Săptămâna regilor

Categoria Opinii, Politica 2.105 afisari

coroana regala

Săptămâna care a trecut a fost săptămâna regilor în România. Cu sau fără coroană, cu sau fără drept de înscăunare, recunoscuţi sau necunoscuţi, au inundat paginile ziarelor on line şi ale televiziunilor de parcă se pusese undeva în joc o coroană şi se dăduse sfoară în ţară că cine va reuşi să o mulţumească pe prinţesă o va lua de soţie şi juma de Românie. De ce doar jumătate? Pentru că jumădate este déjà arvunită. A mai rămas cam jumate, dacă nu mai puţin. Ce mai tura vura, cum se dădu sfoară în ţară, cum apărură peţitorii, prezentându-şi marfa şi zugrăvind-o în cele mai roz culori, deşi albastrul şi culoarea maro ar fi cele mai potrivite pentru a descrie situaţia în care se găsesc atât pretendenţii cât şi zestrea.

Ziua News ne scoate în faţă cu titlu de o şchioapă un candidat la mâna prinţesei România :”Regele Harry I de România”. Dacă te iei după titlu, ai zice că Harry şi-a depus déjà candidatura şi aşteaptă răspunsul. Numai că afară e vopsit gardul şi înauntru e leopardul. Departe de a se baza pe ceva real, articolul prezintă doar unele presupuneri nu ştiu ale cui, probabil nici măcar ale autorului ci doar ale celui care plăteşte masa, vizavi de unele manevre ale lui Băsescu de a aduce în fruntea ţării un rege, altul decât Mihai. Ipotezele avansate se bazează practic doar pe antipatia lui Băsescu faţă de Mihai şi pe cumetria sa cu Paul de Lambrino. Acuma este adevărat că nici Mihai nu mai poate reveni pe tron după ce a abdicat, nici fetele sale nu se pot sui pentru că puse pe scaunul papal ar cădea testul şi Legea Salică nu le dă dreptul. Dacă aplicăm această lege care este încă în vigoare conform Casei Regale Române dinainte de schisma lui Mihai, la tronul României pot aspira 14 prinţi toţi de Hohhenzollern, printre care şi printul Nicolae, pomenit şi el în articol, dar creditat cu prea puţine şanse, deşi legal  ar fi mult mai îndreptăţit decât Paul sau oricare alţi clienţi pomeniţi în presa română. Oricum, această listă cu pretendenţi de Hohhenzolern pare a fi motivul pentru care Mihai a rupt legăturile cu casa mamă, pentru a le tăia astfel accesul celor 14 la tronul României în varianta în care cine ştie cum s-ar ajunge la monarhie. Nu e prost valahul, ar fi spus Sinan Paşa. În ceea ce îl priveşte pe Paul de Lambrino, mai nou prezentat ca Paul de România, interesul lui Băsescu faţă de el se limitează la domeniile regale pe care vrea să le obţină cumpărându-i “drepturile de autor” . Din înălţimea palataului Cotroceni, Băsescu l-a sprijinit pe Paul să îşi ceară, susţină şi obţină o parte din averea regală, vânzând la rândul său blana ursului din pădure, cu pădure cu tot, adică aproape 50 de hectare de pădure şi promisiunea că îl va sprijini să ajungă pe tron “just in case”. Abia aştept să îl văd pe Băsescu , cu mâna pe umărul lui Paul, plângând stolojeneşte şi jelind :”Paulicăăăăăăăăăăăăăăăăăăă”. Când or învăţa capetele astea încoronate că toate acordurile “interinstituţionale” semnate cu Băsescu, au aceeaşi soartă, fundul prezidenţial ? În rest, referirea la prinţul Harry este vagă, se mai vorbeşte despre interesul lui Charles, prinţul născut să moară prinţ, pentru că Lisaveta cum ar spune baba Floarea, în primul rând nu are nici un gând de plecare şi în al doilea rând are alte gânduri vizavi de urmaşul la tronul Engliterei. Aşa că Charles nu are decât să facă propagandă Ţinutului Secuiesc şi dulceţii de fructe de pădure românească cu etichetă regală britanică.

Pe Antena 3 parcă, tot săptămâna asta am văzut la nu ştiu care emisiune (că ăştia de la Antenă îşi preiau subiectul ca pe o minge de ping pong de la unul la altul, cu zilele) am văzut spuneam un film document în care vorbea Mihai, fost de Hohenzzolern fost de România. La Antena3, încep Ştirile Zilei cu “crima odioasă din Ferentari”, unde aflăm că un copil de rom a omorât cu praştia o pasăre neagră, se încheie circul lui Badea tot cu crima din Ferentari după ce o zi întreagă s-au invitat unul pe altul toţi vorbitorii şi moderatorii de la Antene pe post de experţi pentru a dezbate subiectul, şi peste toţi şi-a dat cu părerea invitată la toate emisiunile de la toate televiziunile şi doamna Paula Iacob care a anunţat că domnia sa de mică este preocupată de bietele păsări care au fost discriminate şi se oferă să susţină în instanţă pro bono drepturile familiei îndoliate. Revenind la Mihai, fostul rege al României, acesta a apărut într-un film de epocă “nemaivăzut până în prezent” dezvăluind “adevărata istorie”şi cum a fost el oropsit de comunişti, în special după ce a primit cea mai mare distincţie a Uniunii Sovietice pentru predarea cheii Românie în mâinile lui Stalin fără vărsare de sânge RR, adică regal şi rusesc. Ce să vă spun, mi-au dat lacrimile, tocmai făceam o salată de roşii cu ceapă. Este foarte convenient să vii în faţa camerei şi să spui ceva ce nimeni nu mai poate verifica, pretinzând sau susţinând fapte sau discuţii la care numai tu ai fost martor, celălalt participant fiind dus pe altă lume. Şi eu pot spune că atunci când m-am întâlnit cu nu ştiu care persoană, decedată între timp, aceasta mi-a spus că voia să pună o bombă sub maşina lui Ceauşescu, susţinând astfel că am complotat la înlăturarea comunismului de la vârsta de 4 ani.  Cine ar putea să spună că nu e aşa? Despre predarea României şi a celor 180000 de militari căzuţi în prizonierat printr-o “inginerie” politică şi cedare a ţării nu a povestit măria sa. Şi totuşi anumite partide şi anumiţi oameni politici îl susţin şi îl tot scot pe sticlă nu neapărat pentru că ar mai avea vreun drept sau vreo şansă la tron el sau dudele din familie, sau pentru că l-ar iubi, ci numai pentru că nu îl agreează Băsescu. Aşa merge la noi, nu avem prieteni, avem numai duşmani, nu ne susţinem prietenii, urmărim doar să ne ofticăm duşmanii. Suntem români nu glugi de coceni.

Tot despre regi vorbesc acuma toate ziarele şi televiziunile, despre regele Cioabă care a făcut câteva infarcturi prin Turcia. Băsescu, cumătrul lui Mondialu, a răspuns cererii familiei regale şi a cerut doctorului Brădişteanu, acelaşi care dă cu sucsemnatul privind încercarea de a-l ţine pe Năstase în afara gratiilor să dea o fugă până în Turcia să vadă ce se mai poate face cu inima lui Cioabă. De aici conflictul internaţionalizat. Ponta îl face pe Băsescu nesimţit că l-a trimis pe Brădişteanu la Cioabă după ce l-a trimis laDNA şi poate sub acest aspect are dreptate, mai ales dacă ne gândim că la drama din Macedonia, Băsescu nu s-a deranjat să trimită pe nimeni. Ce să facem ăsta e Băsescu, ţine mai mult la neamurile lui decât la neamul românesc. Apropo de neamuri, se spune că sunt de două feluri: neamuri bune şi neamuri proaste. Încheiat paranteza.  Dar chiar şi în aceste condiţii, limbajul şi momentul ales de domnul Ponta sunt total nepotrivite. Aşa cum domnia sa  face comparaţia între cazul Macedonia şi cazul Cioabă, l-as întreba şi eu de ce nu l-a făcut pe Băsescu nesimţit când a semnat actul de coabitare, atunci nu l-a interesat pe domnul Ponta soarta românilor? Cine  a fost mai ticălos, Băsescu pentru că l-a trimis pe Brădişteanu la Cioabă, sau Ponta când a semnat actul de coabitare trădând pe toţi cei care îl votaseră? Dar una peste alta, interesant este că toată media este inflamată şi pozând toţi în  apărători ai drepturilor omului sau ale romului discută nu despre starea sănătăţii lui Cioabă, care se pare că este destul de sensibilă, ci despre cuvintele aruncate de Ponta sau actele lui Băsescu, făcând propagandă pozitivă sau negativă unuia sau altuia. Aşa cum spunea un binecunoscut premier coabitant, televiziunile şi politicienii, în frunte cu cei doi nesimţiţi după cum îşi spun unul altuia, ne servesc deopotrivă pâine şi circ. Căcălau Maria Ta!

Pe lângă casele regale recunoscute sau pretendente, a mai apărut un pretendent la titlul de rege, nu ştiu al cui, probabil tot al romilor, dacă e să ne luăm după limbajul şi ieşirile pe care le-a avut cu diferite ocazii pe sticlă. Cine e frumosul? Domnul Mircea Dogaru cel care se autointitulează protectorul societăţii româneşti, al tutulol celor fără mamă, fără tată, se declară şi domnia sa viitor rege, mai în glumă, mai în serios. Să nu uităm că şi Charles a aruncat pentru prima oară informaţia cu privire la descendenţa sa din Vlad Ţepeş acum un an, zâmbind, aşa în glumă, într-un interviu, apoi gluma s-a îngroşat şi acuma déjà istoricii Casei Regale Britanice au confirmat descendenţa. Deci “gluma” domnului Dogaru, chiar dacă nu are suport real, speră să prindă şi să se îngroaşe. De fapt este o altă încercare a istoricului de a trage atenţia asupra sa, mai ales acuma când riscă să rămână fără supuşi, dacă Ponta va pune în aplicare Legea 241 privind revenirea pensiilor militarilor furaţi prin OUG-1/2011 la cuantumul lui Decembrie 2011. Aş spune că de fapt în acest caz avem de a face cu un rege care riscă să îşi piardă coroana şi declaraţiile din ultimul timp întăresc această ipoteză. Iată ce declară plin de băşici, acest King Louie al rezerviştilor : “De câte ori să vă declar că sunt singurul care nu va intra niciodată în nici un partid şi nu va accepta nici o funcţie, decât, eventual, pe aceea de „rege” … pentru că, trebuie să recunoaşteţi că sunt mai bun decât Charles, comanditarul asasinatului Dianei, care are Alzheimer şi vine în inexistenta Transilvanie şi nu în România!… Şi oricum mai bun decat prinţul comunist Duda, inventat de generalii inculţi ai unei republici falimentare.” Nici Cioabă cred că nu se adresează aşa căldărarilor din subordine. Regele Dogaru însă nu ţine cont, când nu are cine să îl laude, se laudă singur aruncând injurii în stânga şi în dreapta. Menţionez că declaraţia este apărută pe blogul personal al majestăţii sale cu ocazia plecării “en fanfare” a mâinii sale drepte, cea cu care se scprpina după ureche, domnul Pricină Valeriu, în partidul domnului Oprea, pe care Regele Dogaru şi Prinţul Pricină însuşi, pânâ în decembrie nu îl scoteau din Regele Izmelor.Iată ce declara şi prinţul Pricină în Ianuarie 2011: ”Noi vom continua protestele. Vom continua să avem acțiuni. Este dreptul nostru. Noi nu luptăm pentru bani. Oprea poate să-mi dea mie o sută de milioane în plus că eu nu-i accept. Îi accept numai în condiția în care îmi este respectat statutul, recunoscut gradul, nu confiscat cum se întâmplă acum, şi dacă sunt scos din condiția de asistat. Eu, la vârsta mea, vreau să-mi apăr ţara. Poate am nebunia asta. Dacă sună goarna după mine, nu poate să sune după un civil. Sună după colonelul Pricină”? Sic transit gloria mundi! Se pare că din 2011 până în prezent, domnul Oprea a fost reevaluat şi de conducerea sindicatului pentru că domnul Pricină bate palma tovărăşeşte cu el, iar Dogaru nu numai că îi laudă fapta dar se mai şi răţoieşte la cei care întreabă de ce regele a semnat actul de coabitare fără acordul supuşilor. Ete aşa, pentru că noi este rege şi regele nu dă socoteală nimănui!

Tot despre familii regale vin ştiri şi dinspre Statele Unite ale SUA şi tot despre familia lui Mihai fost de Hohhenzolern, fost de România. Fiica sa cea mare, Ileana a fost arestată puţin în America tuturor posibilităţilor. Poliţia a descins la ferma familiei în urma unor sesizări privind organizarea de bătăi între cocoşi, activităţi ilegale în America. Se pare că pasiunea pentru cocoşi s-a dezvoltat în urma lipsei de fecior domnesc- adică cocoş- în familia regală, Măria Sa Mihai având numai “păsărici” în famelie, aşa cum s-ar exprima Măria sa Băsescu. Nu vreau să vin cu presupuneri privind “afacerea” luptelor interzise, dar este ştiut că orice este prohibit, este dorit şi aduce bani celor care asigură “fructul dorit”. De aici, din România, Casa Regală a transmis un comunicat trist, dar adevărat privind cazul respectiv, declarând: “întreaga Familie Regală speră că justiția americană și instanțele Statului Oregon vor soluționa în cel mai just și mai rapid mod cu putință acest caz.” Aşa să vă ajute Dumnezeu Majestate!

Una peste alta, se pare că în România, regii încep să îşi piardă coroanele sau măcar câte o perlă două din coroană. Aşa că am să închei comentariul cu un cântec pe măsură, nu fără a dori retrocedare legală lui Paul de Lambrino, dulceaţă de afine prinţului Charles, sănatate regelui Cioabă, o judecată corectă principesei Ileana şi un cap fără bube regelui Dogaru, acuma că şi-a pierdut mâna cu care se scărpina.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

5 Raspunsuri la Săptămâna regilor

  1. Anton Enache

    Mda…Autorul, adica d-l M.N., dupa un binemeritat concediu cu catelul si sotia, dupa speranta ca Romania va avea un nou imn in ritm de manele, trece la o problema decisiva: cine va fi urmatorul rege al Romaniei…Mihai I si urmasele clar ca nu, Paul Lambrino tot nu (e sprijinit de eternul Basescu (sic!)), printul Charles nu…Ca urmare, daca nu cumva vreo fata a lui Mihai I isi face operatie de schimbare de sex, poporul roman va alege presedinte pe Antonescu-Cacarau care se va comporta ca un rege, dupa cum ii este caracterul…adica va dormi pana tarziu, va sta pe „tron” restul zilei si noaptea va discuta cu ceilalti regi, asi, dame etc. prin cazinouri…E de facut o remarca: rolul deosebit de important al monarhiei romane in faurirea statului unitar si modern roman in perioada antebelica…Mai departe, chestia cu bulibasa-„rege” Cioaba. Iar eternul-obsesivul Basescu: daca dr. Bradisteanu (recunoscut ca mare cardiolog dar si ca mare ciubucar) nu vroia sa se duca, gasea el un motiv. Dupa cate stiu inaintea dr. Bradisteanu a fost si dr. Arafat la Cioaba. Ponta copy-lotul a facut ciocul mic in acest caz ca si d-l Neacsu. Oare de ce? Referitor la cei doi politruci dun fruntea SCMD la ce va puteti astepta d-le Neacsu? Am citit si eu atacul furibund si imud al lui Dogaru (nu-i spun col. pt ca nu a facut liceul sau scoala militara ca noi amarestenii) la d-vs (cred ca de d-voastra era vorba in comunicatul ala). L-ati suparat rau de tot. Asa ca acum tin cu d-voastra…Doamne ajuta!

  2. Domnule Anton,
    Nu stiu dee cat timp tineti geana pe mine si cu ce scopuri, dar daca v-am facut cumva impresia ca ma dau in vant dupa cei doi Dalai Lama ai USL, inseamna ca stati destul de rau ca sa nu spun prost, cu aptitudnile interpretative. Cred ca sunt unul din putinii care a spus de la aparitia USL ca aceasta alianta facuta intre un las si un escroc(va las sa ghiciti cine e unul si cine e altul) nu va tine mult. Oricum nu se va sfarsi asa cum spera lasul, dar nici cum tragea sforile escrocul. A,mandoi vor pierde. Nu stiu daca va castiga Băsescu sau partida lui, dar USL-ul, acest mare anus contra naturii nu va termina bine nici jumatate de guvernare. A tinut prea mult chiar, doar datorita adormitului care a reusit sa isi convinga subalternii ca intelegerea lui cu Ponta e solida. Dar in ultimul timp tot mai multi liberali i se ridica in cap realizand ca au pariat pe un cal mort.
    In ceea ce priveste monarhia, desi mi se imputa ca as fi nationalist(dar cei care o fac nu explica termenu),daca ar fi sa fie monarhie, as prefera sa am ca rege pe unul care si-a nomorat sotia decat pe unul care si-a tradat armata si tara. Aici trebuie sa ii dau dreptate lui Basescu. Daca aarafat a fost la Ciaoaba trimis de Basescu sau mai stiu eu cine, nu am avut la cunostiinta, dupa cum ati sesizat am fost la munte rupt de stirile televiziunilor, deci chestia cu ciocul mic este gratuita.
    Despre atacul lui King Louie nu am ce comenta, asa cum ati spus, la ce te poti astepta de la unul ca el decat la atacuri infecte, ”voalate” dar tot infecte. Il inteleg, altii se aranjeaza, el a apucat sa se jure ca nu ” se vinde” chiar daca bate palma pe ascuns si semneaza acte de coabitare cu cei pe care se face ca ii dispretuieste oficial si acuma da disperat din maini si din picioare pentru ca isi va pierde coroana si ramane fara masina, fara benzina, fara mese ”oficiale”, nu il mai cheama nimeni la tv sa faca clabuci. Asta e. Nu toti stiu sa piarda.

  3. Anton Enache

    D-le Neacsu nu am nimic cu d-voastra. Comentez si eu ironic, daca v-am jignit imi cer scuze. Apreciez ceea ce faceti, iar faptul ca in unele chestii nu suntem pe aceasi linie nu are nicio importanta. Polemica in limitele bunului-simt este productiva si interesanta. Chiar dupa prima postare cand am iesit din casa am gasit in cutia postala un plic de casa de de pensii sectoriala a mapn cu o noua decizie de pensie(de fapt copia xerox a deciziei din martie 2011) prin care imi reduce pensia cu 25%. Mentionez ca am iesit la pensie la termen, colonel, Academia Militara, facultate de electronica, studii postuniversitare in tara si strainatate, diploma de merit pentru participare la aplicatie NATO (prima in 1999 cand inca nu eram in NATO), dar acum am pensia cat a unui subofiter sef de magazie cu sau fara liceu…Ce tara este asta? Ce fel de oameni o conduc? Sanatate d-voastra, sotiei, catelului si celor dragi…Doamne ajuta!

  4. Domnule Anton,
    Sunt in masura sa accept ironia, atunci cand este justificata. Faptul ca am fi sau nu de acord asupra unor probleme punctuale in unele cazuri, nu inseamna ca trebuie sa facem misto doar asa de amorul artei de cate ori ne intalnim. Daca ai ceva de reprosat, fa-o pe fata, spune ce anume deranjeaza, altfel, ironia prost aplicata atrage raspunsuri ne dorite. Situatia dumnevoastra si conflictul cu Casa de pensii nu sunt singulare, suntem mii in aceasta situatie, dar nu eu sunt vinovat de aceste magarii asa ca va rog sa va indreptati ironia asupra celor care se fac vinovati. Repet, accept critica, accept ironia, accept puncte de vedere diferite, dar justificate, indreptatite, nu asa de dragul de a exersa anumite celule, de a excita anumiti centri nervosi sau de a alimenta un orgoliu. Sper ca ati inteles mesajul meu asa cum a fost emis si nu veti trage concluzii gresite. La pregatirea dumnevoastra ar fi pacat sa va contraziceti singur.

  5. Lt .Col.r SLAVEANU GEORGE

    Ca si in 1950,istoria romanilor o fost siluita de catre neaveniti si dupa 1989.Datorita acestui lucru,oameni pe care de altfel ii stimez,isi insusesc cu constiinciozitete teoriile tendentioniste postate in fituica Historia de catre un jurnalist dubios,dar bine platit ,care nu cu mult timp in urma nastea pui de clota vii in presa postrevolutionara.Cred in continuare in momarhia constitutionala,singura capabila sa scoata tara din marasm.Romania a avut in ultima perioada patru presedinti care nu au adus nimic bun tarii.Ultimii trei au reusit cu brio sa distruga tot ce era mai bun in tara:economia in general,invatamantul,sistemul sanitar,armata si industria de aparare,siguranta publica si speranta in mai bine a populatiei.Asa ca este bine sa invatam si sa luam in consideratie istoria adevarata nu indoctrinarea ordinara practicata de presa lui Adamescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5