diverse profesii. O să studiem acest lucru, dar în orice caz acest fapt nu se va întâmpla anul acesta, ci anul viitor, atunci când considerăm că un guvern care se instalează pe o perioadă de patru ani poate să lucreze în tihnă la o lege şi să o facă corectă” dar nu a uitat să menţioneze că legea nu se va aplica retroactiv.

Dacă mai luăm în calcul şi tangajul declaraţiilor lui Ponta în diferite momente,spunând  ba că atunci când USL va veni la putere va îndrepta toate nedreptăţile guvernelor portocalii, apoi după ce a preluat guvernul că aşteaptă alegerile din toamnă, apoi că nu ne lasă FMI, apoi când Dobriţoiu a fost la negocieri şi a aflat că FMI nu are nici o legătură cu bucătăria internă a bugetului, ba  că nu are datele şi le aşteaptă de la miniştri, apoi când Dobriţoiu i-a spus că are şi datele şi fonduri, că după aprobarea bugetului pe 2013, ajungem la concluzia că aşa zisa rezolvare a problemei pensionarilor militari, este un pod prea îndepărtat.

 

Hai să încercăm să vedem care ar fi variantele, dacă e să acceptăm idea că se doreşte rezolvarea nedreptăţilor:

  1. Dacă se va merge pe varianta sau concluziile comisiei de audit care a lucrat NUMAI pe Bucureşti şi Ilfov, rezultă că sunt probleme mari, s-au dat cam 500 mii euro lei în plus la pensii unor pensionari, în urma unor calcule după ureche. Ce variante ar urma?
  •  extinderea auditului pe o zonă mai largă până la stabilirea unei concluzii cât de cât generale;
  •  executarea acestuia până la sfârşit pentru a avea în faţă întreaga “afacere”;
  •  lăsarea lucrurilor aşa cum sunt, cu continuarea sau nu a procesului de revizuire;
  •  încetarea procesului de revizuire acum,  anularea pur şi simplu a acestui proces care este total păgubos, iar pentru cei cărora le- a scăzut pensia fie revenirea la cuantumul din 2010, fie menţinerea pensiilor în plată până la apariţia unei alte legi sau verificarea celei actuale;
  •  reluarea procesului de revizuire concomitant cu revenirea pentru toţi la cuantumul pensiilor dinainte de 2010 până la clarificarea sau recalcularea corectă a pensiilor. Aici însă se pune problema celor cărora le-au crescut pensiile prin revizuire pentru că vor solicita aplicarea principiului unui drept câştigat. Lucrurile s-ar complica, pentru că ar trebui luate toate pensiile crescute în recalculare şi verificare şi rezultatele ar putea fi supărătoare pentru foarte mulţi din ei, mai ales clienţii de partid iar Oprea, cel care supervizează prin “expertiza” sa ministerul apărării, nu ar fi de acord;
  • Reluarea procesului de revizuire şi ajustarea sau recalcularea în timp, cu păstrarea actualului cuantum până la recalcularea corectă, fapt ce ar dura cel puţin 2 ani, timp în care ar apărea tot mai mulţi nemulţumiţi;
  1. Dacă Oprea va fi suficient de tare în clanţă, încât să oprească auditul şi să îşi continue opera la care Ponta achiesează tacit:
  • Reluarea procesului de revizuire numai pentru cei cărora le-au scăzut pensiile şi calcularea acestora în baza unui algoritm corect, care să le închidă şansele de a mai acţiona în justiţie, sau să câştige în justiţie, dar s-ar crea inechitate şi discriminare pentru că toţi au dreptul la o calculare corectă şi principială, nu unii corect şi alţii favorizaţi. Această variantă ar fi cea mai convenabilă pentru Ponta şi Oprea, pentru că ar închide practic scandalul şi nu ar mai întreba nimeni de audit.
  • Punerea batistei pe audit, revenirea pensiilor celor cărora le-au scăzut prin revizuire la cuantumul celor din 2010 şi închiderea completă a subiectului. Asta ar însemna un efort bugetar, dar însuşi Dobriţoiu spunea că la Apărare există fonduri, nu e nevoie de fonduri suplimentare, mor suficient de mulţi rezervişti militari care asigură astfel fondurile celor care rămân. Cinic, dar adevărat, dacă datele furnizate de madam Lupu sunt reale. Asta la apărare. La interne nu se ştie încă nici dacă sunt fonduri nici dacă s-au făcut manevre, acolo a fost ministru Dusa, el nu a verificat datele, nu l-a interesat,el  nu face nimic dacă nu primeşte ordin. Probabil din cauza asta a fost adus la Apărare, pentru a egaliza situaţiile. El nu ştie decât să se angajeze că va pune în aplicare ordinele şi sarcinile primite, aşa cum s-a angajat în faţa americanilor cu privire la Deveselu şi în faţa lui Voiculescu cu privire la experţii pentru finanţe. Atâta ştie, atâta face;

3.Dacă se ia în calcul varianta Câmpeanu cu privire la o nouă lege sau introducerea unei anexe la actual lege a pensiilor, anexă care să vizeze pensiile ocupaţionale, lege la care s-a început de fapt să se lucreze la iniţiativa lui Dobriţoiu, ar însemna să se facă concesii, altfel nu se poate. Acestea sunt de mai multe feluri:

  • În primul rând dacă se va respecta cerinţa UE şi principiul de bază al Legii Pensiilor, trebuie să se admită că militarii nu au contribuit la fondul de pensii şi o includere a acestora în acest sistem este o forţare a însăşi esenţei legii, practic o ilegalitate. Urmările ei se văd deja: Legea 329 a dus la scăderea bugetului şi a fondului de pensii, plata ajutoarelor sociale din fondul de pensii a provocat o diminuare drastică a acestuia, disponibilizările, concedierile, tăierile salariale au dus la diminuarea bugetului datorită scăderii sumei colectate din impozite şi la creşterea sumelor necesare plăţii ajutoarelor de şomaj iar recalcularea pensiilor militare a dus la creşterea efortului bugetar dar şi la diminuarea fondului de pensii deoarece acestea se plăteau înainte din bugetul MApN;
  • În al doilea rând, dacă noua lege nu se va aplica retroactiv, aşa cum susţine doamna Câmpeanu şi cum din punct de vedere principial este corect, se vor trezi cu procese în instanţă pe care le vor pierde, pentru că cei nemulţumiţi de Legea 263 vor contesta concomitent în instanţă atât nerespectarea principiului neretroactivităţii pe Legea 263 cât şi aplicarea acestui principiu pe noua lege iar judecătorii vor avea de ales fie să respecte principiul în ambele cazuri şi atunci reclamanţii vor reveni la pensiile pe legea 164 care înseamnă vechiul cuantum şi LEGE OCUPAŢIONALĂ fie să accepte retroactivitatea pe  noua lege, deci includerea lor în noua lege. Cum va ieşi guvernul Ponta din această dilemă?
  • Mai este un aspect asupra căruia va trebui să se facă lumină. Admit că din punct de vedere al calculului pensiei pe noua lege, acesta nu se poate aplica retroactiv, dar în ceea ce priveşte includerea tuturor pensiilor militare în noua lege ca pensii ocupaţionale nu se poate aplica diferenţiat, nu putem avea două categorii de pensionari militari încadraţi în două sisteme de pensii diferite, s-ar crea discriminare şi nici un tribunal din lume nici chiar Zegrean  nu ar avea argumente să conteste discriminarea;

În plus, doamna Câmpeanu a afirmat că noua lege trebuie lucrată “în tihnă” în guvern. Săracii guvernanţi nu pot lucra în condiţii de stress. Să însemne asta că nu se ia în calcul legea pe care a lucrat Comisia coordonată de doamna Sârbu la MApN? Pentru că din informaţiile mele legea era destul de avansată şi în plus avea până în acest moment şi acordul reprezentanţilor MI şi ai pensionarilor din Sistemul Naţional de Apărare. Oare doamna Câmpeanu se gândeşte la alt proiect, altă lege şi încearcă să lungească boala? Mie cam aşa mi se pare.

  1. Dacă s-ar dori cu adevărat rezolvarea situaţiei pensiilor militare, s-ar lua următoarele măsuri:
  • oprirea procesului de revizuire;
  • stabilirea în mod clar şi fără echivoc a ceea ce se doreşte a se face cu sistemul de pensii ocupaţionale, la început de principiu, din punct de vedere politic, apoi s-ar stabili paşi şi măsuri de realizare a unei legi aşa cum se doreşte, eventual continuarea legii începute de Dobriţoiou dacă asta este dorinţa şi nu a fost doar abureală;
  •  repunerea în plată pentru cei cu pensiile diminuate, a pensiilor din 2010 sau recalcularea pe baza unui calcul care să aibă în vedere TOATE DATELE, INTRODUSE CORECT, CU RESPECTAREA LEGISLAŢIEI, INCLUSIV A HG 1019/2010, ÎN AŞA FEL ÎNCÂT SĂ NU EXISTE NEDREPTĂŢI.
  • Exprimarea în mod clar, fără echivoc a punctului de vedere al primului ministru vizavi de toate aceste aspecte, inclusiv legat de auditul din MApN pe problema pensiilor şi măsurile ce se vor lua împotriva celor ce au ordonat, condus, înlesnit, executat procesul de revizuire în mod oneros fără a respecta legea.
  1. Ce va face Ponta? Se va lega de concluziile auditului pentru a mai diminua nişte pensii din cele crescute „din milă”, pentru că are  deja concluziile trase, deci există „fraude” şi situaţia trebuie îndreptată, dar nu se va lega nimeni de oamenii lui Oprea, vor fi „recalculaţi” tot amărâţii care au avut „norocul” să le crească pensiile pentru a creşte popularitatea lui Oprea şi a dovedi că s-a ţinut de cuvânt. Cei cărora le-au scăzut, vor mai avea de aşteptat, pentru că nu e aşa, mai întâi trebuie anulate sau corectate greşelile, ca să aibă eventual de unde să le crească şi lor nu ? Deci ce va urma, va fi o nouă perioadă de tăieri concomitent cu tăierile de sporuri şi drepturi ale activilor şi în asta Oprea este cel mai potrivit, el va tăia ceea ce a dat pentru a-şi menţine  postul şi pentru a-şi acoperi  ingineriile. Auditul va constata că s-au remediat problemele şi oricine va fi la putere va avea în Oprea un sprijin solid pentru „stabilitate” chiar dacă se zvoneşte că s-ar reintegra   în Internaţionala a doua pesedistă. Nimic nu îl va opri să mai plece odată de acasă cu banii de pensie, dacă ţara o va cere. De aceea spuneam eu , nu vă bucuraţi, auditul nu va aduce nimic bun pentru pensionari, doar pentru bugetul lui Ponta.

Părerea mea este că asta se va întâmpla. Celor  care speră că generalul Dobriţoiu va reuşi să îşi impună punctul de vedere în Comisia din Senat şi va face ceva pentru militari fie ei activi sau rezervişti le spun cu părere de rău că îşi fac iluzii. Dacă nu a putut face ca ministru tot ce a dorit sau tot ce a promis nu va face nici ca senator, nu pentru că nu ar vrea ci pentru că nici chiar acolo nu a scăpat de Oprea şi în plus, are un singur vot. Puterea lui este aici mult mai mică decât a avut-o ca ministru. Să nu se uite că legile nu le votează şefii comisiilor din senat, ei decât le verifică, îşi pot pune avizul şi aduce modificări  dar nu este obligatoriu nici să se ţină cont de avizul lor nici să li se accepte punctele de vedere, deci votul îl dau tot şefii de partid care le spun „ginecologilor de serviciu” adică celor responsabili cu ridicarea degetului cum să voteze o lege. Nu vă puneţi mari speranţe, nici Dumnezeu dacă ar fi şef al Comisiei pentru Apărare a Senatului nu ar putea face mai mult.

Dacă se dorea continuarea reformelor lui Dobriţoiu sau rezolvarea cu adevărat a problemei pensionarilor sau armatei, ar fi fost menţinut Dobriţoiu. Interesant este că nici chiar sindicatul Militarilor,  recte mister Dogaru nu doreşte acest lucru pentru că asta ar însemna moartea sindicatului care şi aşa respiră cu aparate, marea majoritate a filialelor au rămas la o treime din numărul de sindicalişti de acum 1 an, dacă întri pe blogurile filialelor vezi apeluri disperate la plata cotizaţiei iar domnul Dogaru, de când Ponta a bătut palma cu Băse,  se îngrijeşte să nu iasă vreun sindicalist la proteste să îi facă probleme, anunţând că are situaţia sub control şi ministrul Duşa este om de încredere, va face totul pentru rezervişti. Să mori de râs. Până acum cerea oamenilor să iasă la „tradiţionala” plimbare de 24 Ianuarie, dar după ce Ponta şi Băse au semnat  contractul ruşinii, domnul Dogaru a devenit pacifist, nu mai vrea proteste. Dogaru a fost cel mai mare duşman al reformelor lui Dobriţoiu pentru că rezolvarea problemei pensiilor l-ar fi lăsat fără jucărie. Cine a fost la adunarea Consiliului filialelor din Bucureşti ştie ce vorbesc. Dogaru s-a purtat cu Dobriţoiu, singurul care a făcut şi a dorit să facă ceva pentru armată, ca şi cum i-ar fi furat cloţa de pe ouă iar atitudinea lui în cadrul comisiei care lucra la noua lege a pensiilor a fost întotdeauna de arţag şi scandal, indiferent ce se spunea acolo.

Undeva  pe bloguri se vorbea de o revoltă a generalilor care se văd ameninţaţi cu pierderea sporurilor şi a normelor de hrană şi echipare. Aiurea, cine să facă scandal, când ştiu toţi cum şi-au obţinut gradele şi funcţiile. Cine să facă scandal, cei care au ajuns înstelaţi cu ajutorul maşinilor  de palincă sau şi-au înscris nevestele, copii, părinţii în UNPR sau alte partide ca să îşi dovedească ataşamentul faţă de putere?  În armată au răsărit ghioceii înainte de venirea primăverii, de fiecare dată.

Dacă adăugăm şi Decizia Nr.1038 din 05.12.2012 a CCR privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi a legii în ansamblul său,  ajungem  la concluzia că DE FAPT NIMENI  NU DOREŞTE DREPTATE PÂNĂ LA CAPĂT. Toţi „vor dreptate” numai până la alegeri.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

7 Raspunsuri la DREPTATE PÂNĂ LA ALEGERI

  1. Deși semnalezi unele evoluții, care nu au ajuns încă la niciun rezultat, situația nu s-a schimbat deloc de la iscarea ei, acum trei ani. De asemenea, deși dai multe detalii, problema a rămas aceiași de la punerea ei și se referă la trei paliere.
    Cel mai de sus palier este impunerea experimentului de a unifica toate pensiile din România într-un sistem public de asigurări sociale, ce urmează apoi să fie privatizat (falimentat?) ca multe alte „bunuri” ale statului. Până nu se va recunoaște eșecul acestui experiment, care a început cu extragerea magistraților din sistem, prin acțiunea de forță a Curții Constituționale, nu avem ce discuta. Ideea de a se reveni la pensiile ocupaționale, pentru „repararea nedreptăților”, este doar o formă penibilă de a încerca să repari ceva ce nu recunoști că ai stricat. Ar trebui să se recunoască faptul că acest experiment este impus din afară și nu are nimic de a face cu România, care este tratată drept cobai, pentru a se vedea, pe spinarea noastră, dacă privatizarea sistemului public de asigurări sociale este sau nu o soluție la creșterea șomajului și îmbătrânirea populației, cele două cauze economico-sociale ale șubrezirii sistemelor publice de pensii în toată lumea.
    Al doilea palier este cel la care vedem încercarea mascată cu stângăcie de finanțare de la bugetul de stat a sistemului public de asigurări sociale, adică de pensii, care are un buget total separat, prin plata de la acest buget atât a pensiilor pentru militari, polițiști și alții asemenea. Este de mirare că finanța europeană și mondială, care are ca principiu declarat ținerea statului departe de finanțarea sectoarelor economice, fie ele publice sau private, a fost cea care a încurajat, impus și apărat acest demers românesc de deturnare de fonduri. Adică, în loc să plătească direct pensiile militarilor de la bugetul de stat, Guvernul dă banii de pensii pentru militari fondului de pensii, care, apoi, prin casele sectoriale inventate la limita Constituției, virează apoi pensiile beneficiarilor. Din nou, până nu se recunoaște schema asta financiară ca fiind idioată, nu se pot discuta soluții de schimbare a ei.
    Abia pe cel de-al treilea palier, cel mai de jos, putem vorbi de cuantumul pensiilor aflate în plată. Ai descris corect această situație, mergând până la amănunt. Eu aș mai completa că a fost evident, de la început, că procedura este impracticabilă. Așa cum am mai zis, vorbim de o procedură de reconstituire a cărților de muncă pentru mai bine de 80.000 de pensionari din Ministerul Apărării Naționale care nu au avut niciodată o asemenea carte de muncă și nici nu au plătit vreodată contribuții de asigurări sociale. Practic, pentru aplicarea acestei proceduri ar fi fost necesare 2 sau chiar 3 milioane de ore de muncă specializată, ceea ce este un volum imposibil de realizat, indiferent câți „lucrători” au fost mobilizați pentru această misiune. Nici nu putem vorbi de abuzuri sau falsuri intelectuale, pentru că este o eroare de sistem. Singura observație penală este că vorbim de o eroare intenționată, deliberată, făcută de domnul Oprea Gabi personal și dusă la îndeplinire de cozile de topor din subordinea sa. Deci, repararea acestei probleme ține de penal la fel de mult ca de administrativ. Ori, atâta vreme cât domnul Oprea este șeful suprem politic al Armatei, Poliției, Jandarmeriei, Serviciilor de securitate și cine mai viețuiește în acest sector, nici nu se poate vorbi de soluții reale și satisfăcătoare, pentru că nu are cine să le ia.

  2. neacsum

    Hari, eu nu mi-am propus in acest articol sa abordez problema la nivel filosofic, era clar ca ideea in sine a fost o idiotenie. Eu am vrut doar sa arat celor care inca se mai agata de unul sau de altul si care mai stau cu gatul intins asteptand sa vina o barza sa le toarne pe plisc broscuta, ca este inutil sa isi faca iluzii sau sa incerce sa dea vina pe o persoana sau alta, problema pleaca de la cei care au impus sistemul reprezentat si am spus clar ca FMI nu este de acord cu pensii ocupationale pentru militari deci esalonul 1 nu, Ponta nu, asa ca va fi nu. Iar problema aplicarii principiului contributiv la cei care nu au contribuit nici nu mai intra in discutie. Altfel, ai dreptate, totul e o porcarie si tocmai pentru ca sunt legati de FMI care le impune ce sa faca,, pentru ca au introdus un sistem gresit si si-au mai si batut joc de el, culminand cu acte penale in calculare , nu face altceva decat sa imi intarseasca convingerea ca nu se va face nimic pentru ca ar trebui sa recunoasca ca au dat-o in bara pe toate cele 3 paliere. Numai ca eu am spus-o mai pe inteles, sau un pic mai simplu.

  3. vasile

    Este o vorba :”O mie de vorbe, doi bani nu fac”. Problema este foarte simpla dar, in acelasi timp, foarte complicata. Simplitatea ei consta in exemplul tarilor membre NATO care au un sistem de pensii separat pentru militari si, daca cei care ne conduc acum ar fi de buna credinta, ar adopta, in regim de urgenta, un sistem similar. Partea coplicata a problemei este ca noi, deocamdata, nu avem, la conducerea statului, oameni politici de anvergura, care sa aiba personalitate si sa conduca vizionar Romania. Indiferent daca o tara este in NATO sau in orice alianta militara sau de orice natura, TREBUIE sa aiba o ARMATA care sa-i poata apara interesele. Cine nu gandeste asa poate fi suspectat, ori ca este foarte PROST, ori ca este un AGENT DE INFLUIENTA pentru o terta tara, mai pe sleau spus, UN TRADATOR. Si, cand te gandesti ca avem ACUM, la momentul la care scriu, profesionisti desavarsiti, in toate domeniile vietii economice, sociale, culturale etc. care ar putea conduce aceasta tara infinit mai bine decat au facut-o si o fac cei care sunt „la putere”. Trebuie sa-i determinam, pe cei pe care i-am numit mai sus sa se implice in politica si sa-si asume conducerea tarii, altfel ne vom plange mereu ca suntem condusi de bisnitari, tradatori, impostori, incompetenti, intr-un cuvant, LICHELE. Nu spun vorbe mari dar, daca nu vom fi UNITI nu vom avea nici o sansa. Pentru orice substanta exista un liant. Pentru noi, cetatenii romani, cine isi asuma acest rol!?! De existat sunt sigur ca exista, dar cine-l activeaza? Doamne ajuta!

  4. Petre Opriş

    Din punctul meu de vedere, situaţia a fost foarte gravă începând din septembrie 2008. Criza de încredere în bănci (declanşată de colapsul Băncii Lehmann Brothers) a prins nepregătit guvernul de la Bucureşti.
    Pentru a-şi îndeplini obligaţiile faţă de pensionari (alţii decât cei care au făcut parte din sistemul naţional de apărare), guvernul Boc a primit sprijin de la FMI în anul 2009. În schimbul acestui ajutor, Băsescu şi Boc au promis că vor găsi o soluţie pentru finanţarea bugetului sistemului public de asigurări sociale în anii următori, prin desfiinţarea sistemului pensiilor militare (care era echilibrat şi oferea din start o bază de plecare solidă, clară şi previzibilă pentru reformarea întregului sistem de pensii din România). Astfel, banii care se cuveneau militarilor rezervişti şi în retragere în anii 2010, 2011 şi 2012 au fost „subtilizaţi” de Băsescu, Boc, Şeitan, Oprea & Co. prin virarea lor în sistemul public de asigurări, în aşa fel încât să se poată achita pensii atât pentru foştii ţărani cooperatori, profesori, medici, persoane cu dizabilităţi etc. cât şi pentru militarii pensionaţi. Fără acest „virament” solid, sistemul public de asigurări nu ar fi supravieţuit deoarece, din păcate, în România se practică pe scară largă „iertarea” de datorii a companiilor de stat şi particulare, evaziunea fiscală şi multe alte „inginerii financiare”, care se reflectă în mod clar în deficitul înregistrat la bugetul sistemului public de asigurări sociale.
    Prin „aducerea” în acest sistem a banilor cuveniţi pensionarilor militari, Băsescu, Boc & Co. au convins FMI-ul să ne acorde încredere şi sumele de bani pe care trebuie să le returnăm în anii care urmează.
    În anul 2013, FMI nu doreşte neapărat banii respectivi înapoi deoarece o dobândă de 2% plătită de România este mult mai bună decât 0,75%, cât ar primi FMI dacă ar „ţine” banii în SUA, la Federal Reserves. FMI doreşte stabilirea unui echilibru între cheltuielile statului român şi încasările reale ale acestuia. Din păcate, nici în prezent nu suntem în situaţia de a echilibra bugetul sistemului public de asigurări sociale prin renunţarea la banii „luaţi cu forţa” de la pensionarii militari în anii anteriori deoarece încasările din impozite, taxe etc. ale statului român de la companiile de stat şi particulare sunt încă incerte şi preconizarea este mult sub nivelul minim necesar acoperirii deficitului existent la sistemul public de asigurări sociale. În plus, se preconizează în continuare pierderi la anumite companii, care astfel nu-şi vor achita contribuţiile la sistemul de asigurări sociale. Din acest motiv (şi din păcate pentru propria mea pensie, redusă cu 60% în ianuarie 2011, recalculată în acelaşi an şi redusă din nou în 2012), reprezentanţii FMI au dreptate când se opun oricărei modificări a sistemului creat de Băsescu, Boc, Oprea & Co. în 2010-2011. FMI doreşte achitarea de către statul român a tuturor obligaţiilor financiare ce îi revin şi acest lucru înseamnă, în mod automat, o continuare a procesului început în 2010 – militarii pensionaţi având veniturile diminuate atâta timp cât încasările la bugetul general de asigurări sociale nu vor creşte la nivelul care să permită o autofinanţare suficientă a acestuia, fără sprijinul fostului sistem de pensii militare.
    Pe scurt, atâta timp cât se vor acorda scutiri de taxe şi impozite către diferite firme (de stat sau particulare) şi acestea vor continua să-şi ascundă profiturile şi să nu plătească aproape nimic la bugetul public de asigurări sociale, militarii pensionaţi (cu veniturile diminuate) vor vedea cum banii ce li se cuvin sunt viraţi de guvernul României (indiferent de culoarea sa politică) pensionarilor „civili”. Veniturile acestor „civili” au depins până în 2010 într-o proporţie covârşitoare de rezultatele obţinute şi raportate oficial de companiile din România şi de fondurile trimise de acestea la bugetul public de asigurări sociale, în timp ce pensiile militarilor au primit fonduri sigure doar din contribuţiile sociale ale cadrelor militare active (sistemul „militar” fiind echilibrat, în comparaţie cu cel „civil”).
    Ce va fi, vom vedea. În opinia mea, dacă nu se găsesc resurse financiare „suplimentare” (de exemplu, descoperirea unor greşeli în sistemul de „calculare” a pensiilor pensionarilor militari), guvernul Ponta nu va promova sistemul pensiilor ocupaţionale – care îi vizează direct pe militari, iar revenirea la valoarea pensiilor militare din luna decembrie 2010 nu se va produce în acest an.
    Cu stimă şi regret pentru această prezentare pesimistă,
    P.O.

  5. CUM ESTE ACUM ESTE FOARTE BINE, AUDITUL VA FACE LUMINA , CEI CU GRESELI IN CALCUL SUNT CAM 1000, SA SE IA MASURI IMPOTRIVA LOR . CEI ULTI IN JUR DE 70000 CARE AU CASTIGAT LA PENSIE SI NU AU PROBLEME CU AUDITUL SA RAMANA ASA , CEI PUTINI 4500 CU GURA MARE SA RAMANA SI EI ASA PENTRU CA AU LUAT SUME COMPENSATORII MARI SI AU ANI PUTINI DE ACTIVITATE . SA NU SE DEA NIMIC RETROACTIV , NU S-AU FACUT PENSIILE DUPA URECHE .
    BRAVO PONTA, OPREA SI DUSA , IAR DOANA CAMPEANU SA VA DUCA CU VORBA PANA VA APUCA AMETEALA . DOGARU STITI CATI BANI A LUAT DE LA TELEVIZIUNI PENTRU A INTRETINE SCANDALUL ?
    NU ARETARA BANI PENTRU SMECHERI , PARLAMENTUL SA DEZBATA LEGI PENTRU INTREAGA POPULATIE NU NUMAI PENTRU CIUMPALACI. MIRCEA

  6. eci

    STATUL, FACE CUM DORESTE EL, PENTRU CA, AU INTERES CEI CARE, SUNT LA PUTERE. POT FI MANIBULATI USOR,PENSIONARII. NOI, NE BUCURAM PENTRU FIECARE LEU, FIIND SI UNICA SURSA DE VENIT. NU MAI INTRU IN DETALIU, MILITARUL E MILITAR SI NU POATE FI ORICINE……!!!!! CHIAR DACA ARE BANI, A FI MILITAR E UN LUCRU MARE, DE LA PATRIOTISM LA INTELIGENTA…. ASTAZI, SUNT SIGUR, CA AVEM COMANDANTI FOARTE BUNI, DESTEPTI ,CU PREGATIRE,SE SI VEDE ,SUNTEM IN NATO SI SUNTEM BINE APRECIATI. ACEASTA SE DATOREAZA SI EFORTURILOR NOASTRE,CEI CARE SUNTEM ACUM PENSIONARI, DAR A CELOR CARE, AU CONTINUAT ACEASTA TRADITIE.FELICITARI TINERILOR MILITARI, SA TRAITI !!??

  7. HUMOR NEGRU

    Cine îşi mai aduce aminte?
    Azi am mers să achit factura telefonului Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, al cărei secretar executiv sunt. Puteam să o mai lălăi câteva zile, nefiind nicio grabă, dar aşa suntem noi, bătrânii, vrem să ne achităm la timp dările. Că or fi ele către stat sau către oricine altcineva, nu contează!
    Dar nu asta voiam să vă spun, şi anume cât de conştient sunt eu, când e vorba de datorii. Alta este durerea mea! După ce a „butonat” numărul telefonului pentru care venisem să achit factura, fata de la ghişeu şi-a ridicat privirea către mine şi mi-a zis, sincer, din toată fiinţa ei: „LA MULŢI ANI!” Citindu-mi nedumerirea din priviri, m-a lămurit: „Păi, ieri, a fost ziua dumneavoastră, a rezerviştilor militari!”
    Aşa este! Ştiam asta! Ştia şi fata de la ghişeu! Dar dumneavoastră, domnule Băsescu, domnule Ponta şi toţi ceilalţi domni care vă daţi mari patrioţi, mai ştiţi ce a însemnat ARMATA ROMÂNĂ de-a lungul timpului? Eu zic că nu mai ştiţi şi nici nu aţi ştiut vreodată. Altfel aţi fi transmis măcar un mesaj pentru cei care, o viaţă întreagă, au pus mai presus de orice PATRIA şi TRICOLORUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5