Întâlnire de gradul 3

Categoria Despre Armata 2.162 afisari

dogaru tipand

Se pare că după 4ani de minciuni şi evitări, de acuze şi bălăcăreli, forţat de vocea mulţimii şi de filialele sătule de minciunile guvernanţilor dar şi ale propriilor lideri, aşa cum reiese din materialul de mai jos, o delegaţie a SCMD condusă sau mai bine zis însoţită de domnul Dogaru care mai degrabă ar fi lăsat pensionarii cu pensiile ciuntite decât să dialogheze civilizat cu cineva, s-a întâlnit astăzi cu Gabriel Oprea, fost ministru al apărării, actual viceprim minsitru fără portofoliu, dar cu influenţă asupra lui  finu Ponta, pentru a discuta problema pensiilor. Iată cum descrie cineva întâlnirea:

„O comisie a SCMD s-a întâlnit cu Oprea. Din comisie au făcut parte Dogaru, Pricina, Năstase, Bălan şi Tudor( luat pentru ca nu aveau încotro). Oprea s-a lăudat cu ce a făcut pentru pensionari, dar a reprosat lui Dogaru si Pricină că nu au venit să discute cu el deşi ii chemase la dialog)(de pe când era ministru.NR). Nici Dogaru nici Pricina nu au rĂspuns nimic pentru cĂ nu aveau ce. Adevărul e că niciodata nu au dorit dialogul, pe ei îi interesa ca oamenii să fie veşnic nemultumiţi şi să plăteasca cotizaţia. Oprea a cerut SCMD săvină cu un proiect de ordonanţă pentru revenirea pensiilor la cuatumul din 2010 pentru cei la care au scăzut , proiect pe care a promis ca va incerca să îl convingă pe primul ministru să îl adopte. Totodată a spus că se va merge pe schimbarea sau modificarea legii. Va fi dat un comunicat în acest sens.
Discutiile au scos la iveală  faptul ca lui Oprea ii e frica de DNA şi încearcă să linişteasca spiritele, dar şi faptul că Dogaru nu a facut nimic pentru a discuta cu Oprea până acuma, pentru că nu il interesa.
Probabil Dogaru se va grabi acuma sa trambiteze că datorită eforturilor sale continui a reuşit să smulgă o promisiune lui Oprea. Dar ar fi o minciună sfruntată, pentru că el niciodată nu a acceptat dialogul cu nimeni, pe el îl caracterizează politica pumnului ridicat sau urletele şi legările în lanţuri. Întâlnirea se datorează presiunii făcute de sindicaliştii din filiale care s-au săturat de inerţia lui Dogaru şi minciunile aruncate de atâta timp din care una a fost demascata chiar de Oprea şi impunerii ideii de a trece la discuţii, pe care CD nu a mai putut să o mai ignore.”

Este interesant de văzut acuma cât timp îi va lua lui Dogaru să pregătească o variantă de OUG ( despre care spune de un an că o are pregătită şi e gata să fie publicată în MO) şi dacă Oprea va reuşi să îl sensibilizeze pe Ponta, pentru că Duşa a spus că el nu face cârpeli, sau este o nouă încercare de aburire , de amânare, de calmare a spiritelor, şi tergiversare? Cine va trage mai mult de timp, Dogaru sau Oprea?

Cert este că s-a dovedit cu această ocazie că Dogaru  nu a încercat niciodată să discute , să poarte un dialog, el decât a ridicat pumnul, a ameninţat, a dat ultimatumiri şi atât. Toate întâlnirile lui „secrete” erau minciuni. Cu asemenea oameni, cine ar mai iniţia discuţii ? Acuma să vedem ce va spune Dogaru care acum câteva zile trăgea cu toate tunurile în Oprea.

Iată ce scria Dogaru despre Oprea acuma câteva zile. Acuma ce o să mai spună ?

http://dogaru-mircea.blogspot.ro/2013/02/penalul-gabriel-oprea-si-penibilii-lui.html

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Un Raspuns la Întâlnire de gradul 3

  1. neacsum

    Iata comunicatul oficial al CD :
    Subiect: Cu privire la actiunea de luni, 04.03.2013, in lumina discutiilor
    purtate la Guvern astazi, 02.03.2013, orele 12.00 – 13.30

    Domnilor colegi,

    In urma recentelor evenimente, sambata, 02.03.2013, a avut loc la Palatul Victoria un dialog intre Comisia de dialog cu Guvernul a SCMD si reprezentanti ai Guvernului Romaniei, sub autoritatea d-lui viceprim-ministru Gabriel Oprea, coordonatorul domeniului aparare, ordine publica si siguranta nationala.

    Din partea SCMD, au sustinut obiectivele din memoriul alaturat, care urmeaza a fi inaintat conducerii USL, urmatorii: Col. (r) dr. Mircea Dogaru (presedinte), Gl. Fl. Aer. (r) Balan Iosif (secretar general), Gl. Mr. (r). Constantin Nastase, Col. (r) Pricina Valeriu, Col. (r) Tudor Marian (vicepresedinti).

    Analizand memoriul din perspectiva Guvernului, domnul viceprim-ministru Gabriel Oprea a aratat ca in perioada imediat urmatoare din luna martie se va realiza promisiunea USL din campania electorala, ca pensiile diminuate sa revina la nivelul celor din 2010, cu fonduri din bugetele institutiilor respective, fara a se utiliza resurse suplimentare de la bugetul de stat. De asemenea, in cadrul intalnirii s-a remarcat dorinta si disponibilitatea vice-premierului Oprea pentru rezolvarea problemelor privitoare la pensiile militare, in colaborare cu reprezentantii SCMD si cu cei ai Asociatiei Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere „Alexandru Ioan Cuza” (ANCMRR), printr-o lege a pensiilor millitare de stat, care sa fie aprobata de Parlament.

    In aceasta situatie, va rog domnilor vicepresedinti de zone si presedinti de filiale sa fiti de acord sa limitam actiunea de luni la o delegatie care va purta discutii la sediul USL, cu ocazia inmanarii memoriului anexat, cu reprezentanti ai USL.

    In acelasi timp, transmitem rugamintea atat membrilor de sindicat neimplicati, cat si altor persoane, sa nu participe la aceasta delegatie, deoarece obiectivele actiunii preconizate sunt pe cale de realizare. Daca, pana la sfarsitul lunii, constatam ca angajamentele asumate de dl. viceprim-ministru si, in repetate randuri, de catre liderii USL nu vor fi, din varii motive, realizate, vom actiona in functie de noile realitati.

    Cu multumiri,
    PRESEDINTELE SCMD,
    Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5