Ponta se înconjoară de PDL-işti ?

Categoria Actualitate 2.067 afisari

DGPMB

Să spui că Ponta face jocul lui Băsescu în ziua de azi nu mai miră pe nimeni şi nici nu mai constituie un secret şi asta nu de ieri de ci din vremuri imemoriale. Aproape am uitat de guvernul Ponta 1 aproape am uitat de Rus omul lui Băsescu, condiţia cu care Băsescu l-a nominalizat prima oară pe Ponta  premier,aproape am uitat de marea şmecherie cu „sinuciderea” lui Năstase, sinucidere manevrată cu pricepere de Rus. Aproape am uitat de actul se supuşenie în 11 puncte semnat de Ponta peste capul lui Antonescu şi pe spinarea lui, prin care semna practic păstrarea lui Băsescu la Cotroceni, aproape am uitat fuga în Africa de Sud  la depunerea concluziilor CCR privind Referendumul, aproape am uitat cum a dat ordin de acolo să se întoarcă oamenii în sală la şedinţa Parlamentului pentru a forma Cvorumul necesar admiterii raportului CCR, aproape am uitat rerereevaluarea lui Oprea, naşul copilului său, deşi era omul lui Băsescu şi este ţinut de Băsescu în mâini ca o păpuşă fără creier, aproape că am uitat de înţelegerea semnată de Ponta cu UDMR şi  concesiile făcute udemeriştilor pentru că nu s-a putut achita de obligaţiile asumate prin înţelegere. Aproape că uitasem de acordul de obedienţă semnat cu Băsescu şi umilinţa la care s-a supus din nou faţă de FMI pentru a-şi păstra scaunul şi a nu fi pus în faţa unor mişcări stradale  de amploare. Apropo, nu ştiu, nu s-a anunţat nicăieri, domnul Rus mai este în partid? Dacă da, cum de nu se întreabă nimeni de ce, când este La Mintea Cocoşului că este omul lui Băsescu, până şi paznicul de  la  Modrogan ştie, aşa cum ştie şi de Gogu.

Aproape uitasem  dar nu am uitat, iar Ponta prin oamenii lui îmi ţine memoria vioaie. Aflu din presă că a fost numit un nou şef al Poliţiei Bucureştene un om numit Cătălin Dragotă fost până acum şef la Direcţia Combatere a Criminalităţii Organizate. Apropo de asta, de organizarea poliţiei, există oare şi o Direcţie de Combatere a Criminalităţii Neorganizate? În fine, deci domnul Dragotă este numit şef al Poliţiei Bucureştene. De ce el? Cine îl recomandă ?

Căutând aşa în viteză pe net, aflu că este un om care a intrat în vizorul organelor de partid şi de stat şi a fost propus spre promovare de … oamenii fostului regim portocaliu.

Pe 24.04 2012, pe când premier se afla Kobe – Unguent zis şi MRU, când a fost demis Blejnar, cine intra în viziunile lui MRU să preia ANAF-ul ? Cătălin Dragotă.

La nici o lună după asta, pentru că domnul Cătălin Dragotă nu mai putuse fi promovat, noul  ministru de interne „PSD”-ist Ioan Rus, nu îl uită şi îl promovează după cum scrie presa vremii „comisar-şef de poliţie Dragotă Marius-Cătălin, director al Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, a fost mutat în interesul serviciului la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, unde urmează a fi numit în funcţie, conform competenţelor.” Mutat sau detaşat, domnul Comisar Şef Calotă a fost şi  în vizorul lui Rus, un alt pedelist mascat.

 

Ei bine, ce nu au reuşit cei doi  iată că a reuşit guvernul Ponta adică să promoveze un om după care alergau cu arcanul oamenii lui Băsescu. La prima vedere ai fi tentat să spui : „ da domnule, omul este capabil şi a fost văzut chiar şi de cei din echipa precedentă şi uite că i s-a dat ce merita.” Aşa să fie ? Nu ştiu, dar căutând pe net pentru a mă dumiri am aflat că totuşi nu toţi au o impresie aşa de bună despre domnia sa încât să se bată partidele pe el. Ca să nu fiu învinuit de partizanat sau rea voinţă vă recomand doar, să citiţi dumneavoastră din site-ul poliţiştilor  http://www.politisti.ro/topic/2325-inca-o-dovada-de-rautate-sau-incompetenta/. Ei, ca oameni care vorbesc în cunoştinţă de cauză, îşi pun întrebarea dacă e vorba de incompetenţă sau de răutate? Şi eu acum, ca şi ei, mă întreb pentru ce a fost promovat domnul Dragotă? Pentru care din cele constatate de colegii poliţişti? Sau face parte cumva din actul de supunere instituţională? Dacă domnul Ponta sau domnul Stroe să zicem, ar fi avut curiozitatea să intre pe net înainte de a semna numirea ar fi aflat ceea ce am găsit eu fără să am informaţii pe surse. Şi dacă ar fi citit  poate ar fi stat mai mult pe gânduri sau ar fi verificat. Poate chiar au făcut-o. Dar dacă au înghiţit ceea ce au primit pe listă în cunoştinţă de cauză? Dar dacă tocmai „calităţile” puse sub semnul întrebării de colegii de la Poliţişti.ro  şi recomandările PDL sunt cele care au dus la numirea lui ?  În situaţia asta nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva guvernul Ponta se pregăteşte de ceva şi vrea să o facă cu omul adversarului ?  Atenţie bucureşteni, atenţie români.

Update:

Peste noapte, la indicaţia primită de la Cotroceni, ministrul Corlăţean a hotărât că postul de ambasador la Roma ar trebui încredinţat Manuelei Dana Constantinescu, aceeaşi persoană respinsă de Corlăţean acum câteva luni după examinarea ei la Comisia de politică externă a Parlamentului. Cum Manuela îl avea pe naşu în suflet, acum este privită brusc ca o soluţie pentru postul de la Roma. Tot aşa Mioara Mantale este consul la Strasbourg, Nicoleta Nolden, consul la Köln şi Codruţa Kovessi apără imaginea justiţiei româneşti la Bruxelles.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Statistici T5