Revelion în cod galben

Categoria Actualitate, Divertisment, Social, Stiri Interne 1.622 afisari

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Anul ăsta nu m-am înscris la Revelion nicăieri. Am vrut să merg la Parlament, dar dacă nu mai vine Becali, nu mai are nici un farmec. El ar fi făcut toţi banii, că poate mai spunea ceva de retrocedări şi mai vedeam câţiva parlamentari săltaţi de DNA direct de la periniţă. Pentru asta aş fi dat oricât, dar aşa, nu e perfect bărbătesc. Ar fi avut ce arăta şi televiziunile tot anul. Dar fără Becali ce să văd? Să văd Ponta se pupă cu Oprea dar joacă cu Hunor, sau cum Zgonea stă numai  la urechea lui Ponta să  toarne? Cum farmecul revelionului la Parlament a dispărut, m-am decis să plec la neamuri, cum pleca nea Mărin la naşu Pantelică pă vremuri. Îmi amintesc că pe vremea lui Nea Mărin ăla din Băileşti era simplu, luai damigeana dă zaibăr, curcanu pus la îngrăşat din vară, două legături dă cârnaţ, o bucată dă şuncă, o funie dă ceapă, le îngesuiai în paporniţă şi gata, te puneai în trin şi erai la Bucureşti. Ete acu nu mai ţîne aşa, nu mai ţîne şi gata. Nu mai e vremile alea, iarna nu mai e ca vara, meliţia nu mai e meliţie, trinu nu mai e trin. Acu dacă tragi semnalu dă alarmă la trin, lumea nu mai stă liniştită pă scaun până vine conductoru să anunţe că nu s-a întâmplat nimic, a coborât un băiat dă uitasă să se dea jos din trin la staţia dinainte, acu toată lumea fuge din tren cu telefoanele către locomotivă să fotografieze accidentul, să vază câţ fură în maşina lovită dă trin şi să trimeată MMP cu groaznicu la Realitatea TV să apară şi ei pă burtieră ca corespondenţi. Ce să mai zic, acu nu mai poţi pleca cu trinu, că dacă pleci, ai toate şansele să se oprească trinu pă traseu din lipsă dă cale ferată, că dă la rivoluţie încoa, dispar şinele de cale ferată ca cârnaţii din postavă când vin copii cu colindu. Aşa că m-am decis să plec. Acum nu ştiam la care să mă duc, că şi neamurile se împart în două, neamuri bune şi neamuri proaste. Am dat cu banu şi a căzut să mergem la neamurile nevestii. Ghinion pă ei săracii.
Selfi al lu Căcărează
Acu dacă nu mai merge cu trinu, mă gândii io ce mă gândii, mă uitai şi la tilivizor, şi văzui io pă un băiat frumos, da frumos mă, cu o freză şi un păr bogat cam ca Selfi a lui Căcărează, ăl dă muri acu un an. Cum, nu ştiţi cine e Selfi al lu Căcărează? Păi să vă spui, că nu aţi auzit până acu aşa ceva. Ăsta al lu Căcărează, Sile, dă îi zicea lumea Selfi, era fudul nevoie mare, da fudul rău dă tot, că să dădea cu gel pă freză din oră în oră şi privea mereu în sus. Da după ce apărură tilifoanele alea şmecherite dă îţi faci poză cu ele, selfi cică îi zice, el îşi făcea mereu poză să vază dacă i s-a stricat freza ca să nu se mai uite în sus, că îi luase lumea seama că rămăsese cu ochii lipiţi de frunte. Şi uite azi aşa, mâine aşa, i-a rămas porecla Selfi, că d-aci i s-a şi tras săracu. Într-o sară, cum mergea el pă uliţă auzi vorbe în faţa lui şi scoasă răpede tilifonul să se verifice la freză. Cu ochii în tilifon şi cu mâna întinsă nu văzu prostu groapa de o săpase primăria să tragă apă şi căzu în ea şi să propti într-o ţavă ca pe vremea lu Ţepeş. Acu să vezi minune, că cum să înfipsă cu curu în ţava aia, cum să declanşă bliţu şi gata şi poza, ca la fotograf. Aşa l-au găsit, înfipt în ţeavă cu mâna întinsă şi telefonul în mână. Mă frate-miu,  zice lumea, acu io nu ştiu, da ăi dă îi era mai apropiaţi zic că cică a fost cea mai reuşită poză a lui dă când să tot poza el, cică avea aşa un zâmbet pe faţă, ce nu să exista. Unii mai cârcotaşi se întrebară dacă nu cumva Selfi ăsta o fi fost din ăiaaa, bombonică, că prea zâmbea în poză înfipt în ţeava aia. Ce să spui, reuşită poză, că o văzui şi io, o văzui că o pusără pă sicriu când îl înmormântară, că cică aşa să pune, cea mai recentă şi a mai reuşită poză. Aşa cu Selfi ăsta.
Să nu zâceţi că nu v-am spus!
Da uite că mă luai cu vorba. Deci ziceam că văzui io la tv pă unu tot aşa frumos ca al lui Căcărează, tot cu freză aşa frumoasă şi tot cu ochii pă sus şi vorbea el acolo dă cod galben dă viscol dă zăpadă, dă drumuri blocate, dă circulaţie oprită, că cică să nu plecăm la drum, că dacă plecăm e treaba noastră, că el nu să bagă, că el ne-a zis, treaba noastră dacă nu îl ascultăm, la fel cum zicea  Mitel Vorbitoru. Aşa zâcea şi Mitel ăsta dă era el gurist în gară la Caracal. Odată, acu fo douăjdeani cică fu un accident în gară la Cracal trecu unu linia să prinză acceleratu dă Craiova şi îl lovi motoru dă Corabia. Acu fu anchetă mare, neamurile lu ăla lovit dădură vina pe Mitel că nu a anunţat trinu,   şi  nu a ştiut mortu că vine trinu că nu ia spus nimeni. Mai-mai să îl dea pă Mitel afară din CFR, noroc că nu avură ăia dovezi că fu el dă vină cu ceva, că îl dădea afară. După o săptămână, alt accident alt mort dar acu ăsta fugea să prindă motoru dă Corabia şi îl tăie acceleratu dă Craiova, invers înţălegi, invers. Acu fu securitatea pă el, îl ţinură fo 5 zile la anchetă da îl salvară oamenii, îl salvară marturii care depusără mărturie că el săracu a anunţat trinu, da dacă mortu fu grăbit, ce să facă, fu mortu grăbit să moară.  Scăpă şi acu Mitel, scăpă săracu, că nu avea nici o vină. Şi după ale două accidente unu după altu, dădură şefii ăi mari orden ca spikeru să anunţe fiecare trin si motor şi mărfar, dă fo câteva ori, tare să auză tot olteanu şi schimbară şi difuzoarele, le pusără pă alea dă la căminul coltoral, dă să dădea discotecile cu ele, să se audă până în oraş. Acu, Mitel, cum primi ordin cum să pusă omu pe anunţat: „Atenţiune atenţiune, trinu accelerat 243 din direcţia Bucureşti în direcţia Craiova soseşte în staţie la linia una. Fereşte linia una! Fereşte linia una! Să nu zâceţi că nu v-am spus!”. Aşa şi omu ăsta, ăsta cu codu ca lamâia, tot aşa anunţă şi el ce să facem dacă ninge, el omu îşi făcu datoria ca Mitel, ne spusă ce mai, ne spusă şi gata. O fi şi el tot un fel de gurist pă acolo pă undeva, că nici Mitel nu făcuse mare şcoală, l-au pus acolo, că dăduse tac- so neşte brânză la impiegat.

Bă, mă pusă pă gânduri guristu ăsta cu freza, auzi, mă pusă pă gânduri, da ce zisăi: da ce bă, nu m-a oprit pă mine comuniştii să merg pân ţara mea şi mă opreşte nea zăpadă?
Gipiesu Iohannis
Aşa că vorbii cu muierea şi gata, luai decizia să plecăm. Acu plecăm- plecăm, da unde, la care neamuri, că muierea are neamu mare ? Mă gândii io ce mă gândii, un’ să mă duc, să nu rămâi blocat sau să nu cază fun avion ceva pă mine şi până la urmă mă decisăi, cemai, mă decisăi. Intrai io pă internet şi deschisăi harta, deschisăi harta aia interactivă şi mă uitai io pă unde are muierea neamuri şi la care nu am fost mai dă dămult trăsăi io nişte linii de legătură între neamuri şi îmi ieşi la intersecţie Osica. Acolo avea nevastă-mea o verşoară. Îmi făcui io socoteala că până acolo nu e mult, dacă fac plinul şi iau şi o canistră de motorină, nu să poate să nu ajung chiar dacă mă mişc cum s-au mişcat autorităţile în Apuseni. Dacă să întâmplă să rătăcesc drumu din cauza viscolului şi să trec dă ei, mai în faţă, la Dobrun, dau dă Luminiţa, o altă rudă a nevestei, dacă o cârmesc în stânga ajung la Mărgăriteşţi acolo alte neamuri şi ca să am şi spatele acoperit îl mai am şi pe cumnatu-meu la Balş. Ce să mai o întorc, planu era beton, aveam şi planu B şi planu C. Îmi luai io dă mâncare cum a zîs şi omu ăla cu freză dă la TV, şi motorină şi o butelie dă gaz cu un aragaz mic dă campanie, prăjituri, mâncare, toate elea şi pă 31 dimineaţa plecarăm. Pusăi gipiesu pă maşină şi plecai. Dăştept gipiesu ăla, spune dă toate. Dă unde o şti el unde stă verşoara nevesti-mii nu ştiu, da cum îi spusăi că merg la ea cum pusă linia roşie pă drum şi mă dusă ca de mână pă şuşea. Când îl auzii vorbind, mă crucii, crezui că prinsăi radio Cotroceni la el, că vorbea la fel ca preşedintele ăsta nou, Johannis: „La … următoarea… o …. faceti… la stân– ga… că până să auz io ce să fac la următoarea, trecui dă intersecţie.” Cum apăsam pă pedală, cum mă lua de păr: „ aţi … depăşit… vizeza … legală”. Aici semăna cu nevastă- mea care şi ea era supărată că nu poate să mă mai cicălească ea din cauza lui GPS Johannis. După câţiva km sătul să îl aud când pe Johannis când pe nevastă-mea l-am scos şi l-am aruncat pe bancheta din spate dar al dracu şi de acolo vorbea, ca Băsescu după ce fu suspendat. De aici cred că mi s-a tras, că cu ochii pă bord şi cu urechile pă gipies, nuş cum făcui dă greşii drumu şi o luai pă un drum de ţară mersăi ce mersăi până nu mai văzui decât alb în faţă. Bătea un viscol şi turna o zăpadă dă ziceai că s-au supărat ruşii pe noi şi alta nu. Acu îmi era frică şi să opresc că mă gândeam că nu mai pot merge mai departe, să topeşte zăpada sub maşină şi acolo rămân. După încă o juma de oră dă mers am oprit să încerc să văz ceva, un canal de irigaţie, o stână, o fostă clădire de CAP, un stâlp de telegraf, dar nimic, luaseră rumunii tot, nimic nu a lăsat în picioare termita după 89, nici măcar aşa de reper. Gata mi-am zis, am pus-o, revelion am vrut, revelion am. Mă uit la ceas, 18.30, ora la care astă vară ascultam cucul de la Cotroceni sau ca să fiu mai clar, 18.30 pentru intelectuali, 6.30 după amiaza pentru oamenii de rând, iar pentru consilieri şi membrii PMP, limba mică sub limba mare la 6. Ce să fac? Mă socotesc cu muierea şi ea zice să întoarcem şi să mergem acasă.
Grădina
Zis şi făcut. Dau să întorc maşina da cum era zăpadă peste tot dădui cu ea în şanţ şi gata. Nevastă- mea s-a pus pe bombănit de ajunsese să îmi fie dor de GPS şi de Băsescu, şi de Firea şi de Dan Diaconescu. Până la urmă iau GPS ul, îl pun în priză şi mai în glumă mai în serios, mă apuc să mă localizez cu gând să anunţ la 112, sau rudele să le spun unde sunt că era clar că nu mai pot pleca singur de acolo şi habar nu aveam dacă şi când mai trece careva pe acolo.
Sunai eu la 112, şi le dădui toate datele şi după gipies şi după telefon şi după hartă şi câţi km am mers de când ieşii din şosea, şi cam pe unde să vedea o geană dă soare le dădui tot, dar cred că greşii, că la ăştia cu cât le dai mai multe date, cu atât îi încurci mai mult că d’aia muriră şi ăia săracii în Apuseni, că avură autorităţile prea multe date din prea multe surse şi să pierdură, cemai, să pierdură în date. La SRI nu am sunat că ăştia oricum ştiu mereu unde sunt şi vin şi dacă nu îi chem. Păi astă primăvară l-am sunat eu pă fiu-meu să vină la mine la Mihăiţa să mă ajute la săpat că nu fac faţă singur. Când a auzit fiu-meu la ce îl chem ce îi trecu pân cap nărodului, ca să scape dă săpat? Îmi zisă să nu mă apuc de săpat până nu vine el, că a ascuns el ceva acolo, când era în armată, da nu mi-a zis ce şi nici unde, că zicea că nu mai ştie sigur. Ce să vă spui, m-am mirat io, da am zis că o şti el ceva. Dar degeaba, dimineaţa când m-am trezit grădina era săpată toată, da toată, la blană şi pământu întors, şi bolovanii sparţi, iar câinii mei lupi în care îmi puneam nădejdea, plezneau cu burţile umflate de spărgeai purecii pe ele, dormeau cu cracii în sus sătui şi fericiţi. O săptămână nu au mai mâncat nimic de sătui ce erau. Mi-am făcut cruce nu ştiam cum s-a săpat grădina singură şi încă şi noaptea, dar după o oră m-a sunat fiu-meu să mă întrebe aşa într-o dungă dacă mai am nevoie de el la săpat şi l-am auzit parcă râzând. La primăvară îl chem iar, tot prin telefon, că poate s-or schimba băieţii mai promovează şi ei, şi prind alţii pe tură, care nu ştiu că mi s-a mai săpat grădina odată. Să îi dea Dumnezeu sănătate lu Maiuru ăsta, că buni băieţi angajează, îmi săpară ei grădina în linişte, noaptea la lanternă, nu cerură ei o cazma, o cană cu apă, nimic şi dădură şi dă mâncare la câini. Brava lui, buni băieţi, harnici, cum îi place lu Johannis, din ăia de tac şi fac.
Revelionul cu neamurile
În fine, după ce am sunat la 112 m-am pus pe sunat neamurile. Prima oară l-am sunat pe cumnatu-meu la Balş. I-am spus eu cam pe unde sunt, cam cât timp am făcut de la ieşirea din drumul naţional, pe unde am luat-o şi unde credeam că am greşit. I-am mai spus să o ia şi pe nevasta-sa că maşina e în şanţ şi poate o să fie nevoie de mai mulţi să scoatem maşina afară, să îşi ia şi el mâncare şi haine cum a spus băiatu ăla cu freza la tilivizor, că Doamne fereşte poate rămâne şi el pe undeva, şi m-am pus pe aşteptat. După o oră jumătate văd două faruri în noapte şi aprind şi eu luminile la maşină şi îl sun. Era el, scumpul meu cumnat. A venit, cu chiu cu vai, am analizat situaţia nu înainte de a trage un gât de ţuica fiartă că adusese băiatu să nu îngheţăm si am încercat să împingem maşina, să o scoatem din şanţ, dar nimic. Până la urmă o încercăm la cravată, dar ghinion, ca să parafrazez un clasic în viaţă, derapează şi a lui şi intră în şanţ în partea cealaltă. Iaca poznă cum spunea Creangă, că acum era şi el blocat pe partea cealaltă, dar era mai bine că de acolo bătea viscolu şi acum eram mai la fereală. Eiiiiiiiiiii, acum era acum, ce să facem? Dăm telefon iară la 112 şi anunţăm că acum suntem două maşini rămase, dăm detalii suplimentare la câţi km suntem de drumul principal şi primim un răspuns încurajator, ni se spune că este ok, totul este conform planului domnului Oprea, drumul respectiv este declarat închis de autorităţi, trebuia să ne uităm la tv să ascultam comunicatele date de MI şi dacă avem radio la maşină să dăm drumu la radio pe frecvenţa Info trafic şi să aşteptăm să se anunţe deblocarea drumului. Am întrebat de elicopter ceva să ne ia de aici dar ni s-a spus că elicopterul SMURD este pentru cazuri serioase, nu pentru inconştienţi care pleacă pe drumuri închise. I-am spus că nu am văzut nici un semn că e drumul închis, dar a spus că nici nu aveam cum, de vreme ce era declarat închis şi nu se putea ajunge la el, cine să pună semn că e închis? Avea si fata dreptate, aşa că am închis telefonul şi am început să căutăm altă soluţie. Am decis să dăm telefon verişoarei din Osica, şi să cerem ajutor de acolo. O sunăm şi le spunem ce s-a întâmplat, îi spunem să vină şi ei pregătiţi pentru orice eventualitate, să aducă şi nişte scânduri, nişte lemne ceva să putem băga pe sub roţi, sub maşină să le scoatem afară dar şi nişte prelate ceva să ne facem un adăpost că bate vântu şi nu să ştie. Când auziră dă vântu mă întrebară ce caut acolo, că doar a mai fost unu la el acu 5 ani şi pierdu direcţia, în loc să ajungă la Cotroceni ajunsă la Dăbuleni. I-am spus însă pentru orice eventualitate să ia o măsuţă din aia cu 3 picioare şi nişte scaune că s-ar putea să ne prindă Anul Nou aici şi nu strică să mâncăm ceva, să ciocnim un pahar ca orice creştin. După asta ne pusărăm pe aşteptat. Pe la 11 sara a ajuns şi verişoara. Am analizat situaţia şi am spus că nu are rost să ne apucăm de tras maşinile, mai era o oră şi cânta cucu aşa că ne apucarăm de aranjat masa. Făcurăm adăpost cu lemnele şi prelata, pusărăm masa şi scaunele, scosărăm butelia, încălzirăm sarmalele, adusăsă verişoara asta şi nişte brânză proaspătă, nişte piftii, ardei iute şi ne pusărăm pe mâncat şi pe băut ca la nuntă. Lăutari cântară la maşină, aşa că ne pusărăm şi pe jucat să ne mai şi încălzim. Bă frate-miu, revelion ca ăsta nu am făcut toată viaţa, şi nu cred că o să îl uităm prea curând. A fost cel mai frumos revelion ever. Muţumesc Domnului că nu plecară ăştia din comandamentul ISU să ne caute că ne stricau Revelionul, ni-l stricau, zău aşa, nici nu beam nici nu mâncam în baza lor şi mai şi îngheţam. Spre dimineaţă au sunat cei de la 112, să ne spună că apelul nostru a fost înregistrat la numărul xxxxx şi o să fim contactaţi şi că convorbirea este înregistrată. I-am spus doamnei să transmită celor de la intervenţie, dacă vin până în 12, să nu se impacienteze dacă ne găsesc în maşini şi nu răspundem la ciocănituri, ne întindem şi noi un pic, că ne-am luat cu zaibărul pă întuneric şi am uitat să numărăm paharele. Până ne trezim să ia şi ei ceva din paporniţă lângă Loganul alb că mai rămasără neşte cârnaţ o farfurie cu piftii, neşte friptură dă curcan, da e bună şi rece. Să ia ei de pe drum neşte muştar şi pâine că o fi îngheţat. Săraca centralistă, ne-a zis ceva ce nu cred că era trecut în proceduri şi cred că nici în biblie, dar nu ne-am supărat, noi făcusem revelionul în familie, ea la serviciu. Muicăăăăăăă ce bine ne-am simţit, anul ăsta da revelion, mulţumesc lu nenea ăla cu freză, ăla dă opri circulaţia, că în veci nu pupam un revelion aşa frumos. Auz că a fost ospătar la viaţa lui. Să cunoaşte, ştie el cum să facă să ne simţim bine.
La mulţi ani şi pă 2015 şi să fim sănătoşi!

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

3 Raspunsuri la Revelion în cod galben

  1. Nașu

    Foarte frumos articolul. Am ras cu lacrimi.

  2. ifrim

    La multi ani! Prea lung , am capu greu mai citesc si maine,iar categorisirea proprie a neamurilor este: Neamuri bune si neamurile lu’ nevastamea!

  3. La multi ani gospodin Trofimov. E lung pentru ca asa a fost Reevelionul. In ceea ce priveste ,, neamurile, m-ar vedea Dumnezeu daca as spune ceva de neamurile muierii, ma iubesc ca pe propriul lor frate, toti. Sa le dea Dumnezeu zile !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Statistici T5