Minciunile şi jocurile lui Johannis

Categoria Actualitate, Opinii, Politica, Social 1.479 afisari

alifie
De ce se întâlneşte Johannis cu Ponta săptămânal?
Ca să ia lecţii de minţit.
De ce l-a ales consilier pe MRU?
Ca să se înveţe cu alifia.

Spuneam într-un articol anterior că noul preşedinte al României, domnul Klauss Johannis este un preşedinte ca oricare altul, nici mai bun nici mai rău şi că românii trebuie să se obişnuiască cu gândul că alegându-l nu au schimbat nimic, cel mult numele celui care ne va „ferici” timp de 5 ani aşa cum ne-au fericit şi ceilalţi. Cine credea că votându-l pe el nu va mai avea parte de minciuni s-a înşelat, domnul Johannis a început să mintă, e adevărat nu la fel de des dar la fel de profund ca domnul Ponta. Domnia sa este doar mai încet în vorbire, din cauza asta face impresia că minte mai rar dar dacă verificaţi cadenţa minciunilor la numărul de cuvinte nu pe unitatea de timp, veţi constata că se ţine bine.

Minciunile
Prima minciună s-a consumat la prima dezbatere dintre el şi Ponta, pe timpul campaniei electorale, când a spus că alianţa de la guvernare a respins amendamentul doamnei Gheorghiu vizavi de votul prin corespondenţă. Adevărul era că amendamentul respectiv fusese retras, nu respins, ceea ce este cu totul altceva.
A doua minciună, a avut loc la debutul celei de-a două dezbateri dintre domnia sa şi Victor Ponta, în secunda 10 a primei sale intervenţii, acolo unde spune că este candidatul care crede că este nevoie de o schimbare profundă în România. Cât de profundă, vom vedea în cele ce urmează, dar puteţi vedea şi în articolele scrise pe acelaşi subiect.
A treia minciuna, de data asta mult mai gravă, este cea spusă în cadrul aceleiaşi confruntări, la minutul 3.38 unde domnul Johannis spune că „este greşit şi periculos pentru România să dea toată puterea unui singur partid.”Asta dorea domnul Johannis când nu era ales preşedinte, aşa vedea el politica sau aşa minţea el oamenii, pentru că după o săptămână declara cu totul altceva: „Ceea ce dorim noi este o schimbare a puterii în România. Noi dorim să preluam puterea, noi PNL. Nu mai există două partide, ci un singur partid. Nu dorim o cosmetizare a unui guvern PSD” Iată deci cum se schimbă vorbele domnului Johannis, mai repede decât îşi poate închipui cineva şi cum nu mai era de acord cu idea ca preşedintele să aparţină unui partid şi premierul altuia. Acuma voia totul, ambele palate.
A patra minciună este spusă la minutul 55.25 din aceeaşi întrevedere, când ne spune că domnia sa nu va semna nici un pact sau act de colaborare cu premierul Ponta, că nu e nevoie de nici o altă înţelegere între ei, există o legislaţie clară , nu e nevoie de nimic în plus.
Da, nu a semnat încă nici un act, sau poate a semnat dar încă nu ştim noi, pentru că întâlnirile sunt ultrasecrete, dar a decis şi insistă să se întâlnească săptămânal cu premierul deşi nici o lege nu cere aceste întâlniri şi, aşa cum spunea chiar el, nici nu este nevoie, între doi oameni normali şi într-o ţară normală, dar noi suntem singura ţară în care premierul şi preşedintele au semnat acte adiţionale la Constituţie, iar acuma se întâlnesc săptămânal pentru a putea conduce România. SUNTEM DE RÂSUL LUMII, AVEM DOI CONDUCĂTORI CARE SE FAC ŞI NE FAC DE RÂS ARĂTÂND CĂ PREŞEDINTELE ŞI PREMIERUL NU ÎŞI POT FACE DATORIA DACĂ NU SE URMĂRESC ŞI NU SE SUPRAVEGEAZĂ UNUL PE ALTUL DÂND IMPRESIA CĂ ASTA ESTE PRIMA LOR ÎNDELETNICIRE.
Mă opresc aici cu numărătoarea, au urmat şi altele. Printre altele domnul Johannis a sus că este o minciună faptul că ar promova oamenii lui Băsescu. Iată că nu a fost o minciună, pînă acuma are un consilier foarte drag lui Băsescu, un reprezentant atât al serviciilor cât şi al fostei nomenclaturi pentru că cine a fost presedinte al comuniştilor studenţi avea pregătită o carieră de partid şi iată că aceasta a continuat chiar şi peste Ceauşescu. Şi mai are pregătit domnul Johannis în stand-by pentru postul de prim ministru un alt protejat al lui Băsescu, verişorul doamnei Udrea, domnul Predoiu, cel care se ruga de protectorul său Băsescu să pună o vorbă pe lângă premierul Ponta să îi dea şi lui un minister. Aceştia sunt cei mai apropiaţi oameni ai lui Johannis, pentru că unul îi e consilier personal iar celălalt va fi premier. Vizavi de Băsescu, chiar nu se întreabă nimeni de ce a intrat în silenzio stampa şi el şi Udrea şi de ce nu ies la rampă? Situaţia este similară cu cea din vara lui 2012 când Udrea a întrat în umbră. Eclipsa va dura până ce va pica guvernul Ponta, apoi să vă ţineţi.

Jocurile
Legat de funcţia de consilier a lui MRU, mulţi se întreabă de ce MRU şi care e rolul său de vreme ce nu este consilier cu drepturi depline, este în continuare parlamentar dar consilier fără plată. Păi tocmai asta este marea găselniţă a lui Johannis şi este legată şi de întâlnirile săptămânale cu Ponta. Johannis nu poate conduce singur, este paralel şi asta o ştie toată lumea. Nici consilierii lui nu sunt rodaţi pe funcţiile pe care abia i-a suit şi sunt la fel de inutili cel puţin în acest moment. De aceea îi e frică că Ponta îl poate “fenta” şi a decis să îl cheme la el săptămânal pentru a-l “direcţiona”. Cum însă nu ştie ce să facă şi ce să îi spună, are nevoie de consultanţa şi expertiza buldogului, care poate controla atât activitatea lui Ponta cât şi cea parlamentară. Ei bine, cum nu se poate întâlni cu Blaga pentru că funcţia nu îi dă voie, domnul Johannis l-a desemnat pe MRU OFIŢER DE LEGĂTURĂ între Blaga şi Cotroceni. Unii i-ar spune curea de transmisie sau poştaş, pentru că practic acesta este doar purtător de mesaje. Din cauza asta nici nu l-a numit consilier plin pe ştat, pentru că dacă ar fi fost aşa, nu ar fi putut nici el să se întâlnească cu Blaga fără a atrage atenţia, aşa însă, este parlamentar, poate sta oricând între colegii de partid ca parlamentar şi membru de partid şi poate şi merge la Johannis să îl “consilieze” când are acesta nevoie, mai bines pus înaintea întâlnirilor cu Ponta sau în preajma unor evenimente politice, legislative mai complicate la care are nevoie de sfaturile lui Blaga şi sugestiile de partid. Dacă cineva ar urmări drumurile lui MRU la Cotroceni şi ar urmări ce urmează după ele, se va convinge că aşa e. Părerea mea! Cum la pupitre la SRI este încă Maior care nu şi-a dat demisia din funcţie aşa cum a promis, tocmai pentru că Ponta nu a câştigat alegerile şi el nu mai poate fi premier, nici consultarea prin telefonie nu merge, aşa că cel mai sigur mod este ofiţerul de legătură cu dublă imunitate de parlamentar şi de consilier. Nu e prost neamţul când e vorba de tertipuri. Eu mă întreb totuşi dacă nu cumva există o stare de incompatibilitate între cele două poziţii ale lui MRU? Nu sesizează nimeni acest joc paşiv al lui Johannis? Ponta nu o poate face, el este acuma ca şoricelul însurat cu girafa, aleagă de la cap la coadă până se va stabili obosit ori la un capăt ori la altul.
Cel care însă pierde din aceste jocuri şi minciuni este tot alegătorul, veşnicul perdant în România.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5