Armata pe mana cui, partea a treia, PONTA

Categoria Despre Armata, Politica, Social

tovarasul Ponta

Presa, televiziunile se grăbesc  să îl dea pe Băsescu drept omul politic al anului în România. Pe ce considerente? Ce a făcut? Ce merite are ?  Nu a făcut nimic, şi-a bătut doar joc de Ponta,de români, a stat în banca lui, a băgat strâmbe cum bagă de obicei de 8 ani şi atâta tot, în rest nici o evidenţiere. Aşa zisa lui urcare în topul preferinţelor românilor în primul rând era previzibilă, atâta vreme cât in vara lui 2012 reuşise performanţa de a atinge cel mai jos punct,  minimum minimorum în sufragiile românilor, deci de acolo nu mai avea cum să cadă, doar să crească. În al doilea rând urcarea sa la nivelul actual  se datorează politicii şi acţiunilor lui Ponta care a reuşit la rândul său contraperformanţă după contraperformanţă. Ponta  ar trebui să fie declarat omul anului şi iată pentru ce:

  1. A reuşit să conducă aproape numai prin asumări guvernamentale şi ordonanţe de urgenţă deşi avea o majoritate de 70%  în parlament şi asta datorită inconsecvenţei şi proastei politici, promovând legi personale sau de grup cu care nu erau de acord nici colegii de coaliţie;
  2. A reuşit performanţa ca într-un an  care nu a avut mişcări de protest de amploare, iar cele sindicale au fost chiar inexistente, să schimbe câţiva miniştri ceea ce dovedeşte o proastă cunoaştere a oamenilor aleşi sau  o alegere proastă;
  3. A reuşit să facă praf două procese de privatizare, Oltchim şi CFR marfă, anunţate cu surle şi trâmbiţe şi eşuate lamentabil;
  4. A reuşit să aducă alianţa USL de la 60% popularitate şi preferinţe în rândul electoratului, la sub 45% real;
  5. A reuşit să aducă nivelul de operativitate al armatei la 40% ceea ce practic înseamnă că ARMATA NU ÎŞI POATE ÎNDEPLINI MISIUNEA DE APĂRARE A ŢĂRII. Şi cu toate astea ministrul Duşa, Oprea încă îşi mai ţin fundurile pe scaune;
  6. A reuşit să aducă USL din forţa politică conducătoare  în faza de forţa politică demolatoare, din starea de câştigătoare în cea de destrămare;
  7. A reuşit prin oamenii de paie care îi execută orbeşte ordinele să pună Parlamentul român în cea mai umilitoare situaţie, poziţie unică în lume, aceea ce a fi admonestat la „ scenă deschisă” de către ambasadele ţărilor europene şi membri ai acestuia să fie chemaţi şi să se ducă la ordin la sediul Ambasadei SUA;
  8. A reuşit să facă din Parlamentul României  pe care îl conduce prin Zgonea,  „ Person of the year”în ceea ce priveşte promovarea corupţiei.
  9. A spulberat pur şi simplu toate speranţele românilor care credeau că votând USL vor avea parte de  dreptate  până la capăt;
  10. A trădat tot ce putea trăda, de la principii şi idei  la promisiuni şi aliaţi, prieteni, alianţe, având un singur scop: el şi partidul lui, clica celor câţiva apropiaţi oameni fără scrupule, să conducă nestingheriţi;

Ce alte dovezi vă mai trebuie că acest om merită cu adevărat titlul de DEMOLATORUL ANULUI DACĂ NU AL DECENIULUI? Toate aceste fapte ale lui Ponta l-au ridicat pe Băsescu şi îi fac pe unii să îl considere pe acesta omul anului. Greşit, Băsescu nu are nici un merit, totul i se datorează lui Ponta.

Recentele mişcări de case cu care a jonglat domnul Ponta a scos iarăşi în faţă anumite categorii dragi domnului prim ministru ca şi domnului preşedinte. În cafteala privată cei doi pupători de tururi străine nu mai ţin cont de nimic, şi amestecă toate structurile pretextând grija faţă de unii sau alţii pentru a obţine imagine, sprijin şi noi simpatizanţi sau votanţi. Când Ponta a declanşat acţiunea Nana, l-a durut în faţa Palatului Victoria de legalitatea sau starea morală a afacerii prezidenţiale, pe el îl interesa să lovească în Băsescu prin singurele locuri unde îl doare, familia, fetele. Ponta a învăţat şi el în sfârşit că pe Băsescu dacă vrei să îl loveşti nu trebuie să dai în el ci în fetele lui. Prin această lovitură Ponta a arătat pe de o parte că a aflat punctele slabe ale lui Băsescu şi în al doilea rând că e gata să se folosească de orice metode pentru aşi atinge scopul, pentru a-şi vedea inamicul căzut.

Noile mişcări de case, respectiv închirierea( în ce condiţii, că nu a spus nimeni)  a Vilei Dante cea atât de dragă lui Băsescu, ambasadei SUA,  trecerea unor hoteluri de protocol din gestiunea RA-APPS în  cea a SRI şi a BOR, cu căţel şi purcel la Olăneşti şi Covasna în sunt alte lovituri date- nu lui Băsescu ci orgoliului său pentru că erau locuri în care acesta obişnuia să îşi facă băile şi mofetele de ape termale şi mulţime. În felul acesta Ponta aplică nu doar lovituri şoc ci şi lovituri demoralizatoare. În felul acesta domnul Ponta arată că nu are scrupule, a declanşat Jihadul şi nici un mijloc nu este considerat suficient de josnic pentru a-şi atinge scopul. De ce spun josnic? Nu pentru că îl loveşte pe Băsescu din toate poziţiile ci pentru că în acelaşi timp pretinde că o face în numele dreptăţii când de fapt este vorba de o bătaie între două năpârci. Că este năpârcă o dovedeşte şi faptul că ia un hotel într-o staţiune balneo-climaterică unde mergeau amărâţii de români să se mai repare şi le dă unor instituţii cu regim exclusivist care le vor folosi după bunul plac, deci bolnavii de rând nu vor mai frecventa acele hoteluri, acestea va fi rezervate numai de cei care fac parte din elita structurilor care le-au administrat. Şi ca să nu spună lumea că face favoruri celor două organe de culegere de informaţii  folosite şi cu antecedente în domeniu  încă de pe vremea regimului comunist, a mai dat domnul Ponta un hotel şi Ministerului Apărării, dar numai aşa din vorbe că de fapt nu armata va da aprobare pentru folosirea vilei, ci tot politicienii, pentru că în curând funcţia de şef al Departamentului Logistic al Armatei va fi subordonată direct primului ministru, iar hotelul bineînţeles că va intra în gestionarea acestei structuri. Deci vila ajunge numai cu numele în gestiunea armatei, ea de fapt va fi vizitată de oamenii politici sau de generalii supuşi cu sau fără carnet de partid. Este năpârcă sau parşivel domnul prim ministru şi pentru faptul că încearcă din nou să ia ochii şi voturile românilor făcând din Băsescu ţinta atacurilor şi încearcă din nou să câştige voturi pe tema urii sau antipatiei oamenilor vizavi de iubitul coabitant de până acum 2-3 luni. Să fie românii aşa de proşti încât să îl creadă cum l-au crezut în vara lui 2012? Eu mă îndoiesc.

Această şmecherie arată cât de dragă îi e armata domnului Ponta şi cum se foloseşte de numele ei pentru a-şi lustrui imaginea.  Este interesant de văzut dacă se vor face cumva precizări privind:

·         Punctul unu : în ce condiţii a fost dată vila de la Covasna Armatei, cine o are în primire, cine dă dezlegare la folosire, cine  o exploatează şi în ce cont intră banii obţinuţi de pe urma folosirii acesteia  şi  de asemenea în ce condiţii au fost date hotelurile către cele două structuri culegătoare de informaţii, cine le foloseşte, cine încasează banii în ce conturi intră beneficiile;

·         În al doilea rând ce preţ a plătit Armata şi ce preţ au plătit celelalte două instituţii blagoslovite  cu cadouri de Crăciun.

Preţul „plătit” de SRI şi Biserică sunt serviciile trecute prezente şi viitoare în slujba guvernului, dar şi în lupta dintre cele două năpârci, servicii plătite de altfel cu vârf şi îndesat prin scutiri de impozite, creşteri anuale ale bugetelor, redistribuiri de fonduri din fondurile de rezervă ale guvernului, facilităţi fiscale, independenţă şi autonomie,  salarii nemeritate.

Cum plăteşte armata marele „cadou” primit  de la Ponta ?

Păi să vedem. Armata primeşte o vilă pe care doar o va întreţine, dar va fi folosită de alţii, iar fondurile vor intra în conturile guvernului nu ale Ministerului. Bun aşa. Hai să vedem ce dă în schimbul ei .

Pe pagina MApN http://dlaj.mapn.ro/  e trecut spre dezbatere publică pasămite, o hotărâre a guvernului care se numeşte : „Hotărâre a Guvernului privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii şi amenajări la terenurile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora şi pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului”. Sunt trecute acolo 4 documente spre studiu dintre care  interesante sunt nota de fundamentare si anexele. La o răsfoire superficială  aflăm din aceste două documente că armata va rămâne fără 28 de obiective, 3 dintre ele câştigate la păcănele în instanţă de nişte reclamanţi din care unul persoană fizică şi 2 persoane juridice, adică nişte asociaţii şi aşezăminte culturale care nu ştiu ce or fi revendicat pentru că societăţile respective nu cred că ar fi moştenitoare ale foştilor proprietari decât dacă le-au fost preluate drepturile în instanţă ca în cazul averii Brătienilor de care va beneficia familia Băsescu. Alte trei obiective au fost c obiectul unor incendii sau „au făcut obiectul fenomenelor meteorologice periculoase” cazuri în care nu s-a dispus începerea urmăririi penale. Necunoscând cazurile în speţă nu mă pot pronunţa dar mă întreb oare ce reprezintă fenomene meteorologice periculoase? Una peste alta armata pierde numai printr-un act normativ 28 de clădiri cu terenurile aferente  iar  presa nu spune nimic despre asta, dar face mare tam-tam şi bagă MApN în aceeaşi oală cu Biserica şi SRI care au primit cadouri  şi în felul acesta armata nu va mai fi iubită, lumea o va judeca la grămadă şi el nu va mai avea nici o problemă cu o eventuală solidaritate a populaţiei faţă de militari sau invers. Parşivel.

Deci iată ce face domnul Ponta cu terenurile armatei. Şi astea sunt numai o parte. Mai sunt terenuri ale fostelor unităţi militare care aşteaptă doar ingineria prin care să fie luate şi date  primăriilor locale care la rândul lor le vor da .. celor cărora le-au fost .. hărăzite. Pentru Rânca aşteaptă însuşi domnul Ponta. La Craiova, o fostă unitate militară este promisă .. chinezilor care vezi doamne vor face locuinţe sociale. În timpul acesta 6 asociaţii ale militarilor şi veteranilor de război stau în condiţii de claie peste grămadă sau nu au sedii deşi s-a propus acordarea acestei locaţii  asociaţiilor militarilor măcar în arendă, sau cum s-o putea. Dar atâta vreme cât nu curge un ce profit, cum să se accepte aşa ceva ?

Pe lângă toate astea, cel mai mare rău pe care Ponta l-a făcut armatei este numirea unui Croitoraş la conducerea ministerului care se laudă că nu cârpeşte  dar acceptă să fie cârpit de Oprea ori de câte ori acesta are chef. Păstrarea lui Oprea la butoanele apărării este  nu numai o nenorocire  dar şi o povară şi o pedeapsă care depăşeşte efectele simplei sale prezenţe. De când Oprea a luat şefia armatei, a impus   la conducerea structurilor  oamenii fideli şi cu acelaşi calităţi cu ale sale, trădători ai sistemului, ai principiilor şi adevăratelor valori ale armatei, cameleoni  gata să facă orice pentru a rămâne pe scaune, vânzători şi cumpărători de favoruri, oameni fără caracter, fără coloană vertebrală, târâtori, târâtoare sau târâturi cu epoleţi care îşi bat joc de toate regulamentele militare, le schimbă, le modifică, le schingiuiesc după chipul şi înfăţişarea lor. Aşa va ajunge şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a MApN un Quasimodo ca şi cei ce l-au iniţiat şi lucrat spre interesul şi câştigul lor, făcând din apărarea ţării o vorbă în vânt iar din conducerea armatei o  unealtă politică. Aceste lucruri se întâmplă nu de azi de ieri şi vor dura atâta vreme cât Oprea va fi legat de armată. Cel care a făcut toate astea posibile şi le-a dirijat în ultimul an  este VICTOR  VIOREL PONTA,micul Titulescu, Marele Demolator,  demolatorul deceniului. A stricat, destrămat, desfiinţat, distrus,spulberat  tot ce  atins, inclusiv armata şi Sistemul Naţional de Apărare. Ponta şi-a bătut joc de apărare căci deşi ştia că Oprea o va distruge l-a pus la butoane numai pentru a avea el o majoritate confortabilă în Parlament şi pentru a putea guverna fără PNL.

Ponta prin noua lege a apărării, îşi va subordona serviciul de informaţii al armatei şi logistica armatei singurele lucruri care îl interesează din toată această structură. În rest, se poate alege praful, nu îl priveşte. Terenurile şi contractele armatei şi dosarele comandanţilor, asta îi trebuie lui Ponta şi le va lua în subordinea sa.

 P.S. Ultimele „găselniţe” ale lui Ponta, fotografiile cu „regele” care de fapt era doar Dudă şi cu ciobanul Ghiţă, arată cât de jos se poate apleca un prim ministru pentru nişte voturi. CIOBANII ŞI SECURIŞTII SUNT OAMENII LUI PONTA.

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

28 Raspunsuri la Armata pe mana cui, partea a treia, PONTA

  1. OLTEANU

    Lunga „noapte polara”!

  2. anonim

    Fratele meu ,analiza ta se vrea logica dar o faci privind tabla de sah numai dintr-un singur unghi.Nu simpatizez in mod deosebit PSD dar nu pot sa nu observ si gafe monumentale din partea PNL.PNL-ul i-a oferit lui Ponta ministri cu bube in cap.Acesta pentru alianta a fost obligat sa-i accepte.PNL-ul a fost impotriva confiscarii averilor celor ce s-a dovedit ca au furat statul.Ce naiba vrei sa faca cu toate cazarmile?Conationalii nostri ,aia cu miros specific au furat din ele in draci.Cazarmile arata ca dupa bombardament.Sa impoziteze biserica?Sa se puna rau cu ea?Ce vrei sa faca daca populatia Romaniei ,dupa 50 ani de comunism este bigota?Gafele nu-i apartin lui Ponta ,ci slujbasilor lui.Ponta nu a invatat un lucru necesar si suficient,sa se inconjoare de sfetnici inteligenti.

  3. OLTEANU

    L’ai mai vazut matale , dle. Anonim , pe „marele sfetnic tata socru”,pe sticla televizoarelor , dupa ce a vazut „cartonasul rosu ” in legatura cu „faultul” din terenul de vanatoare?
    Cred ca va fi cam lunga suspendarea!

  4. Anonim,
    De acord, PNL a oferit lui Ponta ce a vrut, dar ponta a avut posibilitatea, optiunea si dreptul sa ii refuze, asa cum s-a intamplat recent si cu propunerea pentru Teliviziune. Daca i-a acceptat, inseamna ca au fost pe placul sau deci este raspunzator pentru ca el i-a acceptat si .. pus pe directie. Iar daca pana acuma a schimbat numai ministri PNL nu este pentru ca doar ei sunt incapabili ci pentru ca vrea sa discrediteze PNL-ul si nu se atinge de prop[rii oameni din PSD. Iar dumneata uite ca ai pus botul si privesti unidirectional, ti se pare ca numai PNL ul are oameni corupti sau incapabili, pentru ca vezi Doamne , Ponta a schimbat doar penelisti. Asta inseamna privire superficiala. Deci incearca matale o analiza mai profunda si vezi care e buna ? Buba e Ponta. NU SPUN CA ANTONESCU ESTE ALEGEREA MEA, NICI NU CRED CA VA FI PRESEDINTE, DACA VA FI VA FI CEL MAI SLAB SI NEPREGATIT DIN TOT CE AM AVUT PANA ACUMA. Dar asta nu ma impiedica sa vad ca pana acuma Ponta a condus si ne-a dus spre dezastru.

  5. Ponta s-a inconjurat in mod intentionat de cei care sunt pe langa el pentru ca sa ii poata domina, constrange, santaja, schimba cand vrea el. Nu poti face ce vrei cu un tip cu coloana vertebrala, cinstit, fara pata si competent, nu il poti constrange sa faca ce vrei tu, sa semneze sau sa promoveye ce vrei tu. Deci Ponta nu din nepricepere s/a inconjurat de hoti si incompetemnti ci dintr-un calcul simplu? ii conduce cum vrea el. Daca nu ai observat asta ai mari probleme la ochi.

  6. Anticucu

    Nemultumirea mea cea mai mare este ca a fost lasat in continuare Cucu sa cante.
    De armata si-a batut joc in primul rand BASESCU si slugile lui din PDL.Vinovatii ,suntem noi ,cei cu gade militare care conform traditiei am spus” am inteles” si am batut din pinteni.Pai nu Basescu este presedintele CSAT?Nu el are consilier pe vestitul FOTA?Nu toate deciziile privind armata se iau in CSAT?

  7. OLTEANU

    deciziile se iau in ” unanimitate” cucule!

  8. Exact anticucule, Olteanu are dreptatem, deciziile se iau NUMAI PRIN UNANIMITATE. E de ajuns sa se opuna unul singur si cade sandramaua, Dar uite ca nu a cazut deci TOTI au fost de acord. Asa ca nu mai arunca vina inspre unul singur. O sa vina si randul lui Basescu , suntem abia la episodul 3 , mai sunt multi pe lista.

  9. anonim

    Politica in democratie e aiurea.Un lider de partid in primul rand este la mana sustinatorilor din partid.Partidele functioneaza pe gasti,simpatii,interese de grup etc.Pentru a ajunge lider trebuie sa faci multe compromisuri.Am facut parte dintr-un partid si am vazut cum functioneaza.Nu functioneaza nici pe departe cu armata.Asta noi nu pricepem.Dispare zicala „cocheteaza cu toti si se fute cu seful”.

  10. Anonim

    Cazul Goman Gheorghe spune totul despre politica romaneasca si partide. Orice alt comentariu este de prisos.

  11. anticucu

    Cum naiba DNA a gasit ministri corupti numai la pnl?Pentru mine asta este un mister.Cucu sa-i iubeasca pe cei de la psd?mirama_si.Comparand cu fosti prim-ministri si fosti presedinti ,guvernarea Basescu si pdl mi se pare cea mai catastrofala.Fara sa fiu fan ,Ponta,pe langa unele prostii de care a profitat cucul, parca a mai dres ceva din relele facute de Basescu.Nu am sa uit niciodata ca Basescu a atentat la pensia mea si mi-a anulat toate drepturile acordate de predecesorii sai.Nu doresc nimanui sa-si vada pensia injumatatita.Cum naiba sa nu faci infarct?In 1995 am vrut ca in timpul liber ,atat cat puteam sa ma privatizez.Raspunsul MAPN.Este incompatibil cu onoarea si demnitatea de ofiter.Deci singurul meu mijloc de trai este pensia.Sa ma angajez la privat.Ce privat are nevoie de artilerist,infanterist,tanchist etc.Vedeti ditamai colonelul ,agent de paza=pasnic?Va aduceti aminte ca Cucul a afirmat odata ca intr-o vizita a sa intr-o tara straina a gasit colonel roman,primitor de clienti intr-n hotel?Nu stiu cati dintre voi aveti copii plecati la munca in strainatate?Nu va doresc sa trceti prin asemenea experienta?Pai nu cucul ,prieteni a spus”plecati”.

  12. Anticucule, ori esti, ori te prefaci. Pai tocmai asta trebuie sa iti dea de gandit. Sau ai uitat ca la DNA lucreaza si oamenii lui Ponta, ca ministrul justitiei este finul lui Ponta ca procurorul sef este al lui Ponta? Doamne ce nevinovat si necunoscator esti. [tiu, sa nu-ti fie de deochi!Si totusi nu inteleg de ce pomenesti de Basescu aici? Asteapta ca ii vine si lui randul, deocamdata discutam despre Ponta. Repet, daca consideri ca e ceva scris gresit despre Ponta, astept argumente. Daca nu, despre altii cand o sa le vina randul.

  13. OLTEANU

    Cucule ,matale ai dormit pe o singura parte?
    Ai aplicat cu succes indemnul „dormi baiete ,dormi in pace ,tara ofiter te face”!?

  14. Maria

    Foarte bine a facut Ponta ca a dat-o la MApN!! Basescu se intalnea acolo cu sefii ungurilor!! Daca o punea in vanzare precis ca o cumpara guvernul Ungariei!! Ati uitat in ce zona e? Ma mir ca a acceptat Frunda, ca doar e consilierul lui Ponta!! Unde credeti ca se intalnea cucu si Orban? unde le promitea ungurilor marea cu sarea de a vandut tot Ardealul? Poate sa mearga acolo dar acum e si armata si vor avea peretii urechi!! Asa ca e foarte bine!!

  15. Maria, asteapta sa vezi ce le va da Poanta ungurilor in schimbul voturilor din parlament dupa ce se desparte de Crin. Vei considera atunci ca Basescu a fost un mare patriot. Ponta nu da nimic fara sa ia ceva in schimb, ca si Basescu de altfel. Intre ei nu este nici o deosebire, doar concurenta.

  16. Doru

    Foarte sintetic.
    Ponta demonstreaza cu prisosinta ca ticalosiile petrecute sub Basescu au fost gainarii.
    Evident ca, din ’89 pana astazi, trendul este „UNISENS”. Prabusire, mai degraba „necontrolata”, in care fiecare se descurca cu mijloace improvizate ad-hoc, urmarindu-se un singur tel. Jaful in scop personal si de gasca.
    Schimbarea ? Pe cale de consecinta, un alt moment ’89, un alt moment „0”. Oricat ar fi de dureros. Altfel, vom fi tara condamnata, cel putin, la faliment, ulterior vanduta la taraba pe bucati. Oricum, suntem „oaia neagra” a Europei.
    Nu-mi pot permite a crede ca, dela Maresalul Ion Antonescu si Ceausescu, tara noastra a produs/produce numai ticalosi.
    Nu-mi pot permite a crede, macar gandindu-ma la urmasi, ca poporul acesta, din care ma trag si eu, nu va zice:
    „Gata, la zidul Targovistei cu voi!”.

  17. ANONIM

    Stimabililor,vad ca sunteti foarte vocali.Considerati ca in marea lor majoritate politicienii sunt corupti si venali .Or fi si Dobritoiu si Mircovici?.Nu va contrazic dar sper ca acceptati democratia.Pai daca acceptati democratia dece stati pe margine si nu intrati in politica?Pasivitatea voastra,sentimentul de scarba pe care il nutriti fata de politica a permis sa ajunga in parlament otrepe.Odata,cand armata inca se bucura de increderea populatiei,pe o retea de socializare am propus militarilor rezervisti infiintarea unui partid.Raspunsul.Injuraturi,persiflari,zeflemeli.Oprea va cerut indirect intrarea in UNPR.Nu nutresc sentimente de simpatie pentru persoana in cauza dar prin numar de membri si sustinere reciproca puteti ajunge in structurile de putere.Oprea este presedinte de partid dar el poate fi controlat prin membrii partidului.Asaltati-l pe Oprea cei ce stati bine cu sanatatea.Oprea,o fi el ismenar dar este imposibil sa nu aiba pe undeva un rest de militar.v-am dat exemplu, UNPR deoarece ,din experiena am observat ca este mai usor de abordat partidele mici. Priviti-o pe madam Anghel.Femeie,sotie de ofiter,a ajuns parlamentar.A demonstrat ca are mai mult sange in pasarica decat noi in protap .Imaginati-va prieteni ,20 parlamentari proveniti din randul cadrelor militare pur sange.Stimate coleg,stimate Neacsu ia domnule initiativa.Este foarte usor sa chibitezi,dar ma intreb cui foloseste.Nu am o simpatie deosebita pentru Dogaru.Dar macar asta zice ceva.Nimeni nu este perfect.O fi betiv,o fi politruc,o fi fara tact,o fi fanfaron dar ne face simtita prezenta.Va place de Iliescu de la ANCMRR? Va indemn,inscrieti-va in partide.Fiti activi.Indiferent de partid ,atunci cand este interesul nostru ,al celor ce purtam in suflet armata,dati-va mana.Parlamentarii corupti si velali pot fi detronati prin misloace democratice.

  18. OLTEANU

    Ajuta Doamne!
    La multi ani!
    Intelepciunea vine odata cu an(ii)ul, anonimule!
    CITIUS, ALTIUS , FORTIUS!
    ps .Sunt apolitic .

  19. Anonim,
    Pana acuma aveam dubii, dar acuma m-am lamurit. Sa ne inscriem in partidul lui Oprea? Inseamna ca nu ai citit ce am scris eu aici .. su ai citit dar degeaba. Inutil sa mergem mai departe cu discutia in acest caz. Păstrarea lui Oprea la butoanele apărării este nu numai o nenorocire dar şi o povară şi o pedeapsă care depăşeşte efectele simplei sale prezenţe. De când Oprea a luat şefia armatei, a impus la conducerea structurilor oamenii fideli şi cu acelaşi calităţi cu ale sale, trădători ai sistemului, ai principiilor şi adevăratelor valori ale armatei, cameleoni gata să facă orice pentru a rămâne pe scaune, vânzători şi cumpărători de favoruri, oameni fără caracter, fără coloană vertebrală, târâtori, târâtoare sau târâturi cu epoleţi care îşi bat joc de toate regulamentele militare, le schimbă, le modifică, le schingiuiesc după chipul şi înfăţişarea lor. Aşa va ajunge şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a MApN un Quasimodo ca şi cei ce l-au iniţiat şi lucrat spre interesul şi câştigul lor, făcând din apărarea ţării o vorbă în vânt iar din conducerea armatei o unealtă politică.

  20. OLTEANU

    Cred ca sunt mai mult de 20 de militari in Parlamentul Romaniei, dar n’au aceiasi ” parola”!
    Ca tot vine primavara, „cei mai frumosi ghiocei printre maracini ii gasim”!

  21. Pai toti militarii care au intrat in parlament au intrat pentru binele lor nu al armatei. NICI MACAR UNUL NU A INTRAT CU GANDUL SA SCHIMBE CEBA IN ARMATA CI SA SCHIMBE CEVA IN SITUATIA LOR FINANCIARA SI A FAMILIEI LOR. SA NU NE IMBATAM CU APA RECE. sI TOTI AU INTRAT PE LISTE DE PARTID, PARTIDE CARORA LE DATOREAZA SUPUSENIE.

  22. OLTEANU

    Frumos ,frumos neica Marine concertul de Anul nou, familiar, calduros!
    „caci mii de ani i’au trebuit…………. „(s’ajunga si la noi).(punct)

  23. ANONIM

    @Neacsu Marin.Zau daca te inteleg.Tu vrei sa primesti fara sa dai.Nu vreau sa te jignesc dar mai convins ca inteligenta se opreste la poarta unitatii.Tu chiar nu vrei sa intelegi ca exista o alta viata in afara unitatii militare?Ilie Marin este demn de admirat dar nu de urmat.Chiar nu te inteleg dece vrei ca militarii sa fim niste ilustri anonimi?.Si te mai miri dece un mecanic auto,Coman a ajuns parlamentar.Uite ca prin vointa ta,Coman face legi pentru tine.Halal,sa-ti fie.Maine,poimaine iti va creiona nivelul de trai Cioaba si Maximilian.Asta vrei,asta o sa ai.PUNCT

  24. Tragii concluzii aiurea, nu esti in stare sa discuti in baza unor arhumente, eu te-am intrebnat ceva tu oo dai inainte ca nu vad viata dinafara cazarmii.De unde ai inteles sau ai concluzionat ca eu cer fara sa dau ? Poti raspunde macar la intrebarea asta ? Poti sa iti justifici cu ceva afirmatiile? Ma indoiesc. Un an mai bun si .. minte, ca lipseste .

  25. ANONIM

    MI_AM PROPUS SA NU MAI PIERD TIMPUL CU TINE.

  26. Anonim,
    Ai devenit intelept. Iti propui numai lucruri pe care le poti realiza usor fara efort. Felicitari !

  27. @ANONIM

    Toti oamenii cu cap, dupa trei, patru, cinci, comentarii pleaca!
    Pierd timpul cu asta. Asta cu nume de „doar oltean” se da buchea, untul pamantului. Buchiseste prin ciupituri de un articol si apoi il da doar celor zece cititori fideli, aia de bere si alune in coaja in parcul Craiovei. El zice „ca combate”! Dar face precum cacofonia scrisa. Adica CACA!

  28. @Anonim,
    Si vulpea pleaca de la struguri, ce ca sunt acri. Si la fel gandeste si ea, ca toate vulpile cu cap pleaca…