Cupa 25 Octombrie 2015

Categoria Despre Armata, Stiri Interne 1.372 afisari

tinta piept nr 4Așa trage un rezervist la 58 de ani.
A mai trecut un an, un an în care Armata Română cu servanții și comandanții ei, cu înzestrarea și dotarea ei, cu legile și regulamentele care o guvernează, cu misiunile ei, au reuși să supraviețuiască, prinzând astfel o nouă zi aniversară. Nu mai amintesc azi, în ajunul sărbătoririi Zilei Armatei stadiul la care a fost adusă Armata Țării de către o clasă politică deopotrivă inconștientă și trădătoare, am scris destul, s-a scris destul dar mai ales degeaba. Nu o să mai comentez nici cu privire la alegerea acestei zile ca zi de referință a Armatei, este la fel de inutil dar parcă este o culme a ironiei sorții ca această zi să fie legată de un alt moment în care generalii din apropierea șefului statului au decis să mângâie orgoliul regal planificând raportarea eliberării ultimei brazde exact de ziua sa, atârnând de gâtul armatei numele său, bătându-și joc de armată pentru că practic sărbătorim tradiția servilismului înstelat.

grup
La Craiova Ziua Armatei a fost și este organizată din nou cu multiple activități desfășurate de militarii Brigăzii 2 Rovine activități pe care purtătorul de cuvânt al brigăzii le-a anunțat și le puteți vedea aici.
Una din aceste activități s-a desfășurat în data de 22.10.2015 în poligonul Balta Verde, respectiv Cupa Presei și Cupa Rezervistului la trageri cu armamentul de infanterie. Vremea a fost mai neîndurătoare de data asta față de edițiile precedente.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Deși cu o zi înainte soarele își făcuse simțită prezența dând speranțe organizatorilor și celor ce doreau să participe, dimineața zilei de 22 nu a fost deloc promițătoare fiind închisă ( DNA-ul nu are totuși nici o vină aici) la scurt timp după începerea activității începând chiar să plouă. Probabil vremea nefavorabilă a făcut ca prezența să fie scăzută, deși organizarea a fost și de data asta la înălțime.

cateaua

Au fost organizate direcții de tragere cu pistolul, pistolul mitralieră, PSL-ul și ”Cățeaua ” de companie, ca să păstrez terminologia consacrată, pentru reprezentanții presei și separat pentru rezerviști, nu pentru că nu s-ar suferi unii pe alții, ci pentru că ziariștii având și obligații de serviciu trebuiau să plece mai repede.

cateaua 2
Tragerile s-au desfășurat cu respectarea măsurilor de siguranță specifice, fără incidente, poate doar cu ceva probleme în ceea ce privește recuperarea tuburilor, ca și anul trecut, pentru că cu toate măsurile luate, noroiul iarba mare și ploaia au creat probleme, măsurile luate, captatoarele improvizate fiind insuficiente. Într-o țară în care nimeni nu mai respectă nici o lege, nici tuburile sau gloanțele nu mai respectă legile împrăștierii. Pentru că actualul Șef al Statului Major General, Generalul Locotenent Ciucă Nicolae, cunoaște foarte bine poligoanele și chinurile comandanților de subunități după fiecare ședință de tragere, fac un apel la domnia sa să schimbe ceva, fie dotând unitățile cu detectoare de metale eficiente și performante pentru a le ușura astfel misiunea de căutare a tuburilor și scurta timpul pierdut prin poligoane după aceste activități, fie umblând pe la instrucțiunile și ordinele privind justificarea muniției trase. Sper ca la viitorul 25 Octombrie să văd o schimbare și să îi mulțumesc pentru grija față de colegi.
Iată clasamentul la secția presă:
Clasament individual:
1. Lucian Sandu- Jurnalul Olteniei
2. Sorin Galiceanu- Oltenia 3 tv
3. Liviu Balică – Radio România Oltenia
Clasament pe echipe:
1. Oltenia 3 TV
2. Radio România Oltenia
3. Jurnalul Olteniei

La secțiunea Rezerviști clasamentul a fost următorul:
La categoria Pistol:
1. Cpt.(r) Simion Nicolae
2. Col (r) Ion Nicolae și Lt.col.(r) Moroșanu Constantin având același puncaj. Locul 3 nu s-a mai acordat.

clasament pistol

La categoria Pistol Mitralieră .

clasament general
1. Col. (r) Petroiu Gheorghe
2. Col. (r) Ion Nicolae
3. Col. (r) Neacșu Marin
Clasament general p + pm însumând punctajele obținute : identic cu cel de la Pistol Mitralieră.
În urma acestor rezultate, pentru că s-au făcut insinuări cum că în calitate de fost șef de poligon am făcut aranjamente cu țintele (care –zice lumea rea- ar fi neschimbate de când eram eu comandant –cu numele – în poligon) și așa am reușit să mă lipesc de 3 ori de podium, voi lua în calcul varianta  ca anul viitor să mă ”focusez” pe alt obiectiv, ridicând standardele de vârstă așa că mă gândesc ca la anul să mă înscriu  pe listele colegilor mai tineri din presă, care de când participă la Cupa Presei la armată, poliție și jandarmerie, trag mai des decât bieții polițiști care au ajuns să dea în gropi în locul, sub conducerea și în ”interes național”.

felicitari
Diplomele au fost înmânate de către Col. Stefan Bora, șeful de stat major al B2 Rovine, domnul General Dorin Blaiu fiind plecat la un ”tăiat de moț” instituțional dacă pot numi astfel înmânarea unui drapel de luptă. Mulțumesc în numele colegilor rezerviști, conducerii Bg 2 pentru organizarea activității și militarilor B. 20 și 26 pe care îi și salut camaraderește, pentru eforturile depuse, timpul pierdut cu noi și respectul pe care încă îl mai acordă foștilor colegi.
La mulți ani dragi camarazi de arme!

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

7 Raspunsuri la Cupa 25 Octombrie 2015

  1. ifrim

    Nuuuu cum se poate suporta asemenea umilinta? Doi ani la rand locul 2 si acum ce facem, asta e realitatea crunta cand se interzice accesul in poligon cu surubelnita stea! Privind vremea cainoasa cred ca e uneltirea Basescului.Felicitari dragi colegi, sa fiti sanatosi iar la anul sa respectati frumoasa traditie idem si la fel, dar pozele, pozele de la masa festiva unde este?La multi ani tuturor colegilor!

  2. neacsum

    @ Ifrim,
    Nu incerc sa ma scuz, la pistol am tras prost. La pm insa recunosc, 5 din cartusele alocate le-am tras in tinta colegului din stanga… le-am numarat si vazut acolo. In aceste conditii, cu 5 cartuse mai putin in tinta am luat locul 3. Trebuie sa fim cinstiti si sa admitem ca intr-o tragere reala as fi fost .. notat cu NS.Asa ca eu zic merci ca am fost totusi .. numarat.

  3. Sopanda Ilie

    Bravo, domnule colonel! Ambiție mare pe ele, pe ținte! Să nu scape nelovite niciuna, chiar dacă erau ale vecinilor. Păi ce, ele nu știu cu cine au de-a face?
    Cu stimă și mult respect,
    Col.(rtg) Ilie ȘOPANDĂ

  4. octavian martin

    Bravo Marine! Si felicitari! La voi se poate, la noi nu! Sau cum spunea un amic: „se organizeaza si la Cluj cand se intoarce Blaiu inapoi!”

  5. neacsum

    Pai de mai, cine v-a pus sa il vindeti oltenilor? Ca si noi cat l-am avut pe Duican, ne uitam la Soare, ca la el nu puteam, era prea sus si nu il lasa motocilcistul Oprea sa miste in front.

  6. UN MILITAR

    NU pricep ce-i cu presa la asemenea concursuri? E un altfel de pupin-curism, sau altfel de prostie din care nu ne revenim !?! Sa-i cooptam si pe parlamentari, si pe targoveti, etc… ca-sa-i in democratie !!!… multe mate amestecate, sa nu priceapa nimeni, ce interese absonse si democratice avem…

  7. @Un militar
    Acest obicei , sau „Cupa Presei la tir” se oarta de multi ani de foarte multi ani nu doar in armata ci si la MI asa ca nu ppoate fi pusa in spatele celor de acuma. A fost initiata cu intentia de le arata ziaristilor practic ce inseamna tragerile si a-i familiariza cu o parte din tehnica si armamentul cu care opereaza militarii, astfel incat atunci cand mai scriu despre armata sa aiba macar idee ce inseamna un poligon. Personal consider ca e o initiativa buna. Abia de un an in Craiova au fost inclusi si reyervistii la aceasta activitate si si asta mi se pare o initiativa buna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5