Scuturi SUA- concluzii

Categoria Despre Armata, Magazin, Opinii 2.033 afisari

castane fierbinti

Castanele sunt nişte fructe fierbinţi care se scot din foc cu mâna altuia.

Europa şi miracolul războiului

E timpul să vedem cum stăm în acest conflict cine are de pierdut şi cine de câştigat. Privind de pe margine, se pare că România nu are nici un interes să se amestece în conflictul din Ucraina nici cu trupe nici la modul declarativ nici vindicativ şi nici pe post de sfătuitor. Evoluţia României după intrarea în NATO şi UE nu este de loc un motiv de glorie sau ieşit în faţă ca păduchele. Nu suntem în poziţia de a da sfaturi, cu atât mai puţin de a spune „faceţi ca noi dacă vreţi să vă fie bine!” Dragii noştri conducători ar trebui să facă ciocul mic şi să se ascundă cum s-a ascuns Udrea la referendum şi Ponta în Marţea Neagră. Dar la români există un proverb,”prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul” şi nu îl putem infirma.

Amestecul României în acest conflict, orice formă ar lua este total neproductiv fie că acesta va fi rezolvat la masa tratativelor fie că se va declanşa un conflict zonal sau generalizat. Sunt de tot râsul declaraţiile conducătorilor noştri care se oferă să sprijine Ucraina din punct de vedere militar. Cu ce, că râd şi curcile de noi. Cu carne de tun? Păi dacă e aşa, să îşi trimită stimaţii politicieni toţi copii, finii, nepoţii, nepoatele, pupilele şi protejaţii pe care i-au angajat prin MApN şi MI, să lupte ei pentru nobila cauză. Sunt destui cât să facă o divizie şi să îi echipeze şi înarmeze numai cu armament românesc.

Vor ruşii să atace Ucraina? Să fim serioşi, dacă voiau, o făceau de mult, înainte de a se strânge împrejurul ei toate armatele NATO. Cine susţine o asemenea aberaţie e ori orb, ori dus cu pluta, ori face jocuri murdare. Oricât de tari s-ar crede ruşii, oricât de ambiţios ar fi Putin, nu ar ataca un alt stat ştiind că roată lumea ar fi împotriva lor, oricât ar pierde. Ruşii nu au fost şi nu sunt proşti. Au rezistat lui Napoleon, lui Hitler, vor rezista , din istorie şi ţara lor nu pot fi scoşi. Vor Americanii Ucraina, o vor avea, dar fără Crimeea, iar celelalte zone de la estul Ucrainei for fi „independente” sau autonome, sub control european sau ONU. Dar Ucraina nu va mai avea linişte niciodată, sunt destui ruşi în Ucraina încât să nu fie nevoie să mai trimită Moskova provocatori. Cine va câştiga de aici? În nici un caz Ucraina.

Va ataca Rusia România? Exclus, pentru asta trebuie să atace întâi Ucraina şi tocmai am stabilit că nu o va ataca. Că se vor lua măsuri politice, economice, că se vor face declaraţii mai mult sau mai puţin belicoase, se poate, dar atât. Atât poate face şi România şi o face fără minte, fără acoperire, doar aşa ca să vadă bizonul că nu ne e frică de urs. Ruşii nu au atacat sau încercat măcar să cucerească România, nici pe vremea imperiului ţarist când nu le sufla nimeni în ciorbă, nici după 45 când nu avea cine să le stea în faţă şi îşi puteau face de cap, şi nu au îndrăznit prea mult nici în 89, deşi aveau liber de la fraţii de peste Atlantic să îl dea jos pe Ceauşescu şi puteau invoca orice. Acum, când lumea este alta, când Europa are o cu totul altă faţă, nici un stat nu ar îndrăzni să atace alt stat în Europa fără să îşi pună întrebarea dacă este sănătos la cap.

Cine beneficiază?

Păi dacă Rusia nu vrea război, UE nici atât pentru că e cu economia la pământ şi abia vrea să mai strângă ceva fonduri , atunci cui ar conveni un război în Ucraina, în Europa? Ucrainei? Doar dacă vrea să dispară ca stat. Şi totuşi împinsă de la spate de bizon, Ucraina prin preşedintele ei manipulat se dă cocoş, dar apoi ţipă după ajutor. Este de tot râsul cum se înfoaie gospodin Poroşenko la ruşi, apoi fuge schelălăind la cuşcă, cerând ajutor şi pretinzând că e atacat şi invadat şi a rămas în curul gol. Se pretinde democrat dar foloseşte armata împotriva propriilor cetăţeni şi refuză dialogul cu protestatarii. Păi lui Ianukovici toată Europa îi cerea să discute cu maidanezii, acum nu se mai aplică metoda, acum sunt bune tancurile, nu dialogul. Doamne cum se schimbă legile astea ale democraţiei.

Deci Rusia nu vrea război, Europa nu, Ucraina ca popor nu, mai rămas cineva nepomenit?

Dacă ar izbucni războiul în Ucraina, cu implicarea NATO cine ar avea de câştigat? Europa ar fi devastată, nu se poate şti cine va apăsa primul pe butonul roşu şi unde va cădea lovitura şi nici câte vor urma după prima. Cineva, nu ştiu cine, spunea ca o premoniţie, sau ca un punct dintr-un plan bine pus la punct,” Fuck the UE!”Ei bine poate tot planul şi jocul din Ucraina merge pe această direcţie. De aici toate provocările la adresa Rusiei, doar-doar şi-o ieşi Putin din pepeni şi va apăsa pe trăgaci şi atunci gata, Europa va trebui să intervină, iar americanii nu vor putea interveni pentru că nu va accepta poporul american şi Congresul, decât după ce se va alege praful de toată Europa. Să nu îmi vină cineva cu articolul 5, am văzut mai sus cât preţ pun americanii pe promisiuni şi parteneriat.

Singurii care vor sta merci bine, vor fi cei de peste ocean, pe teritoriul lor va fi linişte graţie sistemelor de alertă din Europa şi de aiurea, sateliţilor, interceptărilor, ei sunt avertizaţi din timp de orice atac, pot să ia măsuri de contracarare. Ei vor veni doar ca „salvatori” ai Europei pentru că aşa fac ei, dau foc şi apoi se uită.

La ce ne trebuie scuturi?

Să revenim la România, că doar suntem români. S-a făcut atâta tam –tam cu Scutul de la Deveselu încât acum şi copiii din Vişina Veche ştiu că acolo curge lapte şi miere iar feţiţele de grădiniţă aşteaptă să facă tâţe, să le bage şi pe ele soldaţii în seamă, că aşa au văzut ele la tv, că fetele cu ţâţe mari are succes la băieţi.

Scutul antirachetă de la Deveselu nu foloseşte României atâta timp cât inamicul potenţial, Rusia e la doi paşi şi poate ajunge cu trupele de paraşutişti în Bucureşti cum a ajuns în Serbia, înaintea americanilor şi fără să plece nici o rachetă. Atunci pe cine apără scutul şi de ce ne amăgim că face bine la hemoroizi? Să presupunem că la ora 24.00 un tembel din Rusia, matrafoxat ca preşedintele nostru, adoarme cu degetul pe azvârlitorul de rachete, şi ne trezim cu un „raid de rachete” cum spuneau jurnaliştii noştri „şcoliţi” în Afganistan. În secundele 2-3 să zicem, (cam tot atât cât i-a luat şi lui Băsescu să îşi dea demisia după ce a fost demis de 7,4 milioane de români), dacă nu e şi el matrafoxat, Jim Beam-ul de serviciu de la radarul american, observă minunea şi se mai freacă de câteva ori la ochi să se convingă că ceea ce vede este adevărat. Mai urmează câteva secunde până transmite şi confirmă informaţia la organul superior. De acum încolo vorbim de minute cel puţin până se confirmă informaţia din mai multe surse şi se informează Casa Albă şi până este găsit preşedintele dacă nu cumva o avea şi el trabucul aprins, ca Clinton. Urmează consultări confirmări, telefoane pe scurt între Washington şi Moscova, situaţia se lămureşte tovarăşul Putin îşi face mea culpa: „scuze, a adormit un prost în post, o să îl bag la arest, mama lui de comunist, dar dacă puteţi, interceptaţi voi racheta şi ne-o daţi înapoi la primul summit NATO, dacă se poate cu autograf”. Să presupunem că toate astea se întâmplă în timpul record de 15 minute. De câte ori a făcut racheta distanţa Crimeea – Deveselu în timpul ăsta? Poate ne spune marele Zgonea, că e din zonă şi cunoaşte locurile.

Deci cine mai spune că Scutul de la Deveselu deserveşte România, să meargă la farmacie să ia Hemoro – Easy la cutie şi să meargă cu el la Zgonea să îi calculeze în cât timp trebuie să-şi bage scutul în fund şi să îl pupe de Good-Bye. Cam la fel se poate face şi cu bazele militare permanente cu singura diferenţă că dacă racheta poate fi extrasă sau se dezintegrează şi scapi de ea, de bazele militare nu mai scapi în vecii vecilor. În baza bazelor americane o să ne trezim tocmai la Judecata de Apoi.

Ultima gogoriţă a conducerii de partid şi de stat depăşeşte orice limite. Ne spune preşedintele lingăilor, Băsescu, cum că o bază militară americană la Câmpia Turzii ar fi îndreptată atât asupra ruşilor cât şi asupra încercărilor revendicative ale maghiarilor. O justificare mai tembelă nu se putea. Această motivare este greşită din două motive:

1. Uită domnul Băsescu, că Ungaria este stat membru NATO, iar NATO nu intervine militar împotriva unor astfel de conflicte care nici măcar nu sunt luate în calcul;

2. Dacă s-a referit cumva la iredentismul maghiar intern, afirmaţia sa este şi mai tembelă, pentru că NATO nu are nici o atribuţiune în problemele interne ale unui stat, sau domnia sa vrea să schimbe şi doctrina NATO şi să folosească, forţele NATO împotriva propriei populaţii? Asta urmăreşte şi Poroşenko în Ucraina, de ce nu ar face şi Băsescu la fel?

Iată cum la conducerea unor ţări sunt postaţi şi sprijiniţi de către marele partener strategoc, conducători faţă de care Hitler a fost copil de ţâţă.

Realitatea este că până nu avem o armată proprie, nu vom avea nimic. La ora asta avem doar unități care luptă pentru NATO prin teatre de operații, pregătite si instruite în acest scop, nu în scopul apărării țării. Asta am reuşit să facem cu armata română în 10 ani de o armată care studiază de 20 de ani procedurile NATO, sub directa îndrumare a partenerului strategic am adus-o la 40% stare de operativitate, râsul Europei, ciuca bătăilor, fără acoperire aeriană. Conducătorii României şi toţi cei care au condus ţara şi în special armata după 89, ar trebui măcar simbolic trimişi să viziteze zidul lui Ceauşescu de la Târgovişte. Măcar să îi treacă fiorii.

Ce ne aduc scutul și bazele militare?

Bazele americane și scutul nu aduc nici un serviciu României în afară de faptul că alină  moralul celor care au așteptat venirea americanilor cu ciocolată încă de acum 60 de ani. Rușii nu se sperie de cele câteva sute de soldați prezenți în România, pentru ei, dacă ar vrea să atace România, cu sau fără cele câteva sute de amaricănași  situația ar sta la fel, riscurile ar fi aceleași, primele zile de război ar provoca aceleași victime. În plus, oricum acestea nu pot interveni fără o decizie NATO, decizie care de altfel ar stabili  dacă se va interveni sau nu și abia de atunci s-ar pune problema apărării României. În cazul scutului, situația este și mai rea. Scutul și odată cu el zona, pot deveni oricând  subiectul sau obiectul unor atacuri de natură teroristă nu numai din partea rușilor, atacuri care ar putea avea loc nu neapărat prin  clasic ci prin sabotaje, accidente, etc, iar în caz de război va fi primul obiectiv lovit, înainte chiar de a se face o declarație de război. Cu alte cuvinte în afară de faptul că constituie o provocare, un subiect de dispută între ruși și americani  și un motiv de ”dragoste” și măsuri economice din partea Rusiei, Scutul și bazele militare nu aduc nimic României. Pentru Europa occidentală și americani da, reprezintă ceva, pentru că dacă ar intenționa să atace una din țările membre NATO spre Vest, Rușii trebuie să atace întâi aceste baze. Ceea ce ar echivala cu o declarație de război. Pentru asta e bună România, ca declarație și teatru de război, la asta folosesc bazele și scutul.

Update: ]n sprijinul celor afirmate de mine vine chiar Gospodin Poroşenko, cel care afirmă sus şi tare: „Rusia are 1,2 milioane de soldaţi, una dintre cele mai moderne armate şi unul dintre cele mai moderne armamente din lume. În această logică, Rusia poate ocupa Kievul, dar Rusia poate ocupa şi Vilnius, Riga, Tallinn, Bucureşti sau orice alt oraş dacă nu vom fi uniţi, dacă lumea întreagă nu-şi manifestă solidaritatea cu Ucraina, dacă îngăduim un astfel de comportament în această situaţie”.

Bineînţeles că el o face cu intenţia de a atrage toate ţările vecine în conflictul intern al Ucrainei făcând astfel jocul celor care l-au pus pe scaun, dar afirmaţia sa arată cât de inutile sunt bazele americane şi scuturile, în situaţia în care Rusia cu adevărat ar vrea să atace una din ţările vecine. Este adevărat, Poroşenko şi SUA fac tot posibilul să se ajungă la această situaţie.

Конец filma!

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Extern/International/Avertismentul+lui+Petro+Porosenko+Rusia+ar+putea+ocupa+Bucuresti

 

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

13 Raspunsuri la Scuturi SUA- concluzii

  1. olteanu

    „Sfirsit” pe dracu, Neica, beleaua deacum incepe!

  2. Nene Oltene, asta spuneam si eu, s-a rupt filmul. Cine poate sa priceapa bine, cine nu, sa doarma.

  3. Prostu, invata ca copIII se scrie cu 3 „i”.

  4. @ semiramida, Corect, e o scapare. Mrcic pentru corectie. Si oameniidestepti fac greseli, numai ingamfatii cred ca ei nu gresesc niciodata . Si prostii. Cu doi de i.

  5. NICU STOPEL

    Vere neica,
    Cu mare plezir constat similitudine între scenariul dvs și BLACK HOLE OPERATION http://stops-caleidoscop.blogspot.ro/2014/06/korobishnitzoy-fest-number-50-1oo.html
    SALVE … AMICALE,
    sTOPs

  6. olteanu

    semiramida, ai vazut fondul? sau vazut ai numai lastarii de la marginea lizierei!

  7. Fiecare vede ce vrea, domnia sa este responsabilul cu mutatul virgulei dar pe caz are dreptate.

  8. NICU STOPEL

    las dreak vere semipiramida e ziua ta … LA MULȚI ANI NEICĂ MĂRINE !
    Acum ai și portret de la mine …
    INSPIRAȚIE !

  9. SARUT MANA NENE NICULE!

  10. Pingback: Scuturi SUA – Europa si miracolul razboiului | FrontPress

  11. NICU STOPEL

    MEDALIA „MOARA DE VÂNT” pe care ți-am desenat-o pe pieptul de scriitor militar este victoria asupra HIMEREI POLITRUCILOR CARE ȘI-AU ÎNFIPT LA MOARA IMAGOLOGICÂ A ROMÂNIEI … MANAGERI MORARI …
    „copiii, finii, nepoţii, nepoatele, pupilele şi protejaţii pe care i-au angajat prin MApN şi MI, să lupte ei pentru nobila cauză. Sunt destui cât să facă o divizie şi să îi echipeze şi înarmeze numai cu armament românesc.”
    FELICITĂRI NEICĂ MARINE!

  12. rãspopitu

    La mulți ani d-le Marin Neacșu!

  13. Cugetatoru'

    u resursele naturale limitate …americanii sunt nevoiti/fortati ca companiile mari sa nu dea ortul popei. Atunci , ei apeleaza la parteneri strategici …vezi in cazul Vietnamului, Coreeei de Sud , Afganistan, Irak , LIbia , Siria ( dupa cum multi stim ca si germanii erau la ceva buni cu tot cu jucariile lor dupa ce s-a terminat „al doilea razboi mondial” … acuma poate chiar sunt unul dintre satelitii principali ai UE si la fel parteneri strategici ai americanilor.

    Acuma , acelasi scenariul fac americanii si cu Ucraina ( cati stiu ca ucrainienii au petrol , gaze cat si carbune daca companiile multinationale ucrainiene nu ar sabota economia tarii si ar da-o gratis americanilor ( cum la randul nostru le-am oferit si noi….de aceeasi hotie recent au avut parte si irakienii, libieni, sirieni , cam mai toate tarile arabe bogate in petrol si in gaze naturale.

    Bineinteles, ca presa internationala ( nu ca doar isi fac planul, au doar o directie de a propaga informatia dar mai si incita spiritele practic doar de dragul celor care vor sa detine monopolul asupra resurseleor naturale ( vezi si cazul gazelor de sist, Ucraina fiind principala tara europeana care poate oferi aceast zacamant aprope gratis companiilor exploatatoara ca doar la ce bun e conflictul pt. interese ( o acuzi ca nu se poate proteja singura si ca pericicleaza democratia in Europa si cica in intreaga lume …atunci faci acuzatii de terorism , iar la astia americanii sunt maestrii internationali ( si-au lasat amprenta peste tot mapamond). Iar pe de alta parte PRACTIC lasi populatia unei tari in pielea goala dupa care vii cu promisiuni ( simplu ca lumina zilei , furi dupa aceea o sa zici ca ai de cand sa returnezi o parte din bunuriile furate, dar de ce mama drq te atingi de ele si distrugi un popor , cand asa de bine lasi poporul pe propriile lor maini si nu intervii cu bazaconii ca tu esti binele iar restul sunt doar raul SUPREM.

    Politica occidentala dezgusta copii ( ca ei nu prea inteleg cei aia politica) pe care o duc imperiile mari asupra popoarelor mai mici , doar de a le suprima , de a lasa pe mainile lor ca doar ei au solutii cat tot ei detin si destinul unui popor . Cat despre oameni mari /majori ( includem filozofi de ocazii cat si cei platiti de a spune unele lucruri cu cocktail-uri de minciuni iar ca sa mai pune oleaca gaz pe foc arunca si creaza doar haos spunand simplu maine , poimaine vin extrarestrii si ne invadeaza ( clar stim la ce alieni ar face ei referire ( dar sa induci frica in randul populatiei de rand se numeste simplu, manipulare).

    Cum si cand cand esti angajat si nu pe supui poti fi usor demis…asa-i si cu populatia majoritara , ea crede ca avem neaparat nevoie de stapani/ conducatori ca ei ce sa ne ofera razboi, foamete, seceta …intr-un cuvant doar moarte.

    Iar rusii fiind ei betivi cum i-ar prezenta lumea occidentala avand in vedera ca vodka face legea cat si pumnul ( nu sunt toti lasi ca alte natiuni care cauta protectie in curtea altcuiva) si clar ca nu vor lasa hotii sa se aproprie macar de poarta lor dar mai ales sa-i lasa sa ajunga la pragul usei. Cum credeti ca le-ar sta, cum ne sta si noua cand nu putem oferi viitorul copiilor nostrii , oare din cauza cui…bineinteles ca din cauza noastra ca doar ce asteptam ; lasa ca maine va fi mai bine.

    Cand de fapt rusii nici nu-si imagineaza asa ceva si ca tara lor ar ajunge pe mainile altcuiva ( mai ales poporul n-ar permite, lasam la o parte pe conducatorii lor ca nu sunt mai bravi decat ceilalti). Ba, dimpotriva si ei isi protejeaza interesele…cum sa nu mai pomenim de chinezi care oricand ar lua o pozitie ferma. La fel si ei au nevoie resurse naturale si sunt capabil de orice ( si-au construit un imperiu iar cei care nu stiau deja , americanii le sunt datori cu 2-3 trilioane de dolari americani si nu cred cel putin din perspectiva asta ca ii vor lasa : sa ia de la rusi ca sa-si achite datoria fata de ei.

    DAr , cui nu sunt datori americanii…s-a intrebat cineva ( cum asa de bine sunt datori aborigenilor pe care le-au extirpat ca sa ia nastere imperiul american , mai ales si cu ajutorul europenilor; asa sunt datori tarilor arabe unde majoritatea populatiei abia supravietuiesc de pe o zi pe alta dar au creat magnati arabi cat si organizatii teroriste.

    Asa sunt datori si noua ca vin sa-si bage coada intra noi ( la figurat ) cat si-ar baga si la propriu in copilele noastre …iar de libidinosii aia dai fara sa cauti mult mai ales cand vine vorba de americani si de libertatiile lor ( vezi transexualii, homosexualii , pedofili etc.; cum de altfel noua politica a UE, cred ca eutanasierea ar fi viabila in cazul acestor indivizi iar pe biete animale sa lasam in pace.

    Cum, vor sa-si faca o colonie la noi in patria mama cu tot felul de specimene si mizerii cu bazele lor militare cat si de a speria tantarii cu bata cand lor nu le ajunge acasa sa-si faca macar ca se ramane amintire urmasilor sai ( ci nu doar de a fi criminali/ucigasi de vieti omenesti cat si sperante….oamenii au nevoie de spatiu lor si sa nu fie invadati de straini si tratati ca niste sclavi, vezi tailandezii).

    Iar ca sa mai vorbim de conducatorii nostrii…nici macar nu merita sa le pomenim macar numele ci doar ce au facut ( iar astia din urma nu doar ca ne-ai vandut ca pe sclavi dar si ne i-au ca pe terchea berchea (ci ca doar trebuie sa ne supunam lor ca ei stiu mai bine) . DAr , zic eu ce stiu mai bine si le spun lor… mergeti cu totii ,emigrati in tarile calde ca si pasarile si cu parere de bine nici macar sa nu mai auzim de voi….poate asa o sa ne vine mintea si poate doar asa vom trai mai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Statistici T5