O falsă dovadă de patriotism

Categoria Magazin 1.760 afisari

patriotism

Consiliile locale ungare au fost îndemnate marţi de către secretarul de stat din MAE de la Budapesta Zsolt Nemeth să arboreze “steagul secuiesc”.De aici declaraţii ale unor părţi ungare sau române, şi dispute pe tema dreptului unui stat de arbora sau interzice arborarea unor steaguri. Culmea culmilor este că fiecare parte se amestecă unde nu îi fierbe oala. Ungurii prin reprezentanţii lor la diferite nivele  revendică dreptul cetăţenilor români de a arbora un steag în România în timp ce românii prin vocea primului ministru se supără că ungurii au fost îndemnaţi să arboreze un steag pe clădirile din Ungaria.

Domnul prim ministru arborând şi el steagul patriotismului şi fluturând pe sub nasul Ministerului de Externe cauza, cere un  răspuns diplomatic, afişând o falsă dovadă patriotism:

“Vreau să vă rog, domnule ministru de Externe, înainte să plecaţi la Bruxelles – nu dumneavoastră, MAE – să daţi un răspuns foarte ferm şi foarte clar că nu acceptăm niciun fel de – eu nu vreau să folosim un termen nediplomatic, aş fi spus în mod normal obrăznicii -, dar nu acceptăm niciun fel de lecţii de la nimeni despre cum se aplică în România legile, inclusiv cele privind funcţionarea autorităţilor locale. Cred că avem cele mai înalte standarde din Europa de reprezentare a minorităţilor, de autonomie a structurilor locale. Cred că, dacă cineva vrea să-şi facă campanie electorală în România, vreau să aveţi o atitudine foarte fermă, fără să ne lăsăm prinşi în capcane pe această temă. Nu cred că cineva ne poate spune ce steaguri afişăm pe aici şi cum să afişăm steagurile. O să rog şi domnul ministru de Interne, prefecţii, toate autorităţile statului să-şi facă datoria conform legii. Nu vreau să cădem în capcana de a fi provocaţi, dar nici nu vreau să pară că cineva ne dă lecţii de peste frontieră”

 

Îmi dau lacrimile. Domnul Ponta şi-a descoperit brusc filonul românismului,  al independenţei al mândriei naţionale şi suveranităţii. Este de-a dreptul pur şi simplu, este înduioşător cum domnul Ponta se suie pe calul lui Mihai Viteazu şi într-o oglindă întoarsă a istoriei taie capul lui Basta. Nimic mai fals decât această încercare de a arăta că îi pasă de ţara asta lui , ca şi cotroceanului. Hai să vedem cu ce argumente dovedeşte premierul grijuliu că e patriot.

  1. Csibi Barna cel care a lovit în simbolurile naţionale ale românilor, spânzurând demonstrativ o momâie reprezentându-l pe Avram Iancu şi purtând tricouri care cereau segregarea,este în libertate;
  2. Domnul Kelemen Hunor , preşedintele UDMR cel care a declarat că nu respectă Art 1 din Constituţie şi nu îl recunoaşte,  este în libertate;
  3. Domnul Frundo care şi el, a făcut aceeaşi afirmaţie ca şi domnul Hunor, este în libertate şi chiar mai mult, este consilier al primului ministru;
  4. Domnul Tamaş Sandor refuză să pună în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă şi este în libertate;
  5. Domnul Laszlo Tokeş declară pe 1 Decembrie că Ziua Naţională a României este de fapt zi de doliu pentru el şi asta este cea mai dulce referire a lui Tokeş la adresa României şi românilor. Şi uite că este în libertate;
  6. Şi eu mă întreb aşa pentru că nu am ce face, DE CE TOŢI EACEŞTI OAMENI SE AFLĂ ÎN LIBERTATE? De ce domnul Ponta, până să plece la Bruxelles, nu domnia sa, ministrul de interne, parchetul,  nu au luat măsuri de întocmire de dosare penale şi trimitere în judecată împotriva celor vinovaţi?
  7. Mergem mai departe. Prefectul de Covasna, Codrin Munteanu  cel care a îndrăznit să îl supere pe domnul Tamaş este înlocuit din funcţia de prefect, la ordinul domnului Tamaş „Domnul prefect nu face altceva decât încearcă să creeze tensiuni etnice în zonă. Îl vom sesiza pe primul ministru Victor Ponta despre modul în care activează reprezentantul Guvernului în judeţul Covasna. Nu cred că astfel de acţiuni fac parte din programul guvernamental”şi mutat la Ministerul Apărării Naţionale, pe un post de consilier ceva, pentru că aşa a vrut UDMR. Nu numai capul lui Mihai a pierit sub securile secuilor ci şi al lui Munteanu.
  8. Domnul Gittenstein, fostul ambasador al SUA a făcut ce a vrut cu legile României, cu numirea procurorilor, cu numirea şefilor serviciilor secrete, cu tot ce au vrut muşchii domniei sale şi dimineaţa şi seara, dar nu l-am auzit nici măcar odată pe domnul Ponta să spună că „ nu acceptăm niciun fel de lecţii de la nimeni”;
  9. Să trecem graniţa: Mister Barroso dă un plic cu 11 mutări de mat lui Ponta cu ocazia alegerilor, printre care modul în care trebuia să aplice legea referendumului, cum să aleagă avocatul poporului, cum să selecţioneze pe şeful parchetului şi al DNA.  Nu am avut onoarea să îl aud atunci pe domnul Ponta  spunând „nu acceptăm niciun fel de lecţii de la nimeni despre cum se aplică în România legile, inclusiv cele privind funcţionarea autorităţilor locale.” De ce atunci domnul Ponta nu şi-a adus aminte că e român şi are mândrie? Păi pentru că îl durea în cur pe el atunci de legile României, pe el îl durea scaunul de sub şezut.
  10. FMI vine în vizită de control şi dărâmare şi  ne spune ce să vindem , ce să distrugem în aşa fel încât să fie vândut pe un preţ cât mai mic, altfel guvernul nu mai primeşte bani, nu mai poate plăti salariile şi pensiile şi guvernul pică. Nu am auzit nici măcar un chiţăit din partea domnului Ponta. A zâmbit provocator, a mişcat unduitor din dos şi gata, FMI a plecat,  el a rămas mulţumit că  a mai primit răgaz 3 luni să distrugă şi CFR marfă şi electrica  ca să poată fi„ privatizate cu succes”
  11. Comisia Europeană prin purtătorul de cuvânt Mark Gray anunţă în plin Parlament European că guvernul României este plin de puşcăriabili, acuzaţi de corupţie, aducând acuze grave, dar nefondate, nedovedite, în baza unor plângeri ale unor trădători de ţară care aduc prejudicii de imagine ţării pentru că aşa vor domniile lor. Mă aşteptam ca domnul Ponta să arate cât de mult ţine la imaginea ţării, a guvernului şi   ca prim ministru şi să ceară probe la afirmaţiile şi acuzele aduse, sau scuze din partea raportorului, concomitent cu identificarea celor care au făcut aceste plângeri şi au dus la aceste acuze nefondate. Da de unde, domnul Ponta nu are boaşe, îi e frică să deschidă gura, se face mieluşel, se duce la Bruxelles se întâlneşte cu Barroso şi revine victorios, a reuşit să repare imaginea guvernului, a Românie şi uite  asa nu mai are 3 miniştri corupţi, are doar doi . Victorieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!!!! Victoreeeeeeeeeeeeeeeeeee, unde îţi era atunci patriotismul şi sângele din instalaţie?
  12. Brusc înainte de orice schimbări legislative, înainte de orice reparări legislative, înainte de revizuirea Constituţiei, de schimbarea legii Electorale şi de micşorarea  numărului de  şacali parlamentari , domnul Ponta vorbeşte şi intenţionează să schimbe organizarea teritorială  pentru că deşi nu spune,  asta este una din cerinţele de bază ale şefilor europeni. Pe undeva, pe şeful deputaţilor îl scapă gura şi spune că vezi doamne , aşa vom primi mai uşor banii europeni, dar nu spune care este legătura între regiuni şi bani. Dacă lui îi e ruşine, mie nu îmi este. Împărţirea pe regiuni, chiar dacă iniţial, sub forma anunţată, nu este cea dorită de UDMR, este totuşi un deziderat al lor şi al celor care doresc împărţirea României. Dar un lucru este cert şi anume faptul că  în urma unor interese externe se impune împărţirea României, în primă fază cu păstrarea  judeţelor (care cu timpul se va „constata” că nu mai sunt rentabile şi vor fi desfiinţate pentru că îngreuiază conducerea şi administrarea) apoi prin reaşezarea regiunilor, odată cu desfiinţarea judeţelor. Repet, această reîmpărţire administrativă este ordonată şi impusă  sub ameninţarea că dacă nu se va face, nu se vor mai da bani, sau mai plastic spus, „ veţi primi mult mai uşor banii, dacă  vă împărţiti şi apoi  desfiinţaţi teritorial.”

Ei bine , eu mă aşteptam ca la aceste fapte să sară domnul Ponta şi să îşi manifeste patriotismul şi intransigenţa, bărbăţia, cutezanţa, independenţa şi dreptul la suveranitate. Când colo ce face domnul Ponta? Face sluj la toate încălcările reale  ale suveranităţii şi  latră fioros prin gard la fluturarea unui steag  dincolo de propria curte. Nu m-aţi convins domnule Ponta, asta este o falsă dovadă de patriotism. Iar media, discută o falsă problemă naţionalăindiferent ce declară un ambasador instigat care are rolul de a întîrâta spiritele şi a crea subiecte de discuţii care să se răsfrângă tot asupa României şi să acopere adevăratele probleme care ţin de regionalizare.Toată discuţia este inutilă, s-a făcut din ţânţar armăsar, România nu poate împiedica Ungaria sa arboreze ce steag vrea pe teritoriul ei, Ponta ar trebui să se concentreze pe ce se întâmplă în România, şi să ia măsuri împotriva românilor, oficiali sau neoficiali care prin declaraţiile lor se manifestă sau instigă la destrămarea statului, nu să îi coopteze în guvern şi să le dea funcţii cheie în ministere de interes vital. Directorul general OSIM de exemplu este domnul Varga Gabor. Întâmplător, pe acolo trec toate invenţiile din România şi primesc avizul şi recunoaşterea. De ce e UDMR interesat de toate invenţiile din România ?Asta nu vede domnul Ponta ? Nu se burzuluieşte? Aşa că să ma lase în pace cu aşa zisa  supărare. Pe lângă faptul că este aiurea şi nu are nici o treabă el cu steagurile din Ungaria, subiectul este minor pe lângă ce se urmăreşte prin regionalizare, sau federalizare mai clar.  Cere rechemarea ambasadorului ungar pentru că a susţinut ceea ce au susţinut toţi şefii UDMR? Dar pe şefii UDMR cine îi cheamă la ordine ? Sau îl vrea rechemat pentru că s-a amestecat în problemele interne ale României? Bine , dar pe lângă Gitenstein sărmanul maghiar e copil de ţâţă. În faţa deselor intervenţii ale lui Gittenstein de ce nu aluat domnul Ponta atitudine? Oricum ai lua-o, atitudinea lui Ponta este praf în ochii fraierilor.


Ca şi căţelul din clip, pe care eu îl numesc Victoraş, celălalt Victoraş latră şi el fără rost, aşa ca să se bage în seamă, să îşi semnaleze prezenţa , să vadă cineva că există şi are glas. Efectul e nul, lătratul se execută simbolic, fără obiect nici nu sperie pe nimeni, nici nu ia nimeni nici o măsură.

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Un Raspuns la O falsă dovadă de patriotism

  1. Istrate Mircea

    Stimate d’le Neacsu
    Aveti dreptae in tot ceea ce scrieti in acest articol. [Le voi citi si pecelelalte]
    Sa nu va faceti iluzia ca acest guvern, ca si celelalte de altfel, vor asculta de simtul national care duce,in mod normal,la patriotism.Cu regret trebuie sa recunosc ca la ora actuala, din toate punctele de vedere, suntem sub nivel”Doinei” lui Eminescu.Ne-a ajuns blestemul din „Doina”.Ne pleaca tineretul din tara si ramanem noi, pensionarii.Cautam SPONSORI STRATEGICI [strategici ptr ei] ca sa ne creeze locuri de munca ptr.ca noi nu suntem capabili.Am distrus tot incepand din ’90.Acum incepe distrugerea spirituala a tineretului, nu numai prin emisiunile tv, ci, ceea ce e mai tris,la nivelul manualelor scolare.Au nevoie de „idioti utili”. Emisiunile tv pe probleme de interes national au abomnati, nu invitati.E o agaresiune pe fata a tot ce e national. Vezi Patapievic. Ponta fata de UDMR nu-i mai breaz decat Basescu. Mai tineti minte benerul:”D’le Basescu, pasaportul va rog !” si presedintele nici o reactie normala a unui patriot [nationalist e prea mult spus ptr Basescu].` Suntem in UE !!!Gresit. UE e in noi. Noi am iesit din Roma-
    nia.Toti se-ndeasa la alegerile parlametare a UE. UE e Europa regiunilor sau a natiunilor ?? Dupa cum se vede e a regiunilor deoarece exista FAMILII DE PARTI
    DE. Familia Popularilor etc. si in fond e gasca smenarilor.Relatia noastra cu UE si FMI se bazeaza pe principiul „gaina noastra in curtea voastra” tradus in franceza suna romaneste. „Gaina” la ei,”curtea” la noi.Peste tot in lume nu e democratie ci GASCOCRATIE. Daca analizam cuvantul „democratie” care e format
    dim „demos”=popor si „cratos”=a conduce, observam ca „popor”= cate capete atatea pereri iar „a conduce”= colectare de informatii si analiza lor ptr un anumit scop. Si ca sa mearga treaba reducem pe „demos” la parlamentari si-i trimitem in parlament care in fond este borcanul cu miere s.c.l., s.c.l. UE, dupa cum cred eu, este laboratorul Noii Ordini Mondiale.Daca reuseste in Europa unde „cultura
    europeana” se bazeaza pe culturile nationale, va fi destrucurata, va fi o pasta unicolora si uite asa vor aparea „idiotii utili”. Sunt multe de discutat si de analizat.Dupa parerea, daca analizezi campul lexical – de ex.- al cuvintelor unui discurs politic si faci relatia dintre aceste campuri, vezi gaurile din cascaval. Toate cele bune si numai bine, ca de restul ne-am saturat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5