Despre lucruri serioase

Categoria Actualitate, Opinii, Politica 2.260 afisari

pumnalul unguresc

Ofensiva revizionismului

Departe de a insinua că legăturile dintre familia Băsescu şi familia Bercea ar fi lipsite de importanţă, sau că bătălia politică, dezvăluirile mai mult sau mai puţin şocante din presa fidelă unei părţi sau alteia privind corupţia ar fi simple jocuri de putere, că situaţia din Ucraina nu ne-ar afecta sau că nu ar trebui să dăm importanţă sau atenţie unor astfel de subiecte, consider că sunt totuşi şi multe alte subiecte la fel de importante dacă nu chiar mai importante pe care presa naţională sau privată le ocoleşte şi mă întreb dacă nu cumva cu bună ştiinţă şi direcţionat.

Recent viaţa politică internaţională a marcat câteva evenimente care arată o tendinţă de creştere a unor manifestări naţionaliste dar şi revizioniste. În această categorie intră rezultatele alegerilor europarlamentare din unele ţări “grele” ale Europei, manifestările rasiste împotriva unor etnii, cum e cel recent din Franţa, conflictele care încep să se transforme în lupte entice în Ucraina şi acţiuni interetnice violente în zone aflate nu sub controlul ci oblăduirea ONU şi mă refer aici la Kosovo, acest măr al discordiei atent îngrijit de comunitatea marilor puteri într-o grădină a punctelor de conflict din care se pare că -din păcate-cât de curând va face parte şi zona HarCov.

Ţinutul Secuiesc, judeţele dorite de unii revizionişti maghiari susţinuţi pe faţă de guvernul maghiar şi trataţi cu indiferenţă inconştientă sau voită de organele abilitate să apere integritatea naţională şi drepturile cetăţenilor români indiferent de naţionalitate, încep să devină subiecte din ce în ce mai mediatizate şi -din nou din păcate- prezentate unilateral fapt ce va duce la instituirea şi instituţionalizarea unor măsuri criminale la adresa statului român. Nu mă refer aici la diferitele declaraţii sau manifestări locale ale unor lideri maghiari lăsaţi nepedepsiţi de o administraţie dacă nu trădătoare, cel puţin oarbă, ci la documente oficiale naţionale şi internaţionale care déjà îşi fac sau îşi vor face efectul confinţind o realitatea deformată tendenţios şi necombătută de o conducere politico-administrativă interesată numai de profituri financiare şi electorale.

Raportul ECRIS

Recent pe blogul lui Dan Tănasă a apăut un material privind Raportul Comisiei Europeane împotriva Rasismului şi Intoleranţei (ECRIS) din cadrul Consiliului Europei, raport privind monitorizarea României, adoptat în luna martie 2014. Raportul a apărut în această lună şi prezintă punctul de vedere al acestei comisii privind drepturile omului în România şi modul în care minorităţile, în special cea maghiară sunt tratate. Nu e nimic rău în asta, dar punctul de vedere al acestei comisii arată în mod clar că distinsa comisie a luat în calcul numai punctul de vedere al UDMR cu care se confundă. Acest lucru dovedeşte că practic partea română ori nu a fost consultată cu sau fără intenţie, ori cei consultaţi au tratat cu o indiferenţă condamnabilă subiectul. Asta am votat, asta avem. Aceşti europarlamentari fac orice acolo unde sunt , cumpărături, şuete, afaceri, se ceartă între ei, dau declaraţii politice, dar când e vorba de apărarea intereselor României nu se bagă.Citind acest raport nu poţi ajunge la altă concluzie.

Nu am să fac o trecere în revistă a documentului, este foarte vast şi subiectul este prezentat suficient pe blogul lui Tănasă. Este însă atât de tendenţios şi părtinitor documentul, încât se vede clar că este făcut după consultarea  unilaterală a unor informaţii şi asta trebuie să atragă atenţia românilor. Cei care trebuiesc să fie învinuiţi sunt nu numai membrii comisiei sau cei care au întocmit raportul, ci şi europarlamentarii români, guvenul, Ministerul de externe, Preşedintele care se laudă că este artizanul acţiunilor şi relaţiilor internaţionale. Aici trebuie lucrat, ei trebuie luaţi la întrebări şi asta cât mai repede, până ce nu ştiu ce alte Comisii Europene manipulate şi intoxicate de revizionismul maghiar nu vor cere autonomia unor zone după modelul Kosovo. Găsiţi Raportul comisiei AICI.

UDMR – stat în stat

Că ceea ce spun este adevărat şi că practic politicienii şi conducătorii foşti şi actuali ai României în lupta lor pentru putere şi sprijin parlamentar au semnat pacte cu diavolul şi au dat mână liberă revizionismului extern, o spune şi noua lege pe care UDMR vrea să o impună şi o va impune, pentru că déjà are putere în guvernul Ponta şi stabileşte cine intră în arcul de guvernare şi cine nu. Ponta este conştient că dacă pierde voturile UDMR în parlament, se poate oricând confrunta cu o moţiune de cenzură care îi vat trage scaunul de sub fund aşa că este gata să le satisfacă orice pretenţie. Faptul că UDMR a decis să aibă un candidat propriu la prezidenţiale, chiar dacă ştie că nu va avea nici o şansă, arată de fapt că aceştia fac ce vor, sunt stat în stat, intră în coaliţii doar pentru a-şi urmări propriile interese care devin din ce în ce mai antiromâneşti, antinaţionale, antistatale aşa cum tăcerea marelui partid aflat la guvernare şi a premierului arată că sunt gata să sacrifice interesul naţional de dragul păstrării puterii şi gestionării bugetului statului.

Kosovo (pe) pământ românesc

Spuneam că UDMR şi aliaţii lor doresc să impună o lege antiromânească. Dacă privim îm urmă imediat după aşa zisa revoluţie iniţiată de agenturile  marilor puteri dar pusă în mişcare cu ajutorul agentului maghiar Laszlo Tokeş transformat de autorităţile servile române, ca şi Pacepa, din trădător în erou, observăm că grija permanentă a UDMR a fost să fie la putere, indiferent cu cine, şi să păstorească ministerele care erau vitale pentru distrugerea istoriei, a arhivelor, a culturii, a monumentelor istorice, a mediului , învăţământului şi sănăţii românilor. Acestea sunt ministerele prin care UDMR a militat permanent, consecvent pe principiul picăturii chinezeşti de 25 de ani şi aceste ministere au fost infectate, virusate, intoxicate, otrăvite constant picătură cu picătură şi aşa s-a ajuns ca acuma, ECRIS să primească numai documente care “dovedesc” istoria “statului secuiesc” care se va autoproclama cât de curând, dacă românii vor continua să doarmă. Nu este nici o speranţă din partea autorităţilor, acestea urmăresc doar menţinerea la putere sau câştigarea puterii. Cedarea clădirilor şcolilor şi liceelor din Transilvania “foştilor proprietari” este doar un punct, obţinerea autonomiei “culturale” , dreptul la “educaţie” în limba maghiară, altul, introducerea limbii maghiare ca limbă obligatorie în zonele în care maghiarii sunt prezenţi 20% altul, care va face ca în curând toţi să vorbească maghiara , deci se va scoate româna din circulaţie, ca să nu mai vorbesc de manualele de istorie care déjà prezintă istoria maghiarilor nu a României. Toate astea se întâmplă iar cei care le permit făcându-se că nu văd unde se va ajunge, spun că asta e democraţie. Kosovo scrie pe Transilvania şi totuşi românii dorm.

Autonomia Ţinutului Secuiesc – preţul menţinerii la guvernare

În Martie 2014 a apărut o ştire trecută repede în uitare prin care era anunţaţi că Partidul Popular Maghiar din Transilvania iniţiază două legi privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Poate muţi au tratat cu indiferenţă ştirea crezând că nu au nici o şansă, că e o aberaţie şi că aşa ceva nu s eva întâmpla, Parlamentarii noştri nu vor vota aşa ceva. Da? A făcut cineva o statistică a tuturor legilor antiromâneşti votate în Parlament, plecând de la cele legate de Roşia Montana, soarta Monumentelor Naţionale, descărcările arheologice, retrocedările abuzive, cum au fost şi cele obţinute de Uniunea Germanilor scumpului Iohannis? Dar a legilor trecute prin adoptare tacită, un mod criminal de a trece o lege ilegală în stare de legalitate prin “iutare” ? Nu. Ei bine aceşti şacali care stau la butoanele legislativului, executivului şi politicului pot face tot ce doresc pentru o sumă chiar mai mică de 600000 euro, fără ca românii să afle măcar, aşa cum clanul Băsescu s-a bălăcit atâţia ani în scăldătoarea familiei Bercea, fără ca românii să ştie câte dosare Mondiale au primit NUP. Nu o să intru nici aici în amănunte privind Statutul Ţinutului Secuiesc, cei interesaţi îl pot citi AICI. Citindu-l te cruceşti şi îţi spui că aşa ceva nu se poate. Ba da, se poate, toţi paşii au fost făcuţi spre acest deziderat.

Culoarul trădării

De la românii care mai gândesc româneşte vin semnale nu alarmante ci disperate din Transilvania. Noua lege privind vânzarea pământurilor către străini, o lege antiromânească a dat semnalul că România este de vânzare en gros şi en detaliile. Şi până atunci cetăţeni maghiari susţinuţi financiar de autorităţile maghiare, de agenţii mai mult sau mai puţin obscure, cumpăraseră prin cetăţeni români de naţionalitate maghiară pământuri, păduri, sau zone strategice, plecând de la staţiunile balneo-climaterice până la terenurile din jurul autostrăzii vestului. Nu ştiu dacă are cineva o situaţie a posesiei pământurilor cumpărate pe lângă autostradă, dar dacă s-ar face o hartă a acestor posesiuni s-ar observa că de la Nădlac până la Târgu Mureş şi Ţinutul Secuiesc se formează o enclavă un culoar maghiar înfipt ca un pumnal în pământul românesc. Cine este de vină? Nu numai cei care au dat legi de acest gen, nu numnai cei care s-au menţinut şi se menţin în scaune cu votul UDMR ci noi toţi. Mai trăiesc români în România? Mai simte, mai gândeşte, mai trăieşte cineva româneşte în România? Asta ar trebui să ne întrebăm şi să dăm un răspuns, înainte de a primi răspunsul de la ECRIS, PPMT,UDMR, FIDESZ sau mai ştiu eu cine.

Mai sunt români în România?

http://www.dantanasa.ro/2014/06/18/exclusiv-consiliul-europei-incita-maghiarii-din-romania-la-secesionism-etnic-document-oficial-al-ce-care-rescrie-istoria-asa-zisului-tinut-secuiesc-document/

http://observator.tv/extern/violente-in-kosovo-33005.html#

http://www.ziare.com/international/kosovo/ciocniri-in-kosovo-provocate-de-un-parc-al-pacii-si-un-mars-pasnic-1307127

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/Doua+proiecte+de+lege+privind+autonomia+Tinutului+Secuiesc+puse+

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/images/stories/2014/docs/statutul_special_al_tinutului_secuiesc.pdf

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

10 Raspunsuri la Despre lucruri serioase

  1. olteanu

    Pai daca nu cautam „luminisu” nu vedem padurea!

  2. pedro

    Nici „udamereu „nu doreste finalizarea acestei actiuni periculoase ,ei vor sa tina flacara aprinsa in sufletul electoratului maghiar, sa fie vesnic la guvernare si sa continue afacerile oneroase.Daca facem o paralela neacademica intre ei si ce-si doresc romanii din conducerea Moldovei din 1991si pana in prezent, vedem ca la modul declarativ doresc unirea dar pe ascuns fac tot posibilul sa nu se intample, deoarece isi pierd privilegiile.

  3. neacsum

    Da, cam asa ceva.

  4. neacsum

    Numai ca spre deosebire de moldoveni,care nu prea vor nici ei unirea cu Romania, maghiarii chiar vor Transilvania.

  5. Pannduru Lunetistu'

    Și nu vor doar Ținutul Secuiesc, cel care a fost al secuilor și acum e al maghiarilor, ei vor toată Translivania care, probabil, spre a scăpa de ”ungaria mare” nu are decât șansa de a se proclama Principatul Transilvaniei, în frunte cu Principele Charles I-ul de… Transilvania! Doar are pământuri pe acolo, și-a descoperit legături de sânge cu Vlad Țepeș, dar și cu alte familii nobiliare …
    ce părere aveți de acest scenariu, posibil la fel cu celelalte ?…

  6. neacsum

    Mai conteaza cine si cat ia? Important este ca se pune la cale destramarea si impartirea tarii si asta cu ajutorul vanzatorilor de tara.Ca unii care au fost printi toata viata , frustrati vor sa se proclame regi peste o parte a Transilvaniei iar altii vor sa o anexeze este prea putin important, important este rezultatul care e acelasi.

  7. nicolae

    Din nou unda verde „contributorului” Ioan Rus la indeplinirea insarcinarilor impuse partenerilor de coabitare, in contextul lucrurilor serioase amintite in articol !!!

  8. neacsum

    Da, Ponta nu se dezminte, coabiteaza. Sa il aduici dinnou in fata pe Rus despre care toti stiu ca eomul lui Basescu, este cea mai mare bataie de joc a cuplului coabitant la adresa romanilor.

  9. octavian martin

    Marine draga am si eu o parere …
    Tu stii ca, desi facui generala la 29 in Valea Rosie, am reusit sa „ma marit” la Cluj „egzact” acum 35 de ani (unde si locuiesc de vreo 23).
    Zasasi ca ungurii vor Ardealul (cu tat cu pruni!). Asa e numa’ ca trebe sa te referi doar la cei care traiesc in Ardeal. Ceilalti, de la Bors incolo, nu prea … Mai intai ei se considera (si uneori chiar sunt) „mai civilizati”, mai occidentali. In al doilea rand isi pun intrebarea ce vor face dupa, cum se vor descurca cu o minoritate compacta de 40 – 45% din totalul populatiei. Asa ca ei ar prefera doar autonomia …
    Referitor la Ioan Rus … se pregateste viitorul executiv, de dupa decembrie. Adica tu te credeai ca astia „nu gandeste” in perspectiva?!

  10. Dragul meu coleg Martin,
    Cand am spus ca ungurii vor Ardealul mai referit la cei de dincolo de Tisa. Ca cei din Ardeal, exceptând pe cei care fac politica stau bine acolo unde sunt fara sa isi puna probleme revizioniste, indiferent de unde sunt. Ca peste tot, ies in fata niste platiti care fac jocurile altora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5