Cel beat, cel mic, cel galben

Categoria Actualitate, Opinii, Politica, Social, Stiri Interne

 

ponta si dragostea fata de putere

Se ascute lupta de clasă. Cu cât ne apropiem de 2014 şi alegeri cu atât se înteţeşte Campania electorală, promisiunile, palmele date adversarului din ce în ce mai făţiş, din ce în ce mai neortodox. Nu mai poţi intra într-o intersecţie, că dacă nu eşti atent te trezeşti cu o scatoalcă sau chiar un par în cap. Mă refer la cei care sunt implicaţi în campanie.

Cel beat, matrafoxat, matolul, cum este gratulat de purtătorul de cuvânt al guvernului cu blagoslovirea premierului, nu scapă nici o ocazie să pună piedici, frâne oricărei iniţiative venite din partea coabitatorului pentru orice motiv cât de mic ar fi el. Că e vorba de taxe pe carburanţi că e vorba de pensii, că e vorba de investiţii de bani, primiţi sau daţi, bugetari sau galbeni, nici un motiv nu este scăpat pentru a sparge imaginea din oglinda PSD sau USL. Aşa că beatul îl potcoveşte pe Micul Ponta  cu fiercare ocazie, cu afirmaţii, decizii, învinuiri, frâne pentru orice. După ce pe  timpul vizitei celui galben a încercat să caroteze pe cât posibil evenimentul ba organizând o şedinţă a CSAT care practic putea aştepta, sau se putea face înainte, după ce a încercat să arate că noua “orientare” a politicii este antieuropeană, după ce şi-a pus  foştii prim miniştri să mai rupă câte o halcă din “succesul” proiectelor chinezeşti, matrafoxatul a trecut la artileria agrea,  făcând declaraţii fără precedent vizavi  de Moldova, exact când situaţia în Urcaina se tensiona. Dar asta nu contează pentru şeful diplomaţiei, când e vorba de a lovi în adversarul politic sau coabitantul. Deşi ştie mai bine ca oricine că problema unirii cu Moldova nu poate fi abordată decât la pachet cu cea a împărţirii şi cedării Transilvaniei şi că problema nu se poate rezolva decât la nivel  Rusia-UE-USA aşa cum spuneam mai de mult şi cum au spus-o şi alţii mult mai direct,  cel beat se gândeşte să câştige electorat politic în preajma lui 1 Decembrie  fluturând steagul unirii. Oare românii or fi orbit toţi, încât  să creadă în dorinţa de unire a lui Băsescu când el chiar de Ziua Naţională stă separat de tribuna guvernului de parcă Guvernul ar fi duşmanul său şi ar aparţine altei ţări? Ce unire poate dori un om care  întărâtă lucrătorii la privat împotriva celor de la buget, medicii împotriva profesorilor, militarii activi împotriva rezerviştilor, civilii împotriva militarilor, jandarmii împotriva poliţiştilor, populaţia activă împotriva pensionarilor? Cum poţi să crezi în dorinţa de unire a unui om care a adus societatea românească la stadiul de colonie şi cerea renunţarea la suveranitate de dragul  unor State Unite ale Europei în care doar el crede?

Cel mic fie  el Titulescu sau Ponta, dar tot mic, nu se lasă cu nimic mai prejos. Aceeaşi propagandă ieftină, populistă, aceleaşi sloganuri “înduioşătoare” aceeaşi grijă prefăcută faţă de soarta celui pe care  îl beleşte şi el la concurenţă cu fratele de coabitare. El pune taxe şi impozite, dă mână liberă baronilor locali să jupoaie cetăţenul  ca să nu îi mai ceară lui banii pentru sprijinul acordat la alegeri, dar nu uită să asmută aceiaşi cetăţeni de a căror grijă “nu poate să doarmă” împotriva celui care – acoperit totuşi de lege- promite să pună piedici viitorului buget. Este nu jenantă, ci pur şi simplu penibilă încercarea lu ăla mic de a scoate lumea la proteste împotriva lui Băsescu pe motiv că din cauza lui nu ar mai putea el să le mărească pensiile. Care mărire, că ceea ce vor primi din aşa zisa mărire, vor pierde triplu prin taxele şi impozitele la care a dat mână liberă prin “descentralizare”. Aşa că încercarea pionierului Ponta de a se victimiza şi de a pune pe Beau – Beau Băsescu în faţa tancului românesc  este penibilă. Cu toată lovitura de imagine realizată local prin vizita sau mai bine spus promisiunile de infuzie ging-seng, românii nu mai sunt dispuţi să se îmbete cu apă rece şi nici să se mai lase târâţi în bătălii care nu le aparţin. Dacă ar fi după ei ar asista liniştiţi la   circul Ponta-Băsescu până ce unul din ei sau amândoi ar cădea în genunchi şi nu s-ar mai putea ridica. La ora asta un sondaj de opinie real i-ar arăta pe amândoi foarte apropiaţi unul de altul şi adevărul e că nimeni nu îi mai poate despărţi aşa sunt de încleştaţi şi sudaţi de actul pe care l-au semnat şi setea de putere. De fapt lui îla mic îi place puterea încă de mic-mic. A apărut pe piaţă o fotografie de la Congresul al XIII -lea al PCR în care, dacă fotografia nu e trucată, nu există nici o îndoială că micuţul cu breton şi ochelari de lângă toaşu,  este micul Titulescu. Aştept să văd dacă şi aici se va invoca pixelul albastru.

Cel galben a venit a semnat, a plecat. După ce a adus primăvara în sufletul ăluia mic, Li a plecat să arate acasă ce a primit de la Zgonea şi cum stătea el la prezidiu. Cât se va realiza din ce şi-a propus, cât va respecta ăl mic din ceea ce a promis, nici Budha nu ştie.Nu este exclus ca hărtiile semnate să ajungă la budă.  Ceea ce va rămâne sigur din marele proiect este circul făcut de cei doi coabitanţi cu această ocazie şi gura căscată a românilor. Deocamdată nimic nu este sigur. Unii spun că toată sceneta a fost făcută pentru a forţa mâna Europei atât spre deschiderea relaţiilor cu China cât şi spre sprijinul lui Ponta în defavoarea lui Băsescu. Adică un fel de “ dacă voi nu mă vreţi, ei mă vor”.

De fapt şantajul este moneda forte care nu se devalozirează niciodată. Mai nou, în bătălia sa pentru aprobarea bugetului, domnul Ponta scoate pa piaţă  comisia parlamentară pentru investigarea împrumutului pupilei prezidenţiale. Mesajul e clar: “aştept să votezi bugetul. Faci fiţe cu bugetul, fac fiţe cu comisia, aşa că mingea e în curtea ta matrafoxatule!” Mai clar de atât nu se putea şi am ajuns ultima ţară din lume dacă premierul şi preşedintele îşi trimit astfel de mesaje mai mult sau mai puţin voalate. Faptul în sine arată cât de mult îi doare pe amândoi de soarta cetăţenilor, pentru că de fapt ei se bat pentru scaun, nu pentru binele cetăţeanului aşa cum tocmai se laudă cel beat,  în cadrul programului “cucul de la ora 18.30” unde  a anunţat că nu va da aviz creşterii preţurilor la carburanţi. Mă uit cum îi curg lacrimile pe umerii pensionarilor care vor fi cei mai afectaţi după cum spune cucul în persoană şi mă întreb dacă este acelaşi cuc sau acelaşi om beat care afirma acum 2 ani în parlament că “trebuie să micşorăm numărul pensionarilor”.”Am spus eu aşa ceva? Înseamnă că am fost beat” ar spune cucul acuma. Primele măsuri cu adevărat reale pentru implementarea acestei directive europene fuseseră déjà implementate de guvernul Boc prin acceptarea unui program criminal şi la propriu şi la figurat, numit “Codex Alimentarus”. După el s-a încercat reducerea pensiilor cu 15% dar nereuşită, şi apoi s-a dat liber programului dereducere  pe cale naturală a numărului de pensionari. Realizarea acestui deziderat   se atinge prin:

          Micşorarea la minimum posibil a numărului de spitale;

          Modificarea sistematică până la eliminare a medicamentelor compensate sau gratuite;

          Limitarea  internărilor pensionarilor şi bolnavilor cronici;

          Deteriorarea condiţiilor din spitale, virusarea efectivă a saloanelor de operaţii astfel încât pacientul operat chiar dacă a scăpat de boala pentru care a fost internat, după ce a plătit bineînţeles tot, inclusiv  vata şi spirtul să plece acasă “contaminat” cu o boală de care să nu ştie şi să nu mai poată scăpa. Acest program se realizează efectiv şi nimeni nu ia nici o măsură, deşi semnale sunt, căci până la urmă tot cei care le semnalează vor plăti;

          Scăderea în continuu a puterii de cumpărare a monedei naţionale în aşţa fel încât omului după plătirea taxelor, impozitelor, obligaţiilor faţă de bănci şi facilităţile de care nu beneficiază decât pe hârtie, să nu îi mai rămână nimic. Mărirea taxelor şi amenzilor la nivelul celor europene dar păstrarea salariilor şi pensiilor „tradiţionale”.

           Folosirea instanţelor împotriva cetăţeanului în aşa fel încât să nu mai îndrăznească să mai dea în judecată statul deşi acesta comite abuzuri după abuzuri, inclusiv acela de a  anula şi de a nu respecta hotărâri ale unor instanţe judecătoreşti;

Toate acestea şi multe altele se întâmplă nu de azi de ieri, fac parte dintr-un program de decimare bine pus la punct care este aplicat şi dus la îndeplinire indiferent cine este la putere pentru că cei care îl aplică sunt puşi la adăpost prin legi, salarii, facilităţi, înlesniri, pe care şi le propun şi şi le votează singuri asigurându-şi familia şi viitorul. Parlamentarii, cei care înfrăţiţi peste interesele de partid îşi votează avion la scară, farmacie internă, SPA în interiorul parlamentului, interzic personalului auxiliar să folosească lifturile lor, sau să consume în bufetul lor, iar domnul Băsescu, cel care spune că luptă pentru drepturile pensionarilor, de fapt bă liber folosirii nelimitate a avionului parlamentarilor, scoţând limita de zboruri.

Deci cei doi Zmei frumoşi pe de o parte declară că nu mai pot de grija pensionarilor şi a cetăţenilor, pe de altă parte semnează legi cu facilităţi pentru clasa politică şi duc la îndeplinire planul de decimare naţional. Aceşti doi demolatori de ţară, antiromâni îşi fac ambiţiile unul cu altul pe spinarea românilor, susţinând cu neruşinare şi unul şi altul că o fac în numele celor de care îşi bat joc amândoi. O mai mare bătaie de joc nici nu se poate. Unul susţine că nu semnează memorandumul cu FMI din grijă faţă de pensionarii pe care îi considera prea mulţi cu doi ani în urmă, celălalt susţine că nu poate mări pensiile aceloraşi pensionari din cauza celui care nu îi semnează memorandumul şi bugetul pe 2014. În fond şi pe unul şi pe celălalt îi doare exact în cur de cei pentru care pretind că se bat. Pe ei îi interesează RMGC şi Chevron.

În timpul acesta jandarmii se scoală de dimineaţă, la ora 4 şi sar pe protestatarii de la Pungeşti (aşa cum nu au făcut-o niciodată în clanurile ţigăneşti sau româneşti cu activităţi mafiote) sub pretext că aceştia au blocat drumul . La ora 5 dimineaţa oamenii ăia blocau drumul, că altceva nu aveau ce face. Apucături de maidan, de maidanezi, dar nu ei sunt de vină ci cei care i-au trimis acolo, aceeaşi clasă politică, aceiaşi crocodili  care plâng la tv de grija cetăţenilor. Aceiaşi coabitanţi care mânuiesc cu dexteritate şi secera  şi ciocanul şi coasa şi pulanul împotriva celor pe care îi prostesc de 24 de ani şi cărora le cerşesc voturile la fiecare 4 ani. Dar nu ei sunt de vină ci românii care îi votează şi stau şi se uită la tv să vadă  ce a mai spus ăl beat despre ăl mic şi viceversa.  Nu-i nimic, astăzi în Pungeşti, mâine în Bucureşti, ce au păţit sătenii din Pungeşti o să păţească toată ţara, 2/3 din teritoriu este deja amanetat societăţilor pe prospecţiuni. Vizionare plăcută stimaţi români!

Update>

 La sesizarea corecta a unui cititor vizavi de fotografia cu Ponta şi Ceausescu, am sesizat că fotografia ar fi fost facută la Congresul al X-alea, deci când Ponta încă nu era născut, aşadar  fotografia e trucată. Am cautat apoi pe internet si am găsit orioginalul. După cum se observă, seamănă, dar nu răsare. De fapt şi o altă persoană din fotografie e trucată, fata aceea mai mare din dreapta lui Ceauşescu. În concluzie,  fotografia este trucată, aşa cum bănuiam, dar nu eram sigur. Fac deci rectificarea necesară, nu a fost cu intenţie. În rest toate datele din articol sunt reale.

Iată originalul fotografiei :

CEAUSESCU SI PIONIERII

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

9 Raspunsuri la Cel beat, cel mic, cel galben

  1. Nea Nicu

    Ne meritam din plin soarta,doar noi i-am ales!Toti sunt o apa si un pamant!

  2. Ion Alecsoiu

    Poza este trucaj ordinar. După cum se vede pe fundal este de la Congresul al X-lea al PCR (6-12 octombrie 1969), cu 3 ANI ÎNAINTE DE NAȘTEREA LUI PONTA! Descalificant pentru un jurnalist!

  3. Da domnule Alecsoiu, aveti dreptate, imi exprimasem si eu in articol indoiala vizavi de autenticitatea fotografiei, am cauat pe internet, am gasit originalul, si am facut mentiunea respectiva in articol.

  4. OLTEANU

    CAMBEIMARINE

  5. HUMOR NEGRU

    PEMTRU JAFUL PRACTICAT, SATANA TRAIAN BASESCU, MERITA ASASINAT DE CRACIUN , CA SI NICOLAE CEAUSESCU. DEOSEBIREA DINTRE CEI DOI ESTE CA BLESTEMATUL DE TRAIAN BASESCU A FACUT RAU ROMANIEI SI POPORULUI ROMAN DE 1000 DE ORI MAI MULT DECAT CEAUSESCU.

  6. OLTEANU

    Te rog sa ma scuzi ,nu m-am referit la consumul de alcol,am folosit expresia ca figura de stil pentru neatentia la trucaj.
    Cu stima!

    ps.Prost,daca nu ma insel vine din slavona , adica ,,om simplu”

  7. Olteanu,
    Nu, da de unde .. in germana asa se spune la Noroc, nu stiu cum se scrie, dar se pronunta prost, si eu am scris num se pronunta, ca raspuns la urarea ta de noroc in chineza. Cel putin eu asa cred ca ai vrut sa spui .

  8. OLTEANU

    prosit(slavona) = om simplu, fara functii de decizie,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5