Despre linşajul mediatic şi politic

Categoria Opinii

 linsaj

Nu se mai opreşte. Mare trebuie să fie durerea circarului Turcescu, dacă de o săptămână tot toacă subiectul Cristiana Anghel şi el  şi colegii de post dar şi Rtv-ul lui Ponta. Privind şi ascultând aceste posturi ai crede că  Nibiru a fost un bulgăraş de zăpadă pe lângă pericolul pe care îl reprezintă doamna senatorCristiana  Anghel. Roberta Anastase, Elena Udrea, Sorina Plăcintă, Monica Ritzi ( apropos, acest nume , monica devine al doilea nume  fatidic pentru politica românească după  cel de Elena) sunt floare la ureche pe lângă pericolul pe care îl prezinţă doamna Cristiana Anghel. Şi le dau dreptate, este un senator atipic, care refuză să voteze legile la grămadă, cere să fie discutate în plen înainte de a fi votate, cere să se dea dreptul parlamentarilor să propună amendamente, umblă prin comisii, face intervenţii, declaraţii politice, se opune inerţiei parlamentare şi miserupismului balcano-dâmboviţean, vrea să facă ceva, critică lipsa de perspectivă şi angajamentele propagandistice ale actualei puteri care odată instalată la putere a uitat de cei care i-au urcat acolo unde sunt. Bineînţeles că un astfel de parlamentar este periculos, pentru că face valuri şi poate trezi conştiinţa adormită a românului, iar faptul că a devenit senator pe lista unui partid mic fiind susţinută practic decât de cel care a propus-o pe listele PC, fără alte surse, fără alte propte decât propria conştiinţă, o transformă în ţintă liberă, fără riscuri pentru cel dispuşi să tragă în ea. Şi aproape toată presa a trecut la lucru, de ai spune că este Cupa Presei la Tir, faza pe ţară. Unde cauţi în media nu găseşti decât veşti despre “tupeul senatoarei”. Metoda este patentată, un ziar sau post TV desprinde dintr-un context o idee,o ipoteză, o bănuială, o întrebare, o prezintă ca ştire, iar celelalte ziare sau posturi o preiau şi o transformă în certitudine, ca ştire “beton” ca declaraţie sau provocare. Aşa s-a întâmplat cu afirmaţia doamnei Anghel care la un moment dat a spus că neprimind spaţiu de primărie pentru cabinetul senatorial, va fi nevoită săînchirieze, deşi ar fi vrut ca banii respectivi să fie folosiţi pentru plata unui salariu, nu pentru închirierea unui spaţiu, sau eventual să îşi ia o măsuţă şi un scăunel să improvizeze astfel un cabinet  senatorial. Replica a fost dată, bineînţeles în glumă, dar presa, “meseriaşii” plătiţi să scrie ce li se spune, au transformat această declaraţie în bombă de presă. Iată de exemplu cum prezintă “Libertatea” ştirea:

 “Răspunsul nu a mulțumit-o pe senatoarea PC care i-a transmis primarului că dacă nu primeşte un sediu îşi va instala o măsuţă în faţa primăriei şi va face grevă. În același timp însă, Cristiana Anghel decontează de la Parlament cheltuieli pentru un cabinet teritoriual, care, de fapt, nu există. Conform site-ului Senatului, Cristiana Anghel a decontat în luna ianuarie, pentru cheltuieli de întreţinere a unui cabinet parlamentar, suma de 4.400 lei.”

Bineînţeles că doamna Cristiana Anghel nu i-a transmis aşa ceva doamnei Olguţa Vasilescu, dar ştirea transmisă astfel avea darul de a o întărâta pe doamna primar a Craiovei şi a o face să facă declaraţii împotriva doamnei Anghel, pentru ca apoi doamna Anghel să facă declaraţii împotriva primarului şi uite aşa, două săptămâni, presa ar fi vorbit numai despre “războiul” dintre cele două doamne.Nu interesează pe nimeni că ambele doamne au declarat că nu au nimic una cu alta, asta este prea puţin important pentru “jurnaliştii” plătiţi să distrugă şi să demoleze.

Ce mai prezintă “Libertatea” şi odată cu el toată media, inclusiv televiziunile care şi-au făcut un scop din  distrugerea parlamentarilor neimplicaţi în mafia politică, este ştirea că doamna Anghel Cristiana acest “vampir” nesăţios, după ce a primit bani pentru decontul participărilor la emisiunile A3 pe vremea cînd nu era senator, după ce este învinuită ca”şi-a angajat” fata  în Ministerul Educaţiei şi că a îndrăznit să ceara o cameră la un  cămin  al Ministerului Educaţei pentru a cheltui mai puţin cu cazarea, cheltuieli care se fac din bugetul statului, deci din taxele noastre,  mai primeşte şi bani de la Senat pentru un sediu pe care nu îl are. Bineînţeles că grefată pe celelalte “învinuiri” această ştire o transformă în mama corupţilor din România. Ba, domnul Turcescu, cel opărit de amenda de 5000 lei primită de la CNA, mai vine şi prezintă drept probă irefutabilă, site-ul Senatului unde apare doamna senator că ar fi primit nişte bani pentru întreţinerea cabinetului senatorial pe care de fapt nu îl are. Bineînţeles că oamenii, luaţi la repezeală iau de bun ce prezintă domnul Turcescu, ca şi celalalte posturi, fiind convinşi că acesta nu minte şi nu poate să se joace cu datele  care sunt preluate din suese senatoriale. Aşa se face că toată lumea o vede acuma pe doamna senator drept cotoroanţa avară, dornică de înavuţire, care a apărut pe postul lui Voiculescu pentru bani, şi-a luat cameră la cămin ca să îşi “tragă” din banii  de chirie şi acuma uite, cere şi primeşte bani pentru un sediu pe care nu îl are. NIMENI ÎNSĂ NU A AVUT CURIOZITATEA SĂ INTRE PE PAGINA SENATULUI ŞI SĂ VADĂ CE ESTE CU SUMA ACEEA DE BANI ŞI CU DATELE RESPECTIVE. Ei bine, au am avut curiozitatea să intru şi ce credeţi că am găsit? Intraţi şi vedeţi şi dumneavoastră: http://www.senat.ro/FinanciarBirouri.aspx .

Din câte se poate observa, aşa e , la doamna Cristiana Anghel la rubrica “chirii utilităţi” scrie 0 adică nu are cheltuieli privind chiria, deci nu încasează bani pentru chirie pentru un sediu pe care nu îl are. Apare însă la rubrica”material întreţinere” cu suma de 4409 lei.  Ce reprezină acea sumă şi dacă este încasată sau doar are dreptul la ea, nu putem şti, până nu întrebăm pe cineva de la senat de la sectorul administrativ sau financiar. Bineînţeles însă că nu a fost nimeni interesat să afle pentru că astfel  ar fi aflat că doamna Anghel nu se află în defect, şi că acea sumă este parte din suma forfetară la care are dreptul pentru decontarea unor eventuale cheltuieli, sau că reprezintă contravaloarea elementelor de birotică pe care le-a primit de la senat ca orice senator. Domnul Turcescu, nu a avut curiozitatea sau timpul să facă o investigaţie jurnalistică adevărată şi nici interesul, atâta vreme cât “deontologia profesională” îl obligă doar să colporteze zvonuri şi informaţii trunchiate. Dar nu a avut nici măcar curiozitatea să se uite pe pagina respectivă pentru că dacă s-ar fi uitat ar fi observant că doar un număr de  35 de senatori au cabinet parlamentar, având deci dreptul la cheltuieli de întreţinere cabinet parlamentar, TOŢI CEILALŢI AFLÂNDU-SE ÎN EXACT ACEEAŞI SITUAŢIE CU DOAMNA ANGHEL. DECI 124 DE SENATORI SUNT ÎN ACEEAŞI SITUAŢIE CU DOAMNA ANGHEL, UNII AVÂND CHIAR SUME MULT MAI MARI LA RUBRICA”MATERIALE ÎNTREŢINERE” DEŞI NU AU NICI EI SEDII. Şi atunci  de ce este tratată drept mama corupţilor din România? Simplu: PENTRU CĂ S-A DECLANŞAT O CAMPANIE DE DENIGRARE ŞI DEMONIZARE CONCERTATĂ DE CELE DOUĂ POSTURI TV RESPECTIV B1 ŞI RTV pentru care doamna senator Anghel a devenit indezirabilă. Cum se poate numi o astfel de acţine decât infectă?

Pe mine însă nu atitudinea unui Turcescu mă miră, pentru că de la faza cu biblia, Turcescu a încetat să mai devină o persoană credibilă pentru mine. Pe mine mă miră atitudinea unor colegi senatori şi deputaţi care au apărut pe post de invitaţi şi au pus mâna pe piatră la îndemnul lui Turcescu şi al lui Ghiţă/Ponta. Privind acelaşi site pe care îl recomandă domnul Turcescu îi văd acolo şi pe domnul Barbu Tudor,  senator PP-DD care figurează şi el fără birou senatorial, dar cu suma de 4829, la “material întreţinere”. Păi cum domnul Barbu, dumnevoastră care de o săptămână faceţi spume la gură vorbind despre moralitatea şi cinstea doamnei Anghel, sunteţi în aceeaşi situaţie şi luaţi bani pentru cun cabinet pe care nu îl aveţi?

RUŞINICĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ DOMNUL BARBU TUDOR, RUŞINICĂ. Megem mai departe şi mai găsim în aceeaşţi situaţie, printre cei 124 de senatori fără sediu dar cu bani pentru întreţinere şi pe socrul domnului Ponta, domnul Sirbu cu suma de 5891, deci mult mai mult decât doamna Cristiana Anghel, şi pe domnul Sorin-Ştefan ROŞCA-STĂNESC cu suma de 4409 şi pe domnul Gabriel Oprea cu aceeaşi sumă ca şi doamna Cristiana Anghel. CINE VREA SĂ VADĂ MAI MULT SĂ INTRE E SITE CÂT ÎNCĂ MAI ESTE VIZIBIL.

În acest caz, se pune întrebarea de ce televiziunile şi ziarele prezintă informaţia deformat, trunchiat insinuând că doamna Anghel primeşte bani necuveniţi ? Cine  şi de ce a pornit această campanie de linşaj mediatic şi politic?

Este foare simplu pentru orice cetăţean să se intereseze la Senat pentru a afla detalii vizavi de acest subiect. Eu am făcut o cerere şi aştept răspuns. Promit să îl public, oricare ar fi el .

Şi tot legat de atitudinea oamenilor noştri politici care nu numai că nu spun adevărul vizavi de soarta unui coleg şi îl atacă doar pentru că este alfel decât ei, hai să vedem cine o critica acum trei zile pe doamna Anghel pentru că obţinuse o cameră la Căminul ministerului Educaţiei. Este vorba de nimeni altul decât marele gargaragiu Vadim Tudor care invitat şi el să dea cu piatra, înfiera cu mânie proletară faptul că doamna Anghel a cerut să primească PROVIZORIU o cameră la un cămin până la găsirea unei soluţii permanente. Ei bine, surpriză, la nici 5 zile, explodează bomba caselor pentru generali şi cine credeţi că apare acolo ? Nimeni altul decât fratele domnului Vadim Tudor, Marcu Tudor, care a primit o casă din fondul de locuinţe al MApN, deşi era senator şi  NU ERA MILITAR ACTIV. Regulamentele SUNT CLARE ÎN ACEST SENS, BENEFICIAZĂ DE LOCUINŢĂ DIN FONDUL DE LOCUINŢE AL MApN, doar cei care sunt încadraţi în acest minister. Ori domnul Marcu Tudor nu era cadru activ deci nu avea dreptul la locuinţă de serviciu, mai ales că domnia sa locuia tot cu chirie într-o casă a RAPPS. Numai că dorea să primească apartament de la MApN pe care l-a primit abuziv. Ei bine, despre acest caz domnul CVT susţine că nu a fost nimic ilegal sau imoral, că fratele său  avea dreptul să primească acea casă şi să o cumpere, fiind “ senator al României, membru în comisia de apărare a senatului”. Păi cum vine asta frate Vadim, daca esti membru al senatului ai voie să primeşti să să cumperi locuinţă din fodul unui minister pentru că eşti memnbru al comisiei de resort, dar nu ai voie să ceri pe o perioadă limitată cazare la cămin ? Domnule CVT, legea sau ţara nu este aceeaşi pentru toţi? Sau ce este voie pentru familia Tudor nu este valabil pentru familia Anghel ? RUŞINICĂĂĂĂĂĂĂĂĂ DOMNULE TUDOR, RUŞINICĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ!

Din cauza asta spun eu că s-a pornit o campanie de presă de dărâmare a unuia din puţinii senatori care nu vor să voteze fără cap dar  la două mâni, ca maimuţele, ca adormiţii ăia care au votat în sesiunea trecută aiurea o lege pentru că cel care trebuia să le arate degetul senatorial adormise in post. Halal Parlament care se pune de-a curmezişul pentru senatorii si deputaţii cu dosar penal, limitează şi îngrădesc accesul justiţiei în afacerile oneroase ale potentaţilor zilei, dar sar la gâtul celor care nu sunt ca ei şi lovesc ca animalele un om căzut pradă unui jurnalist de doi bani care face mai mult circ decât jurnalism, care face anchete de doi bani fără să se documenteze, prezentând informaţiile  trunchiat, insinuant, deformat.  

Asta este România, ăştia ne sunt aleşii.

 

Domnul Ponta, celălalt duşman declarat al doamnei Anghel pentru că aceasta a îndrăznit să spună că USL începe să depăşească PDL în nesimţire, indiferenţă şi minciună, după ce a afirmat că îi pare rău că „ a  lăsat-o să trăiască”, dă pe blogul personal o dezminţire: „Exprimarea mea în legătură cu învăţătoarea Anghel a fost una nefericită şi o regret. Am vrut sa folosesc un proverb romanesc, care reflecta, de obicei, mâhnirea in legătură cu dezamăgirea produsa de cineva. Nu am avut nici o intenţie negativ şi cred ca am fost interpretat greşit. De acum, personal, mă voi abţine să mai comentez acest subiect”. Ce să spun, mare regret! Domnul Ponta nu regretă nimic, dar a realizat că a spus -aşa cum spune de obicei-  o prostie. Cât de rău îi pare, se vede după cum se adresează: în loc să spună „senatorul  Cristiana Anghel” spune „ învăţătoarea Anghel arătând că pentru el, ca şi pentru Turcescu,  doamna nu este senator al României ci o simplă învăţătoare. Ce să spun, a vrut ă spună una şi a ieşit alta. Aşa spunea un prieten al mei când râgâia în urma unei mese copioase: „scuze, am vrut să fac ca privighetoarea şi a ieşit ca porcul !„

Mai continuă domnia sa „De acum, personal, mă voi abţine să mai comentez acest subiect!”

 Eu i-aş recomanda ca de acum să se abţină de la a mai conduce guvernul, pentru că de un an de zile nu a făcut nimic bun. Singurul lucru pe care l-a făcut a fost să bată palma cu Barroso şi Băsescu şi să pupe balamalele Înaltelor Porţi.

Urâtă clasă politică ne conduce. Dar atâta timp cât ne limităm să privim la televizor un Badea, un Turcescu, un Tudor Barbu, un Ivan, un Canacheu, o Pora, o Tatoiu,   şi să ne bucurăm când aflăm că cineva care s-a ridicat de lângă noi este lovit şi împroşcat cu noroi şi nu facem nimic pentru a-l apăra, începând să ne îndoim de ceea ce altă dată apreciam, ne merităm conducătorii, soarta şi prezentu

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS