După deşeuri, Romania deschide porţile teroriştilor?

Categoria Actualitate, Opinii, Politica, Social

MEK

Într-un alt articol, cândva prin martie 2013, arătam cum croşetează Românii în timp ce altii ne transformă ţara în groapa de gunoi a Europei.

Prin februarie 2010 prin presă apăruseră semnale cu privire la încercările Europei de a găsi un loc de depozitare a deşeurilor marilor Europei şi România se afla în tratative, pentru că conducerea ţării de atunci, ca şi cea de acum gunoieri de meserie, sau gunoaie umane, erau gata să deschidă gura pentru ca fumătorii UE să îşi stingă ţigările pe limba lor, numai să îi păstreze în scaune. La vremea respectivă transformarea României în groapa de gunoi a Europei era numai o ipoteză. Acuma este o certitudine. Pe tunci se spunea că pe teritoriul ţării noastre sunt depozitate circa 1.400 de tone de reziduuri radioactive.Oficial. Tot oficial, presedinta Consiliului National pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN), Vajda Borbala, spunea că România nu are în vedere importul ori depozitarea de reziduuri nucleare provenite din alte ţări, precizând că acest lucru este stabilit prin Legea 111/1996, în vigoare la acel moment. Riscurile implicate de existenţa unui depozit de deşeuri radioactive, spunea atunci doamna Vajda   Borbala, „sunt ca acestea, dacă nu sunt stocate în condiţii sigure, să se infiltreze în ape şi să afecteze biosfera”. Senatorul Sever Cibu, vicepresedinte al Comisiei de mediu, spunea şi el  că apele din Bihor care provin din fostele exploatări de uraniu conţin şi acum urme de substanţe radioactive, fiind de nefolosit. Este bine că se ştiu urmările atât ale folosirii cianurilor la exploatarea aurului şi lacurilor de decantare cât şi ale depozitărilor unor deşeuri toxice. Este rău că deşi se cunosc urmările, se acceptă totuşi contractele şi ne trasnformăm în groapa de gunoi a Europei.

Se cunoaşte  cazul navei Flaminia care a tot căutat o ţară care să o primească până a găsit corupţii din România care să “o repare“ în Mangalia bineînţeles contra un comision substanţial. Cu ce riscuri? Păi pentru cine nu a citit, citiţi aici :  http://www.replicaonline.ro/agitatie-pe-nava-flaminia-a-inceput-sa-se-sparga-buboiul-lucrurile-nu-sunt-in-regula-nici-la-bord-nici-in-documente-119952/

Se cunoaşte de asemenea şi cazul depozitului de deşeuri de la Câmpulung Argeş, unde au ars câteva mii de tone de deşeuri toxice dar nici acum nu se ştie ale cui erau. Întâmplarea face să fie exact cam câte erau şi pe Flaminia. Tot întâmplarea face ca despre cele de  pe Flaminia să se spună că au fost trimise la Ploieşti. Cât de departe este Ploieştiul de Câmpulung ? Să se fi ars deşeurile de pe Flaminia la Câmpulung ? Acuma e târziu să mai se verifice ceva cu atât mai mult cu cât oficial nu s-a “ştiut” niciodată ce conţineau containerele de pe Flaminia. Se ştie doar că atunci când un container a luat foc, prefectului Constanţei Eugen Bola, îi tremurau chiloţii cu genunchi  cu tot. Am mai multe informaţii, le verificăm, să lămurim aspecte de ordin tehnic. Am primit un raport. Dumnezeule mare, este o problemă! Avem o problemă, dar nu ştim cât este de mare sau de mică spunea domnul prefect care de speriat ce era nu mai ştia ce să spună nici cât de groasă să spună că e beleaua. Cât de grave au fost şi problemele cu deşeurile de la Câmpulung şi ce implicaţii au avut, aflaţi de aici:

 http://adevarul.ro/locale/pitesti/video-norii-toxici-fum-incendiul-campulung-contineau-substanta-extrem-periculoasa-1_52551da4c7b855ff56189267/index.html

După incendiul de la Câmpulung, ministrul mediului a demis-o pe directoarea de la APM Argeş pentru că nu a suspendat autorizaţia de mediu firmei Global Eco Center unde a avut loc incendiul, deşi în cadrul unor controale se mai sesizaseră grave abateri de la prevederile legii.De ce e nevoie să se întâmpla nenorociri ca să se ia măsurile legale? E prea mare şpaga?

Cert este că în cazul Flaminia, nava a fost adăstată în una din danele portului Constanţa,  aflată în posesia unei firme controlate de oameni de afaceri libanezi din Constanţa, urmăriţi penal pentru evaziune fiscală cu cereale, de 30 de milioane de euro, alături de alţi doi milionari constănţeni, care s-au îmbogăţit în Portul Constanţa.Ori fi aceiaşi afacerişti prieteni ai domnului Mazăre, cărora acesta se lăuda că vrea să le dea Cazinoul din Constanţa? Nu ar fi de mirare, numai aşa s-ar explica acordul dat de guvernul roman pentru ca nava să fie acceptată în România.

http://www.gandul.info/stiri/nava-flaminia-se-pregateste-sa-scape-de-deseuri-periculoase-la-constanta-cum-au-ajuns-nemtii-sa-fie-decontaminati-in-gazda-la-libanezii-din-port-10883007

Spuneam că în ciuda avertismentelor doamnei  Vajda Borbala România a preluat contractele de depozitare şi a acceptat să îşi otrăvească cetăţenii cu deşeurile Europei şi dovada o dă aceeaşi doamnă Plumb, care prin ianuarie 2013 se trezeşte şi domnia sa  că unele companii de băieţi deştepţi din afară şi din ţară profită de o legislaţie găunoasă făcută de parlamentari găuriţi sau penetraţi şi penetrabili de şpăgile companiilor  interesate de afaceri dubioase. Aşa s-a trezit domna Rovana Plumb să spună că ar trebui suspendate importurile de deşeuri periculoase, până când legislaţia va fi pusă la punct. Iată ce spunea  doamna ministru în Ianuarie 2013 :

“România ar putea suspenda importurile de deşeuri periculoase, până când legislaţia va fi pusă  la punct. Lucrăm împreună cu Poliţia şi cu Parchetul la aceasta investigaţie(…) Decizia pe care o vom lua, în proportie de 99%, va fi aceea de suspendare a importurilor de deşeuri periculoase până  când legislaţia din România va fi pusă la punct în ceea ce priveşte trasabilitatea”

http://www.ziare.com/rovana-plumb/ministrul-mediului/rovana-plumb-romania-ar-putea-suspenda-importurile-de-deseuri-periculoase-1214175

Să credem că s-a deşteptat doamna Plumb şi a devenit un bun român aşa dintr-o  dată,  sau că foamea de bani este mare şi se simte nevoia unei “renegocieri” a contractelor sub pretextul clarificării legislaţiei? Eu, cu toată indulgenţa, tind să înclin către  varianta 2, pentru  că în ceea ce priveşte intenţiile guvernului Ponta sunt lămurit. Şi ca să nu se spună că am păreri, să vedem ce ne pregăteşte domnul Ponta.

Spuneam că  am devenit  GHENA Europei în materie de deşeuri  toxice/radioactive. Ei bine, de parcă asta nu era de ajuns, guvernul Ponta a decis să ne transforme şi în depozitarul gunoaielor umane, sau mai bine zis a unor organizaţii teroriste. Nu e de ajuns că am acceptat închisorile CIA cu locatari cu tot, acuma partenerul nostru strategic ne transferă şi organizaţiile teroriste pe care nu le mai poate menţine în Irak. Nu e glumă, ştirea apare pe unele site-uri şi bloguri româneşti şi apoi  a fost preluată de The Telegraph. Pe scurt. Pe site-ul http://danamarca70.wordpress.com/2013/12/18/48875763/ apare informaţia cum că

“În cadrul întâlnirii, care a avut loc la Bruxelles din 4 decembrie, Ministrul Afacerilor Externe Titus Corlățean și Secretarul de Stat american John Kerry au discutat o posibilitate de a reloca membrii organizației teroriste Mujahedin-e Khalq (MEK) în România. Pentru a discuta detalii acestei cerere în țara noastră va veni consilierul Secretarului de Stat al SUA Jonathan Vainer care se ocupă cu migrația acestei organizație. Dacă Traian Băsescu acordă cu propoziția, toți 3000 membrii de MEK va fi localizată compact aproape de orașul Craiova.”

Informaţia fiind postată de un blogger poate  fi o simplă speculaţie, sau mă rog, goanga cuiva cum sunt destui pe internet. Dar aceeaşi persoană care dă această informaţie, intră pe blogul unei doamne care lucrează la Externe şi care la rândul ei face referiri la discuţiile dintre Corlăţean şi Kerry. http://ioraiciu.wordpress.com/2013/12/16/intalnire-kerry-corlatean-la-ministeriala-nato/

Aici pe acest site are loc o discuţie între numita Danamarca şi doamna Raiciu de la Externe ( după cum spune singură), pe tema MEK iar doamna Raiciu confirmă că a vorbit cu persoane din externe care au relaţia Kerry în gestionare şi i-au confirmat că există discuţii pe această temă. Iată discuţia dintre cele  doup persoane  :

raiciu responded: December 17, 2013 at 11:20 am

Am vorbit cu niște colegi ai mei ieri. Mi-au spus că SUA vrea să se mute toți 3000 de teroriști din această organizație la Craiova. Nu pot crede că autoritățile noastre vor fi de acord cu aceasta!

danamarca70 said: December 17, 2013 at 12:58 pm

Este posibil, având în vedere cât de multă presiune Departamentul de Stat al SUA are pe președintele nostru de obicei. Atunci o să avem o enclavă de teroriști și criminali care au încercat să-l omoare pe președinte, prim-ministru și alți oficiali de prim rang în Iran.

raiciu responded: December 17, 2013 at 1:19 pm

Sunt sigur că americanii ne vor promite munți de aur pentru acordul nostru ca de obicei. Ne vor convinge că vor finanța toate cheltuielile și țara noastră va obține profit economic și etc. Dar în sfârșit, nu vom obține nimic.

Reply

danamarca70 said: December 17, 2013 at 1:33 pm

Nu ințeleg ce profit putem obține de tot? Nu aș lăsa criminali și teroriști în casa mea chiar și pentru mulți bani. O să-ți spun mai mult! În conformitate cu informația din internet MEK este independentă financiar. A făcut lobby la Congresul al SUA pentru excluderea sa de pe lista organizațiilor teroriste.”

Deci deşi oficial nu spune şi nu recunoaşte nimeni nimic, pe surse subiectul este cunoscut.

Cine este MEK ? Pentru cei care vor să afle intraţi pe acest link : http://en.wikipedia.org/wiki/People%27s_Mujahedin_of_Iran

Şi veţi afla că este o organizaţie teroristă care se află sub oblăduirea CIA care  reevaluat-o aşa cum a făcut şi UE pentru că făcea ceea ce făcea Carlos pentru cei care îl plăteau pe vremuri. Ei bine, lucrurile încep să scape de sub control în “eliberatul şi civilizatul Irak,” mai nou Farujah  a căzut în mâinile Al Qaeda,  probabil o facţiune din cele care nu vor să mai asculte de americani, sau care încă stau sub controlul celor care i-au înfiinţat dar vor să îşi extindă teritoriul ceea ce face ca MEK să se simtă ameninţat şi e nevoie de redislocare. Unde să îi mute prietenii noştri americani dacă nu în România, singura ţară care primeşte toate deşeurile lumii şi mai şi mulţumeşte pentru ele ? Iată cum România, ţara tuturor deşeurilor este gata să primească acuma cu braţele deschise aproape 4000 de mujahedini membri ai unor organizaţii teroriste care reevaluaţi sau nu tot terorişti rămân. Ce nevoie are România de ei? Cum va accepta Europa acest transfer? Vom asista la un nou război între americani şi europeni după criza telefoanelor interceptate? Va fi România băgată între licurici? Despre Ponta şi Băsescu nu îmi fac nici o iluzie, amândoi sunt la fel de vânduţi şi gata să dea orice aprobare numai să fie susţituţi în alegeri de către marele aliat. Momentul este bine ales, americanii nu sunt proşti, vin cu acest proiect exact când trebuie, acuma când ambii vânzători sunt gata să vândă tot ca să îşi asigure continuitatea şi sprijinul la alegeri, deci ambii vor semna cu ochii închişi orice numai să li se garanteze protectoratul. În timpul ăsta românii croşetează, fac ciorapi pentru iarnă, unii fac carâmbul şi alţii ce a rămas. Cei care se cred .. viteji se vor “răzbuna” la alegeri, ei nu vor participa la vot ca să le arate ei lor, celor care guvernează, că nu dau doi bani pe alegerile lor şi ca să le uşureze procesul măsluirii voturilor. Asta e tot ce va face românul. Ce vor face mujahedinii? Păi nu e greu de ghicit. Unii spun că vor fi cazaţi pe lângă Craiova, ori în Mehedinţi pe unde a încercat să se sinucidă de curând “din motive personale” un SRI-st.  Alţii spun că cei 4000 de mujahenici fideli vor asigura paza bazei de la Deveselul că americanii nu au încredere în români care ar fi gata să vândă şi gardul şi scutul, bucată cu bucată. Cine ştie până la urmă sub ce pretext şi cu ce misiune vor veni, poate pentru a lupta împotriva “teroriştilor ecologişti” care pun beţe în roate proiectelor RMGC şi Chevron. Numai Dumnezeu ştie, sau poate şi Allah. Domnul Ponta, Corlăţeanu, Băsescu ce spun, au auzit ceva sau este doar aşa un subiect lipsit de importanţă?

UPDATE: Duminică 5 ianuarie: MAE a dat o dezminţire la Nasul cu privire la informaţia privind redislocarea MEK. Modul în care a făcut-o însă ridică semne de întrebare. În loc să dea detalii cu privire la discuţiile avute cu John Kerry, şi să declare răspicat dacă au avut loc asemenea discuţii, domnii de la MAE discută despre cele două bloguri unde a apărut informaţia, despre credibilitatea acestora şi faptul că sunt recent apărute, deci nu sunt credibile. Pe noi nu ne interesează dacă numele  celor care au dat informaţia este real sau nu sau când au decis să facă publice unele informaţii ci dacă informaţia este reală. Dar MAE s-a mulţumit să spună că  nu intră în competenţa MAE astfel de negocieri. Cu alte cuvinte, „nici cu pumnul în stomac, nici nu palma peste gură”, răspuns băsescian. Iată mai concret ce a declarat MAE:

“In urma verificarilor specializate, a rezultat ca asa-zisele ‘surse’ de informatie citate sunt in realitate doua bloguri false, fabricate recent si atribuite in mod fraudulos unor angajati ai MAE, pentru a disemina respectivele ‘informatii’. Veridicitatea celor doua bloguri este nula.

In orice caz, subiectul mentionat de dumneavoastra nu constituie o tema de negociere pentru Ministerul Afacerilor Externe, iar aceasta tema nu intra oricum in sfera de competenta a MAE”

http://www.nasul.tv/2014/01/05/mae-dezminte-relocarea-teroristilor-mek-in-romania-o-intoxicare-elaborata/

Surse:

http://stareanatiunii.com/the-telegraph-sua-negociaza-mutarea-a-3000-de-teroristi-in-romania.htmlhttp://ioraiciu.wordpress.com/2013/12/16/intalnire-kerry-corlatean-la-ministeriala-nato/http://www.realitatea.net/un-angajat-sri-a-incercat-sa-se-sinucida_1331460.html
http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/03/31/romanii-croseteaza-3589http://www.romania-actualitati.ro/deseuri_nucleare_depozitate_in_romania-10121http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/europa-vrea-sa-depoziteze-deseurile-nucleare-la-fraieri-printre-acestia-si-romania-177815.htmlhttp://en.wikipedia.org/wiki/People%27s_Mujahedin_of_Iranhttp://my.telegraph.co.uk/debatableopinion/debatableopinion/26/u-s-to-move-3000-terrorists-to-romania-mojahedin-khalq-mko-mek-rajavi-cult/http://danamarca70.wordpress.com/2013/12/18/48875763/

http://www.albatv.ro/2014/01/depozite-de-material-radioactiv-in-apuseni/

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

25 Raspunsuri la După deşeuri, Romania deschide porţile teroriştilor?

  1. Ioana

    Domnul Vajda Borbala e o doamna. Vajda-nume, Borbala (Barbara)-prenume. Unguresti. Doamna e jumate unguroaica (din Romania), jumate chinezoaica.

  2. Multumesc Ioana, voi corecta.

  3. Pingback: După deşeuri, Romania deschide porţile teroriştilor? | Daciana

  4. Lt .Col.r SLAVEANU GEORGE

    Stai linistit,Marine,in Oltenia este planificata o tara a tiganilor cu capitala la Strehaia,finantata cu bani europeni…Numai asa cred ei ca vor scapa de etnicii care cersesc si ciordesc prin marile capitale europene.A mai incercat Antonescu sa-i cazeze in stepa calmaca,dar datorita faptului ca nu le-a zmuls penele de la aripi,au zburat inapoi.In rest,vorba romanului,sa fie sanatate ca in rest ne ne descorcam noi.Asta facem cu mai mult sau mai putin succes de mii de ani…

  5. Pai e bine, mujahednii se vor pierde printre cei care „terorizeaza” acuma Europa. Deci totul merge conform planului.

  6. Ioana

    Daca ati fi citit cu atentie dialogul dintre cele doua pretinse lucratoare in MAE (ioana raiciu si dana marca), ati fi remarcat ca nu putea fi scris de doi romani veritabili, ci mai degraba de o singura persoana ce cunoaste intrucatva limba romana, dar nu la perfectie, nu ca un nativ.

    http://ioraiciu.wordpress.com/2013/12/16/intalnire-kerry-corlatean-la-ministeriala-nato/

  7. neacsum

    Ioana, nu contest faptul ca ar putea fi o intoxicare dar nici faptul ca cele doua personaje chiar daca nu lucreaza la MAE sau chiar daca sunt una si aceeasi persoana, au adus in discutie un fapt care poate fi real. La cate au facut regimurile ultimilor ani, asta ar fi o nimica toata. Tin minte ca acum 3 ani cand se zvonea doar ca Romania ar fi acceptat Codex Alimentarus, s-au dat dezmintiri, oficialii fie au tacut malc, fie au dat raspunsuri in doi peri iar astazi ne hranim conform indicatiilor europene, cu E-uri cancerigene, intr-un program in care suntem cobaii lumii. Pungesti, Izvoarele, Putna, Baile Felix sunt tot atatea locuri in care a inceput otravirea pamantului. Si toate aceste acte au inceput cu zvonuri negate de catre guvernanti. De ce i-as crede acuma, mai ales cand nici nu dau macar raspuns la intrebare. In loc sa spuna daca au avut loc discutii pe tema respectiva sau nu, ei se leaga de discreditarea surselor. Ioana, tot ce e legat de Basescu sau Ponta sau oamenii politici care ne conduc, pute. Nu iti mai trebuie doveyi, uita-te numai ce ” auto” au intrat in parlament, ce hahalere sunt in guvern si nu mai e nevoie de alte confirmari .

  8. Stimate dle. Neacsu, va aduc la cunostinta urmatoarele:

    1.Importul de deseuri radioactive in Romania este INTERZIS prin Legea 111/1996, cu modificarile si completarile ulterioare. Deci nu avem cum sa devenim „GHENA Europei în materie de deşeuri radioactive”.

    2. Pe nava Flaminia nu au fost deseuri radioactive.

    3. Nu toate deseurile periculoase sunt radioactive si nu toate deseurile radioactive sunt periculoase.

  9. Dle. Neacsu, ce ati consumat cand ati scris articolul? E cam incoerent si faceti sau sugerati conexiuni unde nu au cum sa existe. Acest fenomen de care suferiti se numeste apofenie. Apofenia defineşte experienţă identificării incorecte unor realităţi inexistente pe baza unor pattern-uri sau modele. Termenul a fost utilizat pentru prima dată în 1958, de către Klaus Conrad, care l-a definit drept „ perceperea nemotivată a conexiunilor”, însoţită de sentimentul că aceasta conexiune este plină de semnificaţie.

  10. Intrebare:
    V-ati caracterizat foarte bine, va multumesc, nu va cunosteam. Sunt ironic, stiu, dar asa sunt eu cand sunt intepat, raspund, ca sa nu creada taunul ca sunt mort. Dar cred ca va inselati eu stiam ca boala a fost costatata prima oara in 1632, cand cineva, imi scapa numele acuma avea tot asa impresia ca realitatea pe care o vede el este cea „reala” iar ceea ce vad si spun altii este gresit.In apofenia lui a rafuzat sa se ia dupa restul lumii si a sustinut sus si tare ca „eppur si muove”. Ce sa ii faci, bolnav saracu. Eu zic totusi sa lasam diagnosticele si sa asteptam sa vedem ce se intampla si vorbim dupa. Nu stiu cate secole o sa treaca pana o sa aflam adevarul dar deocamdata pe mine explicatia basesciana a MAE nu m-a convins, dimpotriva.

  11. Informatie,
    1. Sa va enumar cumva toate legile care sunt incalcate la ora asta de cei ce le fac sau sunt pusi sa le duca la indeplinire? Ar insemna sa scriu toata viata care mi-a mai ramas si nu as mai termina.Deci va rog, nu imi veniti cu articole de lege ca sunt atataea incalcate incat unul in plus sau in minus nu mai conteaza.
    2. Ce fel de desuri au fost pe nava Flaminia si de unde aveti informatia atata vreme cat cei care le-au transportat au spus ca „nu stiu” ce este in containere si oficial nu a declarat nimeni ce se afla in containere ?
    3. Asa este, nu toate deseurile radioactive sunt periculoase, unele dintre ele sunt chiar indicate ca tratament de medici. Asa a fost „tratat”si generalul Gusa, pana a scapat de boala si alti sefi de stat, oameni incomozi, etc. Tratamentul cu plutoniu radioactiv este foarte des intalnit in medicina moderna.Si cei de la RMGC vor sa contruiasca un bazin de inot olimpic pentru cetatenii din zona, dar niste teroristi eco sau ecoanarhisti se opun cu incapatanare dezvoltarii sportului la sate. Dar dumnevoastra sunteti o peroana citita si stiti ca bazinul de decantare va contine substante radioactive nepericuloase si veti merge sa faceti cate o tura pe seara, ca Basescu la fosta vila Dante. Of of of si mai mai mai!

  12. Ioana

    De acord…
    Dar :), fac si eu o
    Intrebare:
    Daca, in loc de mujahedini ne (va) trimit langa Craiova cateva mii (deocamdata) de minoritari d-ai nostri, culesi de prin Europa, cum reactionati? Ca, noi romanii, avem o vorba: „Bine ca nu-i mai rau…”, prin urmare, arata-i romanului intai cum poate fi mai rau si apoi confrunta-l cu realitatea.

  13. Dle Neacsu, va rog luati un Rudotel sau ceva ca se pare ca suferiti de halucinatii severe.

    Aveti cumva informatii ca s-au importat deseuri radioactive in Romania? Daca aveti asfel de informatii si nu le faceti cunoscute in mod oficial autoritatilor statului, va faceti partas la o infractiune grava, care se pedepseste cu inchisoare. Daca doar vorbiti prostii si in acelasi timp va considerati in deplinatatea facultatilor mintale, cred ca scapati doar cu o amenda. Tot cu o amenda poate sa scape si Ziua Veche, care v-a preluat aberatiile.

    Vad ca faceti parte din echipa ZV http://www.ziuaveche.ro/echipa-ziua-veche unde va ocupati de „stiinta – tehnologie”. Sunteti cumva om de stiinta sau inginer? Dupa cum va exprimati si dupa incoerenta de care dati dovada, cred ca sunteti mai degraba evadat dintr-un stabiliment de boli psihice.

  14. Rudotel,
    Inainte de a prescrie altora medicamente, informeaza-te. In romania exista mai de mult locuri de depozitare a desurilor radioactive care nu provin neaparat de la arme nucleare cum banuiesc ca iti zboara mintea si nu numai de la centralele atomice ci si de la alte intitute de cercetari, spitale sau alte intreprinderi care lucreaza cu astfel de materiale. Cand mergi sa faci raze, intreba-i pe doctori de ce poarta halate cu plumb si ce se intampla cu reziduurile materialelor cu care lucreaza. Asta pentru ca tot vorbeai de medicamente. Ca sa nu mori neimpartasut, iata si lista catorva locuri unde de depoziteaza aceste deseuri oficial si legal in Romania :

    – SNN/CNE Cernavodă – depozit cu o capacitate de 2.107 mc, un volum depozitat de 538 mc;

    – SNN/FCN Piteşti – depozit cu o capacitate de 260 mc, un volum depozitat de 100 mc;

    – RAAN/SCN Piteşti – depozit de 55 mc, ocupat cu deșeuri cu nivel de radioactivitate scăzut și mediu – 0.4 mc și nivel înalt radioactiv – sub 0.1 mc;

    – IFIN-HH Măgurele – depozit cu o capacitate de 1.295 mc, ocupat de 212 mc de deșeuri cu un nivel foarte scăzut de radioactivitate – 63 mc și de 2 mc de alte deşeuri radioactive;

    – CNU Feldioara – depozit cu o capacitate de 2.834.500 mc de steril decantat, din care era ocupat un volum de 2.641.194 mc apoi, din capacitatea de 30.083 mc pentru deșeuri cu nivel scăzut de radioactivitate, era ocupat un volum de 23.980 mc;

    – La CNU Suceava erau depozitate, la 31 decembrie 2010, roci sterile şi radioactive într-un volum de 711.663 mc, la CNU Bihor (Ştei) – 4.257.962 mc, iar în depozitul de la CNU Banat (Oraviţa) – 2.057.000 mc.

    pentru deșeuri radioactive – în depozitare definitivă

    IFIN-HH (Băița-Bihor) – dintr-o capacitate de 5.000 mc pentru depozitarea deșeurilor radioactive cu nivel scăzut și mediu – era ocupat un volum de 1.949 mc.

    pentru combustibil nuclear – în depozitare intermediară

    SNN/CNE Cernavodă – capacitate depozitare de 424.000 fascicule CANDU, ocupat cu 88.168 de unități;

    RAAN/SCN Piteşti – dintr-un total de depozitare de 1.300 bare TRIGA erau depozitate 103, iar pentru capacitatea de 25 de fascicule CANDU – erau depozitate 123 bare CANDU;
    Situatia de mai jos este valabila pentru anul 2010.

    In speranta ca te-ai linistit si nu imi mai porti de grija, iti doresc o noapte linistita. Ia un rudotel daca nu trece.
    In ceea ce priveste importul de deseuri toxice sau radioactive, poate imi spui despre ce discutau Sulfina Barbu si Lazlo Borbeli prin 2009 si 2010 sau de ce se incearca construirea a doua depozite mari de deseuri radioactive in Romania ? Suntem chiar asa de mari utilizatori de .. materiale radioactive? Unde, ca Cernavoda mai mult sta decat lucreaza.
    De curiozitate,inchisorile CIA pe teritoriul Romaniei au fost legale ? Unii spun ca ar fi existat si exista chiar documente si marturii la o comisie ONU care sustine ca cica ar fi existat. Eu nu cred, ca doar nu era legal.Ia de te documenteaza.

    http://www.ziare.com/nationala-romaniei/stiri-nationala-romaniei/depozitele-de-deseuri-radioactive-ne-vor-costa-5-miliarde-de-euro-692095

    http://www.ziare.com/laszlo-borbely/ministrul-mediului/borbely-ingrijorat-de-zvonurile-privind-un-depozit-de-deseuri-nucleare-in-romania-996253

    http://adevarul.ro/international/europa/romania-groapa-deseuri-nucleare-europeie-1_50ac9fd57c42d5a663870d9b/index.html

  15. Neacsu, lasa de-o parte depozitele nationale de la instalatiile de pe teritoriul tarii unde se depoziteaza deseurile „oficial si legal”. Stii bine ce ai scris sau daca nu mai tii minte, uita-te mai sus. Ai afirmat ca am ajuns ghena de deseuri radioactive a Europei in conditiile in care nu avem cum sa luam deseurile radioactive din alte tari pt ca importul este interzis prin lege. Asa ca nu o mai scalda si nu ma mai trimite pe mine sa ma uit la tampeniile alea din presa cand eu iti spun cum e in lege. Ai avocat? Daca nu ai, fa-ti rost de unul si pe viitor ai grija si nu mai „ataca” subiecte care nu intra in aria ta de competenta, presupunand ca ai avea vreuna. Realizez ca ai probleme psihice, dar sa stii ca asta nu iti da dreptul sa scrii aberatii si sa raspandesti zvonuri false si ca poti sa raspunzi in fata legii pentru afirmatiile denigratoare pe care le faci.

  16. Rudotel,
    Esti medic? Mi-ai facut cumva un consult si nu stiu eu? Dumneata crezi ca nu poti fi tras la raspundere pentru afirmatiile pe care le faci? Eu am pus intrebari, dumneata ai facut afirmatii pe care va atrebui sa le probezi in instanta. Cum pana la ora asta nu exista nici un document care sa ateste ceea ce afirmi dumneata ai grija, te poate costa. DECI AI GRIJA CE VORBESTI. AI AVOCAT? ” Daca nu ai, fa-ti rost de unul si pe viitor ai grija si nu mai “ataca” subiecte care nu intra in aria ta de competenta, presupunand ca ai avea vreuna”.

  17. Daciana

    Dle Neacsu va sustin. Intreg articolul Dvs. este sub semnul intrebarii, nu ati formulat certitudini, si aveti dreptul la informare si opinie.

  18. Multumesc Daciana. Orice orb vede inca din titlu ca articolul exprima o ingrijorare fireasca si trage un semnal de alarma spre a evita ceea ce s-ar putea intampla daca s-ar continua sau ar incepe negocierile pe tema aducerii unor grupuri teroriste in tara. Este un semnal de alarma asupra politicii mai marilor europeai care incearca sa gaseasca state pe care sa le tramsforme in groapa de gunoi a Europei. Se simt deranjati doar cei care vad ca exista oameni care se impotrivesc acestei politici.

  19. Neacsu, esti un biet ratat care sufera de schizofrenie paranoida. Nu e nevoie de consult, este evident din articolele tale.

  20. M-am lamurit,
    De ce iti tot schimbi numele? Nu esti tot Rudotel ? Suferi cumva de dedublare de personalitate sau este vorba doar de lasitate si lipsa de raspundere? Daca esti asa convins ca ai dreptate si nu iti e teama de propriile declaratii, de ce nu semnezi cu numele tau si iti tot schimbi nickul? Suferi cu ceva ? Cand ai fost ultima oara la doctor ?

  21. Ioana

    Care-o fi fost acel subiect sensibil, confidential, discutat in CSAT, despre care – spune Ponta – Nuland a discutat la Bucuresti? O fi fost asta scopul principal al vizitei? Acele mici neintelegeri cu Nuland – pe care Basescu a insistat sa se transmita la tv (administratia prezidentiala a facut selectia)ca le au – se refera cumva la acest subiect delicat? O fi si motivul pentru care Ponta a preferat -cam infantil, dar asta ii e stilul – sa se faca nevazut?

  22. Aveti un spritit ascutit doamna Ioana. Nu stiu cati si-au mai pus intrebarea asta inainte, dar dupa interventia lui Ponta de aseara de la Gadea, nu poti sa te intrebi ce mesaj sau subiect purta doamna Nuland incat a trebuit sa vina personal sinu poate fi mentionat dar mai ales, trebuie discutat in CSAT?

  23. Eu am spus-o intr-un alt articol ca lipsa lui Ponta se poate datora faptului ca subiectul discutiilor este foarte foarte fierbinte si tine strict de politica externa ..
    „Ce l-a apucat pe domnul Ponta să se prefacă ocupat izact acum când vine Steag de la Înalta Poartă? Îi e frică de mazilire, avea semnale că i se taie capul, sau ştie că discuţiile nu au nici o legătură cu ceea ce este declarat oficial că practic alte sunt subiectele şi nu vrea să fie părtaş la semnarea unor înţelegeri care sunt un pic neortodoxe? Nici asta nu ar fi o noutate, a mai fost el împins către astfel de acte când cu privatizarea CFR marfă şi nici atunci nu a semnat, deşi era interimar, a amânat şi s-a fofilat până a numit un ministru care şi el a aplicat aceeaşi tactică şi a pus un secretar de stat să dea cu subsemnatul .

    Oricare ar fi motivul cauzei, sau cauza motivului absenţei domnului Ponta de data asta a confirmat încă una din trăsăturile domniei sale, „curajul”, probat în atâtea ocazii. Când miroase, a praf de puşcă, viteazul nostru prim ministru dă dosul cum se spune prin Oltenia, adică îşi ia picioarele la spinare. Bun aşa, Iranul bate la uşă, e bine să ştim cine ne va conduce în luptă.”