Campanie cu sutană și robă

Categoria Actualitate, Electorale

sfantul Ponta
Nu cred că a mai existat sau va mai exista undeva în lume sau în Galaxie, în Univers, o campanie electorală mai infectă decât cea la care asistăm anul acesta și de 25 de ani în România. Nimic nu a lipsit, plecând de la cumpărarea voturilor, la agresarea candidaților sau simpatizanților adverși, de la amestecul celor din administrația statului, ambasade, poliție, jandarmerie, până la biserică, de la falsificarea semnăturilor până la falsificarea listelor și proceselor verbale și trecerea morților pe listele electorale, de la amestecul procurorilor până la mituirea primarilor, dar nimic.

Trecând în revistă toate aceste abuzuri și bătăi de joc, te întrebi dacă a mai rămas ceva sfânt, nepângărit, nefolosit, nemanipulat, nemânjit de acești politicieni față de care închisorile României devin neîncăpătoare.
Douăzecișicinci de ani de prostituție politică și administrativă, douăzecișicinci de ani de siluire a tuturor legilor scrise și nescrise ale țării, ale neamului și chiar a bibliei, a credinței și tradițiilor, a culturii, a economiei, a comorilor pământului, vestigiilor istorice și mărturiilor continuității neamului au fost de ajuns pentru a face din români un neam de legume, morți cu ochii deschiși, inactivi, insensibili, lași și nepăsători.
Și totuși se mai poate, aceste alegeri au arătat că românul rabdă, ”ține”, suportă de toate, uneori cu indiferență, alteori amuzat, dar mereu fără a reacționa, ca și când toate astea s-ar întâmpla cu altcineva, nu cu el. Dacă îi dai o sticlă de bere și un mic, e gata să stea pe buza șanțului și să privească inert cum îi are casa, sperând că apoi va primi ajutor de la stat, de la primar, de la armată, pentru că dacă nu, face grevă și își dă foc la păr în fața reporterilor tv care îl vor întreba ce simte. Ăștia suntem, mă întreb uneori dacă nu cumva eu sunt cel anormal și mă agit degeaba ca sifonul. Îmi face impresia că noi românii am reușit imposibilul, am normalizat anormalul.
Nu mai comentez campania procurorilor, Băsescu are dreptate, DNA-ul nu lucrează sezonier, doar electoral, indiferent când sunt alegerile, în iarnă, în primăvară, sau toamna, ei lucrează. Între alegeri doar se fac că lucrează, pregătesc dosare, fac interceptări, mixează, iar la alegeri dau drumul la dosare în presă lucrează în plin, indiferent de anotimp.
Spuneam că nimic nu a rămas nespurcat de această cangrenă care este clasa politică românească și în mod normal nici Biserica nu putea rămâne neamestecată. Chiar și imnul ne spune ceva despre ”preoți cu crucea în mână” nu, așa că au înțeles ei de aici că au dezlegare la cele laice. Nu intru în detaliile tuturor activităților preoților noștri care nu sunt nici ei altceva decât români, indiferent ce rasă poartă pe cap, s-au scris destule. Cine crede că aceștia sunt sfinți, se înșeală, nu sunt și nu au cum să fie, sfinții sunt descoperiți și sanctificați după moarte, după ce li se verifică toată viața. Așa că trebuie să le acordăm la toți prezumția de păcătoșenie până la proba contrarie, de la cel mai umil popă de țară până la patriarh. Când beneficiezi de dreptul de a încasa bani fără să dai nimănui socoteală, când promiți în fața nației că vei face Catedrala Mântuirii Neamului fără să ceri un ban de la stat apoi ceri bani de la guvern pentru a-ți plimba sutana printr-un palat al pierzaniei, mai miră pe cineva că la Roman un preot ține enoriașii în picioare ca să o întâmpine pe Sfânta Elena de Pleșcoi și îi îndeamnă să o voteze?
Mai miră pe cineva că procurorii merg cu biblia în mână prin sat să întrebe oamenii dacă au votat sau ce au votat la referendum? De ce nu a sărit prea fericitul atunci să confiște biblia din mâna unei inchiziții teroriste? Pentru că sunt și ei tot oameni, ca și procurorii și slujesc același stăpân care nu are nici o legătură cu cel din ceruri. Mai miră pe cineva acuma că Sfântul Sinod se amestecă în campania electorală? “În perspectiva alegerilor prezidenţiale din România (2 noiembrie), Sfântul Sinod îşi reafirmă îndemnul către slujitorii Sfintelor Altare şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române de a participa la vot în duhul credinţei şi al iubirii de Biserică şi Neam, cu responsabilitate creştină şi civică pentru împlinirea binelui comun în societatea românească şi viitorul României” Aparent, dacă îndemnul ar fi venit de la orice persoană sau orice instituție, nu ar fi fost nici o problemă, dar ce treabă are biserica și iubirea fata de biserică cu alegerile? De ce nu a ieșit BOR să scoată oamenii la vot și la referendum sau la alte alegeri? Cu cine are contract Sfântul Sinod și la ordinul cui propăvăduiește îndemnuri necreștine, pentru că iubirea de Dumnezeu nu ar trebui să se pupe cu campaniile electorale.

Păcătoasă clasă politică, mânjită biserică avem dacă se pretează la astfel de jocuri. În țara în care procurorii arestează cu biblia în mână este normal ca biserica să scoată oamenii cu biciul la vot sub afurisenie dacă altfel nu se poate, căci asta mai lipsea, să fim excomunicați sau afurisiți dacă nu participăm la vot. Nu m-ar mira să ne trezim că la cununii, botezuri sau înmormântări, preotul să condiționeze oficierea slujbei de ștampila de pe buletin.
Și bomboana pe colivă o pune vestea că unul din candidați, care și el se crede sfânt, a distribuit pe piață o icoană cu părintele Arsenie Boca iar pe spatele icoanei era numele unui drac sub acoperire și însemnele partidului din care face parte. Pe icoană scria ”sfințit” dar nu se specifică la cine se referă. Subtilă și drăcească lucrare. Nu știu dacă știrea este veridică sau asistăm la o plăsmuire a celorlalți draci pentru discreditarea fratelui întru lucrări diavolești, personal îi cred pe toți în stare de astfel de lucrături. Nici nu mă mai întreb dacă toate astea se întâmplă cu știrea familiei sfântului mânjit astfel, sau a BOR, pentru că oricum nu va recunoaște Sfântul Sinod că are știință de asta, probabil va nega sau se va face că nu vede, așa cum nu vede preadesele încălcări ale canoanelor de către proprii slujbași în sutană.
Cert este că politicienii, indiferent cine minte aici, nu mai au nimic sfânt iar cei care trebuie să vegheze la cele sfinte, de la justiție până la biserică, au intrat în jocul drăcesc al fraților din politică. Indiferent dacă faptul incriminat este real sau o făcătură a adversarilor politici, Biserica este implicată fie și numai prin sfințirea icoanelor sau icoanei și punerea lor la dispoziția celor cu care a lucrat, iar lipsa ei de reacție în acest caz și duplicitatea, vor fi dovada faptului că mai marii bisericii fac lucrături drăcești, nu lucrări Dumnezeiești.

Dumnezeu cu mila, dar mila nu ne ajută. Românul trebuie să se trezească singur, lucrează prea mulți la adormirea lui, altfel ni se va cânta prohodul ca neam.

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18402639-psd-imparte-icoane-arsenie-boca-indemnul-vota-victor-ponta-opozitia-cere-interventia-bisericii-ortodoxe.htm

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

5 Raspunsuri la Campanie cu sutană și robă

  1. ifrim

    Cum fiecare are dreptul sa creada in ce forta supranaturala doreste, si eu am dreptul sa fiu liber cugetator sau ateu sau cum m,oi denumi.Ca atare nu sunt de acord cu pupatul de racle vopsite si ciolane putrezite,sorbitul dintr-o lingura universala a diferitelor aghiazme, anafure etc., orele de religie notate in catalog cu scaderea mediei generale daca nu memoreaza elevul toti sfintii,tendinta de manipulare ca adult prin canoane bisericesti, accesoriile bisericesti nepurtatoare de T.V.A.,lipsa caselor de marcat fiscalizate in jurul lacaselor de cult,si ma opresc pt. a nu fi afurisit cu inghetarea perpetua a ajutorului lunar!

  2. De acord cu tine…
    Daca crezi in ceva crezi din interior, nu trebuie sa vina cineva din afara sa te invete cum sa crezi, sau ce sa faci ca sa fii un bun credincios.Punct.

  3. Nu cred ca are „freo” legatura (ca la Calafat!) … acu’ ma uit la o stire la TV.
    Domnisoara Elena Udrea a fost acu’ cateva luni la cumparaturi la Paris … ca doar nu s-o duce la Mizil … impreuna cu o buna prietena – Sefa DIICOT Alina Bica. Nu stiu cate zile etc, etc ca dau astia si poze si copii xerox (!) de facturi, chitante si alte alea.
    Adica serviciile noastre nu e ale lor!

  4. neacsum

    Nene Tavi, astea sunt gloante oarbe… fara efect judiciar, fac parte din recuzita de campaanie.Sa vedem ce se intampla cu EDAS, acolo e buba. Se misca lucrurile prin Germania, eu am spus de acum cativa ani ca e ceva putred cu sistemele de securizare a granitelor de catre nemti… dar va trece si valul asta.. acuma doar se incearca sperierea iepurilor.Vanatul mare nu fuge de la o alica.

  5. Pingback: „Mărinimie” patriarhală | Lupul Dacic