Oprea, Ponta, inundaţiile şi politica guvernamentală

Categoria Actualitate, Opinii, Politica 1.601 afisari

oprea inundatii

Ministrii guvernului Ponta nu pierd nici o ocazie să ne fericească cu perle de gândire şi politică guvernamentală. Când l-am auzit pe domnul Barbu, fostul ministru al culturii vrbind despre grija exagerată faţă de bolnavii de SIDA, mi-am spus că a fost o scăpare, o neatenţie. Apoi a venit doamna Grappini care ne-a fericită cu bucuria ei faţă de numărul mare al bolnavilor de reumatism din România. Îi citez opera pentru că merită re-citată ca exemplu de prostie plitică, caz ce ar ar trebui predat în toate şcolile: „este indicat tratamentul pentru Reumatism, și slavă domnului, în România jumătate din populație este bolnavă de reumatism”. Nu trebuie uitat nici déjà clasicul Duşa cu ale sale “trupuri neînsufleţite ale cadavrelor celor decedaţi” care cred că déjà au făcut înconjurul lumii. Aproape nu este eveniment să nu apară câte un ministru vestit al micului ecran, care se comportă şi se exprimă de parcă ar fi făcuţitoţi la Copy- Paste prin metoda déjà legalizată şi pantentată de signore Ponta. Luni a venit timpul domnului Oprea, cel care de regulă nu iese pe post ca vorbitor, ci doar ca însoţitor -şi bine face, ştie el de ce- care nu a mai avut cum să fenteze speech-ul şi a fost nevoit să prezinte în faţa finului şi a ţării un bilanţ al inundaţiilor din ultimele zile. Ei bine, nici domnul Oprea nu s-a dezis, a confirmat “înalta clasă” a ţucalagiilor domnului Ponta, adică cei care au datoria de a vărsa în capul românilor toate resturile activităţii unui guvern cu mari probleme la prostată. Vorbind despre inundaţii, domnul Oprea mai avea un pic şi pleznea de fericire pentru că raportul său era pozitiv, bineînţeles prin prisma politicii guvernului şi ministerului pe care îl va conduce până după alegeri. Ne anunţă domnul Oprea mândru nevoie mare :în urma acestor viituri  nu s-au înregistrat pierderi de vieţi imputabile modului în care  a decurs intervenţia forţelor noastre.”

Auzind această declaraţie paralizantă, iniţial am crezut că mi s-a părut sau că a fost o greşeală de exprimare, dar nu, el chiar credea şi a vrut să spună ceea ce a spus. Deci domnul Oprea, indiferent la situaţia în care se găseau şi încă se găsesc sute, mii de familii isolate nu atât de ape, cât de indiferenţa incompetenţa şi setea de înavuţire a autorităţilor, este bucuros că nu îi poate imputa nimeni lui moartea acestor oameni, sau producerea inundaţiilor, care după domnia sa este un act al lui Dumnezeu. Uită domnul Oprea ministru în nu mai ştiu câte guverne şi senator în nu ştiu câte parlamente, că activitatea acestor râuri este aceeaşi an de an, previzibilă şi constantă, aş putea spune în aceleaşi locuri, pentru că natura foarte rar face glume proaste şi îşi schimbă legile, faţă de guvernele şi parlamentul nostru care se schimbă ca majoritate la fiecare 2 ani şi schimbă o lege şi de 3 ori pe an. Domnul Oprea se bucură că trupurile cadavrelor celor decedaţi nu pot fi imputabile activităţii celor de la MI. Păi asta ar mai fi trebuit, ca salvatorii, în loc să salveze oamenii, să îi inece, că chiar că am fi intrat cu ţară cu tot în Cartea Recordurilor,dacă nu cumva chiar suntem pentru cele mai idioare declaraţii date de politicieni.

Această declaraţie nu este o simplă declaraţie, nu este o gafă, ea conţine în ea un adevăr şi piatra filosofală care conduce întreaga activitate a guvernului Ponta. Poate să se întâmple orice, inundaţii, incendii, cutremure, războaie, molime, pandemii, nu contează pentru guvernanţii nostri, atâta vreme cât nu poate proba nimeni că le-au adus ei, că ar fi ei vinovaţi de modul în care mor românii. Nu contează pentru ei că de atâţia ani nu s-au luat măsuri pentru construirea unor diguri, că banii se dau la comune nu în funcţie de nevoile cetăţenilor ci de voturile şi culoarea politică a primatilor, nu interesează faptul că chiar şi acolo unde s-au dat bani pentru unele amenajări aceştia au fost păpaţi de primari pentru alte obiective mult mai importante, genstatui, patinoare, terenuri de fotbal în pantă, etc sau că firmele care trebuiau să facă lucrările aveau un singur angajat şi sediul într-o garsonieră folosită de partid pentru toate firmele de casă. Nu, aceste fapte nu au nici o legătură cu inundaţiile nici nu pagubele pe care le suferă plătitorii de taxe, nici cu cei care mor, “din vina lor” pentru că nu ascultă de indicaţiile guvernului.

Iarna când vin zăpezile şi oamenii surprinşi de nămeţi mor îngheţaţi pe câmp, guvernanţii, miniştrii noştri se disculpă, dau vina pe zăpadă, pe faptul că au fost luaţi pe nepregătite şi pe oamenii care nu au stat în casă. Ei uită că acei oameni trebuie să meargă la serviciu, să poată câştiga un ban cu care să plătească lumina, apa, lemnele de foc, medicamentele. Nu, pe guvernanţi nu îi interesează, eu dau ordin de închidere a drumurilor şi cu asta au rezolvat problema, cei care vor să meargă la muncă, sau să ajungă acasă, să se descurce, să îşi cumpere avion, e treaba lor, nu guvernul e de vină, guvernul i-a anunţat că e zăpada mare şi drumurile sunt blocate. Aceasta este optica guvernului şi aşa se disculpă atâta poate face an de an. Aşa a făcut şi domnul Oprea acuma la inundaţii, când în continuarea bucuriei a trecut la regrete privind victimele inundaţiilor, de nu ştiai dacă chiar regretă sau se bucură în continuare:

„Este regretabil că au fost vieţi pierdute ca urmare a unor acţiuni voluntare, uneori inconştiente, ale unor persoane care au ignorat atât riscurile la care se expun, cât şi avertizările autorităţilor sau ale localnicilor. Dintre persoanele declarate iniţial ca dispărute, în urma mobilizarii pentru căutarea acestora au fost gasite, din păcate, decedate patru persoane”

Asta ca să fie clar şi să nu cumva să creadă cineva că lipsa digurilor ar fi cauzat inundaţiile. Nu. Vina o poartă inconştienţii care în ciuda avertizărilor meteorologilor au ieşit din casă sau au fost surprinşi de viituri. Nişte inconştienţi, ignoranţi, dar mai ales lipsiţi de simţ civic, needucaţi care nu execută ordinele miniştrilor care nu ştiu decât să pună restricţii. În ultima parte a intervenţiei sale domnul ministru Oprea arată însă şi faţa sa umană care înţelege că au fost totuşi sărbători şi oamenii au trebuit să se deplaseze, unii la biserică, alţii la cimitire, alţii pe la neamuri, aşa cum e tradiţia, dar totuşi ca un părinte iubitor ne dojeneşte şi ne aminteşte că viaţa este mai presus de orice: “

„Putem înţelege că fiind în preajma sărbătorilor de Paşte, oamenilor le vine greu să-şi abandoneze locuinţele, bunurile şi ceea ce fiecare şi-a pregătit pentru aceste zile. Însă, întotdeauna, viaţa trebuie să fie pe primul loc. Aşa înţelegem noi, autorităţile, aşa ar trebui să înţeleagă şi cetăţenii”

De ce nu or înţelege cetăţenii, aşa cum înţeleg ele, autorităţile, că trebuie să îşi abandoneze bunurile, locuinţele? Uite cetăţenii responsabili şi ascultători, cum sunt fraţii Becali, Jiji Becali, Cristi Borcea, când au simţit că vine viitura, şi-au abandonat bunurile şi casele pe mâna neamurilor, copiilor, părinţilor, verilor, fraţilor. Bravo lor, cetăţeni model, este normal ca televiziunile să îi promoveze 24 de ore din 24, şi să ne povestească din viaţa lor ca din viaţa sfinţilor. Ceilalţi cetăţeni de ce nu sunt la fel de înţelegători? Doar aşa ca să creeze probleme şi palpitaţii guvernului? Uite domnul Tănasă, cum a auzit că se pune de o demitere şi va trbui să dea socoteală pentru gestionarea TVR cum a dat în palpitaţii. Dar când a luat în primire funcţia nu a avut palpitaţii? Eu atunci aş fi avut şi nu aş fi primit “onoarea” de a conduce o instituţie falimentară. Să revenim la cetăţenii noştri. Fac un apel la conştiinţa lor şi îi sfătuiesc să nu uite că viaţa e pe primul loc! Cum a cui viaţă? A autorităţilor bineînţeles! Domnule Oprea, să vă doresc să aveţi ocazia să vă abandonaţi şi dumnevoastră averea şi locuinţele? Cum vreţi să fie, pe seama apelor sau a rudelor? Sau mai bine pe a autorităţilor? Când e va întâmpla asta o să fie primul care o să vină să vă ia un interviu şi să vă întrebe cum vă simţiţi şi eventual să vă spun să staţi liniştit, autorităţile lucrează pentru dumnevoastră!

Domnul Ponta face şi domnia sa cu aceeaşi ocazie, o declaraţie în tonul celor spuse de naş Oprea: „Îmi pare cumplit de rău că în fiecare an avem un tribut de vieţi omeneşti, când apar intemperii. Îmi pare rău de fiecare dintre localităţile afectate. În Teleorman a fost cel mai rău, o să merg şi eu acolo mâine”

Domnia sa este mai cinic, ne spune verde în faţă că ştie că în fiecare an se întâmplă asta, dar nu ia nici o măsură, nici nu promite că va face ceva, promisiunile sunt pentru campania electoral, atunci este perioada de minciuni frumoase, până atunci sunt programate păreri de rău cumplite. Nici un gând să-şi întrebe prefecţii de ce nu au inclus digurile în master planuri, nici vorbă de măsuri concrete, aşteptăm fiecare an să ne exprimăm aceleaşi regrete pe care le scoatem  de la naftalină la fiecare calamitate. Ar fi fost culmea cinismului să spună că îşi propune ca la viitoarele inundaşii să fie mai puţine victim decât acuma, cu alte cuvinte, pierderile “planificate” să fie mai mici. Mai mult de atât nu poate face domnul Ponta, cum nu a putut nici domnul Boc, nici ceilalţi prim miniştri care se ascund acuma prin locuri călduţe, şi vin cu chipurile  lor isteţede oi creţe şi ne vorbesc despre viitorul României şi despre ce ar fi făcut ei dacă ar fi rămas la conducerea ţării.

http://stiri.tvr.ro/gabriel-oprea–mai-sunt-afectate-de-inundatii-35-de-localitati–au-fost-gasite-decedate-4-persoane_43469.html

 

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

3 Raspunsuri la Oprea, Ponta, inundaţiile şi politica guvernamentală

  1. Pannduru Lunetistu'

    Oprea mai trăiește? Și e în libertate? Păi nu e el de vină ci noi, cei cărora ne-a tăiat drepturile de pensie și drepturile de militari în rezervă ori în retragere, care drepturi ar fi trebuit să poată fi cumva aliniate cu alea europene.
    Ar fi cazul să-l aplaudăm fiindcă supraviețuiește în orice condiții, ca și scorpionul ori ca marinarul jucător care ne va conduce pe noi culmi de civilizație câteva decenii de acum înainte!
    Așa să ne ajute Dumnezeu!

  2. s

    Cu pareri de rau, dar doar indatoririle se aliniaza la cele europene, ba chiar sunt mai mari, ca statul e cu nevoi mai mari (altele-s aici comisioanele). Drepturile care se aliniaza sunt ale politicienilor si ale finantatorilor lor.
    Nu doar supravietuieste, dar are grija sa remarcam asta macar o zi pe luna.

  3. Pingback: Oprea, Ponta, inundaţiile şi politica guvernamentală | Blogosfera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5