S-a născut Legea Pensiilor Militare

Categoria Despre Armata, Magazin, Stiri Interne

pensia .. calului

După lupte seculare, s-a născut copilul mult aşteptat. de toată militărimea României. Acuma rămâne de văzut ce amendamente  îi vor hărăzi ursitoarele, adică comisiile din Senat şi CD, cine îi va fi naşul ce drum va apuca şi mai ales când va deveni fucnţională. Nu am avut timp să o puric, o expun aşa cum apare ea pe pagina Senatului la numărul B218/2015, la adresa http://www.senat.ro/legis/lista.aspx.

De acuma încolo ne putem da cu părerea, ne putem sparge capetele, putem veni cu propuneri de amendamente. Sunt convins că în buna tradiţie românească, fiecare şef de asociaţie , sindicat, sindicăţel va veni cu propriile opinii şţi propuneri de amendamente, care mai d ecare mai trăznite, unii vor susţine cu patos proiectul guvernului, se ştie cine şi se ştie şi de ce, sărind peste faptul că şi acest proiect este discriminatoriu  şi va fi sursa altor nemulţumiri din cauza a câteva articole.

Deşi amendamentele care bănuiesc că vor fi propuse sunt doar câteva,  pot pune pariu că nu se va ajunge la o variantă de propuneri comune ale tuturor asociaţiilor  cu care să se meargă în forţă la Senat, pentru că fiecare şef de asociaţie are scopurile lui şi propriile interese. Toţi pozează în mari apărători ai drepturilor celor care le plătesc cotizaţii dar de fapt îşi urmăresc propriile interese de imagine, sau de altă natură.

Propun celor care doresc cu adevărat să aibă o lege realistă şi echitabilă să se coordoneze cu toate sindicatele şi asociaţiile din sistemul de apărare şi SĂ MEARGĂ LA  SENAT CU UN SET DE PROPUNERI DE AMENDAMENTE COMUN.

Pentru toţi cei care se apucaseră să comenteze deja legea spunând că a fost depusă la Senat prin Aprilie,  rog a vedea când a fost transmisă Senatului părin adresa nr E38.DATA DE ÎNAINTARE DE LA SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI ESTE DE 06.05.2015.

Ca să nu mai dau cu copy paste şi să afişez aici 50 de pagini inutil, postez aici linkul către pagina se la senat unde este afişat  proiectul. Comentariile şi eventuale propuneri, după ce îl voi studia.

Acuma, mai mult ca oricând avem nevoie de unitate de acţiune dacă vrem să facem ceva, dacă nu, ne vom faulta reciproc iar alţii vor profita.

http://www.senat.ro/legis/PDF%5C2015%5C15b218FG.pdf

http://www.senat.ro/legis/PDF%5C2015%5C15b218AD.pdf

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

54 Raspunsuri la S-a născut Legea Pensiilor Militare

  1. Moldovan Gavrilă

    Dacă acum trei patru ani ceream să se revină la legea 164/2001 şi 179/2004 şi făceam tot ce ne era în putinţă, acum după ce s-a promovat o lege mai ofertantă decît cele evocate mai sus suntem nemulţumiţi. De ce trebuie să boicotăm interesul nostru a sute de mii de oameni. Ce interes au uni oare ? S-au o fac doar să demonstreze cît de activ.. ? inteligent..? este.
    Acum este momentul să dăm voie Parlamentului să o adopte.
    Cred că mai curînd uni dintre cei ce mai doresc anumite amendamente nu cunosc modul de calcul a pensiei după acest proiect care este mult mai ofertant decît Legea 164/2001 şi 179/2004 . Nu pot să vă demonstrez acest lucru pentrucă nu vreau să creim iar un curent în potriva noastră, ceia ce dumneavoastră o faceţi şi nu înţelegeţi cît rău faceţi.
    Dar pri asta demonstrăm că nu cunoştem anumite lucruri şi ne etichetăm întrun sens negativ.
    Doamne ajută

  2. Domnule Gavrila, constat cu regret ca sunteti genul de om care primeste orice pomana fara sa vada daca ii face bine sau nu. Ori va e lene sa coititi prevederile legii, ori le cititi degeaba, ca nu le intelegeti . Asa s-a votat in Parlament si 241 si s-a dovedit ca a facut mai mult rau decat bine, ca a blocat pensiile celor pe cere i-a „ajutat” cam pana prin 2020. ACEASTA NOUA LEGE DESI SPUNE CA ESTE UNA CORECTA, IN FAPT FORMEAZA NOI GRUPE DE FAVORIZATI SI DEFAVORIZATI, MAI APARE O DISCRIMINARE INTRE CEI PENSIONATI INAINTE SI DUP[A 2011.Dar pentru orbeti asta nu are conteaza.

  3. MARIAN VASILE

    Pentru a intelege mai bine daca aceasta lege face bine sau rau ar trebui sa intelegem la ce se fera art. 124. Am fost pensionat inainte de 2011, beneficiar al legii 241. Sa inteleg din art 124 ca mi se poate recalcula pensia ?

    cu stima,

  4. ifrim

    Probabil din modestie nu de pe aceasta pagina am aflat de amendamente incluse in proiectul vechi, procedati idem si la fel colaborand cu cei apropiati d-stra pt. noul proiect si e de bine!

  5. Preda

    La ce grupe de defavorizati va referiti dle Neacsu? Cand am spus intr-un alt post ceva de genul asta cu referire la m.m. si sof. m-ati facut praf . Oare nu e pe placul dvs. ? Pt. ca nu cred ca plangeti de mila celor de care nu va intereseaza !. Vae victis !

  6. Domnule Preda, unde v/am facut eu praf si de ce? Va rog sa veniti cu date concrete. Dumnevoastra voiati probabil ca un subofiter sa aiba aceeasi pensie cu un general , si asta in nici o armata civilizata nu este posibil. In rest, eu am sustinut inlaturarea tuturor nedreptatilor .

  7. Matei Basaru

    Legea e buna dar trebuie revenit si la plata grupei alte conditii..

  8. tyty

    Cititi va rog cu atentie art 108 din lege. Oare din ce se alcatieste baza de calcul (salariul de baza) ?

  9. Bogdan

    Cu tot respectul cuvenit , noi ,,activii,, speram la ceva ….La desfiintare de unitate se primea o pensie plus……altele Acum la desfiintare de unitate primim un ordin de serviciu. Oare aceasta lege, repet cu tot respectul nu se adreseaza noua ? Pe tot internetul vad doar inainte sau dupa 2011,…….. despre noi care repet am trecut prin desfiintare in conditiile in care altii au avut drept de plecare, nu vad nimic. Suntem acuzati de pasivitate, of of parca actualii pensionari au plecat de la SRL unde poti sa spui tot ce vrei.
    Sper sa nu supar pe nimeni . Am onoarea.

  10. mos alecu

    @tyty 8 mai 2015 – 15:25 :

    L.284/2010
    Anexa VII
    Art. 3. – (1) Personalul militar are dreptul la soldă lunară.
    (2) Solda lunară se compune din solda functiei de bază, indemnizatii, compensatii, sporuri, prime, premii si din alte drepturi salariale.
    (3) Solda functiei de bază este formată din solda de functie, solda de grad, gradatii si, după caz, solda de comandă. Pentru realizarea diferentierii soldelor functiilor de bază, se stabilesc clase de salarizare si coeficienti de ierarhizare pentru soldele de functie.
    ———————————————-
    Numai ca in proiect :
    Art. 108. – (1) În perioada de aplicare etapizată a prevederilor Legii–cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, la baza de calcul prevăzută la art. 28 din prezenta lege se utilizează solda lunară/salariul de bază la care se adaugă sporul pentru păstrarea
    confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate, prevăzute de legislația în vigoare la 31.12.2009.

    Iar solda lunara din legislatia valabila in dec.2009 :
    L.138/1999
    ART. 3 Cadrele militare în activitate şi militarii angajaţi pe baza de contract au dreptul la o solda lunarã, compusã din: solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comanda, gradatii şi indemnizatia de dispozitiv

  11. Bogdan

    Eram sigur ca nu primesc raspuns.

  12. Bogdane,
    Raspuns primesti numai ca nu atunci cand bati din palme, sau calcai ci atunci cand ajung si eu in fata computerului. Deci, cu tot respectul cuvenit, ai dreptate sa te intrebi in ce mod ti se adreseaza pensia. Dar ti-as fi dat si mai mare dreptate sa ma intrebi de ce nu se mai da solda sau soldele compensatorii la pensionare, ca la civili, daca ai fi cerut su ai fi intrebat si pe cei care se lauda ca legea a fost data spre studiu, respectiv sefilor armatei. Nu am citit nicaieri ca un militar activ a cerut ministrului apararii sa i se dea spre studiere proiectul de lege pentru a-si spune parerea. E probabil mai usor sa ii certi pe colegii din rezerva ca nu se pun in situatia ta. Dar admit ca ai dreptate, acesta este un punct care ofera o alta discriminare, vizavi de civili si o sa tin personal cont de ea cand voi formula setul meu de propuneri pentru amendamente.Ideal ar fi fost ca militarii activi sa fie mai ctivi cand e vorba de legile care ii privesc pe ei si armata romana in general si sa ceara socoteala celor care le dosesc legile, nu celor care se zabt cum pot sa dea de ele si sa le scoata la lumina.

  13. Bogdan

    Un raspuns bun.

  14. MARIAN VASILE

    Repet intrebarea
    Pentru a intelege mai bine daca aceasta lege face bine sau rau ar trebui sa intelegem la ce se refera art. 124. Am fost pensionat inainte de 2011, beneficiar al legii 241. Sa inteleg din art 124 ca mi se poate recalcula pensia ?
    Consider ca in cazul in care raspunsul este pozitiv nu mai exista discriminari ale pensionarilor militari vis a vis de anul pensionarii.

    Cu stima,

  15. Domnule Marian Vasile,
    Ce raspuns doriti de la mine? Sa va spun ce cred eu despre articolul 124? Cu ce v-ar incalzi? Important este ce cred cei care l-au intocmit, daca vi se pare cumva ca ascunde ceva. Indiferent care ar fi opinia mea poate fi gresita sau neluata in seama. Dar, da, aparent, conform acestui articol orice militar sau pensionar, in 3 ani de la aparitia legii poate opta pentru calcularea pensiei conform acestei legi sau a legii 263. Numai ca nici un articol nu este de sine statator, si nu se plaica, atata vreme cat exista altele care le contrazic, dar mai ales cat exista metodologii de aplicare care le pun bete in roate. Domnul Zegrean spunea ca maretia legilor romanesti consta in faptul ca poot fi interpretate. Eu as completa, spunand ca mizeria legislatiei romanesti consta in faptul ca legile sunt facute parsiv, sau de tembeli care lasa loc de interpretare a legii si in cadrul unei legi introduc articole care se bat cap in cap.La fel de aparent deci, acest articol contravine art 111-112 deci oricand cineva va putea spune ca el se refera la cei iesiti la pensie in baza legii 263. Ce va urma? Dumneata ii vei da in judecata ca nu aplica art 124, judecatorii vor spune ca nu ti se aplica, la fel cum au spus ca nu nu se aplica oprevederile HG 1019 si cu asta basta, ai pierdut si timp si bani. Din cauza asta ni se spune acuma de catre unii lideri de sindicat sau asociatii sa acceptam legea, pentru ca ofera imense posibilitati de castig avocatilor cu care fac ei contracte.

  16. Cu alte cuvinte domnule Marian Vasile, sa nu uitam ca in orice lege cand se aplica se plica litera si spiritul legii. Fiecare judecator aplica sau urmareste ce vrea. Conform literei art 124 da, oricarui pensionar i se poate calcula pensia conform uneia din legi, DAR SPIRITUL LEGII SPSUNE CA NUMAI CEI IESITI LA PENSIE DUPA 2011 AU DREPTUL LA RECALCULARE, ASA CA SUNTETM LA MANA JUDECARTORILOR CARE VOR FACE CE LE SPUNE „CONSTIINTA” .

  17. MARIAN VASILE

    Multumesc pentru rapuns.
    In ce ma priveste doream numai opinia dumeavoastra, ceea ce nu incuba din partea dumneavoatra o responsabilitate majora. Sper, desi inutil, ca nu v-a deranjat insistenta mea – eram suparat ca vorbesc singur.

    o zi buna,

  18. un militar

    Si la Senat cat mai zace ????o luna , un an??!! ca ne-am obisnuit cu promisiuni, chiar ni s-a acrit de ele….stiti cumva ce sanse sunt sa se si intample ceva practic?…….multumesc pentru un eventual raspuns.

  19. mos alecu

    @un militar 9 mai 2015 – 18:48 :
    Constitutia Romaniei
    ARTICOLUL 75
    (2) Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.

  20. Marian Vasile,
    De deranjat nu m-a deranjat intrebarea,de deranjat m-ar putea deranja doar atitudinea legiuitorilor care iara vor scoate o lege handicapata, ca marea majoritatea a celor ce o voteaza. Partea proasta este ca cu fiecare zi care trece constat ca exista o asemanare tot mai mare intre legi, cei care le voteaza si cei care le primesc. Unii sunt atat de docili incat primesc orice, ba se mai rog sa li se dea fara sa citeasca macar ce scrie in ele, iar cand constata ca trebuie sa plateasca taxa pentru apa care trece sub sau pe langa casa lor, pentru ca e apa statului, pleaca capul spunand ca asa e legea si nu au ce face, legea e lege.

  21. @ Un Militar,
    De stat prin camera, sta cat vor muschii lor. Sunt legi care asteapta de doi ani prin comisii, in ciuda legistatiei si regulamentelor de functionare sau celor privind procesul legislativ. Dar sa fiu sincer, pe mine nu ma sperie faptul ca ar ramane prea mult pana sa fie votate ci dimpotriva, ca se v a vota foarte repede sau va fi adpoptata prin asumare, pentru ca asta ar insemna sa nu se mai adauge si amendamente.AVETI GRIJA CE VA DORITI. Stiti ce este grav? Ca avem experienta Legii 241 votata tot la repezeala tot asa, la indicatiile unor luptatori care au spus ca lasa e mai bine asa decata nimic si dupa aia recomandau lupta in instanta. Asa ca mai bine sa incercam amendarea legii si saintre in vigoare cand va fi ok, ca oricum asa cum este, recalcularile se vor face dupa cel putin 4 ani. Dr daca depuneam amendamentele si se accepta, chiar daca mai dureaza un an pana se voteaza, macar se modifica articolele facute in bataie de joc.

  22. luminita

    art 19 este foarte indicat fiindca inainte de 2001 au plecat in rezerva inainte de a avea vaesta de pensionare si cu vechime pana in 15 ani unii cu grupa 1 respectiv grupa speciala asa cum au fost cei de la transmisiuni speciale m sa vedem si normele de aplicare atat ls art19 cay si la art 107 dispozitii tranitorii ,important acordul guvernului si faptul ca este trimis in parlament zice ca se aplica din 2016 m sa vedem cu stima domnule neacsu

  23. luminita

    nu ati observat ca dupa punerea in aplicare a acestor legi asa cum este si cea unitara incep fel de fel de rectificari la articole,ar fi bine ca mai intai sa se treaca la lege pensii militare ca sa nu mai avem de aface cu aceea de la civili , urmand dsa se vada ce articole se pot indrepta asa cum fac acum cu legea de la civili , mai ales ca avem sansa aprobarii guvernului asa ca atemtie sa nu cumva sa nu se mai aaprobe nimic sau sa o tina in senat pana se schimba guvernul

  24. Luminita, lasa tu soparlele…

  25. ifrim

    Luminita are stilul Eufrosinei Nedelcu!

  26. fiducius55

    Proiect de lege privind pensiile militare de stat

    Număr de înregistrare Senat: L212/2015
    Link pentru acces rapid la documentul legislativ: http://www.senat.ro/legis/lista.aspx?cod=18999

    Adresa: E38/2015
    Prima cameră: Senat
    Tip inițiativă: Proiect de lege
    Inițiatori: Guvernul României
    Număr de articole: 126
    Avizul Consiliului Legislativ: 383/23.04.2015
    Procedura de urgență: Nu
    Stadiu: în lucru, la comisiile permanente ale Senatului
    Caracterul legii: Organică
    Termen adoptare: Termenul de adoptare tacită este de 45 de zile și se calculează de la data de 11.05.2015.
    Termenul urmeazã sã se împlineascã dupã vacanta parlamentarã, la 16 zile de la reluarea activitãtii Senatului.
    Termenul este calculat conform art. 75 alin.(2) și art. 115 alin(5) din Constituția României, republicată, coroborat cu art. 113-115 din Regulamentul Senatului.
    Opiniile persoanelor interesate asupra propunerilor legislative aflate în consultare publică: Opinii trimise

    Derularea procedurii legislative:

    Data Acțiunea
    06-05-2015 Înregistrat la Senat pentru dezbatere cu nr.b218 (adresa nr.E38/06/05/2015)
    11-05-2015 cu nr.L212 prezentare în Biroul permanent; Senatul e prima Cameră sesizată
    11-05-2015 trimis pentru raport la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (TERMEN: 17/06/2015)
    11-05-2015 trimis pentru raport la Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială (TERMEN: 17/06/2015)
    11-05-2015 trimis pentru aviz la Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital (TERMEN: 12/06/2015)
    11-05-2015 trimis pentru aviz la Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi (TERMEN: 12/06/2015)
    11-05-2015 trimis pentru aviz la Comisia pentru egalitatea de şanse (TERMEN: 12/06/2015)

    – adresa de înaintare a iniţiativei legislative pentru dezbatere
    – forma iniţiatorului
    – expunerea de motive la iniţiativa legislativă
    – avizul Consiliului Legislativ
    – hotărârea de Guvern

  27. Fiduciu, esti ruda cu Nostradamus? Ptiu, cao nimerisi.

  28. Cristian

    Referitor la prevederile art. 28 corelat cu art. 108:
    1. daca se aleg 6 luni consecutive din anul 2013 (an in care cuantumul salariilor a revenit la nivelul anterior taierilor din 2010) în care este inclus in salariul functiei de baza si sporul pentru lucrari de exceptie (conform legislatie de la data respectiva, daca persoana in cauza a avut acest spor),calculul pensiei se face tinand cont inclusiv de acest spor?

    sau

    2. conform legislatiei in vigoare in anul 2009 acest spor de lucrari de exceptie nu intra nici macar in solda lunara si in consecinta indiferent ca alegi 6 luni din anul 2013 se taie sporul de lucrari de exceptie din calculul pensiei?

  29. luminita

    dece soparle dle neacsu ? oricum zarurile sant aruncate mai vorbim la toamna ,

  30. luminita

    domnule ifrim gresiti acel nume este numele celei care detine netul , in casa sant si altii care il folosesc eu sant o chiriasa sotia unui cadreu militar acum plecat pe alte meleguri o zii buna si nu mai fiti rautacios

  31. Luminita, sunt soparle pentru ca sunt soparle..indiferent cate modificari se vor face daca se vor face cdupa, nu putem lasa sa fie votata legea oricum numai asa ca sa fie votata. Texte din astea am mai auzit si cu L241 si nici acuma nu s-a mai modificat nimic. Astea sunt soparle..
    Si la fel sunt si cele legate de cine… detine netul.. de regula apari cu propriul IP sau adresa de mail, nu apare furnizorul de net. Ca in casa sunt mai multe persoane care folosesc calculatorul sau ip-ul asta e altceva, dar nu poti spune ca nu stii cine semneaza cu numele respectiv sau ca nu ai nici o legatura cu el.Deci tot soparle..

  32. pedro

    Art.111.-(1) Pensiile militarilor,politistilor si functionarilor publici cu statut special recalculate in baza Legii 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor,cu modificarile ulterioare,revizuite in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare,ordine publica si siguranta nationala,aprobata prin Legea nr. 165/2011,cu modificarile si completarile ulterioare,platite in baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare,ordine publica si siguranta nationala cu modificarile ulterioare si pensiile stabilite in baza Legii nr. 80/1995,cu modificarile ulterioare,devin pensii militare de stat in intelesul prezentei legi.

    Cititi cu atentie enumerarea legilor care stabilesc pensiile militare si o sa vedeti ca lipseste L241;la ea se face referire numai ca plata !!!Atentie rezervisti ca vi se pregateste ceva!!!!

  33. fiducius55

    Nota de informare nr. 06 din 13.05.2015
    . Proiectului Legii pensiilor militare de stat.
    Guvernul Romaniei s-a hotarat in sfarsit sa trimita Parlamentului propriul proiect privind pensiile militare. Acesta a fost inregistrat la Senat cu nr. B 218/2015, rebotezat intre timp cu L 212/2015. Proiectul noii legi privind pensiile militare de stat vine in intampinarea dorintei tuturor rezervistilor din sistemul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala ca o solutie de revenire la normalitate. Noua lege aduce o serie de beneficii tuturor pensionarilor, astfel:
    – Schimba natura juridica a pensiei, din pensie de asigurari sociale in pensie militara de stat, cu consecintele ce decurg din acest aspect (spre exemplu: nelegarea de punctul de pensie); Subiect: A. Proiectului Legii pensiilor militare de stat.
    Continut: A
    – Obliga casele de pensii sectoriale sa reanalizeze incadrarea in conditiile de munca a tuturor pensionarilor, indiferent de data trecerii in rezerva;
    – Elimina dispozitiile introduse de art. 1, alin. (4) din Legea nr. 241/2013, privind inghetarea indexarilor pentru cei care au primit decizii in baza acestei legi;
    – Introduce actualizarea pensiilor rezervistilor in legatura cu majorarea soldelor/salariilor militarilor/politistilor aflati in activitate;
    – Restituie, in mod esalonat, sumele retinute abuziv unor pensionari prin decizii de revizuire.
    In vederea aplicarii unitare in practica, proiectul de lege, in cuprinsul mai multor articole (de ex. art. nr. 61, 112 si 123), face trimitere la necesitatea elaborarii unor norme metodologice ale guvernului, fie la ordine comune ale ministrilor de resort.
    Unul dintre aspectele care au suscitat in cel mai mare grad interesul multor membrii de sindicat este problema recalcularii pensiilor. In acest sens, cu toate ca dispozitiile art. nr. 111 si 112 introduc o diferentiere intre pensionari, in functie de data deschiderii dreptului la pensie (pana la 31.12.2010 si dupa 01.01.2011), art. nr. 124 stipuleaza: “In termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei Legi, persoanele prevazute la art. 3 pot opta pentru modul de calcul a pensiei in baza prezentei legi sau a Legii nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare”. Mentionam ca la art. 3 figureaza urmatoarele “persoane”: militar, politist, functionar public cu statut special si pensionar militar. Din interpretarea dispozitiilor de mai sus, rezulta fara putinta de tagada ca orice pensionar militar, indiferent de momentul deschiderii dreptului la pensie, poate opta intre cele doua variante.
    Proiectul L 212/2015 este trimis in prezent spre dezbateri si avize la comisiile de specialitate ale Senatului. Pana pe 17.06.2015, Comisia de Aparare si Comisia pentru Munca vor intocmi si prezenta plenului Raportul comun asupra acestei initiative legislative. Avand in vedere ca vacanta parlamentara incepe la 01.07.2015, consideram ca sunt putine sanse ca Senatul sa dezbata si sa se pronunte asupra proiectului in aceasta sesiune parlamentara, mai ales daca tinem seama si de dispozitiile art. nr. 125 conform carora “Prezenta lege intra in vigoare la 01 ianuarie 2016”.
    Mentionam ca orice persoana interesata de aceasta initiativa legislativa poate formula si trimite Senatului, ulterior si Camerei Deputatilor, propunerile pe care le considera pertinente. Sa nu uitam insa ca un act normativ nu se concepe pentru fiecare situatie particulara in parte, ci pe situatia generala a domeniului vizat. Cu toate acestea, incurajam pe toti cei care considera ca pot contribui la imbunatatirea prezentului proiect sa trimita propuneri si observatii in acest sens.
    SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
    Col. (r) Monica I. CALOIAN
    Preluat in rezumat de la SCMD SATU MARE

  34. cristian

    catre fiducius55

    Va rog sa-mi explicati si mie cum interpretati prevederile art. 28 si ale art. 108, avand in vedere si comentariul meu de mai sus. Precizez ca nu este vorba despre ceva punctual deoarece foarte multe cadre militare au beneficiat de acel spor de lucrari de exceptie, spor care a fost inclus in salariul functie de baza in perioada 2010 – 2013.

  35. mos alecu

    @Cristian 12 mai 2015 – 7:35 :
    Sporul pentru lucrari de exceptie nu a intrat niciodata in solda lunara (pe l.138/1999) si nu intra nici in solda functiei de baza (pe l.284/2010)

    L.284/2010
    Anexa VII
    Art. 3. – (1) Personalul militar are dreptul la soldă lunară.
    (2) Solda lunară se compune din solda functiei de bază, indemnizatii, compensatii, sporuri, prime, premii si din alte drepturi salariale.
    (3) Solda functiei de bază este formată din solda de functie, solda de grad, gradatii si, după caz, solda de comandă. Pentru realizarea diferentierii soldelor functiilor de bază, se stabilesc clase de salarizare si coeficienti de ierarhizare pentru soldele de functie.
    –––––––––––––––-

    Iar solda lunara din legislatia valabila in dec.2009 :
    L.138/1999
    ART. 3 Cadrele militare în activitate şi militarii angajaţi pe baza de contract au dreptul la o solda lunarã, compusã din: solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comanda, gradatii şi indemnizatia de dispozitiv

    Sporul pentru lucrari de exceptie nu este un spor permanent … El se acorda la un numar redus de persoane numai pentru o anumita perioada de timp …

  36. luminita

    AVETI DREPTATE DLE NEACSU. soparle ,spuneti , o sa vedeti ca legea va trece asa cum a tris-o guvernul in parlament , dar , eu zic ca e bine cel putin ca e o lege a pensiilor militare , in rest numai de bine multumiri dle neacsu

  37. Stiu ca legea va trece a sa cum vrea guvernul, asta am spus si eu si de asta imi e frica si mie.

  38. luminita

    va multumesc ca ati auns cu mine la acelasi punct de vedere .dar o sa vedeti ca se vor aduce imbunatatiri totusi la cateva articole, se fac presiuni si va fii bine ……daaca ramane guvernul ca daca nu atunci legea cine stie cand se va mai pune in discutie ,,,dar sa speram , dar am inteles ca dvs ati putea sa trimiteti propuneri pertinente cand se va discuya in parlament sa se revina pe articolele atat de mult controversate , de acum nu va mai deranjez…..cu adevarat luminita

  39. luminita

    pe 20 mai comisia de buget finante a avizat favorabil legea pensiilor militare dar a respins art 16 si 28 , acum ce se intampla cu aceste articole sant inlocuite sau cum

  40. luminita

    adica au fost depuse doua amendamente si au fost respinse ? adica art 16 si 28 din lege ramane asa cum a fostpropus la guvern ?

  41. un militar

    Deci pana la urma , vineri 23.05.2015, se discuta pe undeva (Senat, Parlament) proiectul asta de lege (asa cum se stabilise)? sau la calendele grecesti? stie cineva? Multumesc pentru un eventual raspuns…

  42. colonel (r)

    Ca de obicei Ponta isi face campanie electorala pe datorie. Toate promisiunile lui se „aplica” din 01.01.2016. Nu stiu cum si daca va face fata tuturor promisiunilor la 01.01.2016, ca s-au adunat cam multe. Deocamdata nu vedem nimic concret, in nici un domeniu. Numai vrejeli si goange……

  43. luminita

    dle colonel .fara nume . e foarte urat ce spuneti . legea eate deja cu 2 avize date in parlament favorabil , ati dorit o lege a pensiilor militare aacum carcotiti in toate felurile , acest guvern a dat aviz favorabil , asta condus de ponta , deci face campanie electorala ca va reda dreptul de a vi se zice ;;colonel; sau va plaxea sa fiti numit ;;asistat” mai terminati cu aprecieri gratuite ,

  44. luminita

    domnule militar , aceasta lege are un drum de parcurs , faptul ca s-a obtinut acordul guvernului care a trimis-o in senat e ff bine , ca altfel nui vedeati nici o lege , acum sant avize favorabile , ff importante , dar mai sant cateva de aprobat prin comisii , dupa vacanta parlamentara legea va parcurge ultimul drum la avize si apoi dumnezeu cu mila . cum o sa fie votata, unii vor fii multuimiti altii nu . eu sant deja multumita ca nu sant pensionara militara , dar am o ruda pentru care ma preocupp asteptati dle militar cam prin toamna e gata ca se spune ca se aplica la 1 ian 2016, sa fim sanatosi

  45. colonel (r)

    Dna Luminita, pana nu vad ceva concret este dreptul meu sa nu cred nimic.Multe s-au spus si mai putine se fac. Mi-as dori sa ma insel. Daca s-a aprobat proiectul in atatea comisii si in Guvern, desigur, de ce nu se misca lucrurile mai repede? Deocamdata se taraganeaza. Eu nu am nimic cu Ponta ci cu faptele lui. Pentru alocatii s-au miscat ca vantul, peste noapte s-a rezolvat tot. Pentru personalul navigant, la fel, s-a putut. Pentru noi mai usurel…deocamdata faptele imi dau dreptate. Cand se va intampla ceva concret imi voi face mea culpa, deocamdata…….Legile au un drum de parcurs numai pentru oamenii cu bun simt, care nu fac scandal si nu deranjeaza….

  46. luminita

    chiar daca aveti dreptate ca se misca greu . nu aveti ce face , ca vedeti bine ca civilii spun ca pensiile militare sant si asa mari . ia vedeti ca pe 11 iunie ies in strada cei cu pensii civile , au apelat la sprijin la cadrele militare disponilizate , asa ca vedeti si dvs , eu zic sa asteptam ca oricum mai devreme de 2016 nu se aplica . asa este au trecut din 2012 , destui ani de lla promisiunea ca legea aia 263 a pensiilor unitare . o va modifica , pentru asta ies in strada si civilii asa ca ,vedeti dvs ..multe probleme are si acest guvern
    \

  47. pontonieru ion

    Problema cu aceasta lege(proiect) este: pentru cine a fost facuta? Legea 219/2010 si OG1/2011 au avut destinatie clara si sa nu ne facem ca nu stim cine a profitat de ele. Ei, acum cei in cauza au buzunarele pline si in noua lege nu se pune problema limitarii cuantumului pensiei sau a pierderii drepturilor castigate ca in basinatiile din 2010,2011. Insa d-zeu sa-i inteleaga. Ca noua lege tot ei au pitrocit-o cu cei de la (cum isi zic ei) sindicatul disponibilizatilor si nu vad ce au de pierdut sau castigat cu nerecalcularea atat de hulita. Prea mare castig nu ar fi pentru nimeni recalcularea, iar pierdere in nici un caz. Si ma intreb iar: pentru cine a fost facuta aceasta lege (proiect). Cine mai are interes sa fie iar blocate instantele cu mii de procese. Oare domnul capitan(general cu … stele? Oare domnii de la sindicat? Ei aici se poate. Se poate ca, daca toti sunt multumiti .. ei atunci gata procese, cata taxe onorarii si cotizatii si se duce dr…lui sindicatul, ca cine mai da bani fara rost. Oricum ceva ceva tot de pe aici trebuie sa fie ca ei au avut …cutitul si painea .

  48. luminita

    d;e ion / o lege nu se face cu dedicatie , legeas este pentru militari ca inca mai e umpic de armata . nu maiva faveti probleme , legea trebuie sa fie militara ca din 2016 ies la pensie cei care acum sant avtivi si lor le va fii chiar necesara . pentru cei in rezerva nu cred ca ar trebuii atatea framantari . ca ati doit sa va numiti pensionari militari , aveti deja pensie , dece va amarati asa . ia se va corecta cumva daca nu a fost corect calculata , si pe de ailta parte scapa civilii de fondurile alocate de la ei ,, nu veti mai fi asistati , veti avea inapoi gradul si cand se va mari solda de grad vor fi majorate si la pensionari iar indexarea sa vedem , ca si asa infltia acum este aproape de 0 …asteptati calm sa se aprobe definitiv ……….

  49. luminita

    si uite ca dl dogaru s-a suparat si cere ca sa fie desbatuta mai repede azi a scris scrisoare deschisa dlui oprea si cere ca sa se considere aprobare tacita avand in vedere ca s-a depus proectul acela 123 si deci cele 45 zile au trecut asa e ar trebui sa urgenteze ca si asa pana la elaborarea normelor dueaza sa fie aprobata in senat pana in vacanta parlamentara ,,,,sa vedem

  50. cineva

    Or sa ia si parlamentarii pensii inaintea noastra. O sa ia toata lumea , probabil si muncitorii necalificati si militarii nu mai iau. Asta e. S-a uitat de noi, ca nu producem. Lasa ca produc parlamentarii. Se compara oare importanta muncii unui parlamentar cu a unui militar? eu cred ca nu are nici o legatura…..dar asta e, „cine poate oase roade”….cand ne va veni si noua randul (daca se va intampla vreodata) „nu vor mai fi bani”…..

  51. luminita

    ba mai rau ,se duce dracu tot , ca de vin la putere ailalti iar vor vrea pensii contributive . da speram ca daca nu vor iar taraboi in straDA sa lase sa mearga adoptarea ei inainte ca daca ar retrage-o eu cred ca va iesi mare zarva ,dar poate raman acestia pana la viitoarele alegeri saptamana viitoare vom vedea

  52. luminita

    cititi comnicatul acmmr din 9iunie si aveti raspuns la tot de va intereseaza

  53. ilie

    Stimati domni si doamne,
    Ptr.toti cei care au postat eu cateva intrebari la ca nu le gasesc raspuns:
    -in proiectul aprobat de senat nu se spune nimic despre baza de calcul si ce cuprinde aceasta;
    -nu este stipulat in lege ce se intampla cu meritul militar;
    -nu se vorbeste nimic despre conditiile de munca-normale,deosebite,speciale,alte
    conditii;
    -care este baza de impozitare 16% sau vrem sa vina basescu sa mareasca TVA.SI iar sa atenteze la pensiile tuturor categoriilr de persona:
    -de ce la cei care au fost politruci si au mancat sufletul personalului de ce sa le dea conditii deosebite in conditiile in care pana in 1989 au fost cititori cu voce tare.eu in cei peste 40 de ani de activitate n-am intalnit nicio o femeie politruc:
    -cum vor fi calculate peniile militare la cei careau trecut in pensie conf. L164/2001-v-a fi o discriminare cumplita:
    -OPREA ipocritul acum iar are nevoie de vorul militarilor la locale si parlamentare-eu am vut comandanti valorosi,am comandat oameni valorosi-ptr. care le acord toata consideratia,iar oprea a luat gradedoar la apelul de seara. a beneficiat deprevederile OUG nr.7/1998:
    -DE ce acest oprea nu a propus guvernului ca marirea dupa 2011 sa se faca conform noilor criterii de ierarhizare:el actioneaza prin santaj numai cand are
    nevoie.Mai sunt si alte neclaritati sper ca toate organizatiile in RZ,si retragere sa reactioneze daca vom fi demni de noi nimeni nu ne da afarra din NATO.Multumesc ca m-ati ascultat.

  54. ilie

    Stimati domni si doamne,
    Ptr.toti cei care au postat eu cateva intrebari la ca nu le gasesc raspuns:
    -in proiectul aprobat de senat nu se spune nimic despre baza de calcul si ce cuprinde aceasta;
    -nu este stipulat in lege ce se intampla cu meritul militar;
    -nu se vorbeste nimic despre conditiile de munca-normale,deosebite,speciale,alte
    conditii;
    -care este baza de impozitare 16% sau vrem sa vina basescu sa mareasca TVA.SI iar sa atenteze la pensiile tuturor categoriilr de persona:
    -de ce la cei care au fost politruci si au mancat sufletul personalului de ce sa le dea conditii deosebite in conditiile in care pana in 1989 au fost cititori cu voce tare.eu in cei peste 40 de ani de activitate n-am intalnit nicio o femeie politruc:
    -cum vor fi calculate peniile militare la cei careau trecut in pensie conf. L164/2001-v-a fi o discriminare cumplita:
    -OPREA ipocritul acum iar are nevoie de vorul militarilor la locale si parlamentare-eu am vut comandanti valorosi,am comandat oameni valorosi-ptr. care le acord toata consideratia,iar oprea a luat gradedoar la apelul de seara. a beneficiat deprevederile OUG nr.7/1998:
    -DE ce acest oprea nu a propus guvernului ca marirea dupa 2011 sa se faca conform noilor criterii de ierarhizare:el actioneaza prin santaj numai cand are
    nevoie.Mai sunt si alte neclaritati sper ca toate organizatiile in RZ,si retragere sa reactioneze daca vom fi demni de noi nimeni nu ne da afarra din NATO.Multumesc ca m-ati ascultat.