România și amestecarea puterilor în stat

Categoria Actualitate, Opinii 1.935 afisari

gino si mitica

Gino Iorgulescu: „Domnul Ponta m-a susținut moral, doar atât. E un om de calitate”

Dumitru Dragomir: „Am fost bătut de valoarea lui Gino Iorgulescu și de valoarea politicului”

Se spune că într-un stat de drept, democratic, există 3 puteri independente, independente între ele și neinfluențabile, nemanevrabile, neșantajabile : puterea legislativă, puterea executivă și puterea judiciară. Asta se spunea prin Europa lui John Locke și Montesquieu pe la 1700. În zilele noastre, au mai apărut câteva,  a patra putere se spune că ar fi presa, dar și aceasta ca și toate celelalte se află sub papucul puterii politice. Unele țări mai ”conservatoare” încă mai păstrează așa zisa independență a puterilor într-o mai mică sau mai mare măsură, dar la noi chestiile astea nici nu au apucat să se definească teoretic, că au dispărut practic. La noi, la români, oameni inventivi, nonconformiști, săritori, săritori peste reguli, principii, etape, norme democratice, chestiile astea nu au cum să țină.

La noi la români puterile se pupă între ele. Românul este o ființă sociabilă, este prin tradiție un om comunicativ, gata să își ajute semenul săritor, gata să dea o mână de ajutor, un sfat, să dea și să ia. Pe români nu îi poate separa nimeni chiar dacă de-a lungul istoriei au fost separați teritorial sau administrativ. Și atunci dacă asta e în natura lui, cum poate crede cineva că puterile vor sta separate în România? Păi ar fi împotriva tradiției. Așa că adio separarea puterilor în stat. Asta poate merge  în altă parte, nu la români. Chiar și a patra putere în stat a înțeles că nu se poate separa de celelalte puteri Așa se face că domnul Voiculescu, patronul Antenelor face tot posibilul să se apropie de puterea juridică după ce s-a implicat în puterea politică, domnul Ponta își ”apropie” anumite posturi de televiziune, după ce a fost exponent al puterii juridice apoi al celei politice iar momentan și al celei executive, domnul Băsescu dă telefoane procurorilor să le ceară scuze că au necazuri din cauza serviciilor făcute familiei sale, apoi miniștrilor de finanțe să le ceară să intervină pentru șefi de bănci  care au făcut servicii aceleiași familii, iar Europa nu sare în sus să spună că statul de drept este amenințat, nici Parlamentul nu sesizează nimic anormal, suntem doar în România. Doar domnul Ponta și cele două televiziuni subordonate dau cu putere în domnul Băsescu dar așa pe sub masă, fără efect, fără a arăta cartonașul roșu.

Și cum amestecul în treburile altora, privitul peste gard, grija față de capra vecinului și îmbârligatul sunt tradiționale,ca și micii, nimic nu scapă netaxat. Deși cu un ochi ascultă telefoanele pe care Băsescu le dă miniștrilor și procurorilor, cu o ureche privește la alegerile care au loc în fotbalul românesc decis să nu lase nici o federație, nici o regie, nici o centrală, nici o posibilitate de a scoate bani sau de a învârti oamenii, fără să  aibă  oameni fideli infiltrați la vârf. Luând cu el pe cel care îl secondează la toate  mânăriile cotroceniste, udemeriste, uneperiste  sau fotbaliste, nelipsitul Dragnea, mister Ponta se întâlnește cu un grup de oameni din fotbal exact cu o seară înainte de alegerile ce urmau să aibă loc la Liga lui Mitică. Și uite așa, de unde cu nici o săptămână înainte nimeni nu ar fi dat nici o ceapă degerată pe candidatura lui Gino Iorgulescu, astăzi avem un alt șef la ligă.

Bineînțeles că Ponta va spune că a avut loc o întâlnire fără nici o legătură cu alegerile și că nu s-a amestecat cu nimic în aceste alegeri. Îl cred, îl cred așa cum îl crede și el pe Băsescu  când spune  că cercetarea pe care DNA prin procurorul Papici a făcut-o asupra unor terenuri  printre care și cel cumpărat de fiică-sa nu a avut nici o legătură cu cumpărarea celor 300 de hectare sau că telefonul dat de Băsescu pentru menținerea în funcție a șefului CEC nu a avut nici o legătură cu împrumutul luat de CEC tot de  fiică-sa. Dacă Ponta crede în cuvintele lui Băsescu, cred și eu în cuvintele lui, în baza aceluiași drept că doar suntem egali în fața legii și a lui Dumnezeu, sau mă rog, așa se spune.

Deci politicul, executivul, juridicul, fiscul, ANI sau mai știu eu cine sau pe cine a mai reprezentat Ponta la întâlnirea cu Gino, au pus mâna și s-au amestecat și ele la alegerile care au avut loc în fotbalul românesc. Nu o spun eu, a spus-o chiar Corleone  chiar dacă cu jumătate de gură: ” au venit vre-o doi care mi-au spus: ce era să fac, mi-au spus că dacă nu votez rămân fără serviciu”. Cu alte cuvinte, voturile au fost puțin forțate de amenințări mai mult sau mai puțin voalate. La rândul său, noul șef de la Ligă încercând să explice întâlnirea de taină cu Ponta cu o seară înainte de alegeri ca un fotbalist sadea își dă cu stângul în dreptul: ”Îl cunosc pe domnul Ponta de acum 10-12 ani de când eram amândoi în Consiliul de Administrație al FC Național. Legat de întâlnire, mi se pare normal ca trecând întâmplător pe lângă un loc unde niște oameni discutau despre fotbal, să intre într-o discuție pe teme fotbalistice”. Domnule Gino, chiar nu ați găsit altă rimă?  Parcă îl văd pe Ponta mergând braț la braț  cu Dragnea pe bulevard,privind prin vitrine și  discutând despre poșete. La un moment dat văd prin geam pe Gino cu un grup de oameni de fotbal, într-un restaurant.

– Ia uite mă Livuț, ăla de acolo nu e Gino?

– Ba da, cred că el e, eu nu îl știu bine șefu, da parcă el e.

– Băăăă, ce a crescut, ia să mergem până la el, să vedem ce mai face, poate dă și el o bere.

Și uite așa a ajuns Ponta la masa lui Gino. Așa spune Gino Iorgulescu și nu am nici un motiv să nu îl cred așa cum nici Ponta nu are nici un motiv să nu îl creadă pe Băsescu.

Cert este însă că, așa cum spuneam, românii sunt inseparabili, nimic nu îi poate despărți, nici separarea puterilor din statele europene.

Stau acum și mă întreb dacă va veni domnul Ponta și când vom avea alegeri la asociația de proprietari. Va trebui să mă interesez să văd  care din colegii mei de scară a făcut grădinița cu domnul Ponta, ca să știu să nu cumva să votez contra, că îmi pierd pâinea.

Acum că schimbarea s-a făcut să vedem pe cine plâng unii și de cine se bucură alții:

Mitică Dragomir,în 1977 devine președinte al clubului de fotbal Chimia Râmnicu Vâlcea. Timp de zece ani se perindă la conducerile echipelor Viitorul Scornicești și FCM Brașov, pentru ca între 1987 și 1989 să conducă clubul de fotbal al Securității, Victoria București. Pentru abuz în serviciu săvârșit în acea perioadă, a fost condamnat la 7 luni de închisoare în 1990, o parte din stafful managerial fiind anchetați. Aceasta a fost a doua sa condamnare, după ce la 24 noiembrie 1976 primise o pedeapsă de 3 luni de închisoare pentru practicarea ilegală a jocurilor de noroc (poker și barbut).”

Gino Iorgulescu: A fost jucător la Sportul Studențesc, unde a jucat alături de Mircea Sandu, actualul președinte al FRF. De mic ”copil” a știut să se facă plăcut  celor mari, întrând în clubul apropiaților lui Nicu Ceaușescu cu ajutorul căruia a obținut viza de plecare pentru a juca în afară, pe vremea când jucatul afară era tabu. După trecerea în rezervă ca fotbalist, a fost președinte al clubului FC Național timp de 11 ani.Ca orice român care ”se respectă”a fost și el cercetat în câteva dosare penale, unul din ele chiar la comun cu Mitică, chiar pe subiectul ridicării sediului LPF de către Mitică, pe un teren al lui Iorgulescu. În 2012 justiția s-a pronunțat, nu a fost nimic neoneros. Nici nu se putea altfel, dacă era vinovat nu cred ca domnul prim ministru ar fi stat cu el la masă.Dar mai are domnul Gino pe rol și un proces de evaziune fiscală, deci prietenia cu domnul Ponta îl va ajuta să scape de belele, că doar nu o să întineze imagine primului ministru prietenia unul evazionist nu?

În 2000 Gino a mai candidat odată la șefia Ligii, dar cum atunci nu avusese norocul să treacă premierul pe lângă restaurantul unde se găsea el iar domnul Dragomir tocmai era membru de partid și parlamentar, era normal ca acesta să câștige tot cu 11 voturi pentru ca și Gino după 13 ani.

Cert este că și unul și altul și înainte și acum au știut să fie aproape de liderii de partid și organele cu ochi și timpan  pentru că au înțeles că nicăieri, nici în sport și nici la învățătură, nu poți fi promovat dacă puterea nu te vrea și nu știi să faci frumos la șefi. Având aceeași școală e normal ca cei doi să candideze pe aceeași funcție.

Și uite așa, politic, juridic, executiv, legislativ, sportiv, totul este de-a valma, amestecat, legat, sudat, nu mișcă una fără alta pentru că în  România se manifestă din plin amestecul puterilor în stat, în cel mai tradițional mod cu putință. Păzea Shengen, venim peste voi! Dar nu acum, mai avem puțină treabă.

Eu zic că nu avem de ce să plângem, dar nici de ce să ne bucurăm

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

4 Raspunsuri la România și amestecarea puterilor în stat

  1. Lt .Col.r SLAVEANU GEORGE

    Situatia existenta este una traditionala,dureaza inca din evul mediu intunecat.Am sperat ca vom intra in randul statelor civilizate dupa anul de 2007,dar am constatat ca nimic nu s-a schimbat sub soare.Dupa lovitura de stat,seful marelui partid nascut pe din dos din faima esalonului II PCR si din preacinstita securitate a realizat cu succes pactul de neagresiune ,reusind sa sudeze relatiile interpartinice si sa asigure secretele marilor afaceri pentru a face posibila aparitia capitalului sau capitalistilor autohtoni,sub mandra lozinca .Faptul ca pana la urma au dat-o pe spaga in interes propriu,a fost posibil si prin unirea tovaraseasca a puterilor statului,iar daca in procuratura mai indraznea careva sa-si spuna oful,era luat frumos de urechi si marginalizat.Acum,traficul de influenta constitue motiv de mandrie patriotica,fiind practicat cu succes de sefi si sefuti ,unde nici nu-ti trece prin minte sa te astepti.Semnalul este dat de insusi guvernatorul statului ,mai nou latifundiar din leafa sa de bugetar si din invartelile sfintei familii.

  2. HUMOR NEGRU

    prelungeşte viața
    La 110 ani împliniţi recent, Reginald Dean, născut în Tunstall pe 4 noiembrie 1902, este cel mai bătrân bărbat din Marea Britanie. Trăieşte în Derbyshire din 1947, iar de-a lungul vieţii sale a fost martorul a două războaie mondiale, a fost preot în armata britanică şi învăţător timp de 10 ani, fiind căsătorit de 3 ori.
    Rugat să-şi dezvăluie secretul longevităţii, seniorul a mărturisit candid: lenea!
    Mulţi au crezut că e doar o glumă, însă studii recente vin să demonstreze că un consum mic de energie poate să ne ajute să trăim mult şi bine.
    Persoanele care nu prea se înghesuie să muncească şi care au oroare de exerciţiile fizice bănuiau de multă vreme acest lucru, dar acum a fost confirmat de oamenii de ştiinţă: lenea prelungeşte viaţa!
    Cei care se trezesc în zori şi sunt agitaţi toată ziua îşi pregătesc din tinereţe mormântul, susţine dr. Peter Axt, expert în sănătate publică, citat de Daily Mail. El recomandă să lenevim jumătate din timpul nostru liber, în loc să ne căznim să mergem la sală ori să facem jogging.
    Dr. Peter Axt şi fiica sa, dr. Michaela Axt-Gadermann, au publicat o carte (“Bucuria Lenii: Cum s-o laşi mai moale şi să trăieşti mai mult”) în care explică pe larg faptul că toţi oamenii posedă o cantitate limitată de “energie vitală” şi că viteza cu care este consumată, determină precis speranţa de viaţă a fiecărei persoane.
    Cei doi mai spun că activităţile care sunt mari consumatoare de energie, precum “trasul de fiare” într-o sală de forţă, accelerează îmbătrânirea şi fac organismul mai susceptibil la îmbolnăvire. “Un stil de viaţă mai relaxat este important pentru sănătate…
    Dacă ai o viaţă stresantă şi faci exerciţii fizice în exces, organismul produce hormoni care determină instalarea hipertensiunii”, afirmă Axt-Gadermann.
    Ea a adăugat că una dintre diferentele-cheie între oamenii mai leneşi şi cei hiperactivi este că organismele mai active produc mai mulţi “radicali liberi” molecule instabile de oxigen despre care se crede că ar accelera îmbătrânirea.
    Mai mult, “lenea este, de asemenea, importantă pentru un sistem imunitar sănătos pentru că celulele specializate în apărarea organismului sunt mai puternice în condiţii de relaxare decât în situaţii de stres”. Iar în timpul relaxării şi metabolismul este mai lent, producându-se mai puţini radicali liberi.
    Atât Axt-Gadermann, 34 de ani, cât şi tatăl său, în vârstă de 65 de ani, au fost alergători de cursă lungă (fond), ceea ce le permite să susţină că vorbesc în cunoştinţă de cauză.
    Totodată, ei afirmă că râsul este o alternativă mai sănătoasă decât alergarea sau exerciţiile fizice.
    În carte, cei doi cercetători mai spun că lenea este foarte bună şi pentru creier. Asta pentru că exerciţiile fizice sau stresul duc la producerea unui excedent de cortizol, un hormon care vatămă neuronii provocând pierderi de memorie şi senilitate prematură.
    “Lenea nu e nimic altceva decât o obişnuinţă de a te odihni înainte de a obosi” spunea Jules Renard. Iar butada, foarte reuşită, ar avea o mai mare aplicabilitate dacă societatea n-ar culpabiliza statul degeaba,
    fie el şi pe termen foarte scurt, întreţinând totodată un veritabil cult al muncii asidue şi al activităţii fizice.
    Nota Bene: Bătrânii noştrii spuneau despre o persoană leneşă: Ăsta trăieşte 100 de ani şi uite… s-a dovedit că aveau dreptate.
    Lenea ca factor de progres al omenirii
    Robert A. Heinlein, scriitor american de literatură științifico-fantastică, afirma că „progresul nu este realizat de către cei care se scoală devreme. Este realizat de oameni leneși care caută căi mai ușoare pentru a realiza ceva.”
    Lenea în viziunea unui general de armată
    Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891) a fost un general prusac Șeful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace și un mare strateg. Imediat după numirea în funcție, a trecut la reforme, între care și modul de instruire și promovare a ofițerilor.
    În acest scop, i-a evaluat după două criterii:
    gradul de inteligență (de la proști la inteligenți) și
    atitudinea față de muncă (de la leneși la harnici).
    În baza acestor criterii, au rezultat patru grupe / tipuri de ofițeri:
    A: prost și leneș
    B: inteligent și harnic
    C: prost și harnic
    D: inteligent și leneș
    Ofițerilor din categoria A, proști și leneși, le-a dat sarcini simple și repetitive. Aceștia nu mai puteau înainta în cariera militară. Este posibil ca într-o bună zi să le vină o idee bună, dar mai important, nu creează probleme.
    Moltke considera că ofițerii din categoria B, inteligenți și harnici, erau obsedați de micromanagement (se pierd în mărunțișuri) și, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate. Era posibilă o promovare, dar nu până la nivel de ofițeri de Stat Major. Acești ofițeri dădeau certitudinea că ordinele vor fi îndeplinite la timp și întocmai, în toate detaliile.
    Ofițerii din categoria C, proști și harnici, erau considerați periculoși. Moltke afirma că aceștia ar trebui să fie supravegheați permanent, ceea ce este inacceptabil în armată. Deoarece ar fi putut crea probleme grave, greu de remediat, aceștia au fost scoși din armată.
    Ofițerii din categoria D, inteligenți și leneși, erau cei pe care Moltke îi considera cei mai potriviți pentru cele mai înalte funcții de comandă. Acești ofițeri erau suficient de inteligenți ca să știe ce trebuie făcut, dar și suficient de leneși, pentru a găsi cea mai ușoară și simplă cale de a atinge obiectivul cerut.
    Este adevărat că lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligența. Oamenii leneși și inteligenți au un avantaj în societate și sunt cei mai nimeriți pentru rolul de lider într-o organizație.
    Lenea în viziunea unui comunist
    O lucrare importantă care tratează subiectul este Le droit à la paresse: réfutation du droit au travail de 1848, scrisă de Paul Lafargue (1842 – 1911) în 1880 și tradusă pentru prima oară în română de Alexander Tendler, sub titlul Dreptul la lene.
    În esență, autorul arată că marii industriași / patroni consideră că lenea nu este bună, deoarece muncitorii leneși le scad (patronilor) posibilitatea de a se îmbogăți tot mai mult. De aceea, prin publicitate, aceștia conving masele sa cumpere mai mult, astfel că, pentru a cumpăra mai mult, muncitorii vor munci mai mult, în final ajungând să fie epuizați fizic și înglodați în datorii.
    Concluzia autorului este că, dacă am munci mai puțin fiecare dintre noi, am putea trăi toți mai bine, șomajul ar scădea – iar nivelul de viață al populației s-ar îmbunătăți. Dar nu ar mai câștiga atât de mult patronii.

  3. ilie

    Mai lipsea fostul ministru al tineretului si sportlui Crin Antonescu si Mircea Sandu iar echipa care a distrus sportul din RO desfiintand CLUBURILE SPORTIVE prin extragerea SECTIILOR DE FOTBAL SI ATRIBUIREA lor clientilor de afaceri era completa Totul functioneaza dupa noul COD PENAL ” asa vrea muschiul meu :EU fac legea ,Tu o executi – faci puscarie ,TU nu o executi – faci puscarie ” Totul se reduce la 10 ( X ) cuvinte: IMIXTIUNE TOTALA INCEPIND DE LA PERSONALITATEA JURIDICA PANA LA PATRIMONIU ! TOATE C.S AVEAU PERSONALITATE JURIDICA …Nu a contat ! In locul Arenei Progresul a aparut ZONA REZIDENTIALA PROGRESU …Exemplele mai pot continua ca toate au iz de asociere de tip mafiot in dauna intereselor…Acum am inteles de ce a fost prezent si Ponta expert , dottore in mafie … normal un sfat de la un super specialist e benefic Ce zona rezidentiala va mai aparea ?

  4. Pai cauta in terenurile care au apartinut armatei, fostele poligoane, unitati militare, depozite, sunt la mare cautare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5