Duşamalizarea armatei

Categoria Despre Armata

dusa

A MUŞAMALIZ//Á ~éz tranz. 1) (fapte reprobabile) A tăinui în mod intenţionat, prezentând într-o lumină favorabilă. 2) (lucruri neplăcute) A ţine sub tăcere pentru a da uitării. /muşama + suf. ~iza

Se mai poate spune a palma, a pune batista pe ţambal, a închide ochii la ceva, a face pe niznaiul, a mătrăşi, a cocoloşi, etc. Asta pentru activităţile civile. În armată  aşa ceva nu există, armata este formată din supra oameni, ostaşul român nu se îmbolnăveşte, nu face buba, nu plânge, nu doare,  de la Peneş Curcanul încoace, nici drumul nu i se mai pare atât de lung, acuma vine acasă cu Hercules. În armată nu se muşamalizează nimic, avem un ministru al apărării care duşamalizează.

De unde vine termenul? De la cel care se află acuma nu la conducerea armatei, căci nu el o conduce, el decât execută ordinele celor care o conduc, el e doar pus în fruntea ei ca o coajă de castravete, ca să aibă lumea în cine să arunce cu roşii. Domnul Mircea Duşa, vremelnicul ministru al armatei a ajuns în această funcţie după ce se remarcase mai întâi la Ministerul de Interne. La interne a ajuns în August 2012 după scandalul cu listele de la referendum când Rus a jucat pe mâna lui Băsescu iar Ponta s-a făcut că îl pedepseşte de ochii şi gura lumii, deşi  fusese coautor la manevre. Că este aşa stă mărturie şi postul care i se pregăreşte lui Rus.

Duşamalizarea listelor

Deci Duşa este adus la interne după scandalul listelor  care risca să scoată la suprafaţă ceva ce Ponta nu voia să se afle. Duşa vine la interne şi duşamalizează cazul atât de bine încât de atunci şi până acuma nu a mai pomenit nimeni nimic de liste. Bun băiat. Drept răsplată este trimis la apărare pentru că acolo în timp ce el îngropa listele de la interne, Dobriţoiu dezgropa printr-un audit alte mânării. Lumea începe să pună întrebări, rezerviştii  cereau să fie pedepsiţi vinovaţii, şi totul risca să ducă la sforarul  abuzurilor  din armată începând de la avansările şi acordarea de grade pe criterii de simpatii politice  şi terminând cu vânzări de terenuri ale armatei, calcularea după ureche a pensiilor, promovarea în funcţii de conducere a unor nulităţi care aveau doar calitatea că ştiau să bată din călcâie. Sforarul se ştia, îl ştie toată lumea îl ştie şi finul Ponta şi tocmai de aceea din Decembrie 2012 după ce a reuşit să păcălească electoratul cu dreptatea sa până la capăt l-a schimbat pe Dobriţoiu care nu îl iubea pe Oprea la fel de mult cum îl iubeau el şi Băsescu, cu Duşa. De ce ? Păi erau multe, multe lucruri care trebuiau duşamalizate şi cine era mai potrivit pentru asta ? Este adevărat că la formarea guvernului nici Duşa nici Stroe nu fuseseră prea încântaţi să îl aibă pe Oprea supervisor dar au avut de ales ori miniştri cu Oprea direcţional, ori nimic. De la bun început cei doi au acceptat compromisul de dragul funcţiei, ba mai şi dădeau declaraţii că nu au nimic cu Oprea, că e colegul lor, mai trebuiau să spună că dacă nu erau insuraţi l-ar fi luat de nevastă, ca să convingă lumea că nu există probleme în guvern.

Duşamalizarea  auditului

Ajuns ministru la apărare, cu Oprea dirijor, Duşa nu a făcut altceva decât să duşamalizeze deşi se lăuda că el nu va ţine cont de nimic, că el nu îl cunoaşte nici pe Oprea nici pe Dobriţoiu, el este ministru la apărare, nu altcineva. Ei, ce să spună şi el, trebuia să joace rolul lui Titi Durul. Întrebat dacă va sprijini cererile pensionarilor privind apariţia unei legi reparatorii pentru cei cu pensile scăzute după ureche, ardeleanul Duşa declară că el nu este cârpaci, el se va ocupa de legea pensiilor militare că el urmăreşte obiective mari, nu peticeli. Juca tare omul, dar doar din voce. Forţat de protestele rezerviştilor care cereau scoaterea la suprafaţă a Auditului executat de Dobriţoiu şi pedepsirea vinovaţilor, Oprea scoate pe genunchi un proiect de lege reparatorie care înainte de toate prin expunerea de motive scotea în evidenţă faptul că “neîmplinirile” din procesul recalculării pensiilor se datorează condiţiilor improprii de păstrarea a arhivelor, nicidecum unor ordine aiurea sau amatorismului celor care au pus în aplicare L-263 sau proastei croieli a legii. Şi uite aşa a apărut L-241/ 2013 care duşamalizează toate abuzurile făcute de Oprea în procesul recalculării pensiilor, dând celor nemulţumiţi dreptul la pensia dinainte de Decembrie 2010 dar blocând-o pe termen nedefinit. Bineînţeles  Croitoraşul cel Viteaz nu mai spune că el nu este cârpaci, dimpotrivă, se laudă că a reparat o nedreptate şi promite altele .. el le spune reparaţii dar de fapt vor fi tot nedreptăţi, sau dacă vreţi va fi dreptatea lui Ponta. Se preconizează un pachet de legi care cică ar cuprinde o nouă lege a pensiilor militare şi un nou regulament de funcţionare a MApN care cuprinde atâtea articole   în defavoarea  elementului militar câte nu au cuprins toate legile de la Cuza încoace. Şi totuşi Duşa o prezintă ca pe o mare realizare. Da, realizare a clanurilor de partid, a clientele poltice care îşi vor subordona logistica şi serviciul de informaţii al armatei cu care politicul va stăpâni şi dirija armata.

Duşamalizarea scorpionilor

Prin august 2013 prefăcându-se că vine la înmormântarea  fostului “ministru al apărării echipei naţionale de fotbal” Costică Ştefănescu, domnul Duşa începe o anchetă  cauzată de unele plângeri  privind selecţia “Scorpionilor Roşii”  din Craiova care plecau în misiune. Conform declaraţiiilor sale de atunci „Sunt 7 plângeri. Va fi o anchetă de lungă durată. Am dispus controale şi voi lua măsurile necesare, iar dacă sesizările sunt adevărate cei vinovaţi vor plăti”. Presa vorbea de 100 de plângeri, dar  presa uneori mai umflă cifrele. Ancheta a durat nu mai mult de 45 de zile iar rezultatul a fost conform aşteptărilor, “niciunul dintre cei 850 de militari chestionaţi nu a declarat că i-ar fi fost solicitată mită.”Păi nici nu se putea altfel, din mai multe motive: în primul rând că reclamaţiile nu se refereau la scorpionii roşii şi în al doilea rând pentru că însuşi ministrul Duşa se implicase şi când Duşa se implică, rezultatul nu poate fi altul decât duşamalizarea. Deci domnul Duşa cu bună sau rea ştiinţă declarase presei că urmează să efectueze o anchetă la “Scorpionii roşii”  dar de fapt vizaţi erau alţii. Şi atunci cum să vindeci boala dacă omul spune că îl doare capul iar tu îi tratezi fluierul piciorului?

Duşamalizarea unei încălcări de consemn  

În data de 18.09.2013 prin comunicatul de presă al MApN aflăm că la UM 01541 Târgu Jiu a fost găsit decedat prin împuşcare caporalul Adrian Toader în timpul efectuării serviciului de pază. Acesta a fost găsit împuşcat în post. Apoi din presă se află că acesta îşi curăţa arma, deci “nimic anormal” şi s-a împuşcat accidental.  Citind mesajul destul de lapidar şi lipsit de datele necesare, un neavizat ar spune  ”săracul militar, a murit în timpul serviciului, măcar armata va da o pensie familiei şi îl va îngropa cu onoruri militare.Cine însă a făcut armata ştie că dacă acesta se afla în post NU AVEA VOIE SĂ SE JOACE CU ARMA , NICI MĂCAR SĂ VERIFICE DACĂ ARE CARTUŞE ÎN ÎNCĂRCĂTOR. Regulamentul serviciului de gardă şi garnizoană spune clar că militarului aflat în postul de santinelă ÎI ESTE INTERZIS SĂ … mănânce, fluiere, cânte, joace,  sau să facă orice activităţi care i-ar distrage atenţia de la îndeplinirea serviciului de pază”. Deci militarul încălcase consemnul, în mod normal pentru o astfel de faptă, darcă ar fi rămas în viaţă, ar fi trebuit judecat şi condamnat pentru încălcare de consemn. Dar armata, a zis că nu e bine să ne “încărcăm” cu astfel de evenimente sau să ştie toată lumea ce se întâmplă la noi, că militarii fac în post şi lucruri pe care nu trebuie să le facă, aşa că fapta în sine a fost duşamalizată, cosmetizată în aşa fel încât să nu arate slaba pregătire a militarilor ci doar privaţiunile şi servituţile serviciului militar.

Duşamalizarea cartei albe a apărării

Recent a apărut- probabil din greşeală- Carta Albă a Apărării din care cetăţenii află unii cu indiferenţă alţii cu bucurie şi alţii cu groază că armata României la această oră nu este capabilă să îşi îndeplinească misiunea sacră pentru care este ţinută şi plătită de cei care încă mai produc efectiv ceva în România, pentru că nivelul ei de operativitate este scăzut la 40% . Adică o maşină  mai are cam 2 roţi operaţionale din 4,un pluton de infanterie mai poate conta pe o grupă de militari ca efectiv combatant, baza logistică este asigurată pentru doar 40% din efective, celelalte pot să moară de  frig, cald, sete sau foame după 10 zile de nemâncare dacă nu cumva sunt toţi copii  învăţătoarei  Anghel Cristiana, care acuma ar trebui  clonată spre binele ţării, baza materială pentru instrucţie asigură instruirea a doar 40% din efective, ceilalţi se instruiesc privind teştoasele ninja pe computer, iar dacă începe un război, militarii vor avea gloanţe doar pentru o oră. De fapt asta cu gloanţele este déjà dovedită, acum 10 zile un fost cadru militar decedat la Oradea a fost înmormântat fără celebrele şi meritatele salve pentru că militarii din plutonul de gardă nu aveau muniţie de manevră, nu mai erau în depozit. Ce face domnul Duşa, ministrul apărării? Iese pe post şi duşamalizează. Ascultându-l ce aberaţii spune te întrebi ce caută acolo unde este. Domnia sa dă vina pe .. micşorarea efectivelor şi profesionalizarea armatei.

“Aş ruga pe cei care vor să aibă o imagine completă despre Armata Română să-l citească de la primul capitol până la ultimul şi o să vă daţi seama că este chiar un document foarte serios, pentru că, atunci când vrei să stabileşti obiectivele pentru viitor, trebuie să analizezi situaţia de fapt, să analizezi felul în care Armata României s-a restructurat după 2004, când a devenit stat NATO, pentru că vedeam o ştire că s-a ajuns de la 330.000 de militari la 80.000 de militari. S-a ajuns la o cifră care este optimă pentru a îndeplini misiuni în cadrul NATO. Nu uitaţi că, atunci când Armata României avea 330.000 de militari, Armata era obligatorie şi efectivele Armatei erau formate din militari în termen. Odată cu restructurarea armatei şi cu trecerea pe principii NATO, s-a trecut la o armată profesionistă, care poate să îndeplinească misiunile pe care le avem în cadrul NATO şi misiunile privind siguranţa naţională cu efectivele care au fost planificate”, a precizat Mircea Duşa, adăugând că forţa unei armate nu stă în numărul de militari, ci în numărul de unităţi operative care pot îndeplini misiunile.”

Este incredibil cu câtă pasivitate trece pe lângă acest bilanţ cutremurător. Raportul arată că ARMATA ROMÂNĂ SE GĂSEŞTE LA DOAR 40% DIN CAPACITATEA NECESARĂ ÎN ACEST MOMENT, iar el vorbeşte de scăderea efectivelor şi lipsa militarilor în termen. Domnule Duşa, sunteţi cu toate ţiglele pe casă? Păi în primul rând faptul că nu mai avem 300000 de militari ci doar 80000 ar trebui să fie un punct  în favoarea ridicării calităţii armatei pentru că avem mai puţini oameni de hrănit, echipat, instruit, asigurat logistic. În al doilea rând dispariţia serviciului militar obligatoriu şi profesionalizarea armatei ar trebui de asemenea să  fie un motiv de bucurie, pentru că nu mai avem în armată militari neinstruiţi, ci “profesionişti” care ar trebui să ridice nu să scadă gradul de operativitate. Dumneavoastră însă aveţi impresia că toată lumea vă înghite gogoşile pentru că aşa e ordin . Probabil jurnalişti ca domnii Turcescu sau   Chiriac care au primit grade în rezervă la apelul bocancilor şi se plâng apoi că li s-au luat “nemeritat” înapoi vor pune botul la explicaţiile dumneavoastră dar oricine a făcut armata (dar  nu de râs, ca Oprea, Onţanu,  sau dumneavoastră), ştie că aţi făcut nişte afirmaţii nu hilare ci de tot plânsul. De plans este şi starea armatei la ora aceasta iar dumneavoastră încercaţi să duşamalizaţi situaţia cu explicaţii de doi bani. Cum puţeţi afirma că “armata e capabilă să execute orice misiune, fie că este vorba de misiuni în afara teritoriului României, fie că este vorba de misiuni în interiorul ţării, fie că este vorba de misiuni umanitare “ când este operativă în proporţie de 40%? Faptul că trimiteţi în misiuni câte o fregată, un pluton sau o companie de soldaţi echipaţi cu mari eforturi cu ţinute luate din toate depozitele armatei, cu tehnică din ştocul de mobilizare sau primită de la americani, bocanci care nu ţin 6 luni de zile şi până şi steagurile, lenjeria intimă şi bateriile de lanternă  sunt făcute în China, nu înseamnă că armata României poate executa orice misiune, ci că din toată armata României abia dacă reuşiţi să faceţi un batalion sau două complet echipate pentru război, dar un război de 3 zile, că mai mult nu facem faţă, nu avem resurse. Cu asta vă lăudaţi domnule Duşa, asta înseamnă că armata poate executa orice misiune? Ce încercaţi să duşamalizaţi? Incompetenţa, lipsa de interes, amatorismul, servilismul politic, sau trădarea intereselor ţării şi sabotarea capacităţii de apărare a ţării? Nu vă jucaţi cu cuvintele domnule Duşa, când vorbiţi de apărarea ţării. NU MAI CÂRPIŢI SAU PETICIŢI sacul domnule Duşa, că ar putea să vă coste.

Duşamalizarea TSPT

TSPT înseamnă în termini de specialitate,  tulburare de stres posttraumatic sau cum îi spun americanii PTSD(POST TRAUMATIC STRESS DISORDER)şi se referă la efectele pe care misiunile de război sau menţinere a păcii sau acţiunile militare din teatrele de operaţii le au asupra combatanţilor. Americanilor le-au trebuit mai multe misiuni, zeci ani grei de război şi evidenţe indubitabile pe care nu le mai puteau ascunde pentru a recunoaşte până la urmă oficial că militarii sau personalul care ia parte la acţiuni “umanitare” militare în afara graniţelor se întorc cu psihicul afectat,  la unii iremediabil, că merită o atenţie deosebită, tratament îndelungat şi  unele compensaţii financiare, ca să se poată trata şi să poată redeveni oameni întregi măcar aparent. Acuma nimeni din armata americană nu mai ascunde fenomenul, nimeni  nu se fereşte să îl recunoască, nici cei afectaţi nici cei care trebuie să îi protejeze.

La noi deşi fenomenul se manifestă la fel ca  la toţi militarii din toate armatele lumii, autorităţile se feresc să admită, să recunoască, să declare că există astfel de fenomene deşi se lovesc de ele. Cine spune că vederea  colegului de lângă tine zburând prin aer şi sfârtecat de o mină nu te afectează şi nu te marchează, nu ştie ce vorbeşte. Pe data de 06.09. 2013 a apărut pe Gândul Info un document sau material semnat de Florin NEGRUŢIU şi  Alina Matis, extrem documentat şi realist pe care îl recomand tuturor celor cărora le pasă de viaţa militarilor. Articolul conţine declaraţii ale unor specialişti, date, informaţii, explicaţii care ne arată că practic la această oră se duşamalizează acest subiect pentru că în concepţia unora asta ar scădea prestigiul armatei române. Uite domnule, să declari că conducerile de partid şi de stat au adus apărarea ţării la nivelul şi înzestrarea din 1918 este un motiv de laudă, dar să admiţi că românul este făcut din carne, oase, sânge şi că suferă efecte ale unor situaţii deosebite este o ruşine. Nu ştiam asta, dar aflu acuma. Este la fel de adevărat că la români a merge la psihiatru este echivalent cu a te declara nebun, pentru că la această oră educaţia noastră este rămasă în urmă cu 100 de ani, dar asta ar trebui să se reflecte doar la nivelul mentalului omului mediu, care încă nu conştientizează cu adevărat necesitatea tratării psihicului ca pe orice boală, sau vaccin  antitetanos, dar la nivel conducere şi mai ales al medicinei militare care este prima care întâlneşte forme extreme ale TSPT este necesară o viziune realistă.

În fapt însă, faptele, efectele se duşamalizează pentru că pe de o parte “nu dă bine” la imagine să recunoşti că militarii sunt afectaţi de ceea ce li se întâmplă prin teatrele de operaţii (fie din cauza acţiunilor de război fie din cauza unor comandanţi la fel de obtuzi ca şi cei de la conducerea ministerului), iar pe de altă parte, a recunoaşte acest fenomen ar implica şi nişte măsuri profilactice  dar şi post efect, care cuprind nu numai tratarea acestor efecte ci şi măsuri compensatorii financiare pe care guvernul, ministerul, ţara nu sunt capabile să le suporte. Şi atunci ce facem ? Îi trecem în rezervă pe cei cu astfel de probleme, le găsim alte boli, că doar îi consultă medicii noştri din sistem, îi declarăm inapţi, dar nu datorită participării la misiuni votate şi stabilite de parlament ci datorită unei structuri psihice precare. Cu asta armata, guvernul, s-au spălat pe mâini, nu plătesc nimic, nu iau măsuri, nu înfiinţează centre de recuperare, nu pregătesc specialişti, nu  studiază cauzele ca să poată înlătura efectele, nu iau nici un fel de măsuri în teatrele de operaţii, nu văd şi nu recunosc nimic. La întoarcerea militarilor din misiuni, armata îi cazează cu neveste sau prietene  două săptămâni în  Hotelurile militare de la Predeal,Sinaia, unde cică stau la “recuperare” sub atenta privire a unor psihologi, dar de fapt  “recuperezează” lunile de abstinenţă sexuală şi bahică şi cu asta armata se freacă pe mâini ca Pilat din Pont, gata i-a recuperat. Jalnic, dramatic pentru ceea ce înseamnă armata română, dar  la ora asta NIMENI NU VREA MAI MULT, toată lumea se preface că nu se întâmplă nimic, cine deschide gura este “ajutat” să o inchidă, totul se duşamalizează.

Toate aceste fenomene se petrec în armata română a zilelor noastre, le vedem, le auzim, le comentăm mai mult sau mai puţin şi mergem mai departe. Peste câţiva ani când vor începe atentatele asupra bazelor militare americane din România nu vom mai avea nici cu cine să asigurăm paza obiectivelor şi atunci vom ceda cu bucurie misiunile naţionale prietenilor din NATO  care vor avea ei grijă să transforme ţara noastră în teatru de război pentru apărarea intereselor lor. Noi cu sângele şi benzina, ei cu rachetele şi maşina. Trăiască armata română cât mai există.

http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Craiova/Stiri/Ancheta+la+final+Scorpionii+rosii+nu+au+dat+mita

http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/08/28/ministrul-dusa-ancheteaza-4937

http://www.resboiu.ro/ministrul-dusa-fata-in-fata-cu-carta-alba-a-apararii/

http://www.ziare.com/mircea-dusa/ministru-interne/mircea-dusa-neaga-cearta-din-cauza-lui-oprea-este-prietenul-meu-1207915

http://www.ziare.com/mircea-dusa/ministru-interne/guvernul-ponta2-cine-este-mircea-dusa-ministrul-apararii-1208124

http://www.gandul.info/interviurile-gandul/sindromul-nu-cum-trateaza-armata-romana-stresul-posttraumatic-11285959

http://www.gandul.info/omul-care-nu-exista-cum-arata-cu-adevarat-armata-romana-militarul-diagnosticat-cu-stres-posttraumatic-ascuns-de-oficiali-ma-vedeam-cu-arma-in-gura-11657711.html

 

 

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

12 Raspunsuri la Duşamalizarea armatei

  1. suciu nicu

    Esti tare Marine! Oare „te citeste”? Bretonel asata venit de la Primaria din Toplita(toata stima pentru oamenii de acolo) se vede pe cai mari mintind cu nerusinare. Mai Marine, imi vine sa dau cu toate cartile „militare” de pamant. Nu stiu marii teoreticieni militari dupa care am invatat au fost mai prosti ca bretonatul asta? Mi-e scarba Marine pentru ca ne-am lasat calcati in picioare de nulitati de genul acesta.

  2. Vere, om ajunge mai rau decat iti poti inchipui .

  3. Lt .Col.r SLAVEANU GEORGE

    Care armata nationala?la o asa adunatura de famfaroni care se fudulesc cu pusti de soc si cu performante in mersul cu cercul,un ministru cum este Dusa,este perfectiunea intruchipata.AFERIM!!!

  4. Cristi

    V-as ruga sa nu mai judecati profesionalismul armatei romane dupa regulile care va guvernau pe vremea cand erati activi si era suficient sa fi cuminte ca sa ai o ascensiune „normala” in cariera. Va garantez, si va asigur ca va cunosc, ca nu ati intelege nimic din procedurile actuale. armata nu se mai limiteaza la instructia de front!!!! Nu am nimic de comentat la partea politica a problemei dar va rog sa ma credeti ca armata romana nu mai e formata di alcoolici care asteapta „recuperarea” dupa misiune ca sa-si dea in petic. Imi pare rau ca nu intelegeti noile generatii si eforturile care se depun pentru a pastra armata asta „cu pusti de soc” la nivelul altor armate decente.

  5. Cristi,
    Despre ce vorbesti aici? Vrei oare sa spui ca esti multumit de conditiile oferite de guvern si minister armatei? Vrei sa spui ca dotarea armatei se ridica la nivelul statelor occidentale cu pretentii? Vrei sa spui ca instrucţia pe care o fac elevii in scoala militara este suficienta pentru activitatea pe care o desfasoara in unitate? Vrei sa spui ca militarii activi sunt multumiti de ceea ce primesc de la tara si guvern? Daca asta vrei sa spui, spune. Daca vrei sa spui altceva, spune. Eu nu am spus ca trebuie sa faceti instructie de front sau ca armata este formata din betivi. In ceea ce priveste „recuperarea” post misiune, poate imi spui dumneata ce face ministerul pentru recuperarea psihica sau eventual depistarea celor cu probleme post mission.Sau poate imi spui ce masuri a luat ministerul cand intr-o unitate aflata in misiune 40 de militari au facut cerere de repatriere si trecere in misiune. Ce masuri s+au luat_ Au fost convinsi sa lase ciocul mic si sa nu mai spună şi la altii ce s-a intamplat . Te multumeste asta? Atunci spune baiatule, poate asa vei fi promovat că daca stai in banca ta si nu dai din coate nu ai nici o şansă.

  6. Anton Enache

    D-le Marin, eu consider ca cei 40% reprezinta pentru armata un motiv de mandrie! De ce? Pentru ca in alte domenii: sanatate, educatie, constructii de drumuri etc. cifra de operativitate este probabil mult mai mica. Sigur doar la bagarea banilor nostri in buzunare politicienii obtin coeficienti de peste 90%. Iar Dusa ca fost activist utc sau pcr atata poate. Face si el ce stie mai bine: mananca kakat…Doamne ajuta!

  7. Domnule Enache, propabil ca asa gandeste si Dusa, ca cei 40% sunt un prilej de mandrie si de lauda. In ceea ce priveste deucatia si invatamantul, nu stiu daca la ei s-au redus afectivele si unitatile in acelasi procentaj cu cele ale militarilor, dar situatia lor nu este mai infloritoare. Diferenta este doar ca daca incepe o molima un virus, undeva se va gasi un virus, OMS va trimite vaccinuri si scapam in maxim cateva luni. Daca incepe un razboi mai ales pe teritoriul tarii, nu va trimite nimeni un vaccin anti razboi, si iar armata nu are cu ce lupta iar pierderea razboiului inseamna disparitia natiunii, nu pe cateva luni ci pe ani , poate secole, poate definitiv. Sunt create toate conditiile.

  8. Lt .Col.r SLAVEANU GEORGE

    Asi vrea sa spun pentru stiinta tanarului si increzatorului domn Cristi,ca in parioada in care noi astia depasitii si betivii,activam in armata nationala a Romaniei nu aveam cunostinta de notiunea recuperarii.Atunci cand reveneam din misiuni sau dupa luni de zile de munci agricole sau industriale, trabuia mai intai sa randuim lucrurile in cazarma,apoi treceam la program normal.

  9. HUMOR NEGRU

    prelungeşte viața
    La 110 ani împliniţi recent, Reginald Dean, născut în Tunstall pe 4 noiembrie 1902, este cel mai bătrân bărbat din Marea Britanie. Trăieşte în Derbyshire din 1947, iar de-a lungul vieţii sale a fost martorul a două războaie mondiale, a fost preot în armata britanică şi învăţător timp de 10 ani, fiind căsătorit de 3 ori.
    Rugat să-şi dezvăluie secretul longevităţii, seniorul a mărturisit candid: lenea!
    Mulţi au crezut că e doar o glumă, însă studii recente vin să demonstreze că un consum mic de energie poate să ne ajute să trăim mult şi bine.
    Persoanele care nu prea se înghesuie să muncească şi care au oroare de exerciţiile fizice bănuiau de multă vreme acest lucru, dar acum a fost confirmat de oamenii de ştiinţă: lenea prelungeşte viaţa!
    Cei care se trezesc în zori şi sunt agitaţi toată ziua îşi pregătesc din tinereţe mormântul, susţine dr. Peter Axt, expert în sănătate publică, citat de Daily Mail. El recomandă să lenevim jumătate din timpul nostru liber, în loc să ne căznim să mergem la sală ori să facem jogging.
    Dr. Peter Axt şi fiica sa, dr. Michaela Axt-Gadermann, au publicat o carte (“Bucuria Lenii: Cum s-o laşi mai moale şi să trăieşti mai mult”) în care explică pe larg faptul că toţi oamenii posedă o cantitate limitată de “energie vitală” şi că viteza cu care este consumată, determină precis speranţa de viaţă a fiecărei persoane.
    Cei doi mai spun că activităţile care sunt mari consumatoare de energie, precum “trasul de fiare” într-o sală de forţă, accelerează îmbătrânirea şi fac organismul mai susceptibil la îmbolnăvire. “Un stil de viaţă mai relaxat este important pentru sănătate…
    Dacă ai o viaţă stresantă şi faci exerciţii fizice în exces, organismul produce hormoni care determină instalarea hipertensiunii”, afirmă Axt-Gadermann.
    Ea a adăugat că una dintre diferentele-cheie între oamenii mai leneşi şi cei hiperactivi este că organismele mai active produc mai mulţi “radicali liberi” molecule instabile de oxigen despre care se crede că ar accelera îmbătrânirea.
    Mai mult, “lenea este, de asemenea, importantă pentru un sistem imunitar sănătos pentru că celulele specializate în apărarea organismului sunt mai puternice în condiţii de relaxare decât în situaţii de stres”. Iar în timpul relaxării şi metabolismul este mai lent, producându-se mai puţini radicali liberi.
    Atât Axt-Gadermann, 34 de ani, cât şi tatăl său, în vârstă de 65 de ani, au fost alergători de cursă lungă (fond), ceea ce le permite să susţină că vorbesc în cunoştinţă de cauză.
    Totodată, ei afirmă că râsul este o alternativă mai sănătoasă decât alergarea sau exerciţiile fizice.
    În carte, cei doi cercetători mai spun că lenea este foarte bună şi pentru creier. Asta pentru că exerciţiile fizice sau stresul duc la producerea unui excedent de cortizol, un hormon care vatămă neuronii provocând pierderi de memorie şi senilitate prematură.
    “Lenea nu e nimic altceva decât o obişnuinţă de a te odihni înainte de a obosi” spunea Jules Renard. Iar butada, foarte reuşită, ar avea o mai mare aplicabilitate dacă societatea n-ar culpabiliza statul degeaba,
    fie el şi pe termen foarte scurt, întreţinând totodată un veritabil cult al muncii asidue şi al activităţii fizice.
    Nota Bene: Bătrânii noştrii spuneau despre o persoană leneşă: Ăsta trăieşte 100 de ani şi uite… s-a dovedit că aveau dreptate.
    Lenea ca factor de progres al omenirii
    Robert A. Heinlein, scriitor american de literatură științifico-fantastică, afirma că „progresul nu este realizat de către cei care se scoală devreme. Este realizat de oameni leneși care caută căi mai ușoare pentru a realiza ceva.”
    Lenea în viziunea unui general de armată
    Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891) a fost un general prusac Șeful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace și un mare strateg. Imediat după numirea în funcție, a trecut la reforme, între care și modul de instruire și promovare a ofițerilor.
    În acest scop, i-a evaluat după două criterii:
    gradul de inteligență (de la proști la inteligenți) și
    atitudinea față de muncă (de la leneși la harnici).
    În baza acestor criterii, au rezultat patru grupe / tipuri de ofițeri:
    A: prost și leneș
    B: inteligent și harnic
    C: prost și harnic
    D: inteligent și leneș
    Ofițerilor din categoria A, proști și leneși, le-a dat sarcini simple și repetitive. Aceștia nu mai puteau înainta în cariera militară. Este posibil ca într-o bună zi să le vină o idee bună, dar mai important, nu creează probleme.
    Moltke considera că ofițerii din categoria B, inteligenți și harnici, erau obsedați de micromanagement (se pierd în mărunțișuri) și, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate. Era posibilă o promovare, dar nu până la nivel de ofițeri de Stat Major. Acești ofițeri dădeau certitudinea că ordinele vor fi îndeplinite la timp și întocmai, în toate detaliile.
    Ofițerii din categoria C, proști și harnici, erau considerați periculoși. Moltke afirma că aceștia ar trebui să fie supravegheați permanent, ceea ce este inacceptabil în armată. Deoarece ar fi putut crea probleme grave, greu de remediat, aceștia au fost scoși din armată.
    Ofițerii din categoria D, inteligenți și leneși, erau cei pe care Moltke îi considera cei mai potriviți pentru cele mai înalte funcții de comandă. Acești ofițeri erau suficient de inteligenți ca să știe ce trebuie făcut, dar și suficient de leneși, pentru a găsi cea mai ușoară și simplă cale de a atinge obiectivul cerut.
    Este adevărat că lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligența. Oamenii leneși și inteligenți au un avantaj în societate și sunt cei mai nimeriți pentru rolul de lider într-o organizație.
    Lenea în viziunea unui comunist
    O lucrare importantă care tratează subiectul este Le droit à la paresse: réfutation du droit au travail de 1848, scrisă de Paul Lafargue (1842 – 1911) în 1880 și tradusă pentru prima oară în română de Alexander Tendler, sub titlul Dreptul la lene.
    În esență, autorul arată că marii industriași / patroni consideră că lenea nu este bună, deoarece muncitorii leneși le scad (patronilor) posibilitatea de a se îmbogăți tot mai mult. De aceea, prin publicitate, aceștia conving masele sa cumpere mai mult, astfel că, pentru a cumpăra mai mult, muncitorii vor munci mai mult, în final ajungând să fie epuizați fizic și înglodați în datorii.
    Concluzia autorului este că, dacă am munci mai puțin fiecare dintre noi, am putea trăi toți mai bine, șomajul ar scădea – iar nivelul de viață al populației s-ar îmbunătăți. Dar nu ar mai câștiga atât de mult patronii.

  10. alt Cristi

    @Cristi
    Daca pui cap la cap „pusca de soc” cu „luni de zile de munci agricole sau industriale” ai sa intelegi tu de ce nu inteleg ei.
    Pacat ca lovesc in armata de ii merg fulgii, de parca de asta aveam nevoie acum.

  11. @alt Cristi,
    Cine loveste in armata? Citeste te rog articolul de la cap la coada si spune si mie unde lovesc in armata.

  12. Titi Blandu'

    Inainte de cele mentionate de dumneavoastra ministrul a „dusumelizat” buna parte din padurile Harghitei si nu numai.In fruntea armatei continua neabatut opera marelui sau inaintas,G.O. Am toata compasiunea fata de militarii onesti obligati sa serveasca patria sub acesti sinistri.
    http://youtu.be/0FC_swDvkz8