Amintiri de mărţişor

Categoria Magazin

 
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

1 Marţie, o zi pe care când eram copil, dar  destul de mare încât să înţeleg ce înseamnă o floare, un zâmbet, un simbol, o strângere de mână, o privire lăsată în jos,  o aşteptam aşa cum aşteptam aniversările prietenilor sau ale celor din familie. Ştiam că urmează ceva.

Pe vremurile alea, când eram adolescent, băieţii nu prea aveau ocazia să atingă o fată. Doamne fereşte să te vadă profesorii sau dirigu cu o fată de mână. A doua zi erai ridicat în picioare : “Ce faci măi Neacşule tu după amiaza, în loc să înveţi  te plimbi cu fetele ? La meditaţii nu vii, dar la întâlniri te duci ? Ia ieşi tu la tablă să vedem ce ai învăţat tu ieri” Pe lângă chicotelile colegilor mai încasai şi o notă mică pe care nu aveai cum să o justifici acasă, că acolo te aştepta altă pedeapsă “ Daaaaa, deci de asta ţi-a dat 4, că te plimbai cu fetele? Păi atunci nu mai ieşi afară o săptămână şi poate iei 10.” Şi totuşi riscam. Bineînţeles că la vremurile şi moravurile de atunci, nici nu puteai să te apropii de o fată, să o atingi cumva, dar să o saruţi, “să o pupi“ cum spuneam pe atunci, că verbul a săruta era aproape interzis, însemna ceva aproape egal cu sexul în public acuma. Când mergeai pe stradă cu o fată, cu prietena, mergeai ca o momâie, nu îndrăzneai să o iei de mână, că erai mâncat. În primul rând  nu ştiai dacă te lasă sau nu şi pe lângă palma pe care o puteai lua, îţi luai şi adio de la o altă întâlnire cu ea şi te mai ştia şi toată şcoala că “ te-ai dat” la o tipă şi te-a pocnit, pentru că era imposibil ca tocmai în momentul ăla să nu treacă cineva prin zonă să vadă totul.

Iar fetele pe vremea aia nu se plimbau cu oricine. Dacă erai cumva sub media clasei, nici nu puteai spera să te bage în seamă vre-o colegă  din clasamentul de sus sau din clasele paralele, pentru că se ştia şi înainte de a îi cere să se întâlnească cu tine, îţi întorcea spatele şi iară te ştia toată şcoala. Umblam pe lângă fete în vârful degetelor, făceam balet curat şi Doamne, ce atent trebuia să umbli. Dacă aveai două eşecuri consecutive, ţi se punea eticheta de refuzat sau looser cum se spune acuma şi adio prietenă. Trebuia să cauţi prin anii mai mici sau prin generală, dacă erai la liceu, eventual la alt liceu, şi să prinzi ceva până nu se întindea ştirea că ai fost refuzat de cutare sau cutare. Era foarte greu să recuperezi.

Mărţişorul era ocazia să te împaci cu cineva, să te apropii ceva mai aproape de fete, să îî şopteşti câteva cuvinte la ureche unei fete după care ţi se aprinseseră călcâiele şi să o atingi, că altfel, cum puneai mâna pe o colegă,  erai făcut nesimţit. Pe vremea aia, erau număraţi pe deget băieţii sau cu atât mai puţin fetele într-o clasă care până într-a 12-a “marcaseră”. Se ştiau cei care trecuseră pragul, nu se lăudau ei, sau ele, dar era ceva în comportamentul lor care îţi dădea de înţeles că s-a schimbat ceva. Unii se apucau de fumat şi de băut aproape în acelaşi timp şi astfel se ştia că au intrat în rândul bărbaţilor. Erau şi din cei care fumau sau beau ca să se dea mari şi să creeze impresie, dar nu păcăleau pe nimeni.

Dar mărţişorul era momentul cînd nici o fată nu putea să refuze pupicul de la un băiat şi nici prinderea mărţişorului  în piept. Unii încercau să profite de moment, făceau pe neîndemânaticii,  se făceau că nu reuşesc să îl prindă, că le cade pe jos, numai să stea cât mai mult mai aproape de EA, să îi simtă mirosul de săpun Fa, că spay-uri pe vremea aia mai rar. Nici ele nu erau venite cu pluta, ştiau toate şmecheriile, dar se făceau de cele mai multe ori că nu bagă de seamă. Era 1 Martie şi dacă te purtai urât cu un băiat de 1Martie, care îţi aducea un mătţişor, erai tu învinuită că esti sălbatecă.  Dar când unii întindeau coarda, le spuneau râzând celor care profitau prea mult de “ intimidate :” Haida de, vezi că te întinzi” şi gata, se încheia sesiunea. Dacă voiai să ştii cât este o fată de căutată sau .. dorită de băieţi, 1 Martie era momentul în care puteai afla. Cele mai frumoase, sau deştepte, aveau uniforma, pieptul plin de mărţişoare. Nici una nu le punea în ghiozdan sau buzunar, cum se mai întâmplă acuma, toate îşi purtau trofeele la vedere. să vadă toţi, dar mai ales toate colegele că sunt preţuite. Eu încercam să dau la cât mai multe fete, în funcţie de posibilităţile financiare. Pe vremea aia cele mai reuşite sau căutate mărţişoare erau cele de metal, cu coşar, potcoavă, ghiocei, flori sau animăluţe. Erau micuţe, fără pietre preţioase sau mă rog fără pietricele ca acuma, dar nouă ni se păreau nemaivăzute. Acuma  pot să spun, cred că s-a prescris fapta, uneori, mai ciordeam câte un mărţisor două de pe tarabe, în învâlmăşeala care se forma la tarabe, pentru că nu găseai peste tot mărţişoare, nu erau atâţi artişti plastici sau liber profesionişti deci nu găseai nici măcar la toate tutungeriile mărţişoare. Pe atunci chiar trebuia să îţi iei din timp dacă nu voiai să rămâi fără şi de aceea era coadă de cele mai multe ori iar vânzătorii nu puteau supraveghea pe toată lumea. Prindeam momentul când nu eram privit şi mai palmam câte unul. Sincer,. nu prea  îmi era ruşine, consideram că odată pe an, pentru o cauză nobilă, Dumezeu sau  vănzătorul putea ierta o mică şmangleală. Oricum, încercam să dau la cât mai multe fetechiar şi la cele care nu aveau căutare. Aşa am fost eu, de mic luptam pentru toate cauzele pierdute. Din cauza asta poate, mi se iertau multe… deşi eram considerat un băiat mai “îndrăzneţ”.

Nimeni nu putea da la toate fetele din clasă şi se ştia asta, nimeni nu se supăra. Dar să fi dat dracu să nu dai prietenei, sau fostei prietene, şi să dai rivalei ei, sau uneia cu care era ea certată, că acolo îţi era capătul idilei. Sau să fi dat tot Scaraoţchi să nu dai mărţişor colegei din  banca din faţă sau din spate sau din lateral de la care primeai o copiuţă sau de la care copiai la teze şi lucrări, că te asigurai de un  4  sau doi prin lucrări până erai iertat, dacă nu erai în top ten. Eheei, ce vremuri, doamne cum mai aşteptam 1 Martie. În seara aia fetele stăteau mai mult pe afară şi sperai şi tu la o plimbare pe întuneric şi o strângere de mână sau un căpşor  aşezat pe umărul tău. În noaptea aia erai cel mai fericit. Mai erau şi nopţile de Paşte, sau de Crăciun, cu colidele, dar atunci se mergea în grup, nu prea aveai loc de întors. Dar 1 Martie, era unic.

Mă opresc aici cu sentimentalismele sau amintirile. Tuturor fostelor colege de clasă care mă citesc întâmplăto, tutror fostelor  college de serviciu,  prietenelor, cunoscutelor, reale sau virtual, un pupic, un ghiocel şi o melodie! La mulţi ani, fetelor!

PS. Acum două zile ieşisem în faţa blocului cu Nerro. Pe trotuasr, de undeva din stânga veneau doi copii de 14-15 ani. Se vedea după cum mergeau, unul lângă altul, cu capul în pământ că sunt colegi de şcoală, poate de clasă şi cam atât, deşi privirile lor, gestica, îmi spuneau, că  totuşi nu erau numai colegi. El mergea cu mâinile în buzunar şi spunea ceva, ea îl asculta, se mai uita la el, iar el nu îi vedea privirea pentru că privea în jos ca prostu. Nu m-am putut abţine, când au ajuns lângă mine, l-am oprit spunându-I : “ Băiatu, nu te supăra, ia-o de mână, nu mai ţine mâna în buzunar! “ El nu a mai apucat să răsoundă s-a uitat doar mirat la mine, ea a râs uşor, parcă de teamă să nu îl supere şi să nu creadă că râde de el, eu mi-am văzut de plimbare. Unii o să spună ca am greşit,  că nu aveam dreptul să mă amestec, dar eu aşa am simţit atunci, îmi părea rău de ea, se vedea după cum se uita la el că asta ar fi dorit. Oricum, le mulţumes, pentru că sunt atât de puţine momentele în ziua de azi când îţi aduci aminte de vremurile din copilărie şi mai ales când copii de azi mai dau dovadă de atâta candoare şi  romantism.

LA MULŢI ANI!

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS