Ucraina şi România, doi pioni de sacrificiu –partea a III-a

Categoria Actualitate, Despre Armata, Opinii, Politica 2.967 afisari

Ucraina-România

Strategia pericolului iminent

Acuma după atâtea declaraţii şi acţiuni confuze, să încercăm câteva concluzii:

1. În ciuda aparenţei, atât declaraţiile românilor cât şi ale reprezentanţilor SUA sunt reale, exerciţiile care au loc sunt planificate dinainte;

2. În ciuda aceleiaşi aparenţe acestea nu au nici o legătură cu Ucraina ci cu jocul de şah dintre Rusia şi SUA, joc în care România şi Ucraina sunt pioni împinşi la sacrificiu de cei doi jucători pentru că ambele vor ieşi cu modificări teritoriale din meci. Pentru noi, chiar şi prezenţa unor baze militare străine permanente este tot o modificare teritorială pentru că toată lumea ştie ce statut au bazele militare şi ambasadele ţărilor străine pe teritoriul altor state. În plus, dacă ne uităm pe noul Statut al Cadrelor Militare trecut déjà de Camera Deputaţilor şi care va trece cu toată gargara lui Antonescu şi de Senat, ca şi pe multe ordine date de ministrul apărării în ultimul an, sau Hotărâri de Guvern şi modificări de legi privind terenurile armatei, observăm ce facilităţi se vor face cererilor partenerului strategic privind cumpărarea de terenuri şi instalarea unor baze pe teritoriul României. După cum spuneam, totul este planificat, nu a fost o minciună. Ca să nu se spună că fabulez rog cititorii să studieze chiar şi printre rânduri modificările aduse legii 346/2006. Spre exemplificare citez modificarea adusă art 54 din legea de mai sus: „ Art. 54. – (1) La cererea forţelor armate străine, precum şi a comandamentelor, bazelor militare străine sau reprezentanţelor militare ale organizaţiilor internaţionale înfiinţate pe teritoriul României, potrivit legii, Ministerul Apărării Naţionale poate asigura sprijin logistic atât pe teritoriul statului naţional, cât şi în afara acestuia.” Mă întreb retoric dacă nu cumva fondurile cerute suplimentar la bugetul MApN au legătură cu această lege planificată şi ea dinainte. Şi legea este plină de astfel de modificări, ca să nu pomenesc de cele privind serviciul de informaţii al armatei şi modul în care armata pune la dispoziţia NATO şi UE, date de importanţă strategică, în flux continuu, conform art 5: “ Ministerul Apărării Naţionale are următoarele atribuţii şi responsabilităţi principale: 32. asigurarea informaţiilor geografice, hidrografice şi hidro-meteorologice necesare instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă, NATO şi UE şi alte instituţii beneficiare”. Nu mai dezvolt, te înfiori citind cum ne dăm aproape gratuit tot, doar de dragul unui scaun. Să mai amintim tot aşa informativ pentru a înţelege rolul armatei în conflictele armate, că conform modificărilor noii legi a apărării, la nivelul Statului Major General se constituie Consiliul Militar Superior, cu rol consultativ, care preia atribuţiile Comitetului Şefilor Statelor Majore. Cu alte cuvinte, Comitetul Şefilor Statelor Majore va avea un rol pur decorativ, planurile lor de acţiune şi recomandările care înainte se transformau în decizii şi hotărâri, acuma sunt consultative, decizia o ia politicul, adică oameni fără nici o pregătire, tangenţă sau interese militare;

3. Conducerea ţării, aşa cum se vede este gata să accepte orice joc, orice cereri, orice pretenţii, să joace orice rol, să se plângă, să ceară, să ofere, să pretindă, să latre, să muşte pentru a face jocul celor care urmăresc bineînţeles propriile interese şi nu interesele românilor. Am fost aburiţi odată să ne desfiinţăm armata, pentru că “era prea mare şi greoaie pentru o ţară aşa de mică şi costa prea mulţi bani”. Poate era prea mare, poate nu, dacă ne luăm după intenţiile care se aruncă acuma în spinarea lui Putin, nu era deloc mare, dar în nici un caz nu trebuia să o distrugem. Astăzi graţie unor interese meschine ale celor ce ne-au condus şi ne conduc, practic nu ne mai putem asigura apărarea graniţelor, nici măcar supravegherea spaţiului aerian, că de apărare nu merită să mai vorbim. Acuma datorită acestei politici oarbe, inconştiente, dezastruoase, în loc ca cei vinovaşţi să plătească, tot ei vin şi ne spun că trebuie să înfiinţăm baze militare străine permanente ca să supravieţuim. Mareşalul Antonescu a fost învinuit pe nedrept  că a subordonat armata intereselor Germaniei. Astăzi se dau legi prin care resursele ţării se pun la dispoziţia unor armate, puteri şi agenţii străine şi asta se numeşte salvarea ţării.

4. Ucraina şi România au devenit doi pioni care vor fi sacrificaţi pentru realizarea intereselor celor două mari puteri. Pentru Ucraina e o noutate, noi déjà ne-am obişnuit, de când ne ştim suntem în bătaia vântului dar parcă niciodată conducătorii ţării nu ne-au vândut aşa de ieftin. Până şi Mihai când l-a vândut pe Antonescu şi ţara ruşilor şi comuniştilor, a plecat cu blagoslovirea ruşilor, bunuri personale, maşini, aur, tablouri şi rentă, plus o frumoasă decoraţie primită de la Stalin şi promisiunea că nu se va lega nimeni de familia lui. Cei de acuma ce or fi obţinut, că fiecare e ameninţat cu puşcăria după terminarea mandatului.

5. Va fi război mondial? Sper să nu, nu cred că cei doi şahişti îl doresc, va fi unul limitat, probabil civil, dar nu este exclus să fie împinşi şi românii fie ca luptători fie ca trupe de menţinere a păcii, pentru protejarea “cetăţenilor români din zonele de conflict”. Bineînţeles că totul se va face conform planificării. Dar dacă Grizzlzy va încerca să treacă peste cele stabilite, trăgând clapa siberianului, atunci lucrurile pot degenera. Deocamdată însă, totul se desfăşoară conform înţelegerilor şi planificării. Doar ai noştri conducători, în loc să stea şi să lase treburile în Ucraina să fie rezolvate de cei care le-au declanşat, se cred ei marii pacifişti şi implică România şi pe români într-un joc în care au un simplu rol de pioni de sacrificiu. Domnul Ponta după ce s-a consultat cu Oprea, Duşa şi Corlăţean, într-un echipaj de trei plus unu fără cârmaci, ca pe Teleorman, a decis că e cazul să prezinte Ucrainei şi actualului guvern tot sprijinul, necondiţionat. Cum adică, Turcinov trimite tancurile împotriva populaţiei ca Ceauşescu în 89, iar Ponta, îi oferă sprijin necondiţionat. În numele cui ? De când România a devenit poliţistul Ucrainei, de când România are dreptul să se implice în treburile interne ale unui stat vecin, indiferent care ar fi el? Mi se pare mie sau domnul Ponta îşi depăşeşte atribuţiunile şi vorbeşte nemandatat de popor? O astfel de decizie se ia dupa consultarea tuturor forţelor politice, a Parlamentului, ba chiar a ţării, într-un referendum, ca şi cea a amplasării de baze militare permanente, nu se decide de 3 oameni într-o barca trasă de jandarmi.

6. Ponta şi Băsescu se vor certa în continuare, campania electorală îşi urmează cursul firesc, vom asista la lovituri de graţie interne între cei doi dar nici unul nu va ieşi din matcă în ceea ce priveşte angajamentele luate faţă de “partenerul strategic”. Tragic este că în loc să vadă de problemele ţării, cei doi coabitanţi se ceartă pe implicarea României într-un conflict intern al unei alte ţări. Au făcut din Siguranţa Naţională subiect de circ, ceartă şi campanie ieftină, se ceartă dacă trebuie sau nu să convoace CSAT. Unul spune că e cazul altul că nu. De fapt nu va izbucni nici un război modnial, nu până până la alegerile europarlamentare, nu în această zonă, doar conflicte interne şi etalări de muşchi. După alegeri acţiunile se vor intensfica poate, dar totul va depinde dacă Grizzly se va limita la ceea ce s-a planificat sau nu. Oricum ruşinea păţită cu Chibiny va trebui spălată, răţoiul bucătar s-a făcut de cacao şi asta nu pică bine nimănui.

7. În ceea ce priveşte conducerea armatei, cred că armata română nu a avut niciodată până acuma la conducerea ei o persoană mai neinspirată. Cu un ministru numit de Ponta şi şef al SMG rudă cu Băsescu căruia Ponta i-a luat până şi biroul, armata a devenit subiect de circ, iar conducerea ei marionetă.  Este atât de evident încât tot mai multă lume se întreabă dacă nu cumva Duşa este masochist. Face gafe atât de senin încât ar bloca şi sistemul AEGIS. Să fie Duşa arma secretă a României?

8. Am văzut pe Realitatea, la Contrapunct, Duminică seara, o emisiune cu domnul general  Degeratu, domnul Cioroianu şi încă doi domni, din câte am înţeles un fost ambasador şi un trăitor prin alte meleaguri care nu a uitat că e roman. Jos pălăria pentru amândoi, cei din urmă, regret că nu le-am reţinut numele, din înregistrarea emisiunii e lipsă sonorul, dar merită felicitaţi pentru curajul opiniilor, altele decât cele oficiale. S-a  abordat problema Ucrainei şi României. Domnul Degeratu, cu toată pregătirea militară pe care o avea, nu s-a putut descălţa de sarcinile politice, lucru constatat şi de cei din studio şi susţinea că singura noastră variantă acuma este să cumpărăm tehnică de la americani şi că nu e cazul să ne întrebăm de ce şi cine ne-a adus în situaţia asta. De asemenea cerea să intervenim în Ucraina pe principiul că arde casa vecinului şi trebuie să stingem focul să nu ardă şi a noastră. Proastă socoteală, în primul rând pentru că principiile care guvernează relaţiile dintre doi vecini de bloc nu sunt aceleaşi cu cele care guvernează relaţiile dintre state şi ar fi trebuit să ştie asta de la Marshall. Între ţări sunt graniţe, vecinii de bloc au spaţiu comun care duce de la unul la altul. În al doilea rând pentru că dacă acceptăm soluţia domniei sale să cumpărăm tehnică înseamnă că facem jocul celor care ne-au adus in starea asta, adică ne-au pus să desfiinţăm armata că ne apără ei iar acuma ne spun că trebuie să cumpărăm tehnică de la ei să ne apărăm singuri, că nu vine nici un soldat american să moară pentru noi. Mi-a plăcut domnul Degeratu, a vorbit ca un adevărat … politician. Păcat că nu mai este militar. Soluţia nu e asta, soluţia este să păstrăm în primul rând o neutralitate rezervată faţă de ceea ce se întâmplă în Ucraina, mai ales că Turcinov trage în populaţie de parcă ar fi pe PC şi ar juca World of Tank. Deschid paranteza. Că cei împotriva cărora trimite Turcinov armata , tancurile şi elicopterele sunt de naţionalitate rusă, tătară, sau de orice altă naţionalitate este prea puţin important, ei sunt cetăţeni ai Ucrainei deci ai propriei ţări şi atâta vreme cât situaţia este aproape generalizată, nu ca cea datorită căreia a fost suit el la conducerea ţării,ceea ce face el este război civil. Păi ce numai americanii să aibă război de secesiune? Dar el asta doreşte şi asta este împins să facă, pentru că asta este dorinţa celor care l-au propus acolo unde este. Se ştie cine. Poziţia domnului Ponta de a susţine necondiţionat guvernul actual este incalificabilă. Este cel puţin inconştient să susţii astfel de soluţii mai ales după ce aceiaşi conducători ai României îi cereau lui Ianukovici să nu folosească .. poliţia împotriva turbulenţilor euromaidanezi din Kiev. Închid paranteza.Apoi putem discuta despre apărarea României şi ce trebuie făcut. Dar dacă noi ne apucăm să ameninţăm Rusia pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina şi să luăm apărarea necondiţionată unui guvern instalat cu lunetişti şi Molotovuri, o să ne ardă fundul mai rău decât Ucraineenilor. Imi pare mie că ai noştri conducători ne bagă într-un război civil în care nu avem ce căuta. Dacă nu cetăţenii, cel puţin istoria îi va judeca şi condamna.

S-ar putea ridica câteva întrebări:

1. De ce Ucraina?

2. De ce România?

3. Va fi România târâtă în război sau în conflictul din Ucraina?

Posibile răspunsuri:

1. Pentru că se pregăteşte al treilea, că doar de la Aopocalipsă, Nostradamus, până la Vanga, şi analişti de toate naţiile, numai despre asta se vorbeşte, dar nu aici, nu în coasta Rusiei, nici in Caraibe, ci în altă parte unde teritoriul celor două mari puteri să nu fie afectat direct de nori, furtuni radioelectronice şi alte dezastre “naturale”, ele se vor implica cu cât mai puţini soldaţi, eventual pârâţi, nu pur sânge, dar vor livra tehnică la greu. Dar pentru acel conflict “planificat” Rusia avea nevoie de control deplin la flota de la Marea Neagră şi nu putea atâta vreme cât Crimeea era a Ucrainei. Cu ajutorul unor prieteni, nu mai este. Tot ce se întâmplă pe lângă asta, este bonus. Deci nu începe acuma cel de-al treilea, nu aici, acesta este doar preludiul, conflictul chiar dacă va continua nu va declanşa aici Marele Război doar va distruge sau “reformula” spaţiul Ucrainei şi graniţa Rusia-SUA sau Eurasia – NATO.

2. Pentru că întotdeauna am fost folosiţi, pentru că nu interesează pe nimeni soarta românilor, pentru că avem nişte conducători care au vândut tot, aur, gaze, ape, combinate, economie, suveranitate, libertate, sănătate, istorie, secrete, munţi, cultură, tehnologie, pentru a se menţine în funcţie, pentru că sunt foarte buni executanţi, pentru că există o stare de lehamite în România numai bună pentru astfel de manevre, pentru că românii pun botul la orice gulgută, pentru că noi nu suntem în stare să ne punem ordine nici în propria ţară, nu mai avem armată, ne poate strivi orice vecin, cred că şi Bulgaria, pentru că am avea pasămite” interese în zona de conflict” dar acestea sunt doar declarative şipropagandistice, pentru că toţi sunt interesaţi să ia câte ceva din noi iar o extindere a situaţiei din Ucraina asupra României prin import-export ar fi ideală pentru toţi, mai puţin români, pentru că conducerea ţării face sluj şi execută orbeşte tot ce i se cere, cerând singură să i se pună jug României dacă ei, guvernanţii sunt absolviţi de vină şi imunizaţi.

3. Da, dar numai dacă vor vrea conducătorii ţării. Nu ne poate obliga nimeni, urşii însă se bucură pentru orice intervenţie alta decât a lor, pentru că asta creşte tensiunea în zonă şi importanţa lor, teama celolrlalte ţări că începe Marele Război, de aici cursa înarmărilor, bucuria producătorilor de armament şi muniţie, tehnică militară fapt ce va duce la noi alianţe. Din câte se vede, ai noştri conducători se invită singuri, ei vorbesc despre rezervişti, bugete de război, suplimentarea bugetului apărării, după ce pănă acuma armata era plină de activi şi rezervişti cu salarii şi pensii nesimţite. Nimeni nu ne poate obliga să ne implicăm în conflictele din Ucraina, nici o altă ţară, nici urşii nu îşi bagă acolo decât serviciile speciale, ca să poată manevra totul, doar la noi, mafioţii şi corupţii din fruntea statului vorbesc de articolul 5 din tratat care nu are dealtfel nici o legătură cu Ucraina, numai ei se simt ameninţaţi ca procurorii DNA când îi întreabă cineva de unde apar stenogramele cu interceptările din dosare, numai ei sar la gâtul ursului, făcând pe vitejii dar şi pe îngrijoraţii. Aşa de amorul artei, ca să vadă lumea cât de mult îl doare pe domnul Băsescu de soarta bieţilor ucrainieni, am să îl întreb care este atitudinea domniei sale vizavi de atacurile cu transoprtoare, tancuri şi aviaţie asupra oraşului Sloviansk şi altor oraşe? Văd că nu sare la beregata lui Turcinov cum a sărit la cea a lui Ianukovici, când Kievul era sub asaltul euromaidanezilor:. Pe data de 20 Februarie, domnul Băsescu îi spunea lui Ianukovici , care avea pe străzi doar poliţia,că: “România condamnă folosirea disproporţionată a forţei împotriva populaţiei şi respinge utilizarea violenţei pentru atingerea obiectivelor politice”.În comunicatul preşedinţiei se arăta că„Preşedintele Traian Băsescu îşi reafirmă profunda îngrijorare faţă de degradarea continuă a situaţiei din Ucraina, care a dus la pierderi de vieţi omeneşti, sute de răniţi şi la destabilizarea majoră a statului ucrainean”. Mai “prevedea”domnul Băsescu, că „situaţia actuală poate degenera într-un conflict de proporţii, cu consecinţe greu de anticipat pentru poporul ucrainean şi pentru securitatea regională la graniţa Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi a Uniunii Europene”.

4. Acuma însă, când Turcinov trimite armata împotriva populaţiei şi îşi tratează proprii cetăţeni ca pe terorişti, dar nu ca pe cei care l-au instalat în fruntea statului, cu Molotovuri şi focuri de armă, preşedintele României a schimbat placa, acuma nu se mai adresează preşedintelui Ucrainei ci celui al Rusiei, care nu este implicat cu nimic mai mult decât cel al SUA în criza din Ucraina. Acuma domnul Băsescu a schimbat placa: “În ceea ce priveşte poziţia Moscovei legat de faptul că forţele de securitate ale Ucrainei au atacat civili nevinovaţi, România respinge o astfel de susţinere, care este cel puţin mincinoasă. Civilii nevinovaţi nu iau ostatici şi declară prizonieri de război membrii ai OSCE, civilii nevinovaţi nu doboară elicoptere ale armatei ucrainene, civilii nevinovaţi, nu ocupă sedii ale statului ucrainean”.Ce spunea domnul preşedinte de ocuparea sediilor ? Doamne, ce memorie scurtă are. Păi când cu Euromaidanul, cine ocupa sediul Parlamentului, cine intra în proprietăţile lui Ianukovici şi îi verifica piscina? Ia să vedem ce titrau ziarele pe 22 Fabruarie 2014: “Comandantul Grupului de Autoapărare al Maidanului, una dintre miliţiile de protestatari formate în piaţă, a urcat pe scenă după ce liderii opoziţiei au fost huiduiţi şi obligaţi să coboare fără să-şi ţină discursurile. El a spus de pe scenă: „Yanukovych ai până la 10 dimineaţa ca să-ţi dai demisia sau ne vom înarma şi vom ataca Parlamentul.“ Deci pe 22 Februarie, vorbeam de comandamente, miliţii înarmate, ameninţări cu atacarea parlamentului. Şi “miliţienii” maidanezi nu s-au oprit la ameninţări : pe 18 Februarie ziarele spuneau că”Manifestanții au ocupat sediul partidului președintelui Viktor Ianukovici din Kiev” , pentru ca pe 22 să auzim de la corespondenţi străini că “azi dimineaţă, protestatarii au ocupat clădirea Parlamentului, iar parlamentarii discută suspendarea Preşedintelui Yanukovych. Protestatarii controlează Kievul, iar jandarmii şi-au abandonat posturile.” Nu se poate, domnul Băsescu a văzut alt film. Asta se numeşte manipulare şi încercare de prostire a românilor pentru a justifica o intervenţie străină în Ucraina şi orientarea acesteia fără referendum pe direcţia dorită de cei care se autointitulează reprezentanţii democraţiei.

A cerut cineva referendum în Ucraina pentru a afla ce vor cetăţenii ţării ? Nu, pentru că atunci când se ştie că rezultatul este neplăcut, vocea cetăţenilor nu este dorită aşa cum nu este dorită nici în România, cum a fost desconsiderată de toate forţele politice inclusiv USL, inclusiv Europa şi SUA la referendum, aşa cum nu se doreşte nici acuma un referendum, pentru a se afla părerea românilor vizavi de RMGC, gazele de şist, regionalizare, instalarea de baze permanente militare americane în ţară, sau intervenţie românească în Ucraina sau Moldova. Ce referendum, ce cetăţeni, ştiu ei mai bine, politicienii puşi pe căpătuială, ce le trebuie românilor: Pumni în gură, nu în stomac, taxe, impozite, eşalonări ale datoriilor statului către ei, sentinţe care favoritzează ilegalităţile statului, scumpiri, accize, şi mult circ minciuni şi conducători inconştienţi, corupţi, mafioţi.

Celor care vor spune că sunt anti-european şi anti NATO le spun ce le-am mai spus: sunt roman şi vreau o Românie în picioare, nu târându-se la mila şi cheremul marilor licurici, organismelor financiare internaţionale sau unor structuri care îţi urmăresc propriile interese şi mă pun pe mine să scot castanele aruncate de ei in foc. Putem fi o ţară NATO şi o ţară europeană şi fără să ne lăsăm călcaţi în picioare, fără să ne spună alţii cum să ne apărăm ţara, cum să ne investim banii şi cum să ne creştem copii, cum şi când să ne punem căciula pe cap. Sau dacă nu, atunci să ne declarăm ţară neutră şi cu asta basta, renunţăm şi la armată că şi aşa acuma suntem aproape ca şi fără: avioane nu, tancuri nu, cartuşe nici de manevră, strategie nu, conducători nu. De ce să o mai ţinem, ca să aibă Oprea pe cine să mai avanseze în rezervă sau să aibă politicieni ca Boc, Oprea, Ponta, Băsescu, să îşi bată joc? Nu cumva o ţinem doar pentru a interveni la inundaţii şi înzăpeziri şi salva companiile private care au păpat banii pe contracte? Sau pentru a o trimite în ţări care nu ne vrea şi să aibă de unde veni soldaţii sub steag?

Ale cui interese le apără armata română, că cetăţenii români nu prea sunt apăraţi, de vreme ce vin cehii, canadienii şi americanii să îi apere.

PS: Mai nou, intervenţia armatei Ucraineene împotriva cetăţenilor ucraineeni se numeşte „operaţiune antiterorista” Daca ne amintim bine,acum un an domnul Maior, vorbind de protestele anti RMGC pomenea de ecoanarhişti, adică tot un fel de terorişti. Domnul Ponta tocmai şi-a declarat adeziunea şi sprijinul necondiţionat faţă de operaţiunile guvernului ucraineean. Români, atenţie la Pungeşti, Izvoarele, Oradea şi alte locuri unde mai vreţi să protestaţi şi să “terorizaţi” guvernul, Ponta s-ar putea să aplice metoda Turcinov pe care teoretic a îmbrăţişat-o déjà. Mai trebuie doar să o pună în practică, are cu cine şi tocmai a spus că suplimentează bugetul MApN şi ia ceva tancuri, nu prea multe, cât să dărâme nişte baricade şi să împăştie “teroriştii”.

Update: Pentru a înţelege şi mai bine ce vrea Euroa de la noi şi ce oferă sau vinde Băsescu Europei pentru a rămâne în graţii, să citim ce prede punctul 23 al platformei program al PMP, partidul de suflet al preşedintelui. Citiţi şi luaţi aminte. Acum se sexplică de ce au dispărut pe rând din manualele de istorie cei care au luptat pentru suveranitatea şi independenţa ţării, de ce Ioan Antonescu a fost declarat tradator şi Pacepa erou: „

”Soluţia pentru problemele actuale nu poate fi în nici un caz mai puţină Europă. Dimpotrivă o mai mare cedare de suveranitate de către statele membre reprezintă singura mod prin care UE să rămână competitivă la nivel global. Numai prin cedări masive de suveranitate Uniunea va putea să rămână o putere politică, economică  şi în termeni de securitate.” Am citat exact, cu dezacorduri cu tot, ca să nu se interpreteze că manipulez. Deci vânzarea suveranităţii, ba nu, cedarea acesteia, nici măcar vânzarea, constituie obiectivul noului partid al băseştilor.

Pentru acest obiectiv Băsescu merită să intre nu în graţiile Europei ci între gratii.

 Citiţi si
ucraina-si-romania-doi-pioni-sacrificati-partea-a-ii-

ucraina-si-romania-doi-pioni-de-sacrificiu-partea-i-

Surse:

http://www.ziuaveche.ro/top-secret/armata-2/nato-dezminte-exerci%C8%9Biile-din-marea-neagra-227934.html

http://epochtimes-romania.com/news/cum-se-pregatesc-fortele-rusiei-si-ale-nato-de-un-posibil-razboi—216610

http://jurnalul.ro/stiri/observator/pelerinajul-serviciilor-secrete-la-bucuresti-645768.html

http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/06/20/nu-cred-ca-este-o-coincidenta-4359

http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/05/17/friedman-ne-recomanda-4022

http://www.dcnews.ro/exclusiv-ministrul-apararii-mircea-dusa-despre-modificarea-certificatului-medical-la-recrutare_442479.html

http://adevarul.ro/international/europa/rusine-germania-rusia-someaza-romania-recunoasca-pactul-ribbentrop-molotov-1_5253fd44c7b855ff5613639d/index.html

http://www.wall-street.ro/articol/International/156264/obama-stia-de-interceptarea-comunicatiilor-lui-merkel-din-2010-nu-a-oprit-operatiunea.html

http://www.in-cuiul-catarii.info/2014/03/13/basescu-declaratii-iresponsabile-sau-doar-paralelism-6612

http://www.timpul.md/articol/sua-cer-romaniei-sprijinul-pentru-extinderea-operatiunilor-militare–57406.html

http://www.mediafax.ro/politic/dusa-avioane-awacs-ale-nato-si-mig21-lancer-executa-zilnic-misiuni-de-supraveghere-un-nou-exercitiu-comun-nato-cu-aviatia-militara-americana-in-luna-mai-12524284

http://www.dcnews.ro/ponta-anun-important-cu-privire-la-mapn_442272.html#sthash.6d5uxkX2.dpuf

http://www.dcnews.ro/exclusiv-ministrul-apararii-mircea-dusa-despre-modificarea-certificatului-medical-la-recrutare_442479.html#sthash.I7d7WV7l.dpuf

: http://stiri.tvr.ro/in-vizor-granita-cu-ucraina-cehia-se-ofera-sa-trimita-avioane-in-cazul-unui-conflict-militar_42146.html#sthash.PX5emQhX.dpuf

http://www.in-cuiul-catarii.info/2014/04/10/istoria-ca-un-exercitiu-planificat-6798

http://www.mediafax.ro/politic/corlatean-speram-sa-avem-o-baza-militara-nato-permanenta-in-romania-suntem-interesati-in-a-avea-o-prezenta-militara-a-sua-mai-substantiala-12559725

https://pressall.wordpress.com/2014/04/21/military-dolphins-from-us-to-take-part-in-nato-summer-exercises-in-the-black-sea/

http://www.timpul.md/articol/sua-cer-romaniei-sprijinul-pentru-extinderea-operatiunilor-militare–57406.html

http://www.romaniatv.net/romania-pregatiri-de-razboi-anuntul-a-fost-publicat-in-monitorul-oficial_142226.html#ixzz30VCl6QWq

http://www.publika.md/raspunsul-rusiei-la-prezenta-militara-americana-in-marea-neagra_1898801.html

http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/08/09/ministrul-dusa-a-invatat-sa-bata-din-calcaie-2-4861

http://www.realitatea.net/presedintele-traian-basescu-declaratii-de-presa-la-ora-15-00-live-text-si-video_1432439.html

http://www.stiripesurse.ro/wp-content/uploads/2014/03/program-PMP-pentru-PE.pdf

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

6 Raspunsuri la Ucraina şi România, doi pioni de sacrificiu –partea a III-a

  1. IonLucaCaragiale

    In concluzie neicusorule toata insiruirea asta de pareri alandala a fost sa vada boborul (adica aia 7,4 mil)ce prost e Basescu si cum a vandut el tot ce misca in tara asta imperialistilor iudeo-americani. Ca daca mai traia Antonescu, brava armata romana (cată mai era) trecea Prutul si elibera pe rusi de tirania ucranienilor sau cam asa ceva. Ca daca se intampla sa iasa secui cu arma in mâna sa apere Ținutul Secuiesc de tirania româneasca noi nu o sa trimitem armata pentru ca asta e dictatură etc. Curat murdar…dar noi cu cine votăm, coane?

  2. Nene Iancule, nici sa faci misto nu esti bun. Mai exerseaza, esti subtire rau.Cine iti face textele, sper sa nu iti ceara mult.

  3. Apropo Nenen Iancule, nu pui de o lovilutie asa, ca la Ploiesti, ca s-a mai incercat o republica.. asa, ca sa moara regatenii de necaz..

  4. Oliviu Tocaciu-Transilvanius, advocat pensionar, Romania, Bazna, nr.36

    Dragă domnule Marin Neacșu,
    Sunteți mult prea deștept încât să stați de vorbă cu … morții.
    Nu băgați seama la textul unui agramat care, ascunzându-se după un așa-zis pseudonim, îl blasfemiază pe marele Nenea Iancu și care ins se minte pe sine cu gândul că este deștept.
    Lăsați-l în plata prostiei lui!
    Cu stimă,
    O.T.T.

  5. ionescu

    De la dl.Basescu ma asteptam la mai multa intelepciune,strategie,pentru ca ar fi lucrat in Marina,cum s-ar zice in armata.Ma astept sa stie mai multa istorie decit ceilalti si sa iubeasca si sa o apere mai mult ca oricine

  6. Domnule Ionescu, daca spuneati asta acum 9 ani, aveati o scuza, dar sa o spuneti acuma, si sa mai sperati asa ceva de la Basescu, mi se pare ciudat. Chiar mai sperati asta acuma de la el?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5