De râsul lumii

Categoria Actualitate, Despre Armata, Opinii

angela
Ce se întâmplă prin România, pe la granițele ei, prin viața ei politică este de râsul lumii. Nicicând, nici pe vremea lui Nero lumea nu s-a delectat cu atâta circ. Nu știu dacă chiar avem rădăcini romane sau romanii au rădăcini trace, dar după cum evoluăm, după ceea ce văd se pare că avem circul în sânge de mai mult de 2000 de ani. Nu se poate ca într-un timp așa scurt să devenim atât de buni în a ne face de râs.
Un primar ”opresat”
Aoleu, ce să mă fac Doamne eu, a fost arestat don doftor Oprescu premarul general al capitalei. Presa moare de trei zile de grija ”independentului Oprescu” . Unii zic că i s-a organizat un flagrant, alții că nu e flagrant, că nu a fost găsit el cu mâna în borcan, că a fost găsit doar borcanul în casa lui, dar miere pe mâna lui canci. Chiar luminăția sa Kovesi, văzând că a fost prinsă în flagrant cu flagrantul și ca să nu riște să îi pună cineva DEX-ul în față, a simțit nevoia să iasă pe post și să o regleze din proțap, spunând că nu, nu a fost flagrant, dar nu spune ce a fost și că premarele nu a fost turnat de colegul său ci de alte două persoane, că dosarul este în lucru din martie. Păi da, în martie apar ”ghioceii”, e normal, ghioceii sunt cele mai iubite flori în sistemul judiciar, ar trebui ca oarba aia cu balanța să dispară de pe stema justiției și să apară ghiocelul. Păi fără turnători, DNA nu ar mai avea obiectul muncii, mai mult de 70”% din dosare se sprijină pe denunțuri forțate sau comandate. Atenție, s-a deschis sezonul la primari și șefi de consilii, se apropie alegerile așa că fraților ori săriți în barca de salvare ori deveniți subiect de breaking news. Să nu ziceți că nu v-am spus. Se simte careva suficient de curat încât să stea liniștit? Hai că am glumit.
Un primar de fier
Un alt primar sfidează Constituția, armata, legile, dând cu tifla conducerii de partid și de stat. La Sfântu Gheorghe, primarul Arpad Antal, cel care a reușit să schimbe un prefect și-a mai trecut la activ o chiflă. A reușit să pună la pământ steagul României pe care veteranii armatei ar fi vrut să îl ridice pe sediul primăriei în cadrul unei activități inițiate de MApN,activitate  la al cărei debut a participat din câte știu chiar Seful Marelui Stat Major. Cred că e una din cele mai mari umilințe pe care o suportă armata română în ultimii 25 de ani , poate cea mai mare după cea de a fi condusă de Oprea și poate nu întâmplător s-a ”întâmplat” asta. Cum au reacționat autoritățile? Prefectul tace, ca să nu fie și el schimbat, domnul Oprea, cel care poartă discuții pe ascuns cu toți dracii, numai să fie singur că oricine ar lua puterea este și el în cărți, a dat o replică de catifea, spunând că nu e de acord cu ce s-a întâmplat,( dar dacă interesul național o cere, el este pentru stabilitatea guvernului) domnul Dușa încă nu a primit în plic declarația pe care să o dea(și dacă nu se fac poze el nu se bagă), domnul Ponta este prea bucuros că i se finalizează dosarul ca să mai aibă timp de altceva, iar domnul Iohannis  pregătește viitoarea ședință a CSAT și face exerciții în fața oglinzii cu discursul pe care îl va ține cu această ocazie. I s-au recomandat 10 cuvinte și se gândește să mai taie din ele ca să apuce și ceilalți să spună ceva, să nu i se reproșeze că vorbește numai el.
Cu ceva ani în urmă, un un soldat oltean, sergentul Iovan  și-a agățat opinca  pe Parlamentul Ungar la Budapesta.. Astăzi brava armată română nu poate să agațe nici măcar steagul românesc pe o biată primărie. Unde ați adus armata stimați conducători? Cine conduce armata română și către ce? Armata română are tupeu numai în Afganistan pentru apărarea drepturilor și intereselor altora? În țară cine luptă pentru steagul României și drepturile românilor?
Frații moldoveni sunt tot români
Spre deosebire de ministrul apărării român, cel din Moldova dă dovadă de putirință. Supărat că oficialitățile rusești au participat la sărbătorirea a 25 de ani de când Tiraspolul e independent și face ce vrea în Moldova cum face Arpat în Sfântu Gheorghe, ministrul moldovean al Apărării Anatol Șalaru anunță că a sistat orice relație cu atașatul militar rusesc la Chișinău. Să mori de ras si alta nu. Săracu atașat nu mai poate dormi noaptea iar Putin are coșmaruri cu Salaru. Dar acum 25 de ani când s-a format republica Tiraspol, unde era domnul Salaru, de ce nu au fost suspendate relațiile cu Federația rusă atunci, de ce nu s-a făcut nimic nici de atunci încoace, nici când le erau sechestrati ziariștii în propria țară de trupele rusești, nici când le mureau copii in războaiele rușilor sau băgați poeții în închisori. Acuma, pentru că rușii au sărbătorit lașitatea moldovenilor, așa cum ungurii o sărbătoresc pe a românilor, moldovenii, împinși de prietenii strategici ai României fac pe vitejii si își lasă pantalonii jos în fața Rusiei, ca țigăncile fustele în fața camerelor, în baza promisiunilor americanilor că nu sunt singuri, li se va livra vaselină gratuit. Sa mai spună cineva ca moldovenii nu sunt români, că ii iau glanda. Dar lasă că e bine, poate iau exemplu și autoritățile române și întrerup relațiile cu Ungaria pentru ca aceștia sărbătoresc în fiecare an ocuparea Transilvaniei de către hortiști. Pana una alta nu ar fi exclus ca autoritățile de la Sfântu Gheorghe sa rupă relațiile cu Bucureștiul pentru ca au îndrăznit sa pretindă ca au dreptul sa arboreze steagul românesc pe primăria lor.
Aut emigranti aut nihil
În timp ce Arpad se șterge la fund cu steagul național și armata română iar Ponta se dă rotund pretinzând că nu își vinde țară pe degeaba, și acceptă cotele sau tichetele de emigranți doar dacă românii sunt primiți în Shengen, frau Angela cea căreia tineretul pedelist îi dedicase un clip libidinos acum 2 ani, ne anunță că dacă nu ne băgăm mințile în cap și ne mai dăm tigri, ne taie unghiile și rația de șoricei.  Madam Merkel amenință pe față cu proceduri judiciare(dar de fapt putea să amenințe și că nu le mai dă voie să circule pe dreapta, tot aia era, bossul e boss orice ar cere) pe cei care se opun directivelor. Ponta și Iohannis, două feline cu răget de tigru și gheare de pisic se dau de ceasul morții, că ei nu acceptă cote obligatorii ei vor doar cote voluntare. După această declarație așteaptă ca românii să îi strângă în brațe pentru curaj. De fapt diferența este o chestiune de … răget. Astăzi domnii declară că vor doar 1500 de emigranți, când de fapt ar trebui să spună că  nu primim nici unul. Dar mâine, după discuțiile ce vor avea loc la nivel european, aceiași pisicuți vor spune că primim oricâți ne sunt trimiși, noi respectăm deciziile șefilor și uite așa se va împăca și capra și varza, pentru că va fi o cotă acceptată, își vor declara disponibilitatea la numărul propus, deci nu i-a forțat nimeni. A dracu politica asta. Cineva spunea cândva că doamna Merkel s-ar trage din Hitler, că ar fi odrasla nazistului. Eu nu știu dacă e adevărat sau nu, dar dacă nu are origini, apucături are sigur iar Iohannis se comportă așa cum s-a comportat și Mihai în 44 în fața rușilor.

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

6 Raspunsuri la De râsul lumii

  1. octavian martin

    Merkel si cotele de refugiati … acum cativa ani se suparara francezii ca vreo 200 de tigani le strica blazonu’ din Paris, ala mostenit de la Ludovic XIV si ii urcara intrun avion cu destinatia Bucuresti. Ca asa e cu drepturile astea de libera circulatie. Daca peste o jumatate de an, mai dupe Sfantu’ Ion asa, noua nu ne mai place cum se integreaza in peisaj aia 1785 de refugiati avem voie sa-i urcam in ceva aneuri si sa-i trimitem inapoi la mama lor?
    Arestarea Opresatului … te gandisi bine! Pai altfel ce sanse crezi tu ca ar fi avut Alinuta? Ca numa’ ce anunta ca vrea si ea! Doar nu vrei sa ramana fata doar atat, copresedinte?! In locu’ tau mi-as face ganduri … urmeaza Panseluta voastra (ca asa-i zicea unu’ de statu’ cu mine-n blocu’ din Craiovita)! Cat despre Boc sau Falca … Doamne Feri! Sunt mai sfinti decat fu crucea aia a lu’ Arsenie care se dovedi ca nu fu’!!

  2. Pai eu auzisem ca ar candida si Piedone din partea UNPR, ceea ce inseamna ca Alinuta nu va avea nici o sansa. Oricat ar iubi-o Klauss pe Alinuta, nu poate strica intelegerea cu Gabita ca daca se supara interesul national s-a dus dracu majoritatea parlamentara si guvernarea. Lucru dracului in casa popii. Oricum este cert ca Oprescu a fost tras la cocoasa ca sa poata trece acceleratu. Acuma nu zic eu ca ar fi usa de biserica, dar i s-a pus in carca ceva usor si contrafacut iar in vedere altele mai groase si mai reale, cat sa il convinga ca e timpul sa se lase de glume proaste.

  3. MANDRU Mircea

    Bine le mai zici Marine!Ma intreb de multe ori daca in afara de noi cei cu educatia noastra nationala(numita de IN-telectualii nostrii scoliti de Soros nationalista)temeinica si cu tricolorul in suflet mai ai pasa cuiva de tarisoara noastra si de ceea ce a mai ramas din armata pervertita de gabita.Sa stii ca ce scrii tu si Ion Petrescu basca niscavai comentarii se pune in buletinul celor doi NE-demnitari di fruntea ostirii in fiece dimineata,dar se pare ca nu stiu sa citeasca.

  4. clujean

    Acestei „Alinuta” i se spune Saltelista. N-ar merita sa o mai tinem minte.

  5. Domnule General,
    O sa fiti surprins sa aflati cat de multi romani gandesc ca noi si ce este si mai surprinzator, multi tineri, nu doar pensionari. Singurul lucru care lipseste este un lider national. Din pacate in fruntea oamenilor se aseaza sau sunt asezati, ca in cazul Dogaru numai friprturisti si oameni manipulati si manipulanti care fac jocurile servicuilor. Am speranta ca atata timp cat mai exista un roman cu tricolorul in sange, nu suntem pierduti ca neam.Jiul, Oltul, Iza sau Mara, muntii, inca mai au materie prima pentru anaste romani.

  6. @Mircea Mandru,
    In ceea ce priveste faptul că unele articole ale mele ajung pe diferite mese stiu de mult din diferite surse, ba chiar si in mod direct de la unul din beneficiari. Asta sa fiu sincer nici nu ma sperie nici nu ma face sa fac ceva in mod special, eu imi vad de drumul meu.Ma mir doar ca sunt livrat la pachet cu domnul Petrescu, dar probabil trebuie sa primeasca si serbet ca sa indulceasca gustul de pelin.