M-apucă dracii!

Categoria Magazin 1.238 afisari

om bun

Aşa cum am mai spus, nu postez sau nu preiau de regulă articole de pe alte site-uri, bloguri, ziare, exceptând pe colegii cu care am pornit la drum şi care au oricând libertatea de a posta aici tot ce doresc.  Nu am luat această decizie din vanitate ci pentru că nu imi place să dau copy paste. Fac o excepţie cu un prieten recent cu un simţ al umorului deosebit de fin care are o pagină pe care o apreciez şi cu care am convenit să ne preluăm fiecare când doreşte sau e cazul, unele pamflete. Este vorba de Mishu Petra, posesorul blogului uomor cu cap… în gură http://uomorcucap.blogspot.ro/

Citanie plăcută!
Draci de toamnă – pastel sociopolitic
Motto:
„Ţandăra-mi sări, pătrată
Şi muştar din nervii ţepeni,
Ce m-au scos din fire-ndată…
Până mi-am ieşit din pepeni!”

”Stau câteodată şi-mi aduc aminte… !”, scuze, m-a(u) luat valu(ri)l(e)… de febră!
Stau şi mă crucesc la ce-mi văd ochii şi ce-mi aud urechile, făcând şi fo două-trei cruci – cu limba pe cerul patriei, pardon, al gurii, să nu mă vadă soacră-mea şi să zică/că m-am pocăit, ascetu’ de mine!
Criza mea, personală şi netransmisibilă – observaţi că nu mă leg de crizele nevestei şi nici de ale amantei, ca un gentleman ce mă aflu – (m-)a pornit când văzui că România n-a fost, nu este şi nu va fi în recesiune, Doamne apără şi păzeşte, ca şi cum, păcătosu’ de mine, aş fi vrut! De unde ştiu?! Păi, de unde dacă nu de la utilu’, specialistu’, expertu’ de INS şi de la multpreaultragiga iubitu’ nostru prim-ministru… citez:

” Este o zi bună pentru România şi mă bucur că datele puse la dispoziţie în mod oficial de INS confirmă optimismul nostru. În ultimele zile, fiind campanie, s-a vorbit de recesiune, de dezastru… Au fost doar vorbe de campanie. Mi-am dorit ca azi datele să arate adevărul, pentru că vreau ca lucrurile să meargă bine în România şi se pare că Dumnezeu ţine cu oamenii buni şi cu românii”.

 

”Măi animalule!” – pardon, încurcai citatele! – măi domnule Ponta, ia să disecăm şi despicăm firu’ în… şaptişpe spre a decela nişte dedeSUPTuri şi nişte… printre rânduri!
Mătăluţă eşti optimist, da’ noi nu şi nu, ţi-ai „dorit ca datele să arate” ce vrei şi ai reuşit, nu-i aşa – asta neînsemnând, automat, că arată şi adevărul! Institutu’ ăsta e de… Stat şi matale faci parte din acest STAT, deci „la un semn deschisă-i calea” – către Cotro(co)ceni!
Şi ne e clar că vrei „ca lucrurile să meargă bine în România”, ca să-ţi meargă bine şi netale. Cea mai interesantă parte a citatului din di/scursul matale este „Dumnezeu ţine cu oamenii buni şi cu românii”.
Măi dom’ Ponta, ştima noastră, da’ nu te-a învăţat nimeni despre semantică, despre sensurile ascuns ori subtil ale unui enunţ, despre sensul echivoc, despre nuanţe şi alte fineţuri ale limbii române?! Este adevărat că „Dumnezeu ţine şi cu oamenii buni şi cu oamenii răi”, în marea Sa milostenie. Mătălu(lu)ţă ai înlocuitără sintagma „oamenii răi” cu „românii”, da’ înţelesu’ propoziţiei nu se schimbă – te-ai gânditără la asta sau ai copiat-o de pe undeva?!
Eşti român sadea şi te înjuri singur sau eşti numai „oltean” de… conexiuni?!
Măi dom’le, Ponta, io nu mă uit în gura lu’… Guran M. şi nici nu sunt economist, da’, după o minimă şi de bun simţ logică, PIB-ul ar trebui să crească vizibil şi în maţele românului de rând, nu-i aşa?!
Iată creşterea economică şi a PIB-ului în cinci puncte!
Un ciocoflender, Botezatu, scoate o linie de chiloţi şi iată, creşte economia!
Două-trei fufe şi-au implementat (!) silicoane, doctoru’ a luat banu’, a plătit impozitu’… şi iată cum creşte PIB-u’!
Patru-cinci căpşunari au trimis acasă, la babaci, câte o sută de euroi, boşorogii le-au cumpărat copiilor „orfani” bombonele… şi iată că a crescut consumul pe cap de locuitor… furajat!
Acestea sunt creşterile economice şi ale PIB-ului consemnate triumfal de ca… ca… clasa politică – na, c-am început să mă bâlbâi!
Ne trebuie investiţii serioase, ne trebuie infrastructură, ne trebuie locuri de muncă, măcar la viteza melcului, dar să fie!
Nici Vestul nu s-a ridicat peste noapte.
Păi, dacă v-a mâncat în cur pe voi, clasa politică (fără clasă), şi pe noi, boborul, turma păstorită, să demolăm tot ce s-a construit pe vremea „împuşcatului”, uite cum s-a ajuns, de parcă motoarele electrice, utilajele, fabricile, depozitele, silozurile, construcţiile şi amenajările de îmbunătăţiri funciare etc. erau ciumate şi „neperformante” şi… comuniste – cu miros de Marx, Engels şi Lenin.
Mi-aduc aminte că, în urmă cu ceva vreme, se discuta despre cutremure şi rezistenţa clădirilor. Au venit nişte experţi – bine intenţionaţi, de altfel – şi au măsurat, au calculat, s-au scremut, trăgând, volens-nolens, concluzia că, atenţie, blocurile (poreclite blocoteţe) din prefabricate, construite pe vremea „asasinatului”, sunt mult mai rezistente la cutremure decât cele construite în anii de glorios capitalism. A, că unele sunt mici şi friguroase, asta-i altă calimeră, omu’ şi le izolează termic şi a rezolvat-o! Şi de ce ar fi mai mari, ne permitem, avem bani destui?! Suntem snobi, suntem comozi şi pedanţi, avem „ştofă”, comandăm ce ne place! O să ziceţi că sunt un comunist nostalgic, ei bine, NU şi nici n-am fost vreodată – pe la 23 de ani am refuzat să plătesc şi cotizaţia de la UTC, cu mari probleme ulterioare, evident.
Autostrada A1 există şi astăzi, mai cârpită, mai lustruită, da’ este. Câţi kilometri de autostrăzi aţi făcut voi, perindaţii la conducere în ultimii 25 de ani?!
******************
Hai că m-am luat cu… da’ despre ce vorbeam, frate român, hmmm, ce ţi-e şi cu Alzheimeru’ acesta – uit mereu unde mi-am pus… ba nu, uităm toţi, de la un mandat la altul, cine ne-a băgat unde suntem – paria UE!
Şi iar o să sară fo doi-trei şi o să zică/că ţin cu nu ştiu cine  de asta l-am… interpelat (!) pe domnu premier !
Nu ţin, soro, cu niciunu’ – io cu El/ţîn şi cu nevasta lui, Stalinskaya, (ţî)ţîn, că numai aşa îmi pot menţine simţul u(o)morului!

Am zis! Ei şi ce, Cui Prodest!!!

sursa: http://uomorcucap.blogspot.ro/2014/11/m-apuca-dracii.html

AUTOR : MISHU PETRA

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

6 Raspunsuri la M-apucă dracii!

  1. ifrim

    D-ul Mishu nu mai dati tot din casa!Exista riscul de a fi pus sa platiti cotizatia din urma pana-n prezent!

  2. s

    Articol fain.
    Un alt motiv pentru care nu voi vota ponta: http://www.rgnpress.ro/rgn_14/categorii/politic/15479-revolttor-triceanu-in-covasna-romanii-din-covasna-i-harghita-ar-trebui-s-tie-limba-maghiar.html

    Raspopitule, in loc sa le dai cu biblia in cap, (si sa-ti dai cu ea in cap,) n-ar fi mai bine sa iei toaca ? Intreb si eu …

  3. D-le Ifrim, sigur că există acest risc – io mi l-am asumat de pe atunci! Îi aştept – după uşă – da’ musai să vină ăi de-atunci, că am văzut io că mai suflă vreo doi şi dacă atunci i-am lăsat în beleaua lor să lehăie, acuma îi… belesc!

  4. ifrim

    Gresit, ai de-atunci rigurosi din fire au lasat cu limba de moarte urmasilor prin testament:”Atentie la Mishu Petra” Deci nu dragostea pluteste-n aer ci primejdia CAT CASA!

  5. ifrim

    Esti tare omule, ma doare burta de ras!

  6. D-le Ifrim, no problem că primejdia-i cât casa, întrucât şi bâta mea-i cât casa. De altfel, în afară de alarmă antifurt/antihoţ, mi-am tras şi-o alarmă antişobolan roşu, anticâine turbat, antimăgar şi antiporc.
    Pentru berbecii şi boii contemporani lucrez la un nou adăpost antiprostie cu alarmă inclusă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Statistici T5