Johannis, un preşedinte normal

Categoria Magazin, Opinii, Politica 1.896 afisari

Servicii secrete

Au trecut două săptămâni de la alegerea lui Jonanis Klauss ca preşedinte al României şi mulţi români încă se întreabă cum de a ajuns preşedinte. Cei din PSD dau vina pe … servicii dar nimeni nu îi crede, deşi adevărul este că de la Brâncoveanu încoace, ca să nu dau exemplul cel mai recent, al lui Ceauşescu, serviciile secrete au avut un rol decisiv, alături de Porţile Imperiale, în creşterea şi descreşterea cârmuitorilor români. Nici un preşedinte al României nu a urcat pe tron fără sprijinul serviciilor şi acordul Licuricilor indiferent din care direcţie zburau ei, Aşa că ar fi absurd să creadă cineva că tocmai Johannis cel care practic nu are absolut nici un farmec sau talent personal care să îl facă plăcut oamenilor, ar fi putut ajunge preşedinte al României într-o perioadă în care lumea se pregăteşte de război la graniţele şi între granitţele ei, fără nici un sprijin din afară sau dinăuntru aşa cum se crede. Vom vedea în continuare cum stau treburile.
Înainte de a trece în revistă vorbe şi fapte, care să ne facă cel puţin să fim mai rezervaţi în a da un verdict sau altul, menţionez că am formulat un set de întrebări la care domnul Johannis ar fi trebuit să răspundă până acuma, adică până să candideze, dar nu este târziu să răspundă şi acuma, până pe 21 Decembrie, întrebări publicate într-un un articol postat tot on line, articol postat şi pe pagina de FB a domnului Jonhannis, pus şi ca mesaj pe aceeaşi pagină şi trimis şi prin mail doamnei Alina Gorghiu, purtătoarea de cuvânt a PNL. Până acuma nu am primit nici un semn că ar fi citit cineva întrebările şi nici că ar exista măcar intenţia să se răspundă la ele, ceea ce îmi întăreşte părerea că unele întrebări, dacă nu toate, sunt cel puţin incomode iar domnul Johannis nu face notă discordantă faţă de ceilalţi guvernatori ai României.
Vorbe
Masoneria
Internetul abundă acuma de materiale sau informaţii privind apartenenţa lui Johannis la o lojă masonică din Germania. Unii o să spună, bun, şi ce e cu asta, nu sunt intezise. Da, nu sunt şi nu vor fi niciodată interzise, pentru că aceste “ frăţii” conduc lumea, România nu a avut după 89 nici un preşedinte care să nu fie mason, indiferent cărui rit sau val ar fi aparţinut sau cât de “naţională” s-ar fi declarat loja. . Nici marele SUA nu fac excepţie, cel puţin jumătate din preşedinţii SUA au fost sau mai degrabă sunt masoni declaraţi, ca să nu spun că chiar marele Dolar are pe el însemnele masoneriei. Deci nu aparteneţa lui Johannis la o Lojă Masonică ar fi problema ci jurământul pe care l-a depus acolo jurământ mai dur şi mai periculos decât orice altceva dar şi faptul că nu vrea să spună măcar dacă este mason sau nu. Nu intru în detalii privind legăturile, oamenii , interesele sau presupusele legături masonice, este suficient să ne întrebăm ce încredere poţi avea în cineva care refuză să dea răspuns la întrebări legate de apartenenţa la o organizaţie semisecretă? Din câte mai ştiu şi eu, în Masonerie se jură că membrul, va sprijini în orice situaţii, oricând cu orice riscuri un frate mason împotriva oricui, sub pedeapsa morţii. Dacă a depus un astfel de jurământ domnul Johannis ar trebui să se revoke singur. Oricum apartenenţa sa la Masonerie confirmă regula şi face din el un preşedinte ca toţi ceilalţi de până acuma, din acest punct de vedere.
Serviciile secrete
Se mai spune tot pe internet, acelaşi internet care se spune că i-a dat un million de lik-uri dar şi de voturi, că toate aceste voturi şi această campanie on line ar fi fost sprijinită de servicii, că STS-ul nu ar fi străin de asta dar nici serviciile partenerului strategic. Nici asta nu ar fi o noutate, nici Iliescu nu a ajuns preşedinte fără sprijinul serviciilor, nici Băsescu , mai ales Băsescu, nu ar fi fost ales dar mai ales menţinut preşedinte, dacă ne gândim la implicarea SIE în votul din Diaspora sau a STS în referendum când Băsescu a beneficiat de serviciile STS deşi era suspendat. Se spune în materialele care circulă pe net că serviciile ar fi la originea multor mesaje “disperate” şi imagini trimise din disapora pentru a crea acea stare de psihoză care a dus la mobilizarea atâtor nehotărâţi care practice au hotărârt soarta alegerilor. Nu exclud personal această posibilitate, nu m-ar mira, este clar că fără sprijinul serviciilor nu se mişcă nimic în România, ele fac şi desfac scaune, sunt infiltrate peste tot, în presă, politică sistemul mafiot, poliţie, armată, cultură, educaţie, tot. De fapt am depăşit performanţele securităţii lui Ceauşescu, în ceea ce priveşte numărul de agenţi şi interceptări asupra populaţiei civile, România este pe locul doi în NATO ca număr de angajaţi cu state de plată, având 12.000 de salariaţi. Spre comparaţie, FBI are 35.344 agenti, dar la ce populaţie? Dar la SRI şi acesta este un număr neoficial, căci SRI refuză să îşi declare numărul real al agenţilor, datele prezentate fiind numai al lucrătorilor declaraţi. Aşa că faptul că Johannis ar fi fost sprijinit de servicii ca să ajungă preşedinte, nu este o noutate, nu este nimic extraordinar, dacă nu ar fi fost sprijinit, nu ar fi fost ales. Trebuie să ne Obişnuim cu asta şi să nu mai pretindem că suntem fete mari. Ca să fim fete mari nu ne ajută nici o operaţie chirurgicală, va trebui să ne mai naştem odată.
Implicarea licuricilor
Tot prin internet sunt trimise, răspândite o serie de articole, materiale care încearcă să justifice oarecum logic dar fără probe practice – adevărul este că nu poţi aduce dovezi în sprijinul unor astfel de teorii decât dacă ai fost în mijlocul acţiunii şi nu îţi mai e dragă viaţa- prin care arată de ce Johannis a fost preferat de americani lui Ponta. Este corect raţionamentul că Ponta dacă ar fi câştigat alegerile prezidenţiale, ar fi devenit prea puternic. Aşa cum am mai spus şi în alte articole, setea de putere şi manevrele pe care le-a făcut pe plan intern dar şi extern pentru a stăpâni totul au făcut din el un candidat care ar fi devenit uşor necontrolabil. Nu faptul că ar fi de stânga sau corupt ar fi fost problema pentru americani, căci ei au mers mână în mână şi cu comuniştii şi cu extremeiştii de dreapta şi cu teroriştii, pe care ei i-au format şi inventat, şi cu arabii şi cu afganii când se luptau cu ruşii, deci nu se încurcă ei de probleme de moralitate sau democraţie, astea sunt cuvinte pentru ţările în curs de dezvoltare. Pe ei îi interesează să aibă în România un om manevrabil, pe care să îl poată stăpâni. Să nu uităm că marele curcubeu a răsărit în timpul unei vizite la nivel înalt pe timpul preşedinţiei comunistului Iliescu, bunicul lui Ponta, aşa că nu culoarul de stânga îi supără pe americani, nici corupţia. Cu cât un preşedinte este mai corupt, cu atât este mai bun de direcţionat şi controlat. Ponta nu era bun pentru că dacă ajungea preşedinte avea şi serviciile şi guvernul, practic toată ţara sub control aşa cum avusese şi Băsescu la început, dar Băsescu nu avusese la bază un partid de talia PSD, atât de bine înfipt în viaţa politică. Ce variantă a mai rămas? Johannis, un om care nu ştie nici el cum a ajuns acolo unde este, în doi ani a devenit preşedinte, împins de frau Merkel, dar fără un partid puternic care să îl sprijine, fără experienţă politică, fără chinezi, fără nimic în spate, decât Merkel şi oamenii ei. Cam puţin pentru a ridica nasul şi a spune NU unor cereri ale SUA. Politica SUA faţă de Merkel a fost déjà exprimată de doamna Nulland. Şi de NSA. Deci, licuricii au decis: Johannis şi de aici tot ce a urmat dar mai ales, va urma, pentru că interesul americanilor pentru România nu este de dragul ochilor noştri frumoşi ci de dragul Rusiei. Ungaria a început să întoarcă spatele hegemoniei UE şi americane. Bulgaria este sora mai mică a Rusiei de la naşterea naţiunii, Serbia este pro Rusia, Leancă a spus că nu vrea în NATO, Finlanda chiar dacă are un parteneriat cu NATO, nu este ţară membră NATO, deci nu poate adăsta trupe, în fine Erdokan nu face din Turcia preş  la picioarele nimănui.  Iată deci că fără România, SUA nu ar avea nici un cap de pod spre Rusia şi Crimeea. Din cauza asta se tot amestecă în impunerea preşedinţilor, a premierilor şi procurorilor în România. Îi ajută şi uşurinţa cu care  se cumpără preşedinţii şi premierii şi cu care pot fi prostiţi şi manipulaţi românii.
Consilierii
S-a mai zvonit că domnul Mihalache ar fi preferat de Johannis pentru a fi şeful cancelariei domneşti, Apoi au apărut informaţii, pe surse, cum că nu ar putea fi ales şi nu e agreat de Washington, pentru că ar fi fost consilierul lui Năstase, apropiatul lui Geoană, Antonescu şi cred că al tuturor politicienilor cu pretenţii la scaune de conducere, deci este cameleon . Ei şi? mănâncă şi el o pâine albă nu? Nu contează asta, aşa cum am mai spus, culoarea politică nu contează ci atitudinea faţă de unchiul Sam. Ori aici domnul Dan Mihalache schioapătă rău de tot. În Noiembrie 2012 despre conu Mihalache spunea cam aşa despre declaraţiile ambasadorului American, supărat pe România” (Pe vremea aia încă mai meritam să avem ambassador) : „Pe mine personal mă lasă rece această declaraţie. Şi parteneriatul strategic româno-american. Daăa parteneriatul româno-american săa în domnul Horia Georgescu, mai bine fără” Cu asemenea atitudine faţă de unchiul Sam nu ai cum să ajungi consilier prezidenţial sau în preajma preşedintelui şi cred că Johannis va fi “sfătuit” că nu e bine ce vrea să facă. Şi totuşi un alt zvon spune că ar fi fost aşteptat la Cotroceni pentru procesul de predare/ primire a postului. Sunt tare curios dacă va rămâne pe post.
Pupatul mâinii
Se mai zvoneşte că după vizita în Moldova, va urma vizita tot neoficială dar de data asta fără presă în Statele Unite ale SUA. Păi ce să facă acolo? Înţelegeam dacă mergea în Abu Dabi, Bahamas, Dubai, Madagascar, dar în SUA? Acolo, când esti candidat mergi să cerşeşti sprijin, lobby cum îi spun americanii la traficul de influenţă. Dacă ai fost ales, mergi să pupi mâna binefăcătorului şi să primeşti coordonatele strategice, politice, militare şi geografice în caz că Doamne fereşte cazi din avion şi trebuie să te repereze cineva, altcineva în afară de STS. Deci dacă zvonul se adevereşte şi Johannis va vizita recent recent şi Marea Poartă, este şi el un preşedinte normal, e adevărat ales mai ciudat, dar tot direcţionat, poate cu dublă comandă, sau pilot automat, ca să fie mai sigur la aterizare.
Se poartă minorităţile
Se ştie că Iohannis este sas, deci minoritar german, mai este Lutheran deci minoritar din punct de vedere religios. Tot netul bată-l vina mai spune că ar fi minoritar de trei ori pentru că şi sexual ar avea înclinaţii homo sau cel puţin ar fi bisexual. Să fiu sincer, pe mine personal nu mă deranjează, poate să fie şi apisexual, adică să facă sex cu albinele. Dacă îi place şi albinele nu se plâng, să facă sex cu ele, de ce nu, dar să spună în ce stup are iubite să nu cumpăr miere de acolo. Eu nu cred, ar fi prea de tot, despre Bombonel ştie toată lumea ce se spune, chiar el a cerut să îi fie numărate ouăle, despre Ponta prietenul Valer Marian a spus şi el că ar fi făcut ghiduşele cu băieţii în tinereţe, aşa că din păcate, chiar dacă ar fi adevărat acest zvon, aş fi dezamăgit, nu ar fi nici o sfârâială, nimic nou pe frontul de Est. Ce mă miră însă este aplecarea americanilor spre pidosnici, mai ales dacă ne amintim că unul din ambasadorii americani a venit la Bucureşti însoţit de “prietena” lui, Alex Nevarez, sau că Mark Gitenstein un alt ambassador american, ultimul până în prezent, încerca să ne facă să dăm enter homosexualilor în România. Deci din păcate cei care s-au jurat că Johannis va fi un alt fel de preşedinte, nici aici nu au nimerit-o, dacă informaţia este reală şi nu o simplă răutate sau invidie Pontistă. Celor care ar spune că nu se poate pentru că este însurat şi are o nevastă frumoasă, le pot spune că am mai cunoscut câteva personalităţi în domneiu şi aveau neveste mamă – mamă, ba chiar şi copii.
Fapte
Spuneau simpatizanţii şi susţinătorii lui Johannis şi chiar el însuşi că va fi un alt fel de preşedinte, nu va minţi ca Ponta şi nu va fi un preşedinte ju(de)cător ca Băsescu. Aiurea. Minunea a ţinut trei zile după alegeri şi gata.
Promisiuni neonorate de la bun început
Nici nu se uscase tuşul pe ştampile că domnul preşedinte ales dădea indicaţii să fie schimbaţi ambasadorii unde au fost probleme la vot. Nu numai că nu îl interesa dacă aceştia au fost vinovaţi cu ceva, nu a cerut nici măcar o anchetă sau o verificare, el a cerut direct schimbarea acestora, ceea ce arată că până şi Băsescu a fost copil de ţâţă. Her Klauss, mai domol că e ger afară şi vă dă sângele pe nas. Nu e aşa că nu va fi un preşedinte jucător? Deci dragi români, nu vă speriaţi, va fi un preşedinte normal şi sub aspectul ăsta.
La discuţiile avute cu Ponta la B1 TV, întrebat dacă va conlucra cu guvernul Ponta sau va cere formarea unui alt guvern, a spus că el poate colabora cu Ponta, nu are nici o problemă în acest sens şi el este de părere că puterea trebuie împărţită şi e bine să nu aibă un partid sau coaliţie toată puterea. Ei aş! Nici nu s-au sigilat urnele şi domnul Johannis vorbea despre preluarea puterii de către PNL, că România o preluase déjà. Zât! Să mai spună cineva că Johannis nu ştie să mintă, mai ales în campanie. Deci nimic anormal, se înscrie în baremele “constituţionale”.
Marea manipulare
Tot internetul bată-l vina a venit cu o informaţie de undeva din arhiva electronică. Citiţi aceste rânduri: “Surprinşi de numărul mare de votanţi şi depăşiţi de propria incapacitate, autorităţile române care au organizat votarea la secţiile din străinatate au stârnit mânie şi dezaprobare. În Viena, Paris, Londra, Bruxelles, Torino sau în alte oraşe s-au format cozi interminabile pe motivul că “s-au distribuit prea puţine ştampile sau buletine de vot. După ce au stat în frig sau în ploaie ore întregi, oamenii s-au trezit că secţia se închide şi ei nu mai pot vota. Huiduieli, injurii şi geamuri sparte, cam asa s-a încheiat ziua de votare în multe din secţiile de peste hotare.”

Recunoaşteţi faptele? O să spuneţi da, dar eu spun nu, pentru că textul nu a fost scris în urma alegerilor din 2014 din diaspora, ci în 2009. Dacă veţi avea curiozitatea să citiţi tot articolul publicat pe Hot News în 23 Noiembrie 2009 veţi observa că ceea ce s-a întâmplat acuma în disapora  s-a întâmplat şi în 2009, aş putea spune la copy-paste numai că atunci nu a intervenit nimeni să facă scandal, să inflameze populaţia, să isterizeze cetăţenii şi să alerteze opinia publică internaţională. Acuma aceleaşi, dar absolut aceleaşi fapte au fost umflate, ajustate, dirijate în aşa fel încât să pară că este ceva ce nu s-a mai întâmplat şi vinovat de toate astea este guvernul Ponta. Da, guvernul Ponta, Ponta însuşi poartă vina că nu au luat nici o măsură ca aceste lucruri să nu se mai repete, a refuzat mărirea numărului secţiilor de votare din motivele explicate mai sus şi în alt articol, dar repet, asta s-a întâmplat şi în 2009 şi sunt convins şi în 2004, dar fără a se face atâta caz. Aici însă, serviciile au lucrat magistral prin postaci care au dat tonul pe facebook, internet, în media, după care restul a fost făcut de mulţi oameni nevinovaţi neştiind în ce intră şi al cui joc îl fac. La fel, dar absolut la fel ca în 89. Cine spunea că istoria se repetă dacă nu vrei să înveţi din ea? Deci nici aici nu e nimic nou, modul de manipulare este standard, la români prinde şi dacă o faci de zece ori pe an. Povestea cu Ionică şi lupul arată că românul se lasă prostit de mai multe ori până să înveţe ceva, şi se pune de-a curmezişul exact când nu trebuie.
Primul pas, prima misiune, prima gafă
Nici nu şi-a intrat în pâine domnul Johannis, că a şi primit prima misiune. Pentru profani, vizita sa “neoficială” în Moldova ar fi o dovadă a faptului că este un om de cuvânt care îşi respectă promisiunea făcută în campanie când a spus că prima ţară vizitată oficial ca preşedinte va fi sora Moldova. Da, dar deocamdată vizita este neoficială şi în al doilea rând încă nu este preşedinte. Şi atunci ce e a fost cu vizita asta şi de ce a ieşit la declaraţii televizate cu preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, înscris în alegerile parlamentare care au loc duminică, 30 Noiembrrie? Domnul Johannis, nu ştie că în preajma alegerilor electorale dintr-o ţară nu e cuşer să faci vizite nici chiar neoficiale ca preşedinte chiar şi doar ales al unei ţări? Cine l-a mandatat să vorbească în numele României şi românilor? Cine l-a mandatat să vorbească despre politica României: ” România are o datorie de necontestat faţă de Republica Moldova: constituirea unui spaţiu comun de democraţie, stabilitate şi prosperitate pentru cetăţenii români şi moldoveni, iar unul din obiectivele principale ale politicii externe a României este susţinerea în cel mai clar mod a parcursului european al Moldovei”a spus … domnul Johannis, vorbind în numele nu ştiu cui, că nu avea nici un mandat să vorbească despre România. Prin mesajul său şi poziţia sa, domnul Johannis a transmis un mesaj clar şi fără echivoc moldovenilor, acela că el personal dar prin el şi românii care l-au votat dar şi doamna care l-a trimis, de undeva mai din vest, îl sprijină pe Vlad Filat şi ar fi bine să voteze cu el. A fost un sprijin electoral declarat faţă de un partid, un gest diplomatic şi politic interzis. A spus-o foarte clar, fără interpreţi şi interpretări: “ Putem da o şansă europeană şi un viitor mai bun pentru Republica Moldova”. Gestul lui Johannis este lipsit de echidistanţă, nediplomatic, neloial faţă de toţi cetăţenii Moldovei, ca să nu mai spun că poate fi interpretat şi ca un amestec în problemele interne ale Moldovei şi o încercare de a influenţa electoratul. Ce se face domnul Johannis dacă – contrar calculelor- dar la fel ca în România, şi în Moldova va pierde favoritul şi se va trezi cu voctoria comuniştilor, pe cine va da vina pentru proastele relaţii dintre cele două ţări, pe Putin, pe ucrainieni, sau se va declara că voturile au fost fraudate şi se va porni un nou euro-americano-moldo maidan şi la Chişinău? Domnule Johannis dacă ai făcut din capul dumitale acest gest, prost cap ai avut, dacă l-ai făcut învăţat, împins sau chiar forţat de cineva, prost ai fost sfătuit, ai făcut prima gafă politică şi încă nu ai jurat, dar ai dat o semnătură în alb.
Sunt curios însă ce o fi discutat Klauss Johannis cu Vladimir Filat, despre Renato Usatîi care este duşmanul lui Filat, dar cumnatul prietenului lui Johannis. Încurcate sunt căile Domnului! Una peste alta, şi de data asta domnul Johannis s-aînscris în pleiada voievozilor înscăunaţi după 89 încoace, gata să facă ce le cer licuricii, indiferent de consecinţele care se abat asupra ţării, importantă fiind siguranţa scaunului lor. Deci nimic nou, unde e schimbarea?
Nu voi trage nici o concluzie, este dreptul fiecăruia să citească şi să analizeze, să încerce măcar să ghicească ce fel de preşedinte vom avea, dacă va fi diferit de ceilalţi sau doar o altă cărămidă în zidul plângerii bietei Românii.

Surse

http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/klaus-iohannis-e-omul-masoneriei-germane-pentru-destabilizarea-romaniei-134836
http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/iohannis-si-a-ales-seful-cancelariei-prezidentiale-ce-spunea-el-despre-parteneriatul-cu-sua-in-2012-1335566?utm_source=Newsletter__Ultimele_24h&utm_medium=yahoo.com&utm_campaign=newsletter_192070
http://www.art-emis.ro/analize/2591-avand-dubla-cetatenie-carui-stat-ii-va-fi-credincios-presedintele-romaniei.html
http://www.frontpress.ro/2014/10/romania-pe-locul-doi-in-lume-la-numarul-de-agenti-secreti.html
http://activenews.ro/de-ce-sua-si-nato-nu-puteau-accepta-orice-rezultat-al-alegerilor-prezidentiale_1872864.html

http://www.hotnews.ro/arhiva/2009-11-23/8
http://roncea.ro/2014/11/21/si-daca-avem-un-presedinte-homosexual-o-intrebare-pentru-klaus-iohannis-de-la-dan-tomozei-jurnalist-sibian-de-investigatii-sunteti-sau-nu-sunteti-gay/
http://trm.md/ro/electorala-2014/klaus-iohannis-pe-30-noiembrie-putem-acorda-o-sansa-europeana-republicii-moldova/

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

5 Raspunsuri la Johannis, un preşedinte normal

  1. Pingback: Johannis, un preşedinte normal

  2. Felcitari! Articol excelent scris si redactat! L-am citit cu placere!

  3. toto niculescu

    ma lasa rece politrucii !!!

    daca ne va fi mai bine votez si cu bulibasa din africa neagra, mai terminati odata cu patriotismul ca numai belele avem.
    puneti osul la munca politicieni nu cu mana intinsa la pensii parlamentare.

    se vede ca ati dat in mintea copiilor.

    acum doriti un guvernator de judete sau de guvern ca prostii sa semneze la ordinul partidului ca sa intre la zdup ei,nu voi !

  4. Pingback: De la naşul, să trăiască! Iohannis preşedintele românilor din Italia vi-l donăm fără regret. Luaţi-l, frate, „cu toată dragostea” |

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5