Persoane non-umane

Categoria Actualitate, Opinii, Politica, Social 1.869 afisari

delfiniÎn foto: persoane non-umane  scandând Cernea preşedinte, Cernea preşedinte!

Ce sunt parlamentarii? Cineva spunea că aceştia sunt ca porumbeii din piaţa San Marco, sau din orice alte pieţe. Cât sunt jos, îţi ciugulesc din mână şi gunguresc  duios. Cum le-ai dat mâncare şi au căpătat ce vor, îşi iau zborul iar dacă te uiţi cumva după ei, te poţi trezi cu un găinaţ între ochi. Opinia asta este confirmată de o replică a unei doamne deputat parcă, nici nu contează numele, care spunea „ ciocu mic, acum noi suntem la putere”

Conform altei definiţii, parlamentarii (cei din Casa Poporului) ar fi un soi de vietăţi care trăiesc pe lângă români şi se hrănesc cu zilele lor fripte. Dacă ne gândim ce legi şi privilegii şi-au votat, definiţia este corectă.

Alţii spun că parlamentarii ar fi nişte primate care răspund doar la stimuli şi care confirmă şi probează sistematic  reflexul condiţionat al lui Pavlov, pentru că ei ridică mâna doar la  stimul, stau în bănci când li se comandă, ies afară din sală când se ridică şeful şi votează şi după cum stă degetul liderului de grup sau „ ginecologului” de serviciu. Ei nu ştiu ce votează, marea majoritate habar nu au ce au votat la ieşirea din sală, dar le-a intrat în reflex să meargă la casierie şi să primească bani precum câinele lui Pavlov, osul.

Unii, din ce în ce mai mulţi,  spun că parlamentarii ar fi un soi de super oameni, cu super puteri, super drepturi, super protecţie, super privilegii, super dotare, super imunitate şi super tupeu. Ei fură, dar nu sunt hoţi, mint dar nu sunt mincinoşi, profită dar nu sunt profitori, sunt chemaţi la parchet dar nu se duc, se îmbolnăvesc dar nu sunt bolnavi, primesc şpagă dat nu sunt şpăgari, sunt condamnaţi dar nu fac puşcărie, li se face dosar penal dar nu sunt urmăriţi, fac legi dar nu le respectă, au drepturi dar nu şi obligaţii, se ceartă dar nu se bat, se înjură dar nu se supără, fac parte din partide diferite dar sunt în aceeaşi gaşcă, ei nu au mamă nu au tată, au doar fini şi naşi, au copii, dar habar nu au ce afaceri învârt aceştia, au neveste dar  trăiesc cu consilierele sau şefele de cabinet,  au salarii mici dar averi nemăsurate.

Dacă încerci să faci o statistică sau un inventar al profesiilor şi studiilor care te pot propulsa în această tagmă sau cârd de  super norocoşi, dai în bâlbâială.

Mulţi dintre ei se laudă numai cu liceul, iar ca experienţă, profesională găsim profesii care „justifică” din plin prezenţa lor în acel forum. Nu mai fac acum turul profesiilor, dar dacă intri pe CV-ul  renumitului deputat „Auto” îţi dai palme. Iată cum arată acesta :

“Date biografice

  • Data şi locul naşterii: 05.05.1969, comuna Năeni, jud.Buzău
  • Stare civilă: căsătorit, 3 copii

Activitate profesională

  • 1988-1991 – Lăcătuş mecanic MECON SA
  • 1992-1997 – plecat din ţară
  • 1998-2006 – angajat la SC FINCON CONSTRUCT
  • 2001-2012 – Administrator la SC INTERCOMAN SRL Buzău “

 

Ceea ce aţi citit aici este TOT ce scrie în CV-ul de acum vestitului Coman Gheorghe. Înfiorător!

CV COMAN GHEORGHE

Mai e nevoie de altceva ca să ajungi parlamentar? Nu! De remarcat că între 1992 şi 1997 a fost… plecat din ţară, o nouă meserie pe lângă cea de auto. Ce  a făcut timp de 5 ani ? Nu contează, el a fost plecat din ţară şi asta tinde să devină cea mai căutată meserie în România, fie că eşti un simplu cetăţean urmărit de sărăcie şi căutat de creditori, bănci şi nevoi, rrom în căutare de azil politic ori   parlamentar, sau prim ministru şi eşti căutat de procurori, mascaţi sau parteneri strategici. 

Ca să mă răcoresc şi să îmi revin am intrat şi pe CV-ul unuia din cei mai vocali deputaţi  crezând că voi găsi acolo diplome şi activităţi la greu. Când acolo, ce să văd :

“Activitate profesională

  • consilier de stat în Cancelaria Primului Ministru, pe teme de mediu şi pe relaţia cu societatea civilă (mai 2012-decembrie 2012)
  • preşedinte executiv, co-preşedinte, preşedinte al unor partide verzi (din septembrie 2009)
  • activist pentru Drepturile omului, Mediu, Democraţie din 1998
  • autor al volumului de publicistică „Manifest împotriva becalizării României”

Asta e tot ce găsesc la activitatea profesională a contestatarului, protestatarului, zgomotosului deputat Cernea Remus Florinel. Din câte îmi amintesc eu prima ieşire pe sticlă a lui a fost pentru a apăra drepturile homosexualilor. Mi-am spus că este totuşi un om tânăr, cu vederi înaintate, luptă pentru principii  şi chiar dacă ar fi homosexual, e opţiunea lui, sunt pantalonii lui, îi lasă jos în faţa cui vrea.

Când a protestat împotriva gazelor de şist mi-am  zis că fiind fost preşedinte executiv, co-preşedinte al unor partide verzi şi-a adus aminte de iarba verde de acasă.

Când s-a dus la Roşia Montana şi s-a lăsat un pic împins, un pic  mai mult decât preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, mi-am spus că apără vestigiile fostelor mine Romane.

Când a protestat în problema câinilor comunitari am spus că omul e interesat de salubrizarea localităţilor şi viaţa şi sănătatea oamenilor. Da de unde, citind propunerea pe care a avansat-o ca proiect de lege am constatat că nu are milă nici de câini, nici de oameni. Domnia sa a propus sterilizarea câinilor şi apoi eliberarea lor în locurile de unde au fost luaţi. Să mă ierte Dumnezeu dar e cea mai tâmpită măsură, pentru că nu ajută nici câinii care se văd doar scopiţi dar nu hrăniţi şi nici îngrijiţi, dar nici pe oameni  care se văd în continuare încolţiţi de aceiaşi câini care mai pot petrece astfel pe străzi între 1 şi 14 ani, după vârsta fiecăruia.Ce a rezolvat cu asta ? S-a văzut la televizor şi a bifat o iniţiativă parlamentară. Să îi spună cineva domnului Cernea că maidanezii sunt nedoriţi pentru că muşcă sau sunt purtători de boli, nu pentru că violează iar metoda propusă de domnia sa va da roade eventual după 15 ani când vor muri toţi câinii care umplu străzile acum.  Dar mai bine  nu, că cine ştie îi vine altă idee şi cere să li se scoată dinţii. 

Când s-a luat la ceartă cu un alt meseriaş din Camera Deputaţilor,  repetentul Zgonea, pe motiv de cămăşi şi tricouri mi-am zis că e persecutat de cineva care toată viaţa a lucrat în salopetă şi acum vrea să uite de ea.

Dar când l-am văzut jucând tenis  în faţa terenului concesionat de Ţiriac, am început să mă întreb dacă nu cumva persoana  Cernat a rămas smucit de la îmbrâncelile de la Roşia Montana. Înţeleg faptul că poate fi un om milos, că nu îi place să taie găini, să cureţe peştele, poate chiar mănâncă friptura cu scârbă, sau de loc, dar să mergi acolo, la o activitate organizată legal pe o proprietate privată şi să ceri să mergi înăuntru pretinzând fără probe, doar visând că au loc nu ştiu ce activităţi, şi vrei şi tu acolo, deja depăşeşte orice indulgenţă. Atunci mi-am pus prima oară întrebarea dacă nu cumva domnul deputat caută subiecte de scandal şi motive de a şoca lumea şi a face valuri, de a face televiziunile să vorbească despre el.De ce nu merge să protesteze şi la alte vănători organizate de asociaţii ale vânătorilor la fel de „ilegale şi de sângeroase”? Păi s-ar putea trezi cu un alic în partea dorsală şi în plus,  acolo nu vin televiziunile.

Bomboana pe colivă a pus-o însă ultima găselniţă a domnului deputat care a citit el nu ştiu pe unde că delfinii ar avea inteligenţă ( nu contest, mă întreb dacă abia acum a aflat sau era în criză de subiecte) şi uimit de unele performanţe citite pe acolo, a decis să le acorde titlul de persoane  non-umane.Sau mai concis, de când a intrat în parlament, domnul Cernea a constat că delfinii sunt inteligenţi. Probabil în comparaţie cu colegii de serviciu. Aşa că s-a gândit el să îi facă  parlamentari, pardon, persoane non-umane.    Ce să îţi spui, termenarăm toate problemele României, şi dosarele politice sau apolitice, şi şpaga şi corupţia din şcoli, spitale, poliţie, parlament, armată, biserică, justiţie, şi salariile de mizerie ale slujbaşilor statului, şi taxele europene grefate pe venituri dâmboviţene,  şi preţurile care cresc după cum vor muşchii regiilor, şi locurile de muncă, şi condiţiile din spitale, şi medicamentele,şi tunurile din regiile de stat, şi alimentaţia cancerigenă, asta mai rămăsese nerezolvat, problema spinoasă a delfinilor. Te doare bulbul rahidian, ce le mai dă prin cap parlamentarilor noştri. Dacă mă gândesc însă bine văzând ce specimene cu patru clase stau pe scaunele capitonate ale parlamentului, mai că aş accepta să fie înlocuiţi de nişte delfini. Păi dacă sunt ei, delfinii,  în stare să transporte arme şi să le declanşeze la comandă, aşa cum votează şi parlamentarii, de ce nu ar fi buni să stea în Parlament să voteze legile, că oricum nici cei de acum nu ştiu ce votează. Dar am avea măcar o scuză, avem un parlament de persoane  non-umane, nu putem ridica pretenţii la legi umane. Domnule Cernea, uite îţi dau eu o variantă cu mai mulţi sorţi de izbândă şi care ar aduna cel puţin 80% din populaţie la un eventual referendum:  decât să declari delfinii fiinţe non umane şi să râdă oamenii de matale că te-a dat nevasta  sau prietena afară din casă şi nu ai ce face, mai bine ai declara parlamentarii delfini, că e tot una. Ce zici, nu se încadrează în categoria persoane non-umane? Că dacă ne uităm la ce au făcut  parlamentarii  din ţara asta, eu cred că am jignii delfinii dacă i-am pune în băncile în care au stat alde Auto sau dacă i-am declara persoane fie ele şi non-umane.   Parol! 

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

6 Raspunsuri la Persoane non-umane

  1. Excelenta caracterizare a alesilor neamului! O singura nelamurire am eu, Marine. Cine este domnul Cernea? Afara de CV-ul sau, bineinteles. Ca ai scris despre domnia sa ca si cand eu, cititorul, ar fi trebuit sa stiu despre cine este vorba. Dar eu, incultul, nu stiu nimic. Jur!

  2. Hary, m-am gandit si la asta, dar cui ii pasa cine este Cernea? Eu nu am discutat despre el ci despre fenomen si atitudine. Deci nu cine este Cernea conteaza ci ce a facut. Eu asta am vrut sa arat oamenilor.

  3. Lt .Col.r SLAVEANU GEORGE

    Nu te mai supara,Marine…Parlamentarii au fost alesi direct,prin vot uninominal de catre cetateni.Daca cetatenii au votat si nu stiu ce au votat,de ce te deranjaza faptul ca parlamentarii voteaza legi si nu stiu ce voteaza?Nu este vina lor si adevaratii papusari stiu de ce.In Romania,daca ai doua maini si doua picioare si atentie:CNP,ai dreptul sa alegi in mod direct si sa fii ales.Alte state mai civilizate,pun bariera si voteaza prin reprezentanti,alesi si ei la randul lor de catre pulime…Si asa este democratic…Tare ma tem ca si generatiile care ne urmeaza nu vor fi mai breze decat generatia noastra,generatia care a distrus fara mila Tara copiilor nostri.

  4. Bibicul

    D-le Marin o completare:

    Scriitorul brazilian Fernandes Millor a lansat o dezbatere publica cu tema: ”Care este diferenta dintre politician si hot?”
    La un moment dat, cineva raspunde: „Diferenta dintre un politician si un hot este ca pe primul il aleg eu, in timp ce al doilea ma alege el pe mine. Am nimerit-o?”.
    Millor a replicat: „Stimate domn, sunteti un geniu. Sunteti singurul care a reusit sa gaseasca o diferenta intre cei doi”.

  5. DaBibicule, stiam cazul, merita bagat in articol, nu mi-am adus aminte de ea la momentul protrivit, oricum completeaza de minune tabloul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5