Călători în timp în România

Categoria Actualitate, Divertisment, Evenimente, Social, Stiri Interne

vlahuta

Sunt nenumărate dovezile care arată că totuşi există călători în timp că se poate circula dintr-o epocă în alta. Există fotografii, există filme cu persoane care acum 100 de ani foloseau telefoane celulare. Experimentul Philadelphia a demonstrat că se poate. La noi în ţară, Caragiale, Eminescu au călătorit în timp şi apoi s-au întors şi au descris ceea ce au văzut. Aproape toate schiţele şi piesele de teatru ale lui Caragiale descriu fapte, moravuri, personaje ale zilelor noastre. Coana Zoiţica, trăieşte în zilele noastre, nimeni nu a dovedit că ar fi existat la momentul scrierii Scrisorii Pierdute. Pristanda se poate vedea astăzi la Pungeşti, în Piaţa Universităţii, peste tot unde este nevoie de el, peste tot unde puterea are nevoie de forţă fără minte, fără conştiinţă.Ţara e plină de Trahanachi impotenţi,  şpăgari care se pretind curaţi dar fac averi pe numele şi spatele familiei,  de Caţavenci ziarişti, moguli de presă care îşi  schimbă  opiniile  după cum curge la ţeavă şi după cum sunt strânşi cu uşa.  Jigodii şantajiste circulă prin toate partidele, la toate nivelurile chiar la nivelul cel mai înalt, pomenite chiar de cei cocoţaţi în fruntea ţării care se mai şi laudă că pot face faţă şi celui mai ordinar şantaj.

La pleiada călătorilor în timp se adaugă Alexandru Vlahuţă. Citiţi poezia de mai jos,  nu vă va răpi mult timp şi veţi vedea că Vlahuţă a călătorit în timp ÎN ZILELE NOASTRE, în epoca Băsescu, altfel nu ar fi vorbit de cârmaci, de valuri, de vase, de aleşi pe care „îi vrea ţara” . Nu, nu pot crede că ţara nu a evoluat de loc din 1880 încoace sau chiar a involuat în acest grad. Mai dregrabă cred în călătorii în timp, e mult mai convenabil să cred că Vlahuţă, Caragiale, Eminescu, Goga,  au călătorit în timp şi au descris în operele lor România văzută în acele deplasări, decât să cred că în 200 de ani nu am evoluat de loc, sau  dacă am evoluat cumva, în ultimii 24 de ani am coborât cu 200 de ani în istorie.

Citiţi şi spuneţi că nu am dreptate.

Cârmacii

    Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea

    Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea

    Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase,

    Ș-am văzut maimuțăria, strâmbăturile grețoase

    Astor molii, astor ciocli, dezmățați copii ai spumei,

    Care-n aur văd, smintiții, sufletul și cinstea lumei,

    Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuți,

    Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuți.

    I-am văzut păpuși gătite, tologiți în jețuri moi,

    Trântori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi,

    Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie

   Și cătând, nesocotiții, ca din trupul ei să taie

    Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai

    rămas teafăr.

    Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr.

    Dar înnuntru sub medalii și sub hainele bogate

    Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate,

    La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară

    Clocotește crima . . . . . . . . . . . . . . .

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    . . . . . . Stoarceți, stoarceți măduva din țară!

    Nu vă pese! Striviți totul! Cugetați că poate mâini

    O să pierdeți cârma țării ș-or să vină alți stăpâni.

    Deci, pârjol și jaf! Opinca hoitul să rămână os

    Ca să nu mai aibă alții, după voi, nimic de ros.

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Voi, cucoane mari, avute, ce-n mătăsuri și-n dantele

    Vă-nveliți a voastră carne, voi, ce-n câteva inele

    Purtați hrana ce lipsește unei jumătăți de țară,

    Spuneți, nu cumva vrodată s-a-ntâmplat să vi se pară

    Că a voastre diamante se topesc și vi s-arată

    Ca atâtea lăcrimi curse dintr-o geană întristată?

    Vai, acele pietre scumpe ochi focoși sub geana serii

    Credeți voi că sunt podoabe? Nu! sunt lăcrimile țării!

    Dar te-a-ncălecat de-acuma, cal, te du unde te mână

    Călărețul, o maimuță, care ține-n a ei mână

   Frâul tău a ta viață. Du-o unde vrea să meargă!

    Când uscatele-i călcâie bat în burta ta, aleargă,

    Iar când frâul tău îl strânge, de-ți trosnesc dinții din gură,

    Te oprește: să răsufle vrea scârboasa pocitură.

    Vai, nenorocită țară, rele zile-ai mai ajuns!

    A lor gheare-nfipte-n pieptu-ți fără milă l-au străpuns

    Și-n bucăți împart, infamii, carnea ta, avutul tău!

    Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,

    Ăști nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,

    Țin a tale zile-n mână, ș-a ta cinste sub călcâi.

    Și călări pe tine, țară, se cred zei aceste bestii,

    Cum se cred ades copiii împărați călări pe trestii.

    Ei sunt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială

    Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală

    De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma țării

    Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, și pe valurile mării!

    Și când cugeți c-acești trântori, astă haită de samsari

    Prin tertipuri și prin intrigi au ajuns puternici, mari,

    Și când vezi pe-a vieții scară unde-au fost și unde sunt,

    Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeți și crunt

    Privesc azi din înălțime spre norodul tăvălit

    În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,

    Când te uiți cum se răsfață, cum își fac de cap mișeii,

    Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!

    Ș-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării,

    După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,

    După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,

    Au curajul acești oameni de nimic, acești mișei

    Au curaju-n fața lumii ca să strige-n gura mare:

    Ne vrea țara! Îi vrea țara? Auziți nerușinare!

    Vai, de-ar fi pe voia țării, știți voi unde v-ați trezi!

    Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi!

    Cum să mai vedem în țară cinste, muncă, propășire,

    Când spoiala azi e totul, când vezi că prin lingușire

    Și fățărnicii, netoții, au ajuns așa departe!

    Cum să-ți mai trudești viața ca să-nveți puțină carte

    Când te uiți că-n astă țară, dată pradă celor răi,

    Înțelepții sunt victime, ticăloșii sunt călăi!

    Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ți mască, fă-te blând,

    Pleacă-ți fruntea ta cucernic, bate-ți pieptul tău strigând:

    Scumpa, draga Românie, idolul vieții mele!

    Și când vei fi Leu, pisică, scoate-ți ghearele din piele!

    Iată norma după care poți s-ajungi unde poftești!

    Ș-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să roșești,

    Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi,

    Cearcă-ți sabia în gâtul conștiinței tale-ntăi!

    Asta-i lecția pe care o lăsați posterității!

    Ah, cumplit v-ați râs de lege și de cumpăna dreptății,

    Și de oameni, și de țară, și de tot ce-i sfânt pe lume!

    Peste veacuri depărtate vor pluti a voastre nume,

    Și vor spune că sub soare n-au stat răi, călăi, bandiți,

    Nici atât de cruzi la suflet, nici atât de iscusiți.

Scrisă de Alexandru  Vlahuţă- scrisă în 1881 după o vizită în România anilor 2013.

 

Iată şi dovada filmată a călătoriei în timp. Prin anul  1938, cineva, o femeie, că nu se putea altfel,  vorbea la celular pe stradă.

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

2 Raspunsuri la Călători în timp în România

  1. gheorghe

    trecutul se inbina perfect cu prezentul desii actorii sunt diferiti;probabil este o mostenire genetica a acestei natii ;articol excelent;- ne vom schimba comportamentul la presiunile forurilor UE ???

  2. Gheorghe,
    Ce va face sa credeti ca UE ne vrea altfel? Declaratiile? Bine dar si declaratiile conducatorilor nostri sunt la fel de frumoase. Fașptele insa si ale unora si ale altora converg catre vesnica bataie de joc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5