Ponta şi-a spart nasul

Categoria Actualitate, Politica, Social, Stiri Interne 1.908 afisari

PONTA BOX

Încă de când se vorbea despre venirea  doamnel Victoria Nuland la Bucureşti se punea întrebarea de ce vine, cu ce scop, ce va discuta, cu cine şi ce mesaj aduce, dar mai ales cine a chemat-o.Puţin înainte de sosire, presa scrisă şi vorbită a trecut la discutarea scopului vizitei şi se vorbea despre statul de drept, bla bla bla, grija administraţiei americane, independenţa justiţiei, şi alte scoape pentru care venise şi mister Gordon prin 2012.

Imediat s-a aflat şi cu cine se va întâlni şi s-a aflat că domnul Ponta nu este pe listă. Ce s-a întâmplat, nu a vrut doamna Noland să vorbească cu el sau nu a vrut domnul Ponta să o vadă? Dacă ne luăm după lipsa oricăror explicaţii sau relaţii vizavi de poziţia sau locul de staţie al primului ministru dispărut pur şi simplu din ţară fără să ştie nici chiar vicele Dragnea unde este, am putea crede că el a fentat întrevederea. La aceeaşi concluzie am ajunge şi dacă citim subiectele cu care venea la discuţii doamna Nuland, cele legate de statul de drept, independenţa justiţiei  şi  cele anexe. De asemenea chemarea conducerii CSM la ordin la Ambasada SUA după ce cu ceva timp în urmă fuseseră prezenţi la acelaşi sediu membrii comisiilor juridice ale parlamentului ne poate duce cu gândul la aceleaşi probleme ca fiind  aducătoare de emisari americani pe teritoriul celui mai nou stat al SUA. Am înţeles din această vizită că va mai apărea o stea pe steagul SUA, care va reprezenta noul stat federal al cărui guvernator este la această oră domnul Băsescu. Modul în care s-au derulat discuţiile, punerea la punct mai mult sau mai puţin mascată, chemările la ordin, modul în care a fost tratată presa „de opoziţie” la aşa zisa conferinţă de presă a doamnei Noland, m-a convins că timp de două zile,  România a fost condusă de doamna Noland, căci domnul guvernator dădea stânjenit din mână şi vorbea prosteşte, iar primul ministru era lipsă.

Despre chemarea la ordin a şefilor CSM nici nu ştiu ce s-ar mai putea spune. Este din nou o premieră mondială ca o parte a reprezentanţilor justiţiei într-o ţară să fie chemaţi la „discuţii” la o ambasadă, indiferent a cui pentru a da explicaţii vizavi de – culmea culmilor- independenţa justiţiei şi amestecului politicului în justiţie. Păi să îmi fie cu iertare, dacă un secretar 2-3 la o ambasadă, nici măcar ambasador, căci SUA nu are încă ambasador în România ( sau domnul Gittenstein este încă ambasador mascat şi nu ştim noi?), îşi permite să cheme la discuţii conducerea CSM lucru pe care parlamentul României nu îl poate face fără să fie învinuit de amestecul politicului în treburile justiţiei, atunci despre ce vorbim?AMBASADA  SUA ARE MAI MULTE DREPTURI ÎN ROMÂNIA DECÂT PARLAMENTUL ROMÂNIEI? Unde scrie asta ? Asta înseamnă independenţa justiţiei ? CINE A MAI POMENIT ŞI DE CÂND ÎŞI PERMITE O AMBASADĂ SĂ CHEME LA ORDIN LA DISCUŢII  REPREZENTANŢII JUSTIŢIEI, CULMEA TOCMAI ÎN NUMELE INDEPENDENŢEI JUSTIŢIEI ? În SUA preşedintele îşi permite să îl cheme la urecheală sau să dea indicaţii  Şefului Curţii Supreme? Da de unde, stă în banca lui, să nu fie el chemat la discuţii. Şi atunci? Cu ce drept îşi permite un secretar 2-3 al Ambasadei SUA să cheme la el conducerea CSM? Asta e independenţa justiţiei? Nu, asta e UMILIREA  ROMANIEI. Şi ce fac  ziarele şi media se revoltă? Nuuu, dimpotrivă se ploconesc şi trimit scrisori arătând cu degetul unul spre altul şi întregii lumi că avem o conducere politică şi o presa umile, servile, laşe, lipsite de demnitate, penibile, absolut dependente de Poartă, ca şi justiţia care face sluj de câte ori i se cere.   Şi dacă a stat de vorbă cu conducerea CSM de ce nu a vrut să discute ambasada şi cu ministrul justiţiei, pentru că el conduce justiţia în România, nu CSM-ul. Dacă vrea să lămurească ceva de ce nu se discută cu toate părţile implicate? S-a discutat doar sau s-au dat cumva instrucţiuni ? Câtă vreme s-a discutat doar cu o parte implicată în actul de justiţie, am tot dreptul să mă întreb şi să mă îndoiesc de bunele intenţii.

La întâlnirea cu domnul preşedinte, în timp ce acesta încerca să aducă vorba în faţa camerelor despre problemele pentru care se ştia că venise doamna Nuland, aceasta o varienta şi îi dădea cu democraţia, cu sărbătorirea a 10 ani de la intrarea în NATO, cu mersul relaţiilor România SUA sau România NATO, ca şi cum doamna era Secretarul General NATO. Categoric Băsescu a fost pus în bancă în faţa presei şi i s-a spus aparent diplomatic dar foarte scurt să nu discute de faţă cu presa  subiecte care trebuiau discutate numai între patru ochi. Băsescu a fost umilit şi odată cu el România.  Este clar că după ieşirea presei discuţiile s-au axat pe problemele pe care voia să le discute Băsescu cel care nu din neştiinţă le aducea în faţa presei ci cu bună intenţie, ca să vadă tot românul că doamna Nuland a venit chemată de el, că îl susţine şi că Ponta este urecheat de America. Dar  doamna Victoria, a nu ştiu câta spiţă la roata prin Departamentul de Stat  pentru problemele Europei  şi Eurasia al Americii, ca şi domnul Gordon, a refuzat să vorbească de faţă cu presa problemele pentru care venise la discuţii, prefăcându-se interesată de relaţiile română americane şi tăierea tortului pentru cei 10 ani de „reuşită”  România NATO. Acestei minciuni, unii i-ar spune diplomaţie, dar tot minciună este. Spui una în faţa camerelor şi alta în particular, spui că vii să vezi cum e cu independenţa justiţiei, dar chemi justiţia la ordin în bârlogul tău ca să nu mai audă şi alţii ce le spui, ca să nu fie interceptate discuţiile şi de alte servicii. Asta se numeşte independenţa justiţiei în stil american. Bleah!

De fapt doamna Nuland a cam refuzat de tot presa şi de la aşa zisa conferinţă care a avut loc după încheierea vizitei şi discuţiilor oficiale sau neoficiale . Este încă un caz unic, ca la o Conferinţă de presă să fie interzis accesul unor anumite organe de presă indiferent care ar fi ele şi să primeşti numai acei reprezentanţi ai media care corespund profilului politic dorit sau recomandat de partenerii cu care ai discutat, iar Ambasada SUA a dovedit încă odată dacă mai era nevoie că intervine politic în România, că are preferinţe în ceea ce priveşte partenerii de discuţie iar aceste preferinţe sunt politice şi nu de altă natură şi în nici un caz nu este echidistantă şi nu respectă nici chiar principiile în numele căreia îşi permite să cheme la ordin conducerea CSM. Aş fi înţeles să nu fi primit revistele Can-Can, „Morcovul vesel”,” Pisicuţa roz” dar să nu lase să intre Agerpress, Televiziunea Naţională Română, Radio România, este INADMISIBIL, iar acest fapt arată clar că doamna Nuland a venit aici să arate clar românilor şi oricui e interesat că SUA îl sprijină pe Băsescu, asta e dorinţa lor şi pohta ce o pohtesc  şi orice alte speranţe trebuie lăsate la intrare.

Discuţiile purtate doar cu doamna Kovesi, mâna dreaptă a lui Băsescu în Justiţie, Membrii CSM, recent reformaţi de Băsescu  şi invitarea la Conferinţa de Presă doar a părţii din presă fidelă Cotrocenilor este mai mult decât  trebuie pentru a înţelege tot românul scopul vizitei.

În ciuda acestor fapte nu domnul Băsescu a invitat-o pe Victoria  Noland în România. Băsescu nu este vinovat de această vizită şi nici de această orientare a politicii SUA. Cel care a invitat-o a fost  locatarul de la Palatul Victoria, domnul  Victor Ponta. Degeaba vă miraţi, el a lansat această invitaţie când a fost în Africa de Sud, iar invitaţia a fost lansată prin domnul Zgonea şi membrii comisiei juridice în Marţea Neagră cum i se spune acum. Această „lovitură” încercată de Ponta a dat apă la moară lui Băsescu şi a convins pe toată lumea că Ponta face jocuri murdare. Ponta speră să câştige prezidenţialele? Ponta vrea să candideze ? Ponta vrea să mai fie premier după prezidenţiale? Cu al cui sprijin? La ora asta Înalta Portă i s-a închis în nas. Probabil când se va întoarce de unde e plecat se va observa că are o deviaţie de sept.

Am urmărit la Antena 3 o dezbatere pe tema acestei vizite , dezbatere la care a fost prezent cum era de aşteptat şi domnul Chireac.

 Domnilor, nu ştiţi cât de ofuscat era domnia sa că tocmai el, pretinul intim al domnului Gittenstein, cel care intra la Ambasada SUA pe vremuri ca la el acasă, cel care dădea şi primea informaţii fără probleme, pentru că o discuţie comportă schimb de informaţii, nu fusese admis la conferinţa doamnei Nuland, i se spusese că era prea târziu pentru a mai fi adăugat pe listă. Cum adică, el, Chireac, pe care îl cunoşteau toţi portarii de la numita ambasadă din ultimii 25 de ani dacă nu mai mult,  nu are loc pe lista la Ambasada?  Scandalos!   Cu toate astea şi el şi doamna Alessandra Stoicescu deşi admiteau că doamna Nuland se întâlnise numai cu oamenii lui Băsescu, nu încetau să o scoată pe doamna din  „IMPECABILA”, IREPROŞABILĂ, deşi faptele spuneau altceva. Cum vine asta, este scandalos ca a fost invitată o anumită parte a presei, că s-a discutat numai cu susţinătorii lui Băsescu, dar doamna Nuland a fost impecabilă. Probabil impecabil îmbrăcată. Domnule Chireac, tocmai v-aţi făcut un mare deserviciu. Să fiu sincer după ce v-am văzut reacţia consider că nu meritaţi să fiţi  invitat la Conferinţă, nici la asta nici la altele. Deşi cocoşaţii aduc noroc, ştiţi bine că vederea lor este neplăcută pentru că cere băgarea mâinii în buzunar şi nu toţi sunt darnici. Poate după ce vă îndreptaţi coloana si mai creşteţi un pic să vă mai invite lumea la petreceri.  

P.S. Domnule Ponta v-am auzit odată clamând un vechi proverb”pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”. V-am spus de atunci că era adresat cui nu trebuia. Iată că acum proverbul se dovedeşte a fi adevărat, aţi semnat actul de coabitare, l-aţi salvat pe cel care  era sortit pieirii de la demitere din laşitate şi lăcomie. Fiecare pasăre pre limba ei piere. Să trăiţi, dar nu cred că vă lasă Băsescu!

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5