Dorel de la Craiova

Categoria Fără categorie 1.530 afisari

2015-11-11 13.07.37

Legenda meşterului Manole şi Dorel
În România, după renumiţii Bulă şi Gigel care au făcut istorie în folclorul verbal a apărut odată cu era digitalizată, a imaginilor video un alt erou, Dorel. Nu mai e nevoie să îl descriu, seamănă cu cel din Las Fierbinţi dar e mult mai nevinovat. De la reclama cu “Dorele ia mai fă odată…”, se poate spune că Dorel a căpătat patină. Dar chiar dacă imaginea şi personalitatea lui Dorel au fost conştientizate abia după explozia clipurilor şi filmărilor ad hoc, fapte şi întâmplări a la Dorel s-au petrecut, se petrec şi se vor petrece zilnic undeva într-un colţ, într-o curte, într-un şantier, pe o stradă, pentru că parcă fără el nimic nu se poate face, nu are farmec, nu se ridică sau nu se doboară. Este ceva cam ca mitul sacrificiului din legenda mănăstirii lui Manole. Păcat că nu există înregistrări video, mărturii sau dosare ale DNA, de pe vremea respectivă, dar nu m-ar mira ca un mic Dorel să fi fost cauza prăbuşirii zidurilor mănăstirii buclucaşe. Însă cum pe vremea aia doamna Kovesi şi domnul Coldea nu existau, iar lumea era mai aplecată spre ezoterism decât spre explicaţii empirice, s-a legendat că, vezi Doamne, nu ştiu ce sacrificiu trebuie făcut ca să se ridice mănăstirea. Aiurea, ce blesteme, ce vise, ce sacrificii, acolo a lucrat un Dorel probabil o pilă de-a lui Negru Vodă dar cum de acesta nu se putea lua nimeni, s-a dat vina pe blesteme, pe sacrificii şi până la urmă, ca peste tot în România, a plătit o persoană nevinovată. Dacă binomul deja celebru ar fi trăit atunci, sunt sigur că altfel s-ar fi scris Legenda meşterului Manole, Ana ar fi trăit fericită până la adânci bătrâneţi, aducând mâncare lui Manole poate şi la construirea autostrăzii Orăştie – Sibiu, ca să nu mai spun că prietenul şi admiratorul lui Bivolaru, bărbosul Daniel Daniel ar fi stat acuma deja în Jacuzzi întru mântuirea neamului, iar România nu ar fi intrat în conştiinţa lumii ca o ţară din lumea a treia unde femeile sunt condamnate ca să poată nu ştiu ce politician mare “meşter” să supravieţuiească. Aş putea să jur că un Dorel a lucrat şi la ridicarea celebrului pod al lui Apolodor peste Dunăre că altfel ar mai fi fost în picioare şi acuma, precum Columna lui Traian. Poate istoriografii, dacă ar căuta mai mult ar da peste un anumit Dorelus Muşchiulus, sau Doroles printre numele cele mai întâlnite la daci.

2015-11-11 13.15.34
Dorel ot Craiova
Şi pentru că toate ghinioanele şi neîmplinirile planurile şi contractele neonorate trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Dorel. Vă mai amintiţi celebrul stâlp din mijlocul şoselii, pe vremea când Şova, copil de casă, era mare ministru? Exista pe centura de Sud a Craiovei, graţie unor minţi pe lângă care Dorel ar fi pălit. După lupte seculare şi discuţii între CNADNR şi CEZ, stâlpul a fost “relocat”. Trebuie să admit că de atunci şi până acuma s-a lucrat mult în Craiova, s-au făcut multe, aproape toată Craiova a fost asfaltată sau reasfaltată, până şi drumul spre Cernele şi prin Cernele, angoasa atâtor primari a fost pus la punct rămâne de văzut cât va ţine, dar s-a lucrat. S-a reasfaltat Calea Bucureşti foarte repede, să sperăm că şi bine, de durată, s-a reschimbat linia de tramvai, iar acuma pe aceeaşi Calea Bucureşti prin zona clubului Electro se lucrează la amenajarea staţiei de autobuz  şi probabil a trotuarului.  Şi ca să nu creadă cineva că oltenii nu ţin la tradiţie, iată că a apărut un Dorel şi la această lucrare. Miercuri în jurul prânzului, în faţa Clubului Electro se lucra intens profitând de vremea frumoasă, la amenajarea staţiei.  Numai că Dorel nu doarme şi uite aşa a fost spartă o conductă de apă care a dus la inundarea şoselei pe Calea Bucureşti şi câteva zeci de metri buni pe Spaniei.

2015-11-11 13.07.10

Trecând peste pierderea a sute de metri cubi de apă pe care nu le va plăti Dorel, nici firma care lucra cu Dorei, ci tot bietul locatar plătitor de taxe şi impozite, care a ajuns la un aşa grad se suportabilitate încât nici nu mai reacţionează se pune problema traficului prin zonă pentru că pe aclo era o trecere de pietoni care era practic uinutilizabilă dar trecătorii încercau să o folosească, apoi se retrăgeau, apoi iar încercau,  spre disperarea şoferilor.

2015-11-11 13.07.51
Priveam la oamenii care încercau să treacă peste şuvoiul de apă şi se udau sau făceau drumul întors dar nu spuneau nimic, nu se revoltau, LI SE PĂREA NORMAL SĂ SE ÎNTÂMPLA AŞA CEVA.

2015-11-11 13.10.33

O singură persoană, o doamnă era revoltată şi a mers până la sursa necazului încercând să afle despre ce e vorba şi a cerut să discute cu cel care este responsabil sau măcar un şef ceva care să-i explice ce se întâmplă.

2015-11-11 13.15.24

Dar acolo nimeni nu i-a putut spune cine e de vină, cei care se găseau acolo şi încercau să oprească apa erau cei de la Apă Jiul  Craiova care i-au spus doamnei că nu ei sunt de vină ci constructorul care avea lucrarea, dar care după ce făcuse boacăna dispăruse din peisaj ca măgarul în ceaţă.

2015-11-11 13.07.20
Doamna a insistat să vorbească totuşi cu un responsabil, indiferent de unde, dar neprimind nici un nume nimic, a sunat la Poliţie. Ce să facă poliţia? Doar ce trecuse un echipaj de poliţie cu câteva minute mai înainte, dar nu aveau mandat să îl caute pe Dorel aşa că au mers mai departe.

2015-11-11 13.16.04

Apa curgea, lumea înjura aşa că cineva, unul din şefii de la Apă Jiul Craiova prezenţi, a decis să .. umple fântâna arteziană cu apă, era mult mai simplu, decât să oprească apa şi să repare conducta. Aşa e la noi, face fiecare ce poate. În felul ăsta putea spune că a luat măsuri chiar dacă practic nu rezolva nimic. Româneşte.

2015-11-11 13.16.19
Până la urmă, târziu, apa a fost oprită, ţeava reparată, dar apa pierdută nu o va plăti Dorel, de asta sunt sigur. Firma la care Dorel a fost angajat va da vina pe ţeavă, sau va spune că nu a primit planurile cu infrastructura de la Apă Jiu, că datele primate erau incomplete în timp ce colegii lui Dorel vor avea subiect de discuţie o săptămână, îl vor lua peste picior o lună şi cu asta basta.

2015-11-11 13.17.37

Acest gen de reacţie a dus la perpetuarea speciei,  din timpuri imemoriale şi până azi. Dacă Manole l-ar fi pus la plată pe Dorel, sau Negru Vodă ar fi fost mai sever, neamul lui Dorel nu s-ar fi înmulţit, astăzi nu am mai fi plătit tot noi daune lui Bechtel, iar autostrada Sibiu –Orăştie nu s-ar fi surpat.
Într-un viitor nu prea îndepărtat, Dorel va fi prim ministru. Deocamdată a ajuns doar parlamentar, deputat Buzău de meserie Auto.

2015-11-13 12.47.42

Am revenit după două zile la locul faptei pentru a vedea ce s-a rezolvat cine este autorul lucrării şi cine va plăti oalele sparte. Ghinion de neşansă, la faţa locului nu mai era nimeni, lucrările fuseseră sistate, se dăduse cu praf pe var dar şi de nepăsare.

2015-11-13 12.44.54
Am avut ocazia să constat ce se întâmplase, băieţii care lucrau la amenajarea şoselei şi voiau probabil să amenajeze staţia de autobuz , au lucrat “cu simţ de răspundere,”au spart cu mânie proletară şi au reuşi să scoată asfaltul cu hidrant, deci acolo nu a fost un târnăcop de duzină, s-a lucrat en gros cu utilaje de calibru, altfel nu s-ar fi reuşit dislocarea hidrantului cu ditamai bucata de ciment cu tot.

2015-11-13 12.50.49
Văzând paguba produsă concluzionez că acolo s-a lucrat serios la spargerea conductei, parcă în duşmănie.

2015-11-13 12.51.06

Acuma probabil se aşteaptă mai întâi instalarea unui alt hidrant, aşa că lumea mai are de aşteptat, pentru că cei de la Ape, aşteaptă devizul şi plata pagubei, abia apoi se vor apuca de reparat şi înlocuit.

2015-11-13 12.45.54

Ce e acuma acolo, e o cârpeală de moment, ca să nu mai curgă apa, dar ea încă picură. Cine va plăti distrugerea vechiului hidrant, apa consumată şi instalarea unui nou hidrant?

NOTA BENE: CE SPUN AUTORITĂŢILE DESPRE MODUL ÎN CARE ESTE SEMNALIZATĂ LUCRAREA? Sau trebuie să astepăm să intre cineva în mormanele de moloz spart şi să moară, ca să se observe că este pusă doar o bandă de plastic care practic nu protejează şi nici nu spune nimic?

 

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS

Un Raspuns la Dorel de la Craiova

  1. Basaru

    Dorel sau Iohanis tot un drac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici T5