Ziua Poliţiei între sărbătoare şi (sin)ucidere

Categoria Actualitate 1.799 afisari

POLITIA ROMANA

Pe 25 Martie se sărbătoreşte Ziua Poliţiei Române. Astăzi fiind 24, duminică, se sărbătoreşte oficial această zi prin activităţi ale poliţiştilor în diferite oraşe. Vremea rea din mai toate oraşele a adus puţină lume la activităţile organizate. Prea puţină lume, prea puţină presă, prea puţine relatări despre acest eveniment dacă ne gândim că de regulă media este prezentă la poarta inspectoratelor de poliţie ca vulturii de fiecare dată când apare o ştire „cu sânge” şi se calcă în picioare pentru o declaraţie sau un amănunt cât de mic pe care să îl umfle ca pe un balon în goana după senzaţional. Dar asta e presa.

La Craiova activităţile dedicate Zilei Poliţiei Române au început  de acum două zile, cu o activitate dedicată presei, şi anume Cupa Presei la Tir, activitate desfăşurată la sediul IJP Dolj. Activitatea s-a bucurat de prezenţa presei scrise şi audio-video, la ea participând 38 de reprezentanţi ai presei Craiovene. Participanţilor li s-au înmânat diplome de participare, iar câştigătorilor li s-au înmânat medalii,  de către comisar şef de poliţie dr. Constantin Nicolescu, şeful IPJ Dolj. Felicitări şi mulţumiri conducerii IJP Dolj şi un sincer LA MULŢI ANI tuturor poliţiştilor, buni sau răi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Din păcate televiziunile în loc să relateze despre acest eveniment au trecut din nou la sânge. Întâmplător, ultima ştire sângeroasă are ca autor un poliţist. Tristă coincidenţă. Un poliţist, sau mai bine spus un om, având în faţă spectrul pierderii iubitei care a decis să se despartă de el, o împuşcă pe aceasta şi apoi se sinucide  cu arma din dotare. Nu este prima oară când se întâmplă aşa ceva, nu este primul caz din nefericire, drame personale şi sinucideri se întâmplă dacă am face o statistică cred ca la 2-3 zile în ţară, dar nu toate cazurile sunt prezentate în media deşi au aceleaşi cauze, pentru că nu ajung toate la urechile presei şi pentru că sunt înfăptuite de oameni care nu spun nimic presei. Dar când aşa ceva se întâmplă cu un om în uniformă, un om politic, un om de afaceri, un om care se afla în atenţia presei sau este o persoană publică, presa ia foc şi trei zile nu mai vezi altceva la tv pe orice program ai intra.

Aşa s-a întâmplat şi acum cu cazul acestui poliţist. Nimic neobişnuit  pentru atitudinea presei. Dar de fiecare dată suntem nevoiţi să vedem aceiaşi reporteri care se reped ca şacalii pe rudele sau prietenii  victimelor, punând întrebări din cele mai stupide: „ ce părere aveţi despre gestul fiului dumneavoastră?” „cum vă simţiţi” „ vă pare rău?” „Ştiaţi că are de gând să se sinucidă?” şi alte întrebări atât de idioate încât te întrebi  dacă sunt cumva plătiţi ca să pună întrebări idioate. Trecând peste minimul respect şi condescendenţă pe care ar trebui să îl aibă faţă de cei aflaţi în necaz, aceşti reporteri de doi bani se reped efectiv pe omul copleşit de durere şi nu îi dau voie nici să  îşi plângă rudele decedate fără să aibă un microfon vârât efectiv în nas. Unde şi cine a crescut, educat şi pregătit aceste hiene mediatice, cine promovează această nesimţire şi lipsă de respect, această vânătoare inumană ? Renumitele Academii Media pe care şi le promovează fiecare trust ca pe ultima cucerire a ştiinţei şi tehnicii în materie de biz comercial? Dacă asta îi învaţă, proaste şcoli de presă şi proşti profesori au.

La emisiuni în astfel de cazuri, ca şi în cazul recent, sunt invitaţi şi psihologi care să tragă câte o concluzie extraordinară, câte o replică de senzaţie, gen         „ societatea nu are grijă de oamenii ei” sau „ne confruntăm cu o recrudescenţă a actelor criminale”. Pentru că au auzit şi ei despre teste psihologice printre poliţişti, moderatorii  pun şi ei câte o întrebare creaţă: „ dar acest om nu a fost testat psihologic, cum de nu s-a depistat că are de gând să ucidă şi apoi să se sinucidă?” fără a gândi că uneori, un om poate deveni criminal fără voie, ca urmare a unei acţiuni de  moment a unui impuls a unui eveniment sau presiuni emoţionale neplanificate, nedorite. Aşa se întâmplă în crimele pasionale, aşa s-a întâmplat şi în cazul dezbătut azi şi o astfel de reacţie poate fi nici  bănuită, dar  depistată, doar dacă testul este făcut şi axat pe descoperirea unei astfel de tare.

Ceea ce psihologii nu explică moderatorilor şi îmi e teamă că pentru unele cazuri ar explica degeaba, este că testele psihologice  nu sunt nici EKG-uri nici ecografe generale şi cu precizie de micron. Aceste teste sunt făcute pentru a depista anumite caracteristici, calităţi sau defecte, de cele mai multe ori generale, sau axate pe ceea ce specificul meseriei cere. Spre exemplu, ca fost militar participant la misiuni de menţinere a păcii ca observator militar dar şi ca membru al unei unităţi combatante, pot spune că am dat teste diferite pentru misiuni diferite şi la rândul lor diferite faţă de testele pe care le dădeam anual,  ca ofiţer,  în cadrul testărilor de rutina, pentru că şi calităţile cerute unui ofiţer care pleacă în misiune de observare, fără pistol, fără armament, având ca unică arma mintea, calmul, tactul, calităţile de mediator şi negociator, spiritul de observare, capacitatea de a îndura şi de a lucra în condiţii de stress, ostile, fără a reacţiona, fără a-şi pierde cumpătul, diferă de cele ale unui ofiţer care pleacă tot în misiune de menţinere a păcii dar cu trupele, având oameni în subordine şi  ca principal scop  apărarea şi protejarea observatorilor, comandamentelor de misiune, convoaielor pe care le însoţeşte,  Organizaţiilor Non Guvernamentale, oficialităţilor ONU, situaţii în care se cere în primul rând  viteză de reacţie, discernământ, capacitate fizică deosebită, altruism, dar şi calităţi de luptător, un pic de agresivitate pentru a impune şi a preveni orice încercare de  ameninţare venită din exterior. Aceste lucruri ar trebui să li se spună de către psihologi acestor moderatori şi reporteri de duzină care cred că înfigând microfonul cât mai aproape de dantura câte unei victime reprezintă ţelul suprem şi un act de mare profesionalism. Pe de altă parte, aceşti psihologi ar trebui să mai facă câte un control şi să abordeze şi subiectul unor teste psihologice pentru acest gen de reporteri care într-un exces de zel nejustificat dau dovadă de „mediabalism”, regret,  nu am găsit altă rimă pentru acest canibalism al unei părţi  a presei.

Dacă lucrurile vor continua la fel atunci să nu ne mire dacă ne vom trezi cu reporteri care vor băga un microfon în tronul câte unui decedat pentru a surprinde ultimele cuvinte ale decedatului în caz că se trezeşte să facă o declaraţie de presă.

La multi ani poliţiştilor oriunde s-ar afla ei!

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5