Părerea mea

Categoria Actualitate, Electorale, Opinii 1 afisari

alegeri 2014
Mai sunt câteva ore şi se închid urnele. Mai sunt cam mai puţin de 24 de ore şi aflăm şi rezultatele.
Din ceea ce avem până la ora 16 se pare că prezenţa la vot este mai mică cam cu 1,5 procente decât a fost la precedentele prezidenţiale. Să fiu sincer, pentru mine procentul de 35% este imens nu în comparaţie cu cel de acum 4 ani ci cu marea scârbă de care este cuprinsă populaţia României.
Puţin dar mult
Procentul de 35% la ora 16 este imens şi asta arată că totuşi românii au decis să iasă la vot ca să nu voteze hoţii în locul lor. Asta este un semn bun. Până la ora 18 va creşte nesemnificativ, apoi să te ţii … urcare. După ora 18 intră în funcţiune maşinăriile de partid,. Atunci se vor verifica listele de partid şi se va raporta cine nu a venit nici la precedentele alegeri şi deci nu va veni nici acuma şi să te ţii voturi. Astfel se va ajunge la de la ora 18 până la 21, să ne trezim cu încă cel puţin 10-12 procente pentru că toate partidele vor pompa în secţiile unde sunt majoritari. Deci în final ne vom găsi un un procet de aproape 45%. Părerea mea.
Suntem “conduşi” de afară?
Înghesuială mare la secţiile de vot din străinătate. Le înţeleg pe cele din diaspora, înţeleg interesul românilor care lucrează în străinătate de a schimba sau păstra ceva, în funcţie de gradul de satisfacţie actual şi poate şi dorinţa de a nu le mai fi folosite voturile de către serviciile specializate ca la alegerile din 2009. Ce nu înţeleg eu este de ce trebuie să voteze pentru mine sau pentru viaţa mea, cei care trăiesc în altă ţară, se supun legilor altei ţări ca cetăţeni ai acesteia şi vin în România doar să mai pună o floare la un mormânt, să îşi facă concediu sau să îşi vadă rudele. De ce trebuie să îmi decidă ei soarta? De ce trebuie să decidă ei, aşa cum a fost -cel puţin oficial- în 2009 când m-am culcat cu Mihaela şi m-am trezit cu Maria? Aflu că avem pe liste cam 400000 de moldoveni cu dublă cetăţenie. Frumos din partea lor că se consideră români, abia aştept să îi văd între aceleaşi graniţe dar să mă ierte Dumnezeu, ar trebui ca cei cu dublă cetăţenie să decidă sau să aleagă într-o singură ţară, că doar nu trăiesc în amândouă odată. La prezidenţialele trecute au decis soarta românilor câteva sute de mii de votanţi din afara graniţelor nu vreau să se repete asta la infinit doar pentru că cel aflat la putere face donaţii în maşini SMURD, cărţi, abecedare, vize sau vise de unire celor mai slabi de înger şi mai oropsiţi de soartă. Părerea mea.
Puţin coane Ponta, puţin, în Ucraina a fost mai mulţi
Procentul de vot până la ora asta este cu mult sub cel din Ucraina (de 52,42%) unde sunt lupte, o parte din ţară nu mai aparţine Ucrainei o altă parte este în degringoladă, ceea ce poate duce cu uşurinţă la concluzia că:
– situaţia din România este mult mai grea decât în Ucraina;
– cetăţenilor le este mult mai frică să iasă la vot;
– starea de greaţă este mult mai mare;
– speranţa şi încrederea în clasa politică şi grămada de candidaţi este mult mai mică;
– dezamăgirea şi lipsa de perspective depăşesc situaţia dintr-o ţară aflată în război civil;
– 25 de ani de democraţie prost aplicată şi furt continuu au anesteziat peste 50% din populaţie.
Părerea mea
Până la urmă tot “ţăranii” vor decide
Se constată o inversare a procentului de prezenţă la vot în ceea ce priveşte segmentele urban-rural. Dacă până acuma de fiecare dată cei de la sat erau mai conştiincioşi şi mai uşor de urnit la vot, acuma se observă, din statisticile prezentate, că oraşul se află în frunte. Asta înseamnă nu că orăşenii s-au deşteptat, ci că cei de la sate s-au cam săturat şi ei de pomeni electorale, mai ales că de data asta pomenile nu au mai fost atât de consistente, ţăranii nu au ce face cu o brichetă, un calendar şi o pungă de plastic, de promisiuni au toţi beciurile pline. Dar să nu ne grăbim, după ora 18, când fiecare partid îşi va evalua listele, vom vedea o “creştere a prezenţei la vot” a celor de la sate, pentru că acolo se fac cele mai multe manevre, prezenţa observatorilşor şi a ziariştilor este mai redusă, vigilenţa poliţiei şi a cetăţenilor mai puţin ageră, deci acolo se va da bătălia în următoarele ore şi să nu mire pe nimeni dacă până la urmă va fi respectată “tradiţia”. Să te ţii înghesuială la vot în ultimele ore, în special la ţară. Părerea mea.
Pe podium
Care vor fi premianţii? Păi indiscutabil Ponta va fi pe primul loc, nu pentru că ar fi cel mai iubit român ci pentru că are sub el cel mai mare partid, cel mai disciplinat- cu toate bătăliile interne- şi în plus, controlul aparatului administrativ, adică cei care centralizează, transportă şi raportează rezultatele. Cu toate astea nu cred că va obţine mai mult de 40% din sufragiile exprimate. Întrebarea este cine va fi pe locul 2, sau chiar 3. De ce trei, de vreme ce doar primii doi intră în repriza a treia? Pentru că România este Grădina Maicii Domnului şi chiar în Biblie se spune că Grădina Domnului este imensă deci orice este posibil. Dacă Elena ajunge pe locul 3, atunci să ne aşteptăm ca printr-o lovitură de teatru să o vedem într-o săptămână pe locul 2. Şanse pentru podium au Johannis şi ..Tăriceanu. Nici Băsescu nu mai afirmă acuma că Elena va fi viitorul preşedinte al României, aşa cum spunea acuma o lună, dar asta nu înseamnă că nu va face tot posibilul să o pună cât mai sus. Întrebarea este dacă finul Maior va face pasul înapoi cum l-a făcut şi Mele, sau va lucra în continuare pentru Băse. Probabil că idea de a fi primul fin şi ministru al preşedintelui, îl încântă mai mult decât îl sperie Băse. Oricum ar fi, cei care vor intra în turul doi vor negocia cu Băsescu. Următorii doi candidaţi vor avea împreună cam 4o de procente. Părerea mea.
Listele, să vedem listele
Interesant va fi că vor fi câţiva candidaţi care vor avea undeva între 1şi 2 % din numărul de voturi exprimate, ceea ce va reprezenta sub numărul de semnături strânse pentru depunerea candidaturii. C ear putea să însemne asta, că li s-au răzgândit simpatizanţii? Este posibil, mai ales dacă au semnat pentru 100 de lei sau un telefon mobil sau o “jacă”. Dar dacă asta înseamnă că semnăturile strânse mai ales de unele “ONG” – uri sau consilii ale civililor acoperiţi sunt false şi de fapt tabelele originale aveau alte destinaţii iniţial? Ce ne facem fetelor? Cine descurcă iţele? Poate ar trebui iniţiată o lege sau o comisie prin care să se ia la puricat semnăturile candidaţilor care nu reuşesc să strângă voturi nici cât au depus la BEC înainte de campanie. Atunci nu vom mai vedea nici un candidat venind cu dublul sau tripul numărului necesar de semnături. Hai să vedem aşa de curiozitate care sunt cei care nu vor reuşi să primească voturi, câte semnături au avut şi vom avea astfel imaginea celor care au probleme cu tabelele. Părerea mea.
Ei bine, cu tot procentul scăzut de participare şi cu toată cazna aparatelor de partid, rezultatul votului va fi trâmbiţat ca o mare victorie a democraţiei şi spiritului civic. Părerea mea.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

12 Raspunsuri la Părerea mea

  1. Cecilia

    Stimate domn!

    Tot respectul pentru multele spuse in multele dvs.articole anterioare.

    Dar ceea ce afirmați acum e nefondat.

    Legea internațională după constitutia UE si după intrarea României in UE nu mai permite DUBLA CETATENIE…deci romanii care votează in alte tari decât in România sant CETATENi ROMANI care au pe lângă obligatii fata de România si drepturi.

    Ei nu va hotărăsc destinul si a li se nega dreptul de vot din oricare motiv e NECONSTITUȚIONAL…la urma urmei ,pe lângă multe altele își ajuta familiile din tara,își plătesc impozitele,etc…si contribuie la a nu fi România mai săraca decât este…

    Au ca fiecare cetățean roman DREPTUL de a-si alege PREȘEDINTELE!!!

    Dar nu au dreptul de a alege in țările in care lucrează si au drept de sedere.

    Așa ca.,.intai informatia corecta si pe urma postarea.

    Numai bine!

  2. Cecilia

    Vreau numai sa mai adaug ca daca un cetățean …in cazul de fata ROMAN…renunța din oricare motiv la cetățenia sa si ia cetatenia țării in care are drept de sedere si de lucru nu se poate prezenta in tara respectiva la VOT pentru a alege PREȘEDINTELE ROMÂNIEI.

    Deci romanii care s-au prezentat la vot in DIASPORA sant CETĂȚENI ROMANI!!!

    Oare sa fie reduși numai la „a aduce bani in tara…ca vorba aia, cadourile-s bune,nu?…si pe urma sa plece Iarăși …sa nu cumva sa ne strice liniștea,nu?…

    Mare iubire frățească de care dau dovada romanii!
    Halal!

  3. ifrim

    Duduia Cecilia oricum nu conteaza cine ,unde si cum voteaza ci doar cine contabilizeaza!

  4. Doamna Cecilia, eu nu ma refeream la cei care lucreaza, studiaza, sau se fla in strainatate la ora votului, eu vorbesc de CEI CU DUBLA CETATENIE, CUM E CAZUL CELOR DIN MOLDOVA. AVEM ACOLO CONFORM DATELOR OFICIALE 400000 DE MOLDOVENI CU DUBLA CETATENIE DECI FIIND SI CETATENI ROMANI AU AVUT DREPT DE VOT. Banuiesc ca ati vazut reportajele de la sectiile de vot din Moldova ca si declaratia lui Dragnea care spune ca L-a interesat in mod deosebit votul in Moldova pentru ca este mai sensibil pentru PontA. Deci va rog nu rastalmaciti cuvintele mele.

  5. Cecilia

    Daca va referiti doar la cei din Republica Moldova…atunci scuze…intr-adevăr atunci sant de acord ca trebuie sa ne străduim mai mult sa ne alegem un președinte care sa nu fie susținut de ruși…știm cu toții ca cei din Republica Moldova au o „iubire frățească”profunda fata de romani dar una si mai profunda pentru „fratele mai mare”.

    Sper ca intelegeti ce vreau sa spun…direct si printre rânduri…

    Multe salutari!
    (Ardelenești)

  6. cine sunteti voi...

    Azi este 3 noiembrie.In anul 1443 a fost ziua cand armata crestina din Balcani a invins turcii la Nisz.
    Intre Kosovo si Timoc.Pe valea Moravei.Armata formata din mercenari europeni si f.multi voluntari.
    Albanezi,bosniaci,bulgari,croati,macedoneni,sasi,sarbi,secui,unguri,valahi etc. „Spatiul Schengen” a
    ocupat cea mai mare parte a Balcanilor.Pana la victoria din fata Belgradului.Si pieirea comandantului
    Ioan Huniady(Ioan Corvin) regentul Regatului Ungar in tabara soldatilor invingatori. Cam 10 ani de
    lupte grele cu pierderea celor mai buni soldati armata crestina din Balcani a facut sa traiasca „Spatiul Schengen”.Nobilii mari nu au mai vrut armata voluntarilor(tarani liberi mai ales).I-au risipit si astfel
    a disparut „Spatiul Schengen din Balcani”.
    Si-au facut datoria fata de urmasi soldatii armatei crestine ? Eu spun: DA !
    A fost mai bine sub ocupatia turceasca ?
    Cine sa raspunda ? Numarul nestiut de copii si femei robiti ? Numarul nestiut de localnici fugiti ?
    Bisericile si satele rase de pe fata pamantului ? Fostii crestini trecuti la Islam ? Sau boierii si popii ?
    Sa fie nimerit un REFERENDUM ? Al celor ce au o parere despre … Parerea mea dl.colonel.Zac zau

  7. Cecilia iata ce am scris:”Înghesuială mare la secţiile de vot din străinătate. Le înţeleg pe cele din diaspora, înţeleg interesul românilor care lucrează în străinătate de a schimba sau păstra ceva, în funcţie de gradul de satisfacţie actual şi poate şi dorinţa de a nu le mai fi folosite voturile de către serviciile specializate ca la alegerile din 2009. Ce nu înţeleg eu este de ce trebuie să voteze pentru mine sau pentru viaţa mea, cei care trăiesc în altă ţară, se supun legilor altei ţări ca cetăţeni ai acesteia şi vin în România doar să mai pună o floare la un mormânt, să îşi facă concediu sau să îşi vadă rudele.Aflu că avem pe liste cam 400000 de moldoveni cu dublă cetăţenie. Frumos din partea lor că se consideră români, abia aştept să îi văd între aceleaşi graniţe dar să mă ierte Dumnezeu, ar trebui ca cei cu dublă cetăţenie să decidă sau să aleagă într-o singură ţară, că doar nu trăiesc în amândouă odată.”
    Credeam ca am fost clar.

  8. Cecilia

    Pai nu a-ti fost prea clar…ați pus totul intr-un ceaun…la final ii punctati pe cei din Republica Moldova si-i puneti(virtual)in fata unei decizii.

    Diaspora româna ,după întelesul meu ,nu o reprezintă cetățenii Republicii Moldova născuți acolo care au si pe considerente etnice cetatenie dubla ci cetățenii romani(născuți in România) care din diverse motive se afla in alte tari…

    Iar in privința cetățeniei duble a celor din Republica Moldova(dubios de mulți după mine)…aici s-a făcut cred o greșeală…

    Un proverb ardelenesc spune:”Primește-l pe oaspete si tratează-l regește dar nu-l lăsa sa-si facă cuib in peruca ta.”

    Oricum,dreptul la vot e un drept fundamental al fiecărui cetățean aparținând unui stat democrat…si era bine daca erau organizate alegerile de așa maniera încât fiecare cetățean roman,indiferent din care motive se afla in străinătate sa poată vota la ambasadele/consulatele României din toate orașele unde exista astfel de reprezentante.

  9. Vreti neaparat sa va fac si schema? Deja sunteti obositoare.Nu uitati, in 2009 diaspora a decis voturile. Cati dintre ei erau lucratori si cati cu dubla cetatenie, nu stiu, dar eu am specificat ca nu vreau sa decida cei care au doar cetatenie, data de cele mai multe ori politic si nu si resedinta in Romania. Moldovenii daca voteaza pentru presedintele Moldovei sa fie sanitari, sa ma lase pe mine cine vreau sa ma conduca. Nu sa vina ei cu 400000 de voturi manarite pe la ambasade. Cine imi garanteaza mie ca internele care au toate datele de identificare nu au facut listele si le-aU trimis la ambasade gata completate si stampilate?Sau cine imi garanteaza mie ca Ambasada nu trimite o situatie si la BEC ajunge alta? Cine sa reclame, Corlateanu sau Oprea? Face cineva scandal in Moldova ? Acolo nu verifica nimeni.

  10. Cecilia

    Domnu Neacsu!

    Nu ați înțeles absolut nimic din ce v-am scris.

    Cine garantează ca in România in zone unde oamenii nici măcar nu stiu cine este președintele tarii(uitati-va un pic pe YouTube la un clip VAX POPULI) nu se merge cu buletine de vot gata ștampilate.

    Iar daca dvs.nu va considerati obositor cu atitudinea”cine îmi garantează mie ca …si ca…si ca…”va doresc o seara plăcută.de fapt oricum va doresc o seara plăcută.

    Numai bine’

  11. ifrim

    Ne nastem singuri, murim singuri( cu sensul de individual) iar intre cele 2 momente nimeni nu va garanteaza nimic cu exceptia achizitionarii unui bun de folosinta indelungata cf. certificatului de garantie!

  12. Doamna Cecilia… va faceti ca nu intelegeti esentialul. In al doilea rand cei de la Vax Populi, cauta personajele respective si posteaza numai raspunsurile care duc unde vor ei. Nu ati observat ca clientii lor sunt anume selectionati?Puteti generaliza? In fine, eu am spus ce aveam de spus. Oseara si mai placuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5