Mofturi şi moftangii

Categoria Actualitate, Divertisment, Social

bicicliste
Caragiale nemuritorul
Nenea Iancu Caragiale ne-a lăsat pe lângă inegalabilele “monumente” literare, şi câteva “tiparniţe” incasabile în care s-au turnat de atunci încoace aproape toţi politicienii români sau mai bine spus tot ce a produs societatea românească la toate nivelele şi pe aproape toate specialităţile şi profesiile. Găsim la el şi politicianul veros, găunos, sau lipicios, şi poliţaiul scrofulos, şi ziaristul şantajist şi profitorul imbecil şi cetăţeanul turmentat dezorientat, şi profesorul de şcoală nouă, şi copilul râzgâiat şi obraznic, şi funcţionarul transpirat şi petiţionarul încăpăţânat care dacă tot nu îşi rezolvă cererea măcar îl sâcâie pe funcţionar, dar şi replici şi etichete care de atunci încoace nu se mai pot dezlipi de “stâlpii” pe care sunt lipite.

 
Prin 1893, nenea Iancu scârbit de mofturile politicienilor şi atacurile mizere ale unor pseudo-ziarişti, a scos revista umoristică “Moftul Român” în care a satirizat ceea ce mai rămăsese nebiciut încă de spiritul său. Şi până la el se mai manifestaseră mofturi prin societatea românească, dar de la el încoace, Moftul a devenit nu doar o simplă ambiţie personală a cuiva ci o pretenţie exagerată, de cele mai multe ori ridicolă, care frizează nesimţirea, lipsa de educaţie, “panglicarismul,” lipsa de profunzime, de seriozitate. Aşa s-a născut un nou termen şi personaj caragialian, Moftangiul, care paradoxal a ieşit din semantica simplului moft şi a devenit sau defineşte nu un om cu mofturi ci exact ceea ce a dorit să satirizeze Nenea Iancu, şi anume subţirimea caracterului, nonvaloarea, neseriozitatea, diletantismul.

 
O perioadă, după anii 45, când la conducerea ţării a venit “puterea populară”, personajele lui Caragiale au fost mediatizate intens pentru că “arătau cât de coruptă şi lipsită de etică fusese sociateatea capitalistă”, iar oamenii râdeau cu lacrimi la piesele şi ecranizările lui Caragiale nu numai de comicul de situaţie şi de limbaj cât şi satisfăcuţi de “superioritatea” noului sistem. Lumea răsufla “uşurată”, bucuroasă că a scăpat de astfel de personaje, copii lor nu o să mai fie “loaze”, în politică nu o să mai apară Coane Zoiţica învârtitoare de destine citadine, poliţaii nu vor mai executa ordinele prefecţilor întru ridicarea contracandidaţilor sau duşmanilor personali ai acestora, aleşii nu vor mai fi impuşi din afară. Ei aş, ca să îl parafrazez pe acelaşi Caragiale, ce crezi frate, că se scapă chiar aşa uşor de tradiţie?

 
Este adevărat, până prin 89 se părea că astfel de specimene nu mai trăiesc în România, au fost eradicate, ca şi Tuberculoza. Greşeală! Faptul că nu s-a mai născut un alt Caragiale al comuniştilor sau că partidul mamă şi tată nu a mai dat liber la publicare unor condee mai rebele sau cât de cât critice la adresa moravurilor vremii, teama de sancţiunile de partid sau securitate, au creat impresia că societatea s-a curăţat, personajele lui Caragiale au dispărut, sunt istorie, nu vom mai vedea nicicând un Trahanache, un Tipătescu, un Farfuridi, un Dandanache.
Mofturi contemporane
Dar, ca şi Tuberculoza, după 89 societatea românească a renăscut în toată splendoarea ei, cu toate personajele care stătuseră ascunse mai bine de 40 de ani, parcă şi mai puternice şi mai dornice de a-şi etala nemernicia şi insolenţa, setea de putere şi corupţia, putreziciunea, mirosurile fetide. Şi ca să nu creadă cineva că aceştia s-au născut acuma, în zilele de după “revoluţie” noile personaje sunt de fapt de toate vârstele, genurile, religiile, profesiile, caractere care au vegetat, hibernat, dar în perioada de vegetaţie sau hibernare au acumulat o sete de înavuţire şi nesimţire cât pentru 40 de ani de abstinenţă.

 
Avem în fruntea guvernului un Tipătescu modern, care nu are nevoie de Zoe ca să ajungă mare, el poate face singur ce făcea şi Zoe şi Trahanache şi Ghiţă, deşi coincidenţă, are şi el un Ghiţă pe lângă el, care nu e chiar aşa de străin de obiceiurile tizului. Acesta, noul Tipătescu deşi încolţit de Kocovencii opoziţiei în loc să îşi dea demisia din fruntea guvernului se autosuspendă din funcţiile de partid de parcă i-a reproşat cineva că nu a condus bine partidul. Sau i-o fi reproşat cineva şi nu ştim noi?

 
Avem prin conducerile partidelor atâtea fiice ale lui Zoe încât o putem, declara pe Zoe Trahanache mamă eroină fără să greşim. Acestea zâmbesc galeş şefilor de partid şi de stat în speranţa că vor fi remunerate la numărul de fluturări de pleoape. Apoi îşi pun pe sticlă durerile şi bucuriile, împărtăşind plebei suferinţele lor umane încercând să sugă şi de aici un ce profit măcar de imagine.

 
Avem cocoţat pe stâlpul cel mai înalt al statului un dascăl de şcoală nouă dandanizat “de la centru” exact ca pe vremea lui Nenea Iancu, şi, deşi ştie că nu are nici un merit şi nici o calitate care să îl recomande pe funcţia pe care o ocupă, se comportă Gagamiţeşte , povestind acelaşi lucru indiferent ce îi spui sau ce se întâmplă pe lângă el, ridicând pretenţii de împărat deşi valoarea este sub nivelul mării. Se spune că noul Dandanache a cerut să îi fie renovată complet Vila Lac 3 nu neapărat pentru mofturile sale dandanacheleşti cât pentru a fi sigur că s-au scos toate mictofoanele şi camerele instalate după ce a renovat-o Băsescu cu un an înainte. Ar fi fost suficient o scanare “antibugs” a serviciilor de specialitate, dar don profesor nu a avut încredere în servicii, aşa că a preferat să aducă muncitori “calificaţi” la firme de încredere. Spune şi asta ceva. Ori sunt semne de paranoia ori are probe pe care le ascunde, în loc să le ofere parchetului. Alţii spun că de fapt toate spargerile şi transformările au loc la ordinul consoarte care se vrea prima doamnă şi care nu îşi mai încape în piele şi în dormitor, dărâmând 3 dormitoare, ca să facă unul singur. Aşa e când nu ai copii, nu ai nevoie de dormitoare în plus. Ce ne facem dacă viitorul preşedinte va fi mormon şi va avea 10 neveste? Vor fi fiecare prima doamnă prin rotaţie şi vor schimba  reşedinţa prezidenţială  după dorinţele fiecărei consoarte?

 

De la înălţimea funcţiei de al treilea om în stat, ne priveşte un conu Trahanache hibrid,ceva între “mâna cu cuţitul” şi umilul şi servilul om de partid, cel care până acuma  spăla linguriţele din cheseaua cu dulceaţă ale şefului.  Odată cu mediatizata autosuspendare a lui  Tipătescu, nenea Trahanache începe să ridice nasul şi, cu sau fără aprobarea şefului,  ca şi Nae-Liviu Ipingescu, ridică pretenţii mascate la conducerea partidului mârâind în surdină dar constant la candidata  oficială la funcţia de şefă de haită.

 
Un alt personaj, un fel de conu Leonida, după ce a pierdut ciolanul stă la taclale cu Miţa trimiţându-şi mesaje pe “perete” şi bagă băţul pe unde poate şi el prin garduri ba la unul ba la altul, să întărâte câinii deşi momentan nu are nici un câştig, dar nu se ştie niciodată, s-au văzut şi câini care să îşi rupă dinţii în gard sau să “cadă cloşcă” din cauză de stress, aşa că metoda băţului băgat prin gard nu va fi abandonată.

 
Aşadar stimaţi compatrioţi, nu plângeţi dar nici nu vă bucuraţi, moftangii nu au dispărut, România, acea Românie pe care unii o cunoşteam din fotografiile de epocă şi din operele lui Caragiale nu a dispărut, ea este mai vie, mai puternică şi mai reprezentată ca oricând, unele din personajele de azi şi-au întrecut modelele şi chiar imaginaţia lui Caragiale.

Şi fiindcă tot vorbim de personaje de epocă, până şi Coana Miţa Biciclista contemporana lui Nenea Iancu ar muri de invidie dacă ar vedea câte bicicliste au bătut şi bat dealul Cotrocenilor cu gândul la Calea Victoriei.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

3 Raspunsuri la Mofturi şi moftangii

  1. Vladi Mir

    Caldura mare Coane, caldura mare … !
    Netinand cont de gradele de afara (de data asta din afara armatei) ati trecut printr-o fandare eleganta, de la teme de filozofie aplicata, la un atac la baioneta impotriva moftangiilor de azi, cu referire concreta la opera perena a nemuritorului Caragiale.
    Profitand de vidul provocat pe forum, nu atat de tema abordata, cat de caldura de afara, caldura care i-a secat pana si scuipatul din cerul gurii distinsului si combativului domn Civil in Armata, ma bag si eu in seama.
    Imi amintesc ca nu mult dupa trecerea la portul pantalonilor lungi, cam prin primii ani de liceu, ni se atragea atentia ca, in piesa “O scrisoare pierduta”, numele atribuite personajelor caragialesti, reprezinta prin ele insele, cea mai sintetica si plina de umor vitriolat, caractarizare a personajelor. Un CATAVENCU, un FARFURIDI, un BANZOVENESCU, un DANDANACHE s.a.m.d., dovedesc pe parcursul piesei ca isi merita cu prisosinta numele atribuite de autor…
    Revenind in actualitate si urmarind moftangii precum: BASESCU, BOAGIU, VACAROIU, BIVOLARU, BOUREANU (de ce oare o fi atat de bine reprezentata aceasta categorie a regnului animal?!), PONTA, ZGONEA, OPREA, DUSA, DOBRI(“bun”in bulgara)TOIU(foarte bun in romana), FRUNZA VERDE, PLUMB, CODRUTA, HAINEALA, tizii batranului WILL, OAIE si BRANZA, VANGHELIE, … ,va intreb si ma intreb, de ce Doamne iarta-ma toti acestia tin, cu maxima incapatanare, sa-si merite numele ?!
    Si ca sa-i dau cezarului ce-i al cezarului, il citez separat pe SANTA CLAUS, ajuns in cele din urma, cel dintai (prietenii stiu de ce).
    Un moftangiu

  2. Vladimir Putzin

    Caniculara:
    Oare de ce oltenilor le place sa asculte bancuri sub nucul din fundul curtii?
    Pentru ca au auzit ca cine rade la umbra, rade mai bine!